ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.06.2022

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1435/2022

HOTĂRÂRE
21.06.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1435/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 21 iunie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 35 din 14 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, s-a anulat, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de către contestatorul A. împotriva încheierii de ședință din data de 24 februarie 2021, pronunțate în dosarul nr. x/2021 al aceleiași curți de apel; a fost obligat contestatorul la 500 RON cheltuieli de judecată către intimata B.. Decizie definitivă.

Prin sentința civilă nr. 62 din 16 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a hotărât următoarele:

A respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant convențional al apărătorului ales al intimatei B., invocată de revizuentul A..

A respins ca inadmisibilă, cererea de revizuire precizată, formulată de revizuentul A., împotriva deciziei civile nr. 35 din 14 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2021.

A respins petitul accesoriu formulat de revizuent având ca obiect daune materiale și morale.

A respins ca prematură, cererea intimatei B. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuentul A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 3 noiembrie 2021.

Prin rezoluția din 16 noiembrie 2021 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului după efectuarea procedurilor de comunicare.

Prin întâmpinarea formulată, intimata B. a invocat excepțiile netimbrării, tardivității și inadmisibilității recursului formulat.

În subsidiar, în situația în care se va trece peste excepțiile invocate, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Raportul întocmit în cauză a fost analizat în complet de filtru și în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea acestuia către părți, pentru formularea uni punct de vedere.

Prin rezoluția din 27 mai 2022 s-a fixat termen de judecată la 21 iunie 2022, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului.

Analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate de lege, în afară de acestea neputându-se folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., pot fi recurate hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, iar art. 634 alin. (1) pct. 1 din același cod prevede că sunt hotărâri definitive hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului.

Conform prevederilor art. 513 alin. (5) din C. proc. civ.:

"Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită."

În speță, se constată că prin hotărârea recurată, respectiv decizia nr. 62 din 16 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire precizată, formulată de revizuentul A., împotriva deciziei civile nr. 35 din 14 aprilie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2021, prin care s-a anulat, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de către contestatorul A. împotriva încheierii de ședință din data de 24 februarie 2021, pronunțate în dosarul nr. x/2021 al aceleiași curți de apel, prin care s-a anulat ca netimbrată o cerere de strămutare și a fost obligat contestatorul la 500 RON cheltuieli de judecată către intimata B.

Reiese, deci, că hotărârea nr. 35 din 14 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2021, este una definitivă, întrucât încheierea asupra strămutării este definitivă potrivit art. 144 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, în aplicarea prevederilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. și decizia civilă nr. 62 din 16 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, este tot o decizie definitivă.

Cum hotărârea supusă revizuirii (decizia nr. 35 din 14 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2021) este o hotărâre definitivă în sensul art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind susceptibilă de recurs, rezultă că nici hotărârea care a soluționat cererea de revizuire (nr. 62 din 16 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă), nu are prevăzută asemenea cale extraordinară de atac.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale evocate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A..

Respinge ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței nr. 62 din 16 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-03-29
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 653/2022
tă de contestatorul A. împotriva decizia nr. 386 A din 30 martie 2021 pronunțate de Tribunalul Mehedinți, secția I civilă. Prin decizia nr. 8 din 07 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Mehedinți, secția I civilă a
ÎCCJ 2025-06-02
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 97/2025
la plata către reclamantă a sumei de 553 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei decizii reclamantul A a formulat recurs, iar prin Decizia nr. 2730 din 15 decembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția a II-
ÎCCJ 2023-05-23
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 928/2023
la plata sumei de 7.250 RON către apelanta-pârâtă, reprezentând cheltuieli de judecată în apel. I.4. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în revizuire - dosarul nr. x/2022. Prin decizia nr. 110 din data de 23 marti
ÎCCJ 2022-02-03
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 247/2022
a civilă la data de 22 octombrie 2020. Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 99/2021 din 24 februarie 2021, a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 347/2020 din 8 octom
ÎCCJ 2022-10-27
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2043/2022
Ședința publică din data de 27 octombrie 2022 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Pe rolul Curții de Apel Craiova, secția I civilă a fost înregistrată, la 26 august 2021, sub nr. x/2021, co
Sursă