Decizia nr. 998/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Salonta la data de 22.10.2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului Batăr și pârâtul Primarul comunei Batăr, obligarea pârâtei Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului Batăr, prin primarul comunei Batăr, la plata sumei de 243.549 RON, reprezentând prejudiciul cauzat în anii agricoli 2015-2016, 2016-2019, 2017-2018 pentru lipsa de folosință a terenului ce îi aparține, cu cheltuieli de judecată. În drept, a invocat prevederile art. 998-999 C. civ. din 1864, art. 1349 C. civ. actual. Prin întâmpinare, pârâții au invocat excepția netimbrării acțiunii, cu consecința anulării acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile ce vizează anii 2015-2016, în subsidiar, au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Prin sentința nr. 24/14.01.2020, Judecătoria Salonta a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Bihor, în raport de valoarea obiectului pretenției care depășește suma de 200.000 RON.

Sentința pronunțată de Tribunalul Bihor Prin sentința nr. 77/C/01.07.2020, Tribunalul Bihor, secția I civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 2015-10.2016, a respins acțiunea, ca prescrisă pentru perioada 2015-10.2016 și ca neîntemeiată, pentru perioada 11.2016-10.2019.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Oradea Prin decizia nr. 1093/A/20.10.2021, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Batăr, prin Primarul comunei Batăr, la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 140.217 RON, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei în anii agricoli 2016-2017 și 2017-2018; a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate și a obligat intimații la plata sumei de 13.596 RON în favoarea apelantei reclamante, reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în fond și în apel.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recurs toate părțile. 1).Recurenta-reclamantă A. a criticat decizia instanței de apel pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în privința dezlegării date excepției de prescripție a dreptului la acțiune privind pretențiile aferente perioadei 2015-2016, susținând că au fost greșit interpretate și aplicate dispozițiile art. 2537 pct. 2 și 4 și cele ale art. 2539 C. civ. privind prescripția. În acest sens, recurenta-reclamantă a arătat că pretențiile sale vizează lipsa de folosință asupra terenului de 40,59 ha pe 3 ani, respectiv anii agricoli 2015-2016, 2016-2017, 2017-2018. Un an agricol reprezintă perioada de timp cuprinsă între începutul muncilor agricole de toamnă, care privesc recolta anului următor și strângerea recoltei din anul în curs. Ordonanța de urgență privind recensământul general agricol din România runda 2020 prevede că anul agricol 2020 este cuprins între 01.10.2019 și 30.09.2020 pentru variabilele privind terenurile și persoanele care au lucrat în agricultură. Extrapolând, anul agricol 2015-2016 a început în data de 01.10.2015 și s-a împlinit la data de 30.09.2016. Ca atare, termenul de prescripție de 3 ani curge începând cu data de 30.09.2016 și s-a împlinit la 30.09.2019. Chiar dacă acțiunea a fost introdusă în 22.10.2019, la cca 22 de zile după împlinirea termenului de prescripție, acesta a fost întrerupt, întrucât la data de 03.09.2019 (cu 26 de zile înainte de împlinirea termenului de prescripție), reclamanta a înregistrat o cerere de chemare în judecată cu conținut identic, înregistrată sub nr. x/2019, cerere anulată pentru neplata taxei de timbru. Însă, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripția este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiția însă ca noua cerere să fie admisă. Exact aceasta este situația din prezenta cauză, respectiv la data de 03.09.2019 s-a introdus o cerere, care a fost anulată, iar apoi în termen de 6 luni (în 22.10.2019), s-a introdus noua cerere, care a fost admisă, aspect ce urmează a fi valorificat în aplicarea dispozițiilor art. 2539 alin. (2) C. civ. Recurenta mai arată că în anul 2017 a formulat la primăria Batăr cerere de acordare a unui alt amplasament în locul celui cuprins în titlurile de proprietate, tocmai datorită lipsei de folosință a terenului, astfel încât prin această solicitare s-a realizat o punere în întârziere a primăriei Batăr, cu efecte întreruptive asupra prescripției, în temeiul art. 2537 pct. 4 C. civ. Referitor la