ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2278/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 8 mai 2023, sub numărul x/2023, pe rolul Tribunalului Brașov, secția I civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință prin care să instituie în sarcina acesteia obligația de a-i achita suma de 1.509.435 de RON, ce reprezintă prejudiciul pe care i l-a cauzat în procedura execuțională din dosarul nr. x/2019 al Biroului Executorului Judecătoresc C., ca urmare a vânzării la licitație publică a imobilului situat în municipiul Brașov, strada x nr. 38, la un preț cu mult sub cel practicat pe piața imobiliară, precum și cheltuielile de judecată ocazionate de proces. I.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Brașov, secția civilă Prin sentința civilă nr. 166/S din data de 11 iunie 2024, Tribunalul Brașov, secția I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.. I.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 1804/Ap din data de 26 noiembrie 2024, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins ca nefondat apelul declarat de A. în contradictoriu cu intimata pârâtă B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 166/S din 11.06.2024 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă. I.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1804/Ap din data de 26 noiembrie 2024 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, a declarat recurs reclamantul A.. Prin cererea formulată, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei nr. 1804/Ap/26.11.2024 și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Brașov, precum și plata cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru și onorariu avocat. În susținerea recursului, au fost invocate drept motive de casare dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. După expunerea parcursului procesual al cererii de chemare în judecată, recurentul-reclamat A. a arătat motivele pentru care apreciază că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, nesocotind decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nr. 81 din 06 decembrie 2021, referitoare la efectele suspendării executării silite. Astfel, în cadrul cererii de recurs formulate, recurentul a învederat că, și în ipoteza în care ar fi cerut suspendarea executării silite, efectul acestei suspendări ar fi încetat la data de 26.06.2021, data soluționării contestației la executare în primă instanță. Or, vânzarea la licitație publică s-a făcut la data de 22.02.2022, iar Tribunalul Brașov s-a pronunțat în apel în cadrul contestației la executare, anulând raportul de evaluare și publicațiile de vânzare la data de 07.07.2022. Recurentul-reclamant a apreciat că aspectele reținute de instanța de apel prin decizia recurată pun în sarcina contestatorului un fapt culpabil, cel a pretinsei neformulări a cererii de suspendare a executării silite deși vânzarea la licitație nu putea fi oprită de niciun mijloc procedural, iar târzia pronunțare a hotărârii de către instanța de apel, care a venit după 5 luni de la data vânzării bunului la licitație, și la mai bine de un an de la data pronunțării hotărârii instanței de fond asupra contestației la executare, a făcut posibilă vânzarea la licitație, fără să poată apela contestatorul la niciun mijloc procedural, care să preîntâmpine prejudicierea sa. În mod greșit s-a reținut culpa acestuia și lipsa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, și absolut eronat, a fost lăsat prejudiciul în sarcina debitorului, lipsind totodată de efecte juridice, decizia nr. 941/Ap/07 iulie 2022. În continuare, recurentul-reclamant a arătat că, în ceea ce privește contestația la executare formulată de acesta, obiectul cauzei se referea la suma de pornire a licitației, plecând de la un raport întocmit cu încălcarea legii, subliniind că prețul de pornire a licitației este cauza prejudiciului, în contextul subevaluării făcute de D.. Un alt aspect criticat de recurentul-reclamant se referă la considerentele instanței de apel potrivit cărora, deși s-a reținut ca motiv de nulitate a actelor de executare faptul că raportul de evaluare ar fi fost efectuat de o persoană care nu a avut calitatea de expert judiciar, acest lucru nu ar conduce în mod automat la ideea că imobilul ar fi fost subevaluat, fiind totuși vorba despre un raport întocmit de un evaluator autorizat ANEVAR. Apreciază recurentul că, prin această motivare, Curtea de Apel Brașov a nesocotit o hotărâre definitivă și ceea ce este deja reținut cu autoritate de lucru judecat, fiind incident motivul de recurs reglementat de prevederile art. 488 pct. 7 C. proc. civ. A mai susținut recurentul că intervenția instanței de apel în considerentele deciziei nr. 941/Ap/07.07.2022 este nelegală și față de faptul că s-a intervenit asupra limitelor cu care a fost investită instanța de apel în dosarul nr. x/2020, cu încălcarea principiului disponibilității reglementat de legiuitor în favoarea reclamantului, și mai ales a limitelor dreptului la apărare prin raportare la motivele de nelegalitate care puteau face obiectul contestației la executare la data promovării acesteia. În accepțiunea recurentului, nu se putea susține că instanța de apel din contestația la executare ar fi trebuit să dispună asupra unui prejudiciu, în condițiile în care la data formulării contestației la executare imobilul nu era vândut, iar în apel nu ar fi putut avea alte pretenții decât cele care făceau obiectul contestației la executare în primă instanță. Ceea ce este cert, susține recurentul, este faptul că nu trebuia ca decizia nr. 941/Ap/07.07.2022 să menționeze niciun aspect legat de prejudiciu, fiind prezumat de legiuitor că anularea actelor de executare provoacă un prejudiciu, de aceea a și fost reglementată instituția întoarcerii executării silite. Fapta ilicită invocată de recurentul-reclamant constă în modul fraudulos în care a fost numit un expert, fără a avea competențele cerute de O.G. nr. 2/2000, cu acceptul băncii, iar acest fapt a fost sancționat printr-o hotărâre judecătorească, astfel că fapta ilicită este deja constatată, iar prejudiciul a fost stabilit printr-un raport de expertiză extrajudiciară. Astfel, nu s-ar putea susține ideea unei speculații cu privire la preț, de vreme ce recurentul a depus un raport de evaluare extrajudiciară, ce nu a fost contestat de intimată, iar instanța de fond a respins cererea de administrare a probei cu expertiza judiciară, așa încât recurentul a apreciat că raportul de expertiză trebuia avut în vedere de instanța de apel sub valoarea probatorie a unui înscris. Cu privire la momentul efectuării expertizei extrajudiciare, recurentul a învederat că era firesc ca imobilul să fie evaluat la nivelul pieței din anul 2022, anul în care imobilul a fost vândut, de aceea a susținut că orice dubiu legat de valoarea pretenției trebuia cercetat printr-o expertiză judiciară, dacă raportul de expertiză judiciară a fost apreciat ca speculativ de instanța de judecată, însă proba a fost respinsă, iar raportul extrajudiciar nu a fost contestat de partea intimată. Recurentul-reclamant A. a mai criticat, de asemenea, și statuările instanței de apel cu privire la sancțiunea ce s-ar fi impus pentru situația anulării unor acte de executare, respectiv instanța de apel a reținut că în speța dedusă judecății nu s-au mai putut reface actele de executare anulate de instanța de apel, pentru că procedura executării silite fusese finalizată la data pronunțării deciziei 941/Ap/7 iulie 2022, și că remediul ar fi fost suspendarea executării silite, conform art. 719 C. proc. civ. Analizând concursul între principiul de drept quod nullum est, nullum producit effectum și protecția oferită de legiuitor adjudecatarului, pe de o parte, și reglementarea instituției întoarcerii executării silite, pe de altă parte, a concluzionat recurentul-reclamant că, dacă legiuitorul a permis repararea prejudiciului pentru mai mult, adică pentru anularea titlului, nu ar putea să nu fie permisă repararea prejudiciului pentru situația anulării parțiale a actelor de executare silită, mai ales că instanța de apel reține că remediul refacerii lor nu mai este aplicabil în speță, imobilul fiind adjudecat la data pronunțării hotărârii. Recurentul a opinat că fapta ilicită este deja constatată printr-o hotărâre definitivă, iar vinovăția este dovedită prin acordul expres al creditoarei la numirea expertului neautorizat, conform e-mailului din 20.11.2019, prin acordul său participând direct la săvârșirea faptei ilicite și la prejudiciul creat, întrucât nu a verificat calificarea profesională a expertului sau a firmei. În mod greșit instanța de apel ar fi constatat că nu este îndeplinită condiția vinovăției, deoarece instanța de judecată, în cadrul dosarului nr. x/2020 a reținut culpa. Creditoarea a fost de acord cu numirea unui expert evaluator neatestat, și dacă greșeala i-ar fi aparținut executorului judecătoresc că nu a verificat calificarea și atestatele expertului evaluator, putea formula o cerere de chemare în garanție a acestuia, însă, în condițiile existenței unei hotărâri care constată nelegalitatea raportului de evaluare tocmai pe acest considerent al lipsei calificării necesare, nu se poate ignora vinovăția deja constatată cu putere de lucru judecat de o altă instanță prin decizia civilă nr. 941/A/07.07.2022 pronunțată de către Tribunalul Brașov în dosar nr. x/2020. De aceea, recurentul-reclamant A. a apreciat că motivarea instanței de apel se încadrează în motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 7 C. proc. civ., fiind încălcată autoritatea de lucru judecat, deoarece în ciuda desființării de către instanța de judecată în dosarul nr. x/2020 a actului care a stabilit prețul de plecare a licitației, s-a considerat că vânzarea bunului la prețul stabilit prin raportul deja anulat nu poate fi considerată o faptă cauzatoare de prejudicii. Cu referire la prejudiciu, recurentul-pârât a învederat faptul că acesta constă în diferența dintre valoarea reală pe piață a imobilului și prețul derizoriu pentru care acesta a fost vândut la licitație publică în procedura execuțională, în baza unui raport de evaluare lovit de nulitate. În cadrul procedurii execuționale, dacă s-ar fi realizat o evaluare corectă și reală a imobilului, de către un expert judiciar, astfel cum exigențele legale o impun, creanța creditorului, pârâta în prezenta cauză, ar fi fost stinsă complet, iar diferența de 1.509.435 RON ar fi fost predată recurentului-reclamant, ca sumă rămasă disponibilă. Prin urmare, prin eludarea dispozițiilor legale în cadrul procedurii execuționale demarată de către intimata-pârâtă s-a creat în patrimoniul recurentului-reclamant un prejudiciu cert în cuantum de 1.509.435 RON, a cărui reparație integrală o solicită recurentul, invocând totodată dispozițiile art. 1381 și 1385 C. civ. Față de cele expuse, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, iar în drept a înțeles să invoce art. 488 alin. (1) pct. 7 și 9 C. proc. civ. I.

Apărările formulate în cauză I.5.1. Întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă B. S.A. Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a solicitat, în primul rând, admiterea excepțiilor netimbrării, tardivității formulării recursului, și respectiv, nulității recursului pentru nemotivare. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a deciziei civile nr. 1804/26.11.2024, pronunțată de Curtea de Apel Brașov. După expunerea pe larg a situației de fapt, intimata-pârâtă a dezvoltat motivele pe care s-a sprijinit în invocarea excepțiilor. Pe fondul cauzei, intimata-pârâtă B. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că instanța de control judiciar a reținut în mod corect aspectele privind efectul devolutiv al apelului, precum și ideea că, în speță, nu se poate reține săvârșirea, cu vinovăție, de către partea pârâtă a unei fapte ilicite, care să fi cauzat reclamantului prejudiciul pe care acesta l-a invocat. De asemenea, a arătat intimata că în cauză nu există nicio hotărâre judecătorească care să suspende executarea silită, mai mult, nu există o hotărâre judecătorească prin care să se fi anulat licitația în urma căreia bunul imobil a fost vândut, în mod silit, cu suma de 815.000 RON, ori procesul-verbal ce consemnează acceptarea, în mod expres, de către părțile procedurii execuționale a acestui preț și a modului în care el a fost distribuit, iar acest fapt denotă că toate aspectele rezultate din parcurgerea acestei proceduri au fost în mod definitiv soluționate, ele nemaiputând fi puse în discuție în cadrul unei proceduri de drept comun. Totodată, recurentul-reclamant a fost de acord cu valoarea de evaluare a imobilului stabilită în procedura de executare silită și cu desemnarea societății D. S.R.L., pentru stabilirea valorii de circulație a imobilului supus executării silite. A arătat intimata-pârâtă că încheierea emisă de către executorul judecătoresc prin care a fost desemnat expertul nu a fost contestată de recurentul-reclamant. De altfel, obiecțiunile ridicate inițial de către recurentul-reclamant împotriva procesului-verbal de distribuire a sumei obținute din vânzarea imobilului la licitație publică au fost ulterior retrase, ajungându-se la un acord cu ocazia convocării părților la sediul executorului judecătoresc la data de 06.05.2022, acord ce a fost consemnat printr-un proces-verbal întocmit de executor. Împotriva acestor acte întocmite în procedura execuțională, părțile nu au formulat contestație la executare. Prin urmare, toate susținerile recurentului cu privire la suspendarea executării silite nu pot fi reținute. Cât timp nu a operat suspendarea executării silite, procedura a continuat conform prevederilor legale. Cu privire la celelalte motive de recurs, a învederat intimata-pârâtă că singurul argument pentru care Tribunalul Brașov a pronunțat Hotărârea nr. 941 din 07.07.2022 (dosar nr. x/2020) a fost acela ca expertul