Decizia nr. 890/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la 21 martie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L., reprezentată legal prin administrator statutar B., reprezentată prin lichidator judiciar C., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D., în temeiul art. 35 C. proc. civ. și art. 907 C. civ., următoarele: 1) constatarea nulității absolute a actelor de adjudecare din 18 noiembrie 2011 din dosarul execuțional nr. x/2011 al Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești Asociați "E. și F.", respectiv actul de adjudecare din 18 noiembrie 2011 emis în dosarul execuțional menționat, referitor la imobilul situat în Voluntari, jud. Ilfov, compus din teren intravilan și casă de locuit (în suprafață de 545 mp), înscris în CF nr. x (CF vechi x) Voluntari, nr. cadastral x, proprietatea S.C. A. S.R.L., adjudecat de S.C. D. S.R.L. în contul pretinsei creanțe, la prețul de 380.000 RON; actul de adjudecare din 18 noiembrie 2011 emis în dosarul execuțional nr. x/2011, referitor la imobilul situat în Oradea, jud. Bihor, str. x, înscris în CF nr. x Oradea, cu nr. cadastral x, compus din teren, curți-construcții, în suprafață totală de 282 mp, înscris sub A1.1, cu nr. cadastral x, în regim de înălțime P+1E, proprietatea S.C. A. S.R.L., adjudecat de D. S.R.L. în contul pretinsei creanțe, la prețul de 185.000 RON; actul de adjudecare din 18 noiembrie 2011 emis în dosarul execuțional menționat, referitor la imobilul compus din teren extravilan, cu destinație agricolă (în suprafață de 817 mp), înscris în CF x (CF vechi x), situat în comuna Limanu, jud. Constanta, având nr. cadastral x, proprietatea S.C. A. S.R.L., adjudecat de S.C. D. S.R.L. în contul pretinsei creanțe, la prețul de 4.100 RON; actul de adjudecare din 18 noiembrie 2011 emis în dosarul de executarea nr. 516/2011 al SCPEJ "E. și F.", referitor la imobilul compus din teren cu destinație agricolă (în suprafață 818 mp), înscris in x (CF vechi x) Limanu, având nr. cadastral x, proprietatea S.C. A. S.R.L. și adjudecat de S.C. D. în contul pretinsei creanțe, la prețul de 4.100 RON. 2) constatarea dreptului de proprietate, în favoarea reclamantei, cu privire la imobilele situate în Oradea, jud. Bihor, str. x, jud. Bihor, înscris în CF nr. x Oradea, cu nr. cadastral x, format din teren, curți-construcții în suprafață totală de 282 mp, înscris sub A1.1 cu nr. cadastral x din casă în regim de înălțime P+1E (Vila tip Regiana, lot EC 36), în Limanu, jud. Constanta, compus din teren extravilan cu destinație agricolă (în suprafață de 817 mp), înscris în CF x (CF vechi x) Limanu, cu nr. cadastral x, în Limanu, jud. Constanta, compus din teren extravilan cu destinație agricolă (în suprafață de 818 mp.), înscris în CF nr. x (CF vechi x) Limanu, cu nr. cadastral x, respectiv în Voluntari, jud. Ilfov, compus din teren intravilan și casă de locuit (în suprafață de 545 mp), înscris în CF nr. x (CF vechi x) Voluntari, nr. cadastral x și, pe cale de consecință, rectificarea înscrierii de carte funciară, în sensul radierii înscrierilor inexacte cu privire la intabularea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei S.C. D. S.R.L. și înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei; rectificarea înscrierii în cartea funciară nr. x Oradea, în sensul radierii înscrierii inexacte nr. 21400 din 18 martie 2015, cu privire la intabularea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei, dobândit prin adjudecare; rectificarea înscrierii în cartea funciara nr. x (CF vechi x) Limanu, în sensul radierii înscrierii inexacte nr. 12223 din 18 martie 2015, cu privire la intabularea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei, dobândit prin adjudecare, rectificarea înscrierii în cartea funciară nr. x (CF vechi x) Limanu, în sensul radierii înscrierii inexacte nr. 12225 din 18 martie 2015 cu privire la intabularea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei, dobândit prin adjudecare, rectificarea înscrierii în cartea funciară nr. x (CF vechi x) Voluntari, în sensul radierii înscrierii inexacte nr. 59940 din 19 martie 2015 cu privire la intabularea dreptului de proprietate în favoarea pârâtei, dobândit prin adjudecare. Reclamanta a solicitat ca, reținându-se culpa procesuală a pârâtei, în temeiul art. 453 C. proc. civ., să se dispună obligarea acesteia la plata cheltuielilor ocazionate de proces. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Oradea, excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii civile, ca nefondate. Prin sentința civilă nr. 3447 din 8 septembrie 2020, Judecătoria Oradea a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor. Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției a II-a civile a Tribunalului Bihor, sub nr. x/2019, iar prin sentința nr. 193/LP din 19 noiembrie 2020 a fost admisă excepția necompetenței funcționale, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a aceleiași instanțe.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 75/C din 6 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul Bihor – secția I civilă în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta S.C. D. S.R.L.. A fost respinsă, ca fiind prescrisă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator statutar B. S.R.L., prin lichidator judiciar C..

Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 958/A din 21 septembrie 2021, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a admis apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator B. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar C., în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L., împotriva sentinței nr. 75/C din 6 aprilie 2021 a Tribunalului Bihor – secția I civilă, pe care a anulat-o, trimițând cauza, spre rejudecare, la această instanță.

Recursul Împotriva deciziei nr. 958/A din 21 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a declarat recurs pârâta S.C. D. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., pârâta a susținut nelegalitatea deciziei pronunțate de instanța de apel, din perspectiva aprecierii eronate a caracterului definitiv al încheierii de ședință din 22 martie 2021 a Tribunalului Bihor – secția I civilă. Recurenta a menționat că această încheiere are caracter premergător, că nu i-a fost comunicată de către instanța de fond, iar exercitarea unei căi de atac împotriva acesteia era lipsită de interes, de vreme ce soluția instanței de fond i-a fost favorabilă. A solicitat să se constate că soluția pronunțată asupra apelului declarat în cauză de către reclamantă este greșită, întrucât curtea nu a verificat temeinicia susținerilor formulate de această parte în apel, ci a concluzionat că încheierea de ședință din 22 martie 2021 a Tribunalului Bihor – secția I civilă este definitivă și că, în mod greșit a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, din moment ce s-a constatat tardivitatea depunerii întâmpinării și s-a dispus decăderea recurentei din dreptul de a mai invoca excepții de ordine privată. Recurenta a considerat că această motivare este greșită, în condițiile în care apelul s-a bazat tocmai pe această chestiune - depunerea tardivă a întâmpinării – iar judecata în apel este devolutivă, instanța fiind ținută să verifice cauza sub toate aspectele invocate. În situația în care instanța de apel ar fi verificat dacă întâmpinarea a fost depusă în termen, atunci ar fi constatat că a aceasta a fost formulată conform prescripțiilor legale. Astfel, ar fi observat că, la primul termen acordat în cauză, 10 martie 2020, procedura a fost viciată din culpa intimatei-reclamante, care, deși cunoștea adresa sediului social al recurentei, a indicat o adresă veche, care nu mai era valabilă încă din anul 2016. De asemenea, la termenul menționat, a fost indicată o altă adresa la care s-a dispus citarea sa cu copie de pe acțiune, stabilindu-se un nou termen la 21 aprilie 2020. Începând cu 16 martie 2020, a intrat în vigoare Decretul nr. 195 al Președintelui României privind instituirea stării de urgență, care a fost prelungită până la 15 mai 2020. Odată cu intrarea în vigoare a decretului, toate cauzele civile au fost suspendate de drept, în cauză, judecata fiind suspendată la 21 aprilie 2020. La 2 iunie 2020, pârâta a fost citată la o adresă incompletă, cu mențiunea reluării judecății pentru termenul din 7 iulie 2020, situație luată la cunoștință de către recurentă în mod întâmplător. La 1 iulie 2020, cu respectarea termenului de 5 zile anterior termenului fixat pentru judecarea cauzei, a depus întâmpinare prin poșta electronică, care a fost comunicată ulterior împreună cu delegația, în original, și prin intermediul oficiului poștal, la 2 iulie 