ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 207/2021

Ședința publică din data de 4 februarie 2021

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 03.10.2017, pe rolul Judecătoriei Oradea, sub nr. x/2017, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. prin Agenția Oradea și O.C.P.I. Bihor a solicitat să constate nulitatea absolută a adeverinței nr. x/03.04.2008 emisă de C. Spa, anularea încheierii OCPI nr. 1371/2008 în dosar nr. x/29.02.2008 și a tuturor mențiunilor subsecvente și restabilirea situației de carte funciară anterioară încheierii nr. 13971/2008.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 968 C. civ., art. 1250 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 228 din 5 aprilie 2018, Judecătoria Oradea, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, raportându-se la valoarea obiectului cererii.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă sub nr. x/2017, iar prin încheierea din 6 iunie 2018, Tribunalul Bihor, secția I civilă a reținut că reclamantul a indicat valoarea imobilului ca fiind suma de 710.790 RON, pe care pârâta a declarat că nu o contestă.

Pârâtul O.C.P.I. Bihor a formulat întâmpinare, arătând că solicită respingerea pretențiilor cu privire la cheltuielile de judecată sau alte pretenții pecuniare și invocă lipsa calității procesuale pasive.

Pârâta B., prin Agenția Oradea a invocat excepția netimbrării acțiunii și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului susținând că la data promovării acțiunii acesta nu mai deține nici un drept de proprietate asupra nr. cad x Paleu, terenul fiind parcelat și înstrăinat către diferiți terți. S-a invocat prescripția dreptul la acțiune și excepția inadmisibilității cererii de constatare a unei stări de fapt. Pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca nedovedită, nefondată si netemeinică.

Prin sentința civilă nr. 124/C din 14 noiembrie 2018, Tribunalul Bihor, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului OCPI Bihor.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții O.C.P.I. Bihor și B. prin Agentia Oradea, calitatea procesuală pasivă a acesteia fiind transmisă convențional societății D. SPA, E. SPA.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel reclamantul A. solicitând admiterea acestuia în baza art. 480 alin. (2) C. proc. civ., schimbarea sentinței de fond și admiterea acțiunii în sensul constatării nulității absolute a adeverinței nr. x/03.04.2008 emisă de C. SPA, anularea încheierii OCPI nr. 13971/2008 și a tuturor mențiunilor subsecvente și restabilirea situației anterioare de carte funciară.

Prin încheierea de ședință din data de 25 noiembrie 2019 s-a luat act că intimata D. SPA și-a schimbat denumirea în F. SPA.

Prin decizia nr. 911 din 3 decembrie 2019, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 124/C din 14 noiembrie 2018, pronunțate de Tribunalul Bihor, secția I civilă.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Oradea a declarat recurs reclamantul A..

În cuprinsul cererii de recurs, reclamantul, ulterior expunerii situației de fapt și parcursului dosarului, a formulat următoarele critici, încadrabile în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.:

Se susține că motivarea deciziei nr. 911 din 3 decembrie 2019 prin care Curtea de Apel Oradea a respins apelul recurentului, este succintă, reținându-se, contrar materialului probatoriu administrat și afirmației în sensul că nu a emis înscrisul (adeverința) și că nu și-a exprimat consimțământul, că înscrisul a fost confirmat de succesoarea în drepturi, prin opoziția acesteia la admiterea acțiunii.

De asemenea se mai arată că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii și în contradicție cu dispozițiile art. 178 C. proc. civ., instanța făcând aplicarea prevederilor referitoare la nulitatea relativă, deși lipsa voinței, a semnăturii sau inexistența consimțământului atrag nulitatea absolută și în C. proc. civ. de la 1865 nu există vreo prevedere prin care să se reglementeze lipsa consimțământului ca fiind o cauză de nulitate relativă, ci de nulitate absolută.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 17 decembrie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 911 din 03 decembrie 2020 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă și a fixat termen de judecată la data de 4.02.2021, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Într-o primă critică, încadrabilă în dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul susține că hotărârea este succintă și cuprinde motive contradictorii.

Astfel, susține că instanța de apel, contrar afirmației în sensul că nu a emis adeverința a cărei nulitate s-a solicitat a se constata în cadrul prezentului litigiu consideră că înscrisul a fost confirmat de succesoarea în drepturi, prin opoziția acesteia la admiterea acțiunii.

Recurentul se află în eroare cu privire la considerentele pentru care cererea sa de apel a fost respinsă, în realitate nemulțumirile exprimate vizând motivarea instanței de fond care a apreciat că faptul că Adeverința nr. x/03.04.2008 nu figurează în registrul băncii de intrări-ieșiri din acea perioadă, nu echivalează cu lipsa consimțământului. Registrele au un dublu rol: pe de o parte sunt cataloage de înscriere a circulației documentelor, iar pe de altă parte reprezintă un ordonator, un adevărat ghid în căutarea oricărui document. Însă, omisiunea înregistrării adeverinței nu echivalează cu nulitatea acesteia, lipsa consimțământului nefiind confirmată din punct de vedere probator.

Curtea de Apel a statuat că nu sunt fondate criticile apelantului privind lipsa motivării sentinței de fond, aceasta fiind motivată corespunzător atât în fapt, cât și în drept, nefăcând aprecieri în sensul că înscrisul ar fi fost confirmat de succesoarea în drepturi, prin opoziția acesteia la admiterea acțiunii, astfel cum se susține prin cererea de recurs.