care a efectuat raportul de evaluare a bunului imobil nu ar fi un expert judiciar, ci doar un expert autorizat ANEVAR. Instanța de judecată în dosarul nr. x/2020 nu a analizat critica privind subevaluarea imobilului, ci s-a limitat strict la a analiza calitatea de expert a persoanei care a întocmit raportul de evaluare. Redând considerentele instanței de control judiciar, intimata-pârâtă a subliniat că nu există vreo legătură de cauzalitate între fapta ilicită imputabilă băncii și prejudiciul pretins, nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale. A arătat că fapta ilicită nu există, întrucât B. S.A. a îndeplinit toate obligațiile legale privind executarea silită a titlurilor executorii reprezentate de Contractul de credit nr. x/27.10.2011 modificat prin actele adiționale ulterioare și Contractul de ipotecă imobiliară autentificat prin încheierea de autentificare din 27.10.2011. Pe de altă parte, banca a fost deja sancționată pentru nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la evaluarea imobilului, prin anularea actelor de executare. Banca nu a făcut decât să-și exercite drepturile pe care le avea, potrivit legii, împotriva debitorilor săi (reclamantul recurent și fosta lui soție), prin declanșarea procedurii execuționale. În susținerea inexistenței prejudiciului, B. S.A. a arătat, sub un prim aspect, că nu era în măsură să intervină cu privire la procedura de executare silită instrumentată de executorul judecătoresc în dosarul execuțional nr. x/2019 și că executorul judecătoresc a respectat întocmai dispozițiile legale. Sub un al doilea aspect, cu privire la prejudiciul semnalat de reclamant, acesta nu a dovedit cum a ajuns să-și cuantifice prejudiciul la suma de 1.509.435 RON. Reclamantul nu a contestat niciodată în cursul executării silite valoarea de evaluare a imobilului, nu a considerat că acest imobil a fost subevaluat de către societatea D. S.R.L. și nici nu a contestat prețul la care imobilul a fost valorificat în procedura de executare silită. Astfel, a concluzionat intimata-pârâtă că prejudiciul pretins nu are caracter cert, cât timp în cadrul contestației la executare introduse de debitor nu a fost întocmit un alt raport de evaluare de către un expert judiciar, pentru a se putea stabili dacă prețul de pornire a licitației a fost subevaluat sau nu. Sub aspectul vinovăției, B. a apreciat că nu există o culpă a sa, ci recurentul-reclamant dorește să fie despăgubit pentru propria sa culpă. A arătat că recurentul-reclamant este cel care nu și-a respectat obligațiile lunare de plată a ratelor pentru creditul acordat de bancă, determinând-o să declare scadența anticipată a creditului și să demareze procedura de executare silită. Cu privire la inexistența legăturii de cauzalitate, intimata-pârâtă a susținut că fapta sa de a-și fi îndeplinit obligațiile legale în procedura de executare silită nu este aptă să determine vreun prejudiciu în patrimoniul reclamantului. Pentru toate argumentele expuse, intimata-pârâtă B. S.A. a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a deciziei civile 1804/26.11.2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov și a hotărârii instanței de fond, hotărârea nr. 166/11.06.2024 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2023. În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 490, art. 494 C. proc. civ. raportat la art. 471 alin. (5) C. proc. civ. I.5.2. Răspunsul la întâmpinare formulat de recurentul-reclamant A. La data de 27.05.2025, recurentul-reclamant A. a depus răspunsul la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepțiilor invocate de intimată. I.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 27 februarie 2025 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris și procesul-verbal de repartizare aleatorie . După efectuarea procedurilor de comunicare, prin rezoluția din 05 iunie 2025, în temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 alin. (5) și (6) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată la data de 09 decembrie 2025, cu citarea părților. La termenul de judecată din 9.12.2025, Înalta Curte a respins excepțiile netimbrării, tardivității și nulității recursului, invocate de intimata pârâtă. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Prin cererea de recurs dedusă judecății, recurentul-reclamant A. a indicat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 și 9 C. proc. civ. Subsumat motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 941/Ap/07.07.2022 pronunțate de Tribunalul Brașov în cadrul contestației la executare din dosarul nr. x/2020. Înalta Curte reține că autoritatea de lucru judecat, reglementată prin dispozițiile art. 430 - 431 C. proc. civ., ca principal efect al hotărârii judecătorești, dar și ca excepție absolută, are la bază două reguli fundamentale, și anume: o cerere nu poate fi judecată definitiv decât o singură dată, iar soluția cuprinsă în hotărâre este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Așadar, principiul autorității lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul ca drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces ce poartă între aceleași părți. Efectul negativ sau extinctiv al lucrului judecat este de natură să împiedice o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părților, aceeași cauză juridică și același obiect al cererii de chemare în judecată, fiind asigurată, astfel, lipsa de contradicție între dispozitivele hotărârilor judecătorești, în timp ce efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune, în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Din argumentele expuse de recurentul-reclamant reiese că acesta a înțeles să critice decizia Curții de Apel Brașov nr. 1804/Ap/26.11.2024 prin prisma nerespectării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat. Astfel, recurentul-reclamant a învederat că fapta ilicită și vinovăția intimatei-pârâte ar fi fost deja constatate cu putere de lucru judecat prin decizia civilă pronunțată în cadrul dosarului nr. x/2020, însă instanța de apel, în mod contrar acestor statuări, ar fi considerat că nu se poate reține săvârșirea, cu vinovăție, de către partea pârâtă, a unei fapte ilicite. Pentru a se putea pretinde nesocotirea efectului pozitiv al autorității lucrului judecat, este necesar să existe aceleași părți ale litigiului, condiție îndeplinită în cauză, reclamantul și pârâta participând în procesul având ca obiect contestație la executare în calitate de părți în procedura execuțională. Nerespectarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat nu poate fi însă reținută în cauză, recurentul relevând aspecte care, în economia celor două spețe, nu au primit rezolvări contradictorii pe fondul lor. Astfel, în prezentul proces, dat fiind temeiul juridic al pretențiilor formulate, cercetarea judecătorească poartă asupra condițiilor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale iar recurentul a susținut că problemele litigioase pretins dezlegate în procesul anterior constau în existența faptei ilicite și a vinovăției pârâtei. Înalta Curte constată că procesul anterior a avut ca obiect contestația la executare formulată de reclamantul din prezentul proces împotriva actelor de executare întocmite în anul 2020, contestația fiind respinsă în primă instanță de Judecătoria Brașov, prin sentința civilă nr. 5866/25 iunie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020. Apelul declarat de contestator împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 941/7 iulie 2022 pronunțată de Tribunalul Brașov, instanța de apel dispunând anularea raportului de evaluare întocmit la data de 24.01.2020, precum și a încheierilor și proceselor-verbale întocmite în procedura execuțională în cadrul dosarului execuțional de pe rolul BEJ C., în data de 22 mai 2020, respectiv în data de 3.08.2020, ultimul act de executare anulat prin decizia pronunțată de această instanță fiind publicația de vânzare imobiliară nr. 1/3.08.2020. Considerentul decizoriu reținut de instanța de apel pentru a pronunța această soluție a fost acela că expertul care a efectuat raportul de evaluare a bunului imobil spus procedurii vânzării la licitație publică nu a avut calitatea de expert judiciar, ci aceea de expert atestat ANEVAR. Nicăieri în cuprinsul deciziei nu este analizată fapta ilicită invocată în prezenta cauză constând în acordul creditorului la numirea nelegală a expertului din perspectiva răspunderii civile delictuale, nefiind statuate aspectele factuale privind titularul obligației de verificare a competențelor expertului. Astfel, raportul juridic dedus judecății în cadrul dosarului nr. x/2020 nu a presupus o analiză a instanței în stabilirea culpei și a existenței unei fapte ilicite în sarcina creditoarei, ci legalitatea unor actelor de executare, reținându-se, în privința raportului de expertiză, că acesta a fost întocmit de o persoană fără calificarea necesară. Prin urmare, Curtea de Apel Brașov în mod judicios a reținut în considerentele sale faptul că Tribunalul Brașov a dispus anularea actelor de executare exclusiv pentru motivul că raportul de evaluare a fost efectuat de o persoană care nu ar fi avut calitatea de expert judiciar, în acord cu prevederile O.G. nr. 2/2000, ci doar pe aceea de evaluator autorizat ANEVAR, fără a statua asupra chestiunilor deduse judecății în prezentul proces. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul-reclamant a mai criticat decizia instanței de apel pentru că aceasta ar fi intervenit asupra limitelor cu care a fost învestită instanța de apel în contestația la executare și mai ales asupra limitei dreptului la apărare prin raportare la motivele de nelegalitate care puteau face obiectul contestației la executare. Și aceste susțineri urmează a fi înlăturate de Înalta Curte de Casație și Justiție ca neîntemeiate, deoarece instanța de apel în motivarea sa nu a făcut decât să expună chestiunile reținute în decizia pronunțată în contestația la executare. Contrar celor sugerate de recurentul-reclamant, Curtea de Apel Brașov nu a modificat cu nimic limitele deciziei Tribunalului Brașov și nu a statuat nicăieri în decizia sa că Tribunalul Brașov ar fi trebuit să dispună cu privire la prejudiciu, aceasta fiind o pură interpretare din partea recurentului-reclamant. Înalta Curte reține că instanța de apel în mod corect a argumentat că dovedirea prejudiciului constând în diferența dintre valoarea reală a imobilului și prețul de pornire a licitației nu a fost reținută și nici măcar analizată de instanța de executare, care a dispus anularea actelor de executare și a raportului de evaluare pentru alte considerente. Din examinarea deciziei Curții de Apel Brașov nu reiese nicidecum că s-ar fi intervenit asupra limitelor cu care a fost învestită instanța de apel în dosarul nr. x/2020, ci dimpotrivă, instanța de control judiciar a folosit cu titlu de argument faptul că, în cadrul contestației la executare, nu s-a reținut că imobilul ar fi fost subevaluat, chestiune invocată de reclamantul din prezentul proces pentru a susține existența prejudiciului. Nicidecum instanța de control judiciar nu a sugerat că instanța de executare ar fi trebuit să dispună cu privire la prejudiciu, după cum greșit interpretează recurentul-reclamant, dimpotrivă, în acord chiar cu susținerile acestuia, a arătat că problema în discuție nu a format obiectul analizei acelei instanțe. Pe cale de consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate primi criticile ce vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. întrucât, având în vedere cele anterior expuse, nu se identifică o încălcare a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziei nr. 941/A/07.07.2022 pronunțate de Tribunalul Brașov. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs invocat de recurentul-reclamant, Înalta Curte observă, cu titlu preliminar, că în cerere a fost indicat un temei de drept inexistent în C. proc. civ., respectiv art. 488 pct.

Totuși, în virtutea rolului său activ, analizând motivele invocate de parte, instanța apreciază aceasta ca o simplă eroare materială a recurentului-reclamant, urmând a încadra respectivele critici prin raportare la obiectul lor. Sub un prim aspect, recurentul-reclamant a criticat decizia instanței de apel privind greșita aplicare a normelor ce reglementează instituția suspendării executării silite. A apreciat recurentul-reclamant că instanța de apel ar fi nesocotit decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 81 din 06 decembrie 2021, punând în sarcina contestatorului un fapt culpabil, cel al pretinsei neformulări a cererii de suspendare a executării silite. Dat fiind că se pune în discuție aplicarea și efectul unor norme de procedură, și anume, a acelora care reglementează instituția suspendării executării silite, criticile urmează a fi analizate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că respectarea cerințelor legale este asigurată prin refacerea actelor de executare, cu respectarea dispozițiilor legale ce au fost nesocotite inițial, însă acest lucru nu a mai fost posibil întrucât executarea silită deja era finalizată la momentul pronunțării deciziei civile nr. 941/AP din 7 iulie 2022 a Tribunalului Brașov, "în condițiile în care debitorul nu a utilizat de instituția suspendării executării silite, reglementate de art. 719 C. proc. civ..". De asemenea, instanța de apel a arătat că "în măsura în care debitorul nu utilizează această procedura pusă la dispoziția sa tocmai pentru a evita posibilitatea finalizării executării silite anterior soluționării contestației la executare, înseamnă că acesta își asumă consecințele negative care ar putea fi generate de continuarea executării silite și vânzarea la licitație a imobilului". Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 81 din 06 decembrie 2021, s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea art. 719 alin. (4) pct. 1 din C. proc