Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.02.2022
inadmisibil

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 247/2022

HOTĂRÂRE
03.02.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 247/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 3 februarie 2022 Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată la data de 9 iulie 2015 pe rolul Judecătoriei Segarcea, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a contractului de arendare nr. x/19.09.2011. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L., în solidar cu pârâtul C., să-i plătească contravaloarea producției de grâu realizate de arendaș pe anii agricoli 2011-2012 și 2012-2013, pe suprafața de 4,90 ha, teren ce face obiectul contractului de arendă nr. x/19.09.2011 și subvențiile încasate de la APIA pentru anii agricoli 2011-2012 și 2012-2013.

Prin sentința civilă nr. 208/2018 din 14 martie 2018, pronunțată de Judecătoria Segarcea, în dosarul nr. x/2015, s-a admis, în parte, acțiunea precizată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții S.C. B. S.R.L., C., D., E. și F.; s-a constatat nulitatea absolută a contractului de arendare nr. x/19.09.2011 și a actului adițional nr. x/19.09.2011 la contractul de arendă nr. x/10.08.2006; pârâta S.C. B. S.R.L. a fost obligată să plătească reclamantei suma de 23.047,32 RON, reprezentând despăgubiri; s-au respins celelalte petite ale acțiunii precizate; pârâta S.C. B. S.R.L. a fost obligată să plătească reclamantei suma de 6836,48 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 126/2019 din 13 martie 2019, a admis apelul formulat de apelantul-pârât F. împotriva sentinței nr. 208 din 14 martie 2018, pronunțate de Judecătoria Segarcea, în dosarul nr. x/2015; a anulat sentința apelată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță; a respins apelul formulat de reclamanta A. împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu intimații-pârâți S.C. B. S.R.L., C., D. și E.. Împotriva acestei deciziei, reclamanta A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia nr. 483/2019 din 17 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 126 din 13 martie 2019 a Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți S.C.

B. S.R.L., C., D., E. și F.; s-a casat decizia nr. 126 din 13 martie 2019 a Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă și s-a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, sub nr. x/2015*, la data de 2 octombrie 2019. Prin decizia nr. 52/2020 din 27 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 208 din 14 martie 2018 a Judecătoriei Segarcea, în contradictoriu cu intimații-pârâți S.C. B. S.R.L., C., D. și E.; de asemenea, s-a respins apelul declarat de apelantul-pârât F. împotriva aceleiași sentințe, ca lipsit de interes.

Prin decizia nr. 347/2020 din 8 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-au respins excepția nulității și excepția autorității de lucru judecat, invocate de intimatul pârât F.; s-a respins recursul formulat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 52 din 27 februarie 2020 a Tribunalului Dolj, în contradictoriu cu intimații-pârâți S.C. B. S.R.L., C., D., E. și F., ca nefondat; recurenta-reclamantă A. a fost obligată la plata sumei de 1.500 RON către intimatul F.. Împotriva acestei decizii, contestatoarea A. a formulat contestație în anulare, invocând dispozițiile art. 503 din C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată, sub nr. x/2020, pe rolul Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă la data de 22 octombrie 2020. Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 99/2021 din 24 februarie 2021, a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 347/2020 din 8 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimații S.C. B. S.R.L., C., D., E. și F.. La data de 29 aprilie 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2020, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 99/2021 din 24 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Recurenta-contestatoare a arătat că decizia recurată este netemeinică și nelegală, lovită de nulitate absolută, pentru motivele prezentate în scris. În principal, recurenta-contestatoare a solicitat admiterea recursului, cu consecința rejudecării cauzei și admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată în fața instanței de fond, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei, spre soluționare, la o instanță competentă, ținând cont de faptul că obiectul cererii evaluat în bani depășește valoarea de 200.000 RON. Intimații S.C. B. S.R.L., C., D., E. și F. nu au formulat întâmpinare în cauză. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc.

civ., prin care s-a propus respingerea recursului, ca inadmisibil. Prin încheierea din 14 octombrie 2021, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare. Recurenta-contestatoare A. a înțeles să uzeze de acest drept. Ulterior, s-a fixat termen la 3 februarie 2022 pentru examinarea stadiului recursului. Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc.

civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele: Prezenta cale extraordinară de atac are ca obiect decizia nr. 99/2021 din 24 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, prin care s-a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 347/2020 din 8 octombrie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția a II-a civilă. Potrivit art. 634 alin. (1) din C. proc.

civ., "sunt hotărâri definitive: 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii", iar conform alin. (2) al aceluiași articol "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării". Prin urmare, decizia nr. 347/2020 din 8 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, fiind pronunțată în soluționarea unui recurs, are caracter definitiv de la pronunțare. Potrivit art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., "hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată". Având în vedere că hotărârea atacată cu contestație în anulare este definitivă, rezultă că și decizia instanței de retractare are același caracter, conform dispozițiilor legale anterior evocate.

Prin urmare, decizia nr. 99/2021 din 24 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs. Se mai reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a din C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat în cauză.

D E C I D E Respinge recursul declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 99/2021 din 24 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca inadmisibil. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 februarie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-06-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1588/2023
Ședința publică din data de 21 iunie 2023 Asupra recursului de față, din actele dosarului, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată la data de 18 februarie 2021 pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în
ÎCCJ 2022-05-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 998/2022
suprafețe de teren mai mici aflate în folosința B. S.R.L. și nu a eliberat adeverințele care au fost depuse la APIA Bihor de B. S.R.L. (care atestă existența unor suprafețe de teren mai mari decât cele cuprinse în adeverințele eliberate de
ÎCCJ 2021-05-19
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1450/2022
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la 28 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pâ
ÎCCJ 2022-01-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 162/2022
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 221/24.10.2019 pronunțate de Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017,
ÎCCJ 2024-11-05
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2010/2024
rârii; a obligat pârâtul C. să restituie reclamantului A. suma de 74.516,80 RON (16.000 euro*4,6573 euro la cursul de schimb de la data introducerii acțiunii - 17.01.2018) reprezentând contravaloarea tractor și suma de 65.202,20 RON (14.000
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă