ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1928/2024

Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:

În drept, contestatorul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 712 și următoarele C. proc. civ.

Prin încheierea civilă nr. 144 din 6 februarie 2023 pronunțată de Judecătoria Motru a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a C..

A fost respinsă excepția lipsei calității de debitor a contestatorului.

Au fost respinse contestația la executare și cererea pentru întoarcerea executării silite.

Prin decizia nr. 636/2023 din 9 iunie 2023 pronunțată de Tribunalul Gorj – secția I Civilă a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

A fost respinsă cererea de suspendare a judecării cauzei.

A fost respins apelul formulat de contestator împotriva încheierii nr. 144 din 6 februarie 2023, ca nefondat.

Prin decizia nr. 1077/2023 din 26 octombrie 2023 pronunțată de Tribunalul Gorj – secția I Civilă în dosarul nr. x/2023 a fost admisă excepția necompetenței materiale, fiind declinată competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Curții de Apel Craiova – secția a II-a Civilă.

Prin decizia nr. 47/2024 din 31 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2023 a fost respinsă cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a susținut încălcarea dispozițiilor art. 513 alin. (6) din cod și, ca o consecință, ale art. 52 și art. 21 din Constituție, întrucât decizia recurată a fost pronunțată fără cale de atac, purtând mențiunea "definitivă".

Totodată, recurentul a invocat și incidența motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., decizia instanței de apel fiind, în opinia recurentului, nemotivată, întrucât nu cuprinde o analiză logico-juridică a încheierii din 03.05.2023, prin care s-a stabilit taxa judiciară de timbru de 466,12 RON și respectiv a rezoluției ulterioare din 12.05.2023, care prevede o taxă de 488,12 RON. În opinia recurentului, aceste două acte sunt potrivnice între ele, dar și prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. b) Legea nr. 193/2000, din perspectiva scutirii de la obligația timbrării a cererilor formulate în materia protecției consumatorilor.

De asemenea, circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., partea a invocat încălcarea autorității de lucru judecat, a dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție, precum și ale art. 501 C. proc. civ.. Potrivit recurentului, prin încheierea din 01.03.2022, pronunțată de Înalta Curte în dosarul identic nr. x/2020, s-a reținut cu autoritate de lucru judecat, conform dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., scutirea sa, în calitate de consumator, de la plata taxei judiciare de timbru, în orice cerere, acest aspect tranșat definitiv de instanța supremă nemaiputând fi contrazis.

Subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au fost reiterate criticile privind încălcarea art. 513 alin. (6) din același cod, potrivit cărora instanța de revizuire a pronunțat o hotărâre definitivă, cu toate că legea prevede expres calea de atac a recursului. În consecință, s-a opinat că decizia recurată încalcă și dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 7 C. proc. civ.

La data de 8 mai 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata D. S.a. (fostă B.) prin care s-a invocat excepția inadmisibilității recursului iar, în subsidiar, s-a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

La data de 15 iulie 2024 a fost înregistrat răspunsul la întâmpinare formulat de recurentul A..

Excepția inadmisibilității recursului este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare, având în vedere că decizia atacată este o hotărâre pronunțată într-o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind supusă căii extraordinare de atac a recursului conform dispozițiilor art. 513 alin. (6) teza I din cod.

Asupra recursului, se reține că au fost invocate motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Criticile circumscrise motivelor de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., prin care se susține încălcarea dispozițiilor art. 513 alin. (6) din cod și, ca o consecință, ale art. 52 și art. 21 din Constituție, întrucât decizia recurată ar fi fost pronunțată fără cale de atac, având în dispozitiv mențiunea "definitivă", vor fi analizate prin considerente comune, față de conținutul lor identic.

Se impune a se arăta, cu prioritate, faptul că dispozițiile art. 513 alin. (6) C. proc. civ., pretins încălcate, sunt norme de procedură, cu consecința că motivul de la art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod, prin care legiuitorul a urmărit să sancționeze interpretarea, aplicarea greșită sau încălcarea dispozițiilor de drept material, a fost invocat formal, susținerile părții neputând fi analizate din această perspectivă.