Înalta Curte observă că recurentul-reclamant a menționat formal faptul că hotărârea conține motive contradictorii, ceea ce ar atrage incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., care vizează nelegalitatea hotărârii atacate când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Premisa logică a soluționării prezentei căi de atac este invocarea efectivă (nu formală) a unuia dintre motivele de casare și ea presupune analiza de către instanța de recurs a susținerilor încorporate cererii de recurs, ceea ce nu se verifică în situația de față.

Cu privire la criticile vizând faptul că motivarea hotărârii atacate este succintă, se observă că, pe acest aspect, susținerile recurentului nu sunt fondate, decizia recurată fiind corect argumentată în fapt și în drept, dezlegarea dată de instanța de apel problemelor de drept deduse judecății fiind pe deplin și coerent susținută de considerente ce nu se contrazic și care conduc la soluția din dispozitiv.

Apărările recurentului, în sensul că instanța de apel nu a examinat și nu a dat un răspuns bogat argumentat tuturor problemelor de fapt și de drept în speța dedusă judecații este nefondată, instanța de apel prezentând, în esență, motivele avute în vedere la pronunțarea soluției adoptate.

Astfel, Curtea a constatat că adeverința nr. x/03.04.2008 și încheierea OCPI nr. 13971/2008 au fost emise la solicitarea reclamantului din prezenta cauză. Prin urmare, invocarea nulității absolute ori relative a adeverintei reprezintă, de fapt, invocarea propriei culpe, or, potrivit adagiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans (nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria sa culpă) nu este admisibil să obțină foloase invocându-și propria sa incorectitudine, turpitudine, și nici să se apere valorificând un asemenea temei.

De asemenea, a reținut că sentința instaței de fond nu este dată cu aplicarea greșită a art. 948 și art. 1250 vechiul C. civ., Curtea de Apel apreciind că aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză întrucât prevederile invocate sunt aplicabile în cazul incheierii unor convenții, iar, în speță, adeverința, a cărei nulitate absolută se solicită, nu este o convenție, ci este un înscris emanat de la o persoană juridică de drept privat care confirmă existența unei anume stări de fapt.

Pe de altă parte, instanța de apel a statuat că, nu este vorba despre nulitate absolută a actului invocat astfel cum susține apelantul, ci este vorba despre nulitate relativă cum corect a reținut și instanța de fond, întrucât în speță chiar dacă adeverința este falsă, afectat nu este interesul general al societății, ci un interes privat, în speță interesul pârâtei intimate, în calitate de succesoare a emitentului adeverinței, care însă, s-a opus admiterii acțiunii și apelului reclamantului.

În ceea ce privește motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul critică hotărârea atacată, deoarece apreciază că s-a dat cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța reținând că ne aflăm în prezența nulității relative, deși nu ar exista în C. civ. aplicabil speței vreo prevedere care să considere lipsa consimțământului ca fiind un motiv de nulitate relativă, ci este motiv de nulitate absolută.

Deși pe parcursul cerererii de recurs reclamantul a mai arătat că potrivit art. 948 vechiul C. civ. existența și exprimarea consimțământului valabil al părții ce se obligă constituie una dintre condițiile esențiale pentru valabilitatea unei convenții, ceea ce demonstrează că, în situația în care consimțământul lipsește, actul este lovit de nulitate absolută, fiind lipsit cu desăvârșire de un element esențial, structural, respectiv voința, că lipsa semnăturii titularului actului reprezintă lipsa consimțământului persoanei respective la încheierea convenției și că făcând aplicarea prevederilor referitoare la nulitatea relativă au fost încălcate dispozițiile art. 178 C. proc. civ., și 1250 C. civ., trebuie menționat că toate aceste critici au vizat hotărârea primei instanțe și nicidecum modul în care instanța de apel, a cărei decizie face obiectul prezentului control judiciar ar fi încălcat aceste dispoziții legale.

Chiar și în condițiile în care aceste critici ar fi vizat decizia recurată, se poate observa, așa cum s-a arătat anterior, că motivul principal pentru care instanța de apel a considerat că apelul reclamantului nu poate fi primit a fost acela că art. 948 și art. 1250 C. civ. nu sunt incidente în cauză întrucât prevederile invocate sunt aplicabile în cazul încheierii unor convenții, iar, în speță, adeverința a cărei nulitate absolută se solicită, nu este o convenție, ci este un înscris emanat de la o persoană juridică de drept privat care confirmă existența unei anume stări de fapt.

Aceste considerente nu au fost atacate de către recurent, astfel încât au intrat în puterea de lucru judecat, nemaiputând fi cenzurate pe calea controlului judiciar, conform art. 430 C. proc. civ.

Toate celelalte argumente referitoare la modul de aplicare a dispozițiilor art. 948, 1250 C. civ., a principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans și la incidența nulității absolute pentru lipsa consimțământului, sunt subsidiare, întrucât dacă se apreciază că înscrisul a cărei nulitate se solicită pe calea litigiului de față are rolul doar de a atesta o situație de fapt și nu reprezintă o convenție, în sensul că nu este act juridic cenzurabil prin prisma textelor legale indicate anterior, modul în care acestea au fost interpretate și aplicate apare ca fiind fără relevanță juridică.

Față de considerentele mai sus arătate, nefiind incident în speță niciunul din motivele de nelegalitate invocate, încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., în aplicarea dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., va fi respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 911 din 3 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 911 din 3 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 februarie 2021.