ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.03.2025

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 660/2025

HOTĂRÂRE
18.03.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 660/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 18 martie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 490/16.03.2022, pronunțată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2021, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B. și a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 5.000 RON reprezentând daune morale.

Prin decizia civilă nr. 17 din 19 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova a fost respins apelul formulat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 490/16.03.2022, pronunțate de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2021.

Prin sentința civilă nr. 1249/19.06.2023, pronunțată de Judecătoria Motru în dosar nr. x/2023, a fost respinsă cererea de revizuire a sentinței civile nr. 490 din 26 martie 2022, pronunțate de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2021, cerere formulată de revizuentul B. în contradictoriu cu intimatul A..

Prin decizia civilă nr. 1217, pronunțată la data de 21 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Gorj a fost anulat apelul declarat de revizuentul B. împotriva sentinței civile nr. 1249/19.06.2023 pronunțate de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimatul A., ca netimbrat.

Împotriva acestei decizii, a formulat recurs revizuentul B..

Prin decizia civilă nr. 641/15 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă s-a constatat perimat recursul declarat de revizuentul B. împotriva deciziei civile nr. 1217/21.11.2023, pronunțate de Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimatul A..

Împotriva deciziei civile nr. 641/A din 15 octombrie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă a declarat recurs pârâtul B., menționând că nu i s-a permis să propună martor și să dovedească faptul că A. a distrus un cimitir și a folosit crucile de piatră la fundația casei sale.

La termenul de judecată din 18 martie 2025 au fost invocate din oficiu excepția netimbrării recursului și excepția tardivității recursului.

În condițiile art. 499 teza finală din C. proc. civ., examinând cu prioritate excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, iar potrivit dispozițiilor art. 33 alin. (1) din același act normativ, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege; pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al aceluiași articol statuează că instanța va pune în vedere reclamantului obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Conform dispozițiilor art. 486 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, această cerință fiind prevăzută sub sancțiunea nulității.

Conform rezoluției din data de 28 noiembrie 2024, în temeiul art. 24 alin. (2) teza finală din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, sub sancțiunea anulării cererii.

Din actele și lucrările dosarului se constată că, deși a fost legal înștiințat despre obligativitatea timbrării cererii de recurs la 09 decembrie 2024 și 27 ianuarie 2025, conform dovezilor de comunicare de la dosar recurs, recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță.

Cerința timbrării este o condiție legală extrinsecă cererii de recurs, iar neîndeplinirea ei atrage nulitatea cererii, necondiționat de existența vreunei vătămări, conform art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte reține că, nefiind făcută dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cauză intervine sancțiunea expres prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv nulitatea recursului.

În consecință, având în vedere dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu și va anula recursul, ca netimbrat.

Anulează ca netimbrat, recursul declarat de recurentul-revizuent B. împotriva deciziei nr. 641 din 15 octombrie 2024 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-04-06
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 574/2023
ul de Urgență Petroșani. A fost obligat reclamantul să plătească pârâtului G. suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. 3. Hotărârea pronunțată de Tribunalul Gorj: Prin decizia civilă nr. 528 din 4 aprilie 2022 pronunțată de Tribu
ÎCCJ 2022-06-21
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1435/2022
Ședința publică din data de 21 iunie 2022 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în contestație în anulare: Prin decizia nr. 35 din
ÎCCJ 2024-10-10
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2156/2024
, a anulat sentința civilă nr. 1109/15.09.2020, pronunțată de Judecătoria Motru și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Cauza a fost înregistrată în rejudecare sub nr. x/2016*. Prin sentința civilă nr. 1558/30.09.2021, Judec
ÎCCJ 2023-05-18
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 915/2023
decizia civilă nr. 542 din data de 08 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă s-a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul C., împotriva deciziei nr. 38 din 12 ianuarie 2021 pronunțată de Tribunalul Go
ÎCCJ 2022-06-07
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1341/2022
deduse judecății și a normelor de drept incidente, precum și a unei situații de fapt coerente, nu poate realiza un veritabil control de legalitate a soluției pronunțate fără lipsirea părților de un grad de judecată devolutivă, Înalta Curte
Sursă