Mai mult, se reține că aceste critici nu se subsumează unui veritabil motiv de recurs. Calea de atac este stabilită de lege, și nu de judecător, art. 457 alin. (1) C. proc. civ. prevăzând, în acest sens, că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În cauză, deși este real că dispozitivul deciziei recurate conține în mod eronat mențiunea "definitivă", calea de atac a recursului împotriva hotărârii pronunțate asupra cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este prevăzută de lege, prin dispozițiile exprese ale art. 513 alin. (6) din același cod.

Prin urmare, mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la caracterul său definitiv nu are niciun efect asupra dreptului părții de a exercita calea de atac prevăzută de lege, concluzie ce rezultă fără dubiu din textul art. 457 alin. (2) C. proc. civ.

Drept dovadă, recurentul a exercitat calea de atac a recursului împotriva deciziei pronunțate în revizuire, conform art. 513 alin. (6) C. proc. civ., reținându-se, astfel, și faptul că, mențiunea eronată din dispozitivul hotărârii nu i-a cauzat părții nicio vătămare care să reclame casarea din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod.

În egală măsură, nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 52 și art. 21 din Constituție ori ale art. 7 și art. 22 alin. (2) C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât susținerile în acest sens au caracter generic, pur enunțiativ.

Totodată, se susține și incidența motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., decizia instanței de revizuire fiind, în opinia recurentului, nemotivată, întrucât nu cuprinde analiza contrarietății invocate în ceea ce privește, pe de o parte, încheierea din 03.05.2023, prin care s-a stabilit taxa judiciară de timbru de 466,12 RON și rezoluția ulterioară din 12.05.2023, care prevede o taxă de 488,12 RON, pe de altă parte, pentru apelul declarat împotriva încheierii civile nr. 144 din 6 februarie 2023.

Criticile părții sunt neîntemeiate.

Prin cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 636/2023 din 9 iunie 2023 a Tribunalului Gorj – secția I Civilă, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., partea a susținut că, în primă instanță, cererea sa având ca obiect contestație la executare a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru, fiind incidente dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, precum și ale art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 193/2000, în timp ce, în apel, există două hotărâri potrivnice referitoare la cuantumul taxei judiciare de timbru, respectiv încheierea din data de 03.05.2023 și adresa emisă la data de 12.05.2023.

Prin decizia recurată, curtea de apel a stabilit că nu se poate reține existența în apel a două hotărâri potrivnice, în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la taxa judiciară de timbru.

În argumentarea acestei concluzii, a arătat că adresa emisă la data de 12.05.2023, prin care i s-a pus în vedere părții, sub sancțiunea anulării cererii, să achite suma de 488,12 RON pentru exercitarea căii de atac a apelului, nu reprezintă o hotărâre judecătorească în sensul prevăzut de art. 424 C. proc. civ., respectiv nu este o încheiere, sentință sau decizie, în timp ce, prin încheierea definitivă din 3 mai 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, fiind stabilită definitiv taxa aferentă apelului. În consecință, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a fi incidentă ipoteza vizată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, curtea de apel a reținut că, deși prima instanță a apreciat că partea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, raportat la art. 29 lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, aspect necontestat de părți iar, pentru calea de atac a apelului s-a stabilit, definitiv, prin încheierea din 3 mai 2023, că apelantul datorează o taxă judiciară de timbru de 466,12 RON, pe care, de altfel, a și achitat-o, nu atrage incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu consecința anulării deciziei civile nr. 636 din 09.06.2023, pronunțate de Tribunalul Gorj – secția I Civilă în dosarul nr. x/2022, cu atât mai mult cu cât, prin această din urmă decizie, nu s-a statuat asupra cuantumului taxei de timbru, ci s-a soluționat apelul pe fond.

Prin raportare la aceste considerente, Înalta Curte impune observația că instanța de revizuire a analizat, în sensul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pretinsa contrarietate dintre încheierea din data de 03.05.2023 și adresa emisă la data de 12.05.2023 cu privire la taxa judiciară de timbru stabilită în calea de atac a apelului, fiind expuse într-o manieră clară, adecvată și suficientă argumentele avute în vedere la pronunțarea soluției, cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod.

