ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 922/2023

Ședința publică din data de 25 aprilie 2023

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 7 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții B. și C. S.R.L., a solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 240.000 euro, cu titlu de daune contractuale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1350, art. 1357, art. 1650 și următoarele, art. 2280 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 998/2021 din 14 aprilie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții C. S.R.L. și B. și a dispus obligarea pârâților, în solidar, la plata către reclamantă a contravalorii în RON la cursul B.N.R. din ziua plății a sumei de 240.000 de euro, reprezentând prejudiciu conform contractului de vânzare din 04.11.2017; s-a dispus, de asemenea, obligarea pârâților în solidar la plata către reclamant a sumei de 5000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxă de timbru.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul B. a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinței civile apelate și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată; cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1931A/2021 din 26 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul declarat de apelantul B. împotriva sentinței civile nr. 998/14.04.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata A. S.R.L., pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Totodată, a obligat intimata la plata către apelant a sumei de 7.706,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, la 25 ianuarie 2022, reclamanta A. S.R.L. a declarat, în termen legal, recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului ca nefondat și menținerea sentinței civile nr. 998/14.04.2021 a Tribunalului București, ca fiind temeinică și legală; cu obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, recurenta a susținut incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., învederând că normele de drept material încălcate și aplicate greșit de instanța de apel sunt cele care reglementează răspunderea civilă contractuală prevăzute de art. 1350, art. 1357, art. 1517 și art. 2280 C. civ., privind fidejusiunea, evocând in extenso conținutul acestor texte de lege.

În continuare, recurenta învederează că decizia atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 22 și art. 254-255 C. proc. civ., precum și a art. 6 CEDO, întrucât instanța de apel a admis nelegal apelul, fără să motiveze în mod corespunzător, în fapt, aceasta hotărâre, în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei și de dispozițiile incidente în cauză.

Astfel, arată că instanța de apel a găsit a fi fondate susținerile intimatului-pârât privind neîntrunirea condițiilor răspunderii contractuale, fără să arate care sunt motivele concrete pentru care a respins probele administrate în cauză de către recurentă.

Pe de altă parte, arată că instanța de apel a reținut în mod vădit neîntemeiat și nelegal o situație de fapt și de drept necorespunzătoare adevărului și în contradicție evidentă cu probatoriul administrat în cauză, care dovedește pe deplin nelegalitatea cererii de apel și care, în final, a dus la încălcarea normelor de drept material prevăzute de dispozițiile art. 1350, art. 1357, art. 1650, art. 1517 și art. 2280 și următoarele din C. civ.

Mai susține că instanța de apel nu a analizat în mod obiectiv, corect și imparțial întregul probatoriu administrat în cauză de ambele părți, nu a făcut referire la toate probele administrate în cauză și la valoarea probatorie a acestora și nu a arătat motivele pentru care le-a înlăturat, cu consecința încălcării normelor de drept material prevăzute de dispozițiile art. 1350, art. 1357, art. 1650, art. 1517, art. 2280 și următoarele din C. civ.. Totodată, învederează că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 6 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil, întrucât apărările nu au fost analizate efectiv de instanță.

În continuare, recurenta prezintă istoricul situației litigioase și mecanismul contractual rezultat din contractul de vânzare cumpărare din 04.11.2017, încheiat între A. S.R.L., în calitate de vânzătoare și C. S.R.L., în calitate de cumpărătoare, arătând că, deși și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale, cumpărătoarea nu și le-a îndeplinit pe ale sale, încălcând dreptul recurentei, în calitate de vânzătoare, de a încasa anticipat de la cumpărător costurile necesare recoltării cantității de 200 t de tuberculi topinambur, până cel mai târziu la 15.04.2018 și dreptul de a încasa, pe măsura recoltării, prețul de 1.200 euro/tonă (TVA 9% inclus) până la 15.04.2018, prevăzut de art. 6 din contractul de vânzare, precum și dreptul de a evalua și de a primi daune interese la valoarea întregului contract, în cazul denunțării/rezilierii unilaterale a contractului, prevăzut de art. 8 din contractul de vânzare.

Prin urmare, prejudiciul produs este egal cu valoarea contractului, adică 240.000 euro, deoarece, prin neplata anticipată a costurilor necesare recoltării, întreaga cantitate de topinambur a rămas pe câmp nerecoltată. Totodată, arată că administratorul fidejusor a promis constant că societatea pârâtă va executa contractul.