2020. Prin întâmpinare, a solicitat să i se comunice actele dosarului, întrucât în dosarul electronic nu erau înregistrate. Instanța de apel nu a dat curs acestei cereri. Recurenta a susținut că aceste verificări trebuiau să facă obiect de analiză al instanței de apel, întrucât apelul formulat în cauză a vizat chestiunile învederate. De asemenea a arătat că pe site-ului instanței nu apărea vreun document scanat, deși erau menționate datele la care anumite înscrisuri au fost depuse la dosar. Or, aceasta este o situație asupra căreia instanța de apel nu s-a pronunțat. O altă chestiune care ar fi trebuit să facă obiectul verificării de către instanța de control este aceea a sediului social al recurentei, la care s-a realizat comunicarea actelor de procedură. Dacă ar fi analizat această situație, curtea ar fi constatat că la niciun termen de judecată, la fond și în apel, recurenta nu a fost citată corect, în sensul că lipseau părți din adresa sediului profesional al apărătorului său ales, în special numărul camerei din imobilul nr. 2 din Splaiul Independenței nr. 17, bl. 101. Recurenta a afirmat că, încheierea de ședință din 23 martie 2021 a Tribunalului Bihor – secția I civilă nu i-a fost comunicată, motiv pentru care promovarea apelului împotriva acesteia nu s-a pus în discuție vreodată. De altfel, nici pe portalul instanțelor nu s-a făcut mențiunea pronunțării încheierii, motiv pentru care, despre măsura constatării tardivității întâmpinării a aflat odată cu comunicarea deciziei de apel. A susținut că, instanța de fond a reținut corect că dreptul material la acțiune al reclamantei este prescris.

Înregistrarea recursului pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 20 mai 2022, sub nr. x/2022, fiind repartizat aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 4. Prin rezoluția completului de primire a dosarului din 23 iunie 2022, s-a dispus efectuarea procedurii de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ. și s-a dispus încunoștințarea recurentei despre faptul că are obligația de a achita, pentru soluționarea recursului, o taxă judiciară în valoare de 50, conform art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, ca netimbrate. Taxa judiciară de timbru a fost achitată.

Apărările formulate Prin întâmpinarea formulată în termenul legal, comunicată, intimata a invocat, în principal, excepția de nulitate a recursului, din perspectiva lipsei dovezii privind achitarea taxei judiciare de timbru, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, avocat G., precum și excepția de nulitate a recursului, prin prisma nemotivării acestuia, conform art. 489 C. proc. civ.. Pe fondul căii extraordinare de atac, a solicitat respingerea acesteia, ca nefondate. Prin rezoluția din 13 februarie 2023, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului, în ședința publică din 18 mai 2023. La termenul de judecată menționat, Înalta Curte, constatând că părțile, legal citate, au solicitat judecata în lipsă, a rămas în pronunțare asupra cauzei.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție 7.1. Examinând cu prioritate excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, urmând a le respinge pentru considerentele ce urmează să fie expuse. 7.1.a. Asupra excepției de nulitate a cererii de recurs, invocată de pârâtă din perspectiva netimbrării, în baza art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență." Dispozițiile art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus menționat prevăd că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, "reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței." Art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii." Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, neîndeplinirea acestei cerințe este sancționată cu nulitatea. Conform art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, se taxează cu 50 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, recursului împotriva hotărârilor prin care s-a respins cererea ca prematură, inadmisibilă, prescrisă sau pentru autoritate de lucru judecat. În cauză, prin rezoluția din 23 iunie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă a stabilit că recurenta-pârâtă pârâta S.C. D. S.R.L. datorează, pentru soluționarea recursului, o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 RON, în baza art. 25 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, ca netimbrate. Prin aceeași rezoluție, recurentei i s-a pus în vedere că are posibilitatea să formuleze cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la data comunicării acesteia, în condițiile prevăzute de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, precum și cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, conform art. 39 alin. (1) din același act normativ. Potrivit dovezii de înmânare aflate la dosar, această obligație procesuală a fost comunicată recurentei prin adresă, la 29 iunie 2023. Astfel cum reiese din actele și lucrările dosarului, la 6 iulie 2023, recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 50 RON, datorate pentru soluționarea recursului conform dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, respectiv chitanța emisă de Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 5 la 6 iulie 2023. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că cererea de recurs formulată de pârâta S.C. D. S.R.L. îndeplinește condiția de formă prevăzută de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., va respinge, ca neîntemeiată, excepția de netimbrare invocată de intimata S.C. A. S.R.L., prin administrator B. S.R.L., prin lichidator judiciar C.. 7.1.b. Asupra excepției lipsei dovezii calității de reprezentant, Înalta Curte reține următoarele: Art. 80 alin. (1) C. proc. civ. stabilește regula potrivit căreia părțile își pot exercita drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. În procesul civil, calitatea de reprezentant nu poate fi prezumată, părțile având obligația de a arăta calitatea în care participă la activitatea judiciară. Pentru reprezentantul reclamantului, indicarea acestei cerințe este un element necesar al cererii de chemare în judecată, potrivit art. 194 lit. b) C. proc. civ. (cererea de chemare în judecată va cuprinde "numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia și sediul profesional"). Această condiție este prevăzută, de altfel, pentru toate cererile care se adresează instanțelor judecătorești, conform art. 148 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 151 alin. (1) și (2) din același act normativ stipulând, la alin. (1), că, atunci când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată, iar la alin. (2), că, "Avocatul și consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii." Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății a fost formulată de pârâta S.C. D. S.R.L., prin avocat G., la care și-a ales domiciliul procesual pentru îndeplinirea actelor de procedură, precum și că doamna avocat G. este semnatara cererii de recurs. Față de această împrejurare, Înalta Curte, constatând că lipsește de la dosar împuternicirea avocațială a avocatului menționat, prin rezoluția de primire a dosarului din 23 iunie 2023, a dispus încunoștințarea, prin adresă a recurentei-pârâte, cu privire la faptul că are obligația de face dovada calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs. Potrivit dovezii de înmânare aflate la dosar, această obligație procesuală a fost comunicată recurentei prin adresă, la 29 iunie 2023. La 6 iulie 2023, a fost complinită lipsa dovezii calității de reprezentant a doamnei avocat G., prin depunerea la dosar a împuternicirii avocațiale seria x nr. x din 5 iulie 2022, prin care a fost împuternicită de clienta sa, recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L., să redacteze cererea de recurs, să o semneze și să o susțină în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, putând, de asemenea să depună și să ridice orice cereri formulate cu privire la cauză. Fiind, astfel, îndeplinită obligația prevăzută de art. 151 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant invocată de intimata S.C. A. S.R.L., prin administrator B. S.R.L., prin lichidator judiciar C.. 7.1.c Asupra excepției de nulitate a recursului, invocată din perspectiva nemotivării acestuia, conform art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. 3 al aceluiași articol stipulează în sensul că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. d) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Conform prevederilor art. 488 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute la pct. 1-8 în acest articol. Dispozițiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs". În cauză, pârâta S.C. D. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 958A din 21 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, prin care a fost admis apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator B. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar C., împotriva sentinței nr. 75/C din 6 aprilie 2021 a Tribunalului Bihor – secția I civilă, care a fost anulată, cauza fiind trimisă, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pentru a dispune astfel, curtea a reținut în considerente că sunt fondate criticile apelantei-reclamante cu privire la faptul că, în mod greșit prima instanță a analizat excepția prescripției, după ce, anterior, admisese excepția tardivității depunerii întâmpinării, cu consecința decăderii pârâtei din dreptul de a invoca excepții de ordine privată. Examinând încheierea din ședința publică din 22 martie 2021, Tribunalul Bihor – secția I civilă, curtea a confirmat această ipoteză a apelantei-reclamante, reținând că, prin întâmpinare, se invocase excepția prescripției, care, fiind reglementată de Legea nr. 287/2009 privind C. civ., este o excepție de ordine privată. Instanța de apel, făcând referire la dispozițiile art. 466 alin. (4) C. proc. civ., a arătat că acest text de lege nu prevede expres faptul că apelul formulat împotriva hotărârii finale se consideră făcut și împotriva încheierilor premergătoare, iar încheierea de ședință din 22 martie 2021 nu a fost apelată pe calea apelului principal sau incident, rămânând definitivă. Odată admisă excepția tardivității formulării întâmpinării și dispunându-se, implicit, decăderea pârâtei din dreptul de a invoca excepții de ordine privată, instanța de apel a stabilit că tribunalul nu mai putea proceda la analizarea excepției prescripției, sens în care a apreciat că soluția de respingere a acțiunii, ca prescrisă, nu este legală. Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs, recurenta a combătut soluția instanței de apel, arătând că apelul formulat în cauză a vizat depunerea tardivă a întâmpinării, și, în baza caracterului devolutiv al apelului, instanța trebuia să verifice cauza sub toate aspectele invocate în această cale atac. Cum, însă, soluția instanței de fond a fost în favoarea recurentei, promovarea apelului împotriva unei încheieri premergătoare, care nici măcar nu i-a fost comunicată, ar fi fost lipsit de interes. Recurenta a menționat că, în situația în care instanța de apel ar fi verificat termenul în care a fost depusă întâmpinarea, ar fi constatat că aceasta a fost formulată în termenul legal. De asemenea, ar fi reținut că, la primul termen stabilit în cauză, 10 martie 2020, procedura a fost viciată din culpa reclamantei, care, deși cunoștea adresa sediului social al pârâtei, a indicat o adresă care nu era valabilă încă din anul 2016, la care s-a dispus citarea sa cu copie de pe acțiune, pentru termenul din 21 aprilie 2020. În susținerea afirmațiilor sale, recurenta a arătat că, începând cu 16 martie 2020, a intrat în vigoare Decretul nr. 195 al Președintelui României privind instituirea stării de urgență, a cărei prelungire s-a dispus până la 15 mai 2020. La momentul intrării în vigoare a decretului menționat, toate litigiile civile au fost suspendate de drept, în cauză această măsură fiind dispusă la 21 aprilie 2020. Recurenta a susținut că, la 2 iunie 2020, pârâta a fost citată la o adresă incompletă, cu mențiunea reluării judecății, pentru termenul din 7 iulie 2020, situație de care a luat cunoștință în mod întâmplător. Iar, la 1 iulie 2020, cu respectarea termenului de 5 zile anterior termenului fixat pentru judecarea cauzei, a depus prin poșta electronică întâmpinare, care a fost comunicată ulterior, împreună cu delegația în original, și prin intermediul oficiului poștal, la 2 iulie 2020. A precizat că, deși a solicitat, prin întâmpinare, să i se comunice actele dosarului, întrucât în dosarul electronic acestea nu erau înregistrate, această cerere a fost ignorată de instanța de fond. Din punctul său de vedere, toate aceste verificări trebuiau să facă obiect de analiză al instanței de apel, întrucât apelul a vizat aspectele anterior expuse, iar motivarea curții, în sensul că încheierea prin care s-a constatat tardivitatea întâmpinării nu a fost atacată cu apel este nelegală, față de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Raportând considerentele deciziei curții de apel la criticile invocate, Înalta Curte reține că acestea se circumscriu obligației legale de motivare a recursului, prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât vizează argumentele expuse de instanța anterioară asupra chestiunilor deduse judecății în precedenta cale de atac, referitoare la modalitatea de soluționare, de către tribunal, a excepției prescripției dreptului material la acțiune, în legătură cu care recurenta a arătat că a fost greșit analizată, în contextul constatării tardivității întâmpinării și decăderii pârâtei din dreptul de a invoca excepții de ordine privată. De asemenea, Înalta Curte constată că motivele de recurs vizează și încheierea de ședință din 22 martie 2021 a Tribunalului Bihor – secția I civilă, prin care a fost admisă excepția tardivității formulării întâmpinării, invocată de reclamantă și instanța a rămas cu prioritate, în pronunțare asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, încheiere cu privire la care, prin decizia recurată, curtea a constatat că are caracter definitiv, ca urmare a neatacării cu apel. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator B. S.R.L., prin lichidator judiciar C., prin întâmpinare. 7.2 Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, deși recurenta a invocat, în susținerea criticilor sale, cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., acestea vizează doar greșita apreciere, de către instanța de apel, a caracterului definitiv al încheierii de ședință din 22 martie 2021 a Tribunalului Bihor – secția I civilă, în virtutea căruia a constatat că soluția primei instanțe asupra excepției prescripției extinctive este greșită, precum și neanalizarea unor aspecte de fapt, cu privire la îndeplinirea procedurii de citare și la termenul în care a fost depusă întâmpinarea, care, dacă ar fi fost examinate, în baza naturii devolutive a căii de atac a apelului, ar fi condus la pronunțarea unei alte soluții în cauză. Aceste critici se circumscriu cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., urmând a fi supuse analizei prin prisma acestor dispoziții legale, în cauză nefiind invocat vreun motiv care să vizeze aplicarea greșită a unei norme de drept material de către instanța de apel, care să conducă la analizarea acestuia prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod. Criticile sunt nefondate. Înalta Curte constată că, prin decizia recurată, Curtea de Apel Oradea – secția I civilă a admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței nr. 75/C din 6 aprilie 2021 a Tribunalului Bihor – secția I civilă, pe care a anulat-o, dispunând trimiterea cauzei, spre rejudecare, la această instanță. Pentru a dispune astfel, curtea a reținut că încheierea de ședință din 22 martie 2021 a Tribunalului Bihor – secția I civilă, prin care a fost admisă excepția tardivității întâmpinării formulate de recurentă, este definitivă, motiv pentru care, decăzută fiind de către prima instanță din dreptul de a mai invoca excepții de ordine privată, în mod greșit a fost admisă prin sentință excepția prescripției dreptului material la acțiune al recurentei. Înalta Curte constată că, potrivit consemnărilor din încheierea de ședință din 22 martie 2021, Tribunalul Bihor – secția I civilă a pus în discuție excepția tardivității întâmpinării, invocată de către reclamantă, și a reținut, în raport de data comunicării cererii de chemare în judecată și de cea a depunerii actului de procedură, că a fost depășit termenul de 25 de zile prevăzut de art. 201 alin. (1) C. proc. civ. Pe cale de consecință, tribunalul a aplicat recurentei sancțiunea prevăzută de art. 208 alin. (2) C. proc. civ., respectiv decăderea din dreptul de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică. Însă, prin întâmpinare, recurenta invocase și excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, pe care instanța de fond, la termenul de judecată din 22 martie 2021, a pus-o în discuție și asupra căreia a rămas, cu prioritate în pronunțare, tribunalul solicitând părților să pună concluzii și asupra fondului cauzei. Prin încheierea de ședință din 22 martie 2021, Tribunalului Bihor – secția I civilă a amânat pronunțarea la 6 aprilie 2021, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise. Ulterior, prin sentința nr. 75/C din 6 aprilie 2021, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de recurentă prin întâmpinare și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator statutar și lichidator judiciar, ca fiind prescrisă. Împotriva acestei hotărâri a exercitat calea de atac a apelului reclamanta, contestând analiza efectuată de judecătorul fondului asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, și apreciind, contrar celor reținute de acesta, că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 2517 C. civ.. Recurenta a formulat întâmpinare la cererea de apel. Din actele și lucrările dosarului reiese că, ceea s-a atacat cu apel a fost sentința instanței de fond, prin care a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar nu încheierea de ședință din 22 martie 2021, prin care a fost admisă excepția tardivității formulării întâmpinării de către recurentă și s-a dispus decăderea acestei părți din dreptul de a mai invoca excepții de ordine privată. Față de aceste constatări, Înalta Curte reține că este corectă aprecierea instanței de apel în sensul că, prin neatacarea sa, pe calea apelului principal sau incident, încheierea de ședință din 22 martie 2021 a Tribunalului Bihor – secția I civilă a dobândit caracter definitiv, mai ales că dispozițiile art. 466 alin. (4) C. proc. civ. stipulează doar posibilitatea atacării încheierilor premergătoare odată cu fondul, dar nu și că apelul declarat împotriva hotărârii de fond se presupune a fi fost exercitat și împotriva acestor încheieri. Făcând aplicarea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, este evident că norma de procedură evocată se referă doar la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva încheierilor preparatorii, iar nu la obligația instanței de judecată de a supune analizei chestiuni cu care nu a fost învestită prin calea de atac. Deși, potrivit art. 476 alin. (1) C. proc. civ., apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța trebuind să analizeze cauza în fapt și în drept, această cale de atac este limitată la ceea ce s-a apelat, conform principiului tantum devolutum quantum appellatum. Efectul devolutiv al apelului nu vizează toate problemele de fapt și de drept deduse judecății, ci numai pe cele care sunt criticate expres sau implicit de către apelant, cu respectarea principiului disponibilității. Așadar, efectul devolutiv al apelului poate fi limitat de către apelant, în acest sens statuând prevederile art. 477 alin. (1) C. proc. civ. Ca atare, în mod corect instanța de apel nu a procedat la analizarea aspectelor de fapt referitoare la modalitatea de citare a recurentei și de comunicare a actelor procedurale față de aceasta în etapa procesuală a fondului, de vreme ce, prin apelul declarat în cauză, nu a fost învestită cu examinarea acestei chestiuni. Contrar susținerilor sale, recurenta justifica interesul procesual de a ataca, cu apel incident, încheierea de ședință din 22 martie 2021 a Tribunalului Bihor – secția I civilă, întrucât, prin constatarea tardivității întâmpinării, a fost decăzută din dreptul de a mai invoca excepții de ordine privată, iar, art. 2512 alin. (2) și art. 2513 C. civ., care reglementează modalitatea în care poate fi invocată această excepție, conțin norme dispozitive, de natură privată, existând, totodată, pentru pârâtă, riscul de a pierde procesul în apelul declarat de reclamantă, ceea ce s-a și întâmplat, soluția deciziei recurate fiindu-i defavorabilă. Față de aspectele relevate, Înalta Curte nu poate reține critica recurentei cu privire la lipsa de analiză a instanței de apel a împrejurărilor legate de formularea în termen a întâmpinării, de vreme ce această instanță nu a fost învestită, printr-o cale de atac, cu soluționarea acestor chestiuni. Înalta Curte constată că decizia recurată îndeplinește condițiile legale de motivare, considerentele sale referindu-se asupra a ceea ce s-a apelat (modalitatea greșită de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune de către instanța de fond), care îi susțin dispozitivul, soluția fiind de anulare a sentinței tocmai pentru acest motiv. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, reținând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin1. pct. 5 și 6 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 958A din 21 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.