Împrejurarea că recurentul nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat concluzia instanței de revizuire în sensul neîndeplinirii condițiilor de admisibilitate a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu poate conduce, însă, la incidența în cauză a motivului de casare reglementat conform art. 488 alin. (1) pct. 6 din același cod.

În cele din urmă, vor fi înlăturate și criticile privind încălcarea autorității de lucru judecat a încheierii din 01.03.2022, pronunțate de Înalta Curte în dosarul nr. x/2020, sub aspectul scutirii părții, în calitate de consumator, de la plata taxei judiciare de timbru, în cazul oricărei cereri deduse judecății.

Existența obligației de a plăti taxa judiciară de timbru, cât și cuantumul acesteia privesc regularitatea demersului judiciar și se stabilesc de instanța de judecată în temeiul normelor legale, în fiecare proces, de la caz la caz, în funcție de obiectul cauzei, caracterul evaluabil sau neevaluabil în bani al cererii, stadiul procesului și de particularitățile existente.

Rezultă, astfel, că scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, într-un alt dosar, nu se poate opune, în condițiile art. 430-431 C. proc. civ., într-o cerere ulterioară, întrucât timbrajul reprezintă un aspect premergător, formal, vizând legala sesizare a instanței, iar nu aspecte vizând, în sine, pretenția dedusă judecății și care, odată soluționate, să nu mai poată fi contrazise, dobândind autoritate de lucru judecat.

Mai mult, se constată că, în dosarul nr. x/2020, al Înaltei Curți, s-a reținut scutirea părții de la obligația de plată a taxei judiciare de timbru în etapa procesuală a recursului, raportat la obiectul acțiunii sale introductive, prin care a solicitat acordarea sumei de 230.000 euro, reprezentând daune morale, întemeiate pe o pretinsă faptă culpabilă a intimatei, operator economic în domeniul energiei electrice, de debranșare în mod ilegal de la rețeaua de energie electrică, în cauză reținându-se calitatea recurentului de consumator, conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 și art. 2 alin. (1) pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, cu consecința incidenței cazului de scutire prevăzut la art. 29 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.

În opoziție, dosarul soluționat pe fond prin decizia a cărei revizuire se solicită, a avut ca obiect contestația la executare formulată împotriva actelor de executare din dosarul execuțional nr. x din 6 septembrie 2022, prin încheierea din apel datată 3 mai 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, definitivă, reținându-se, cu autoritate de lucru judecat, că cererea dedusă judecății a fost întemeiată pe dispozițiile art. 712 C. proc. civ., sub aspectul timbrajul fiind incidente art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin urmare, contrar susținerilor din recurs, dezlegările Înaltei Curți din dosarul nr. x/2020 privesc exclusiv cauza în cadrul căreia a fost pronunțată (acțiune în despăgubiri), acest dosar nefiind identic cu cel soluționat prin decizia a cărei revizuire o urmărește recurentul (contestație la executare).

De altfel, și prin încheierea din 22 mai 2024 a Înaltei Curți, pronunțată în dosarul asociat prezentei cauze nr. 1954/54/2023/a1, fiind analizată cererea de reexaminare privind modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, cu consecința respingerii acesteia, s-a reținut că demersul inițial al părții, având ca obiect contestație la executare, se circumscrie etapei de executare silită a procesului civil, procedură în cadrul căreia nu se mai poate analiza eventuala calitate de consumator, fiind depășit momentul analizei drepturilor și obligațiilor părților decurgând din hotărârea judecătorească ce constituie titlul executoriu.

În concluzie, sunt vădit nefondate criticile subsumate ipotezei de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., privind încălcarea dispozițiilor art. 431 alin. (2) din cod respectiv ale art. 126 alin. (3) din Constituție și art. 501 C. proc. civ., aceste din urmă prevederi legale fiind evocate, de altfel, formal, fără nicio legătură cu raportul juridic litigios.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ., va respinge excepția inadmisibilității recursului și, totodată, raportat la dispozițiile art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 47/2024 din 31 ianuarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 47/2024 din 31 ianuarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2024.