Totodată, a mai arătat că, din expertiza judiciară efectuată în cauză, rezultă că există o cantitate minimă de 40t/ha, care a fost confirmată atât prin informațiile furnizate de Primăria Clinceni, cât și prin procesul-verbal de situație din 24.04.2018, întocmit pe teren de B.E.J. D., la solicitarea recurentei, iar prin cererea de chemare în judecată și prin cererile ulterioare formulate în cauză a dovedit atât existența unui prejudiciul cert, cât și faptul că societatea cumpărătoare a refuzat în mod nejustificat să își îndeplinească obligațiile contractuale, dar și că, ulterior pronunțării sentinței primei instanțe, administratorul fideiusor B. a hotărât dizolvarea voluntară a societății cumpărătoare C., radiind-o în scopul de a se sustrage răspunderii civile contractuale.

Într-o altă secțiune a memoriului de recurs, autoarea prezentului demers judiciar a arătat că motivele - de fapt și de drept - pentru care solicită instanței să constate recursul ca fiind temeinic și legal, iar decizia recurată nelegală corespund motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 483 - art. 488 pct. 6 și 8 din C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 22, art. 254 și art. 255 raportate la dispozițiile art. 1517, art. 1350, art. 1357, art. 1650, art. 2280 și următoarele din C. civ.

De asemenea, a reiterat faptul că decizia civilă nr. 1931/26.11.2021 este nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, adică a dispozițiilor art. 22 și art. 254-255 din C. proc. civ., precum și a dispozițiilor art. 6 CEDO, întrucât instanța a admis în mod greșit și nelegal apelul, fără să motiveze în mod corespunzător - în fapt - această hotărâre, în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei și de dispozițiile incidente în cauză.

Totodată, a mai afirmat că decizia pronunțată de instanța de apel este nelegală, întrucât nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive contradictorii. În concret, a arătat că instanța de apel a reținut fără niciun motiv temeinic și legal că "...sunt fondate criticile formulate de apelant, în cauză nefiind întrunite condițiile răspunderii contractuale ...", fără, însă, a arăta care sunt motivele concrete pentru care a respins probele administrate în cauză de autoarea prezentului demers judiciar, fiind astfel incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În continuare, a mai arătat că decizia recurată este nelegală, întrucât instanța de apel a reținut în mod vădit neîntemeiat și nelegal o situație de fapt și de drept necorespunzătoare adevărului și în contradicție evidentă cu probatoriul administrat în cauză, nu a analizat în mod obiectiv, corect și imparțial întregul probatoriu administrat în cauză de ambele părți, nu a făcut referire la toate probele administrate în cauză și la valoarea probatorie a acestora și nu a arătat motivele pentru care le-a înlăturat, nesocotind astfel dispozițiile art. 6 din CEDO prin încălcarea dreptului la un proces echitabil, drept ce nu poate fi considerat efectiv decât dacă apărările părților sunt analizate efectiv de instanță adică, dacă motivele, argumentele și considerentele juridice invocate sunt reflectate în decizia pronunțată, astfel cum s-a stabilit de către CEDO prin hotărârea din 12.02.2008 în cauza Burza vs. România.

De asemenea, a mai învederat că motivele - de fapt și de drept - ale acestui recurs sunt temeinice și legale, putând fi primite în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.

În final, recurenta a susținut că instanța de fond nu a interpretat și nu a aplicat în mod corect și legal dispozițiile art. 1517, art. 1350 și următoarele din C. civ., coroborate cu dispozițiile art. 22 și următoarele din C. proc. civ., reiterând solicitarea de admitere a recursului astfel cum a fost formulat.

La 23 martie 2022, intimatul-pârât B., prin avocat, a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze, fără a depune dovezi în acest sens.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se nulitatea recursului, iar prin încheierea din 21 februarie 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Față de raportul comunicat, la 3 martie 2023, intimatul-pârât B., prin avocat, a depus punct de vedere la raport, prin care a arătat că achiesează la opinia raportorului, în sensul că recursul declarat în prezenta cauză este nul, iar, la 24 aprilie 2023, recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin avocat, a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea în principiu a recursului și soluționarea acestuia în ședință publică, exprimând dezacordul față de concluziile formulate prin raportul întocmit în cauză.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția nulității recursului reținută prin raport, Înalta Curte urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488, astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. legiuitorul sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, în situația în care eventualele critici sunt formulate cu depășirea termenului legal de motivare a recursului (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat), dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului prin raportare la soluția instanței de apel, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte observă că, deși recurenta s-a prevalat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile, astfel cum au fost formulate, nu pot fi reținute spre analiză, întrucât nu se circumstanțiază motivelor de nelegalitate invocate și se caracterizează printr-un grad mare de generalitate și imprecizie, aspect care atrage imposibilitatea exercitării unui control de legalitate din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate.