subvențiile APIA, arată că acestea au fost solicitate prin cererea introductivă și prin cererea de apel, iar nu doar cu prilejul concluziilor scrise depuse în apel. 2).Recurenții-pârâți Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Batăr și Primarul comunei Batăr au criticat decizia instanței de apel pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând următoarele: -În temeiul art. 304 C. proc. civ., înțeleg să denunțe ca false adeverințele depuse la Apia Bihor pentru perioada 2016-2018 de către arendașul B. S.R.L., motivele fiind contrafacerea semnăturilor, folosirea paginei 2 din adeverința reală eliberată în 2017 și atașarea acesteia la adeverința falsă, contrafacerea ștampilei primăriei Batăr ori însușirea unei ștampile din cadrul primăriei Batăr. Primăria Batăr a eliberat doar adeverințele care se regăsesc în arhiva primăriei, anexate prezentului recurs, care cuprind suprafețe de teren mai mici aflate în folosința B. S.R.L. și nu a eliberat adeverințele care au fost depuse la APIA Bihor de B. S.R.L. (care atestă existența unor suprafețe de teren mai mari decât cele cuprinse în adeverințele eliberate de primărie); -Instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1357 alin. (1) C. civ., în sensul că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale. Astfel, instanța a nesocotit împrejurarea că reclamanta a încheiat la 20.10.2014 un contract de arendă cu arendașul S.C. B. srl având ca obiect tocmai suprafețele de teren despre care afirmă că nu le are în folosință, contract cu o durată de 5 ani, prețul contractului fiind de 700 kg grâu/ha. Acest contract a fost înregistrat sub nr. x/27.10.2014 și în virtutea lui suprafețele date în arendă au fost înscrise în lista terenurilor aflate în exploatarea S.C. B. srl, pentru care acesta a solicitat și încasat subvenții de la APIA. Astfel, terenurile luate în arendă de la reclamantă se regăsesc în adeverințele emise de primărie la solicitarea respectivei societăți, pentru atestarea suprafețelor lucrate/exploatate agricol, în vederea documentării cererii acesteia pentru obținerea subvențiilor APIA, adeverințe emise pentru anul 2016 - poziția 31 (40,59 ha de la A.), pentru anul 2017 -poziția 38 (aceeași suprafață, de la același titular), anul 2018 - poziția 18 (40,59 ha). Potrivit răspunsului APIA comunicat cu adresa nr. x/7.12.2021, S.C. B. srl a încasat subvenții APIA pentru fiecare din anii menționați. Potrivit recurenților-pârâți, prejudiciul nu există deoarece arendașul a încasat subvenția APIA pentru folosința terenurilor în discuție în perioada 2016-2018, așa cum rezultă din actele dosarului. Nu se poate vorbi de o lipsă de folosință a terenului, ci de o exploatare a acestuia cu obținere de profit. Dacă reclamanta nu a încasat prețul contractului nu sunt de vină pârâții, recuperarea prețului arendei trebuind a se face de la arendaș. Nu există faptă ilicită în cauză și, pe cale de consecință, nici legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Instanța de apel a avut în vedere la pronunțarea soluției sale depoziția unui martor care este chiar reprezentantul arendașului S.C. B. srl, aspect ce ar fi impus omiterea audierii sale în raport de conținutul art. 315 alin. (3) C. proc. civ., ca persoană aflată în legătură de interese cu partea reclamantă.

Apărările formulate în cauză În termen legal, recurenta-reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul pârâților prin care a invocat, în principal, excepția de inadmisibilitate a căii de atac pentru neîncadrarea criticilor formulate în cazurile reglementate de art. 488 C. proc. civ.. Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat că argumentele deduse judecății în recurs reprezintă chestiuni de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, respectiv aspecte de fapt ale pricinii. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului pârâților, ca nefondat și acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 1586 RON, reprezentând onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru, conform dovezilor depuse la dosar. A arătat că la nivelul UAT Batăr este o practică frecventă de a se emite titluri de proprietate pe aceleași amplasamente în favoarea unor persoane diferite, astfel cum s-a întâmplat și în cazul recurentei-reclamante. În cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită săvârșită de către pârâți constă în nerespectarea dispozițiilor legale la eliberarea titlurilor de proprietate, prejudiciul cert și actual constă în imposibilitatea exploatării terenului recurentei-reclamante, cu privire la care s-a constatat că există suprapuneri, există raport de cauzalitate între fapta culpabilă a recurenților-pârâți și prejudiciul suferit, precum și culpa recurentei de rândul 1. În termen legal, recurenții-pârâți Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Batăr și Primarul comunei Batăr au formulat întâmpinare la recursul reclamantei, prin care au invocat excepția inadmisibilității căii de atac, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., întrucât recurenta nu a invocat în apel faptul că pentru anii agricoli 2015-2016 s-a întrerupt termenul de prescripție prevăzut de art. 2537 pct. 2 C. civ. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat și au arătat că în mod corect instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor de drept material cu privire la împlinirea termenului de prescripție extinctive pentru perioada 2015-2016. Susținerile cu privire la faptul că între reclamantă și B. S.R.L. s-a încheiat un contract fără consecințe juridice sunt false. B. S.R.L., deținută de fiul martorului audiat în apel, fostul primar al comunei Batăr, a încasat subvenția APIA, ceea ce înseamnă că este falsă și susținerea lipsei de folosință. Solicită admiterea recursului propriu astfel cum a fost formulat. În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Răspunzând, cu prioritate excepțiilor invocate de părți prin întâmpinările formulate, Înalta Curte apreciază că nu pot fi reținute cauze legale de împiedicare a învestirii cu soluționarea căii de atac a recursului ce a fost declarată, deopotrivă, de reclamantă și de pârâți împotriva hotărârii instanței de apel. Inadmisibilitatea recursului pârâților, pentru motivul neîncadrării celor susținute în cuprinsul memoriului, în motivele de nelegalitate prevăzute de lege, nu va fi reținută ca exceție de nulitate a acestuia pentru argumente de neîncadrare, observându-se că, deși recursul conține și cereri specifice unei judecăți în fond a litigiului (cum ar fi cererea de denunțare ca false a mai multor înscrisuri depuse de pârâți atașat recursului, nici înscrisurile și nici denunțarea ca false a acestora neavând legătură cu ceea ce a fost supus controlului judiciar pe calea recursului, față de reținerea că subvențiile APIA nu au constituit obiectul judecății), acestuia nu-i lipsesc critici specifice de nelegalitate, cum sunt cele întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu trimitere la dispozițiile art. 1357 C. civ. De asemenea, nu se va reține inadmisibilitatea recursului reclamantei pe temeiul art. 488 alin 2 C. proc. civ. întrucât contestarea soluției instanței de apel în privința dezlegării date excepției de prescripție a fost realizată doar prin invocare unor argumente noi (cum ar fi cererea de chemare în judecată introdusă la 3.09.2019, anterioară și identică celei dedusă prezentei judecăți, ce a fost anulată ca netimbrată) în susținerea aceluiași motiv privitor la existența unor cauze de întrerupere a cursului prescripției. Analizând recursurile formulate, Înalta Curte apreciază că se impune admiterea acestora, în considerarea celor ce vor fi arătate. Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a părților Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Batăr și Primarul Comunei Batăr pe temeiul art. 1349 C. civ., pentru prejudiciul decurgând din lipsa de folosință a terenurilor a căror proprietate i-a fost reconstituită prin emiterea titlurilor de proprietate nr. x/8.11.2005, în suprafață totală de 40,59 ha. Potrivit reclamantei, reconstituirea s-a realizat pentru toate cele patru titluri de proprietate în parcela x și a urmărit vechiul amplasament. Justificând lipsa de folosință, reclamanta a arătat că nu a avut-o niciodată întrucât pe același amplasament al terenului au fost emise anterior alte titluri de proprietate (TP nr. 3526/2003 și TP 3580/2003 la scara 1:10.000). În urma administrării de probe și a evaluării acestora, instanța de apel a stabilit ca fiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale a pârâtei Comisia locală pentru fapta ilicită constând în nerespectarea dispozițiilor legale privind punerea în posesie și emiterea titlurilor de proprietate, respectiv în legătură cu atribuțiile stabilite în sarcina acesteia prin dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 și art. 5 lit. i) din H.G. nr. 890/2005 prin aceea că a procedat la emiterea titlurilor de proprietate în favoarea reclamantei pentru un teren asupra căruia s-au emis anterior alte titluri de proprietate și care se aflau în posesia unor terțe persoane, cu consecința imposibilității folosirii de către reclamantă a terenului ce i-a fost reconstituit. Drept consecință, și în pofida dovezilor asupra încheierii de către reclamantă a unui contract de arendă pe perioada dedusă judecății, având ca obiect suprafețele de teren înscrise în cele patru titluri de proprietate, instanța de apel a obligat pârâta Comisia locală la dezdăunarea reclamantei pentru lipsa de folosință a terenurilor, înăuntrul a trei ani anteriori introducerii acțiunii (prin validarea soluției primei instanțe, de reținere a excepției de prescripție a dreptului la acțiune pe perioada 2015 - 22.10.2016). Recunoașterea în favoarea reclamantei a unui drept la despăgubire pentru lipsa de folosință a terenurilor, în circumstanțele arătate, este însă discutabilă, cel puțin sub două aspecte. Primul dintre acestea decurge din însăși situația litigioasă a cauzei, în care reclamanta a pretins o reparare a dreptului său la folosința terenurilor, a căror proprietate a obținut-o prin reconstituire în baza unor titluri de proprietate emise în anul 2005, în condițiile în care afirmă că niciodată nu a avut-o, deoarece nu a fost pusă în posesia terenurilor, existând suprapunere de amplasamente, respectiv amplasamentele terenurilor înscrise în titluri (care ar corespunde vechilor amplasamente) fiind reconstituite anterior prin titluri de proprietate emise în beneficiul unor terțe persoane. Instanța de apel a apreciat că se impune angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei Comisia locală pentru Stabilirea Drepturilor de Proprietate Privată asupra Terenurilor Batăr, prin Primar, prin despăgubirea reclamantei pentru lipsa de folosință a terenurilor, ca urmare a nerespectării obligațiilor: - de verifica în mod riguros mărimea și amplasamentul suprafeței de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate potrivit legii; - de a propune alte amplasamente și consemna în scris acceptul fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia pentru punerea în posesie pe alt amplasament când vechiul amplasament este atribuit legal altor persoane; - de a pune în posesie, prin delimitarea în teren, persoanele îndreptățite să primească terenul, de a completa fișele de punere în posesie a acestora, după validarea de către comisia județeană a propunerilor făcute, Elementele situației de fapt descrise de instanța de apel corespund, însă, mai degrabă unei ipoteze caracterizată prin nefinalizarea procesului de reconstituire a dreptului de proprietate al reclamantei/al autorilor săi, prin parcurgerea tuturor etapelor prevăzute în Legea nr. 18/1991, întrucât se înțelege că emiterea celor 4 titluri de proprietate nu a fost niciodată, până în prezent, însoțită și de o punere în posesia terenurilor ce i-au fost atribuite doar scriptic prin cele patru titluri de proprietate. Or, pentru nerespectarea acestei obligații legale a comisiei locale, indiferent care ar fi cauza nesocotirii sale, legea a pus la dispoziția celor vătămați, o cale specifică de a acționa, stabilind prin dispozițiile art. 64 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 că "În cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia județeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulțumită poate face plângere la instanța în a cărei rază teritorială este situat terenul". Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, dacă se admite plângerea, primarul va fi obligat punerea efectivă în posesie, sub sancțiunea condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, anume stabilite de instanță. În completarea acestei soluții legale și în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, prin Legea nr. 165/2013 s-au prevăzut în cuprinsul art. 12 și 14 soluții legale pentru situația terenurilor agricole a căror restituire pe vechile amplasamente nu este/nu mai este posibilă (situație nestabilită deplin ca fiind cea terenurilor reclamantei, dar care se întrevede din datele cauzei reținute ca atare de instanța de apel), prevăzându-se posibilitatea ca, după validarea întinderii dreptului de proprietate de către comisiile județene de fond funciar, fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia să li se atribuie terenuri pe alte amplasamente din cele aflate în rezerva comisiei locale de fond funciar ori din cele ce au făcut parte din proprietatea publică a statului, trecute, în condițiile legii, în proprietatea privată a acestuia, în ordinea descrisă în cuprinsul art. 12. Din conținutul art. 14, se înțelege că amplasamentele terenurilor pot fi oferite și dintre cele aflate pe raza unei alte unități administrativ-teritoriale decât cea notificată. În sfârșit, în măsura în care cererile de restituire nu pot fi soluționate prin restituirea în natură la nivelul entităților învestite de lege, se vor soluționa prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, astfel cum prevede art. 16 din lege, urmând procedura descrisă în capitolul III al legii. Cât privește aplicabilitatea procedurii și a soluțiilor legale regăsite în cuprinsul Legii nr. 165/2013 dreptului reclamantei, care a beneficiat de o recunoaștere la reconstituire prin emiterea unor titluri de proprietate încă din anul 2005, sunt avute în vedere dispozițiile art. 4 din lege (potrivit cărora, dispozițiile sale se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a acestei legi) și împrejurările de fapt invocate ca fiind prezente în cazul său, care demonstrează o nefinalizare a procesului de reconstituire a dreptului prin realizarea (și a) unei puneri în posesie asupra terenului. Rezultă din aceleași împrejurări de fapt ale cauzei avute în vedere în adoptarea soluției din apel, că deși a obținut încă din anul 2005 eliberarea celor patru titluri de proprietate pentru reconstituirea dreptului de proprietate, în absența unei puneri în posesie asupra terenului, singurele acțiuni concrete întreprinse de reclamantă pentru remedierea acestei situații au constat în încheierea, în anul 2014, a unui contract de arendă înregistrat sub nr. x/27.10.2014 cu S.C. B. S.R.L. pentru suprafața din titluri reconstituită (în scopul declarat de a nu produce efecte specifice, ci în acela de a obține, prin influența și sprijinul arendașului, alte amplasamente) și în formularea, în anul 2017, a unei cereri adresată Primăriei Batăr pentru obținerea corectării titlurilor și reconstituirea dreptului de proprietate pe un alt amplasament, cerere căreia nu i s-a dat un răspuns și care nu a fost urmată/însoțită de alte demersuri din partea reclamantei. Or, recunoașterea în favoarea acesteia a unui drept la dezdăunare pentru lipsa de folosință în circumstanțele mai sus prezentate nu concordă cu căile și mijloacele prevăzute de legiuitor pentru rezolvarea unei atare situații litigioase, mai ales întrucât nu susține scopul definitivării raporturilor născute între autorități și particulari în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate. Tranșarea raporturilor litigioase pe tărâmul răspunderii civile delictuale prin dezdăunarea reclamantei pentru lipsa de folosință a terenurilor, folosință pe care nu a dobândit-o niciodată ca urmare a nerealizării punerii sale în posesia materială și juridică a acestora, nu face decât să genereze un precedent între părți de natură să perpetueze incertitudinea dreptului său și situația lor conflictuală, care se va opune în viitor rezolvării în condiții proprii și cu titlu definitiv a conflictului. Sub un al doilea aspect, recunoașterea în favoarea reclamantei a unui drept la despăgubire pentru lipsa de folosință a terenurilor înscrise în cele patru titluri de proprietate, este discutabilă și în raport cu circumstanța reținerii încheierii de către parte a unui contract de arendă înregistrat sub nr. x/27.10.2014, cu S.C. B. S.R.L., având ca obiect exploatarea agricolă a celor 40,59 ha teren ce i-au fost reconstituite, în schimbul unei arende constând în 700 kg grâu/ha, cu o valabilitate de 5 ani, care acoperă și perioada de timp pentru care s-a solicitat recunoașterea dreptului la despăgubire pentru lipsa de folosință (2015-2018). Cele două realități juridice deopotrivă cunoscute instanței de apel și avute în vedere de aceasta la pronunțarea soluției, cea afirmată de reclamantă - constând în nerealizarea punerii sale în posesia terenurilor pentru care i-au fost eliberate cele patru titluri de proprietate - și cea exhibată în proces la inițiativa pârâților - constând în încheierea de către reclamantă a unui contract de arendă valabil, având ca obiect terenurile înscrise în titlurile de proprietate, pentru o durată ce se suprapune celei în litigiu - se exclud reciproc și, în tot cazul, ambele se opun, de principiu, recunoașterii în favoarea reclamantei a unui drept la dezdăunare pentru lipsa de folosință a terenurilor în cauză. Atâta timp cât contractul de arendă în discuție nu a fost desființat pe căile prevăzute de lege (reziliere, anulare, nulitate absolută) ori nu s-a demonstrat caracterul său simulat, este prezumat ca fiind valabil și producător de efecte juridice între părți, nefiind de primit teza reclamantei în sensul că încheierea acestui contract s-a realizat dintru început (doar) scriptic, ca fiind neproducător de efecte juridice. Dimpotrivă, potrivit clauzelor acestuia, în urma încheierii sale, reclamanta avea să primească 700 kg grâu/ha, iar suprafețele luate în exploatare de la aceasta au fost înscrise în suprafețele totale de teren agricol cultivate de arendașul S.C. B. S.R.L. pe teritoriul localității Batăr, pentru care a solicitat acordarea subvențiilor APIA, astfel cum s-a dovedit de recurenții-pârâți cu înscrisurile noi administrate în recurs, subvenții APIA în privința cărora și reclamanta a pretins solicitarea lor prin cererea de chemare în judecată, contestând în recurs refuzul acordării lor de către instanța de apel. Justificările oferite de reclamantă în privința încheierii contractului de arendă "fără consecințe juridice", în sensul că a sperat că arendașul va reuși să obțină de la primărie alocarea unui alt amplasament, nu este suficient de convingătoare - deoarece obținerea schimbării amplasamentului terenurilor din titlurile de proprietate deja emise implică diligența proprietarului sau a unei persoane anume mandatate să acționeze în numele său, nicidecum a arendașului terenurilor - și nici nu corespunde soluției legale reglementate pentru cazuri similare, prezentată în cele de mai sus. De aceea, pentru considerente regăsite în cuprinsul memoriului de recurs formulat de recurenții-pârâți - care au criticat soluția instanței de apel pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru greșita aplicare în cauză a dispozițiilor art. 1357 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile demonstrării producerii de consecințe juridice specifice decurgând din încheierea contractului de arendă între reclamantă și S.C. B. S.R.L., pentru perioada de timp dedusă judecății, constând în înscrierea suprafețelor luate în arendă pentru acordarea subvențiilor APIA - Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului și casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare prin aplicarea dispozițiilor art. 497 C. proc. civ. Urmează ca la rejudecarea cauzei, instanța de apel să reconsidere soluția sa, urmând să determine căreia din cele două realități juridice va da eficiență, respectiv celei caracterizate printr-o lipsă a posesiei terenurilor decurgând din neparcurgerea etapei obligatorii a reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, constând în punerea în posesie a reclamantei/antecesorilor săi, caz în care soluționarea cauzei trebuie să țină seama de mecanismele și soluțiile legale create de legiuitor pentru astfel de situații ori, după caz, realității juridice ce a fost generată prin încheierea de către reclamanta a unui contract de arendă cu privire la exploatarea agricolă a terenurilor a căror lipsă de folosință o pretinde și în legătură cu care au fost furnizate indicii de către pârâți sub aspectul producerii de consecințe juridice specifice. Doar cu titlu subsidiar și în măsura în care, în urma rejudecării cauzei cu luarea în considerare tuturor aspectelor evidențiate în cele de mai sus, se va ajunge, totuși, la concluzia că singura cale de a oferi o reparație reclamantei este cea a dezdăunării sale pentru lipsa de folosință, instanța de apel urmează să aibă în vedere și criticile deduse judecății prin recursul acestei părți, privitoare la existența unor cauze de întrerupere a cursului prescripție (cererea identică de chemare în judecată introdusă la 3.09.2019, ce a fost anulată ca netimbrată, cu trimitere la art. 2359 alin. (2) C. civ. și cererea depusă la primărie în anul 2017, cu trimitere la art. 2537 pct. 4 C. civ.) ori cele prin care a susținut deducerea spre judecată a solicitării subvențiilor APIA, aspecte ale cauzei a căror analiză nu s-a mai impus la acest moment față de aprecierile realizate în legătură cu legitimitatea recunoașterii dreptului la dezdăunări în favoarea reclamantei. PENTRU ACESTE MOTIVE,