În concret, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că textul consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - atunci când o hotărâre nu este motivată, când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Totodată, motivul de casare mai sus arătat este consecința nerespectării dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care, referindu-se la considerentele hotărârii judecătorești, prevăd că acestea trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, menționându-se argumentele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

În cauză, recurenta s-a rezumat, pe de o parte, la chestiuni generale ce țin de exigențele motivării, fără a arăta, în concret, în ce mod instanța de apel a încălcat respectivele cerințe, iar, pe de altă parte, face referire și la o pretinsă contradicție, fără a dezvolta, în concret, respectiva critică.

Totodată, afirmând că instanța de apel i-a încălcat dreptul la un proces echitabil prin aceea că a omis să arate care sunt motivele concrete pentru care a i-a respins probele și că nu a motivat soluția în funcție de probatoriul administrat, în realitate, recurenta își manifestă nemulțumirea față de modul de apreciere a probatoriului de către instanța de apel, or, în calitate de instanță devolutivă, aceasta are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situației de fapt.

Așadar, fiind nemulțumită de modul de apreciere, de către instanța de apel, a probatoriului administrat în cauză, critica excede cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. și în limita cărora poate fi exercitat controlul judiciar. Or, recursul urmărește doar verificarea conformității hotărârii atacate cu normele de drept incidente, în timp ce stabilirea situației de fapt și aprecierea concludenței și oportunității administrării probelor, precum și stabilirea valorii probatorii a acestora este atributul exclusiv al instanțelor devolutive.

Prin urmare, împrejurarea că recurenta este nemulțumită de argumentele și soluția pronunțată în cauză nu determină incidența niciuneia dintre tezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv, absența motivării, contradicția argumentelor sau invocarea doar a unor motive străine de natura pricinii.

Cu privire la motivul prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, pentru a putea stabili incidența acestui motiv de casare, este necesar nu numai ca autorul recursului să indice norma de drept material pretins a fi fost încălcată/interpretată eronat, ci acesta trebuie să expună și o argumentație juridică a nelegalității invocate raportat la considerentele instanței de apel și la dispozițiile legale menționate, pretins a fi fost încălcate/interpretate eronat, instanța de recurs neputându-se substitui părții în completarea argumentației căii de atac.

În realitate, însă, recurenta a făcut doar o expunere a unor dispoziții legale pretins a fi fost încălcate, fără a arăta în ce modalitate au fost aplicate greșit de către instanța de apel situației de fapt reținute și fără nicio referire concretă la raționamentul instanței de apel.

Astfel, din redarea așa-ziselor critici formulate în sprijinul motivului invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate constata că recurenta a adus spre o nouă examinare chestiuni de fond legate de situația de fapt a cauzei și că aceasta este nemulțumită de faptul că instanța de apel nu a reținut ca fiind întrunite condițiile răspunderii contractuale, fără a combate în concret raționamentul juridic al instanței de apel.

De asemenea, recurenta a invocat formal și încălcarea normelor de procedură civilă prevăzute de art. 22 și art. 254-255 C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 6 CEDO, întrucât, nu a arătat, în concret, modalitatea în care aceste norme au fost încălcate de instanța de apel, rezumându-se la a expune o opinie generală și echivocă despre conținutul deciziei atacate.

Așadar, având în vedere că, în realitate, autoarea prezentului demers judiciar tinde la reaprecierea situației de fapt și a materialului probator administrat în cauză, aspecte care sunt incompatibile cu specificul căii extraordinare de atac a recursului, Înalta Curte reține că astfel de critici, doar în mod formal circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu corespund exigențelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor instanței de apel.

Prin urmare, se constată, că, în realitate, și invocarea acestui motiv de casare este pur formală, neputând fi reținută existența unor veritabile critici de nelegalitate, în sensul exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 483 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Reținând, așadar, că autoarea prezentului recurs nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să permită exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare invocate și că nulitatea recursului intervine și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, Înalta Curte reține că este incidentă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1931A/2021 din 26 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul-pârât B. prin întâmpinare, Înalta Curte reține că solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată nu a fost însoțită de dovezi nici la momentul depunerii întâmpinării și nici ulterior, până la momentul examinării admisibilității în principiu a recursului.

Pe cale de consecință, Înalta Curte va respinge cererea intimatului-pârât de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1931A/2021 din 26 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge cererea intimatului-pârât privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 aprilie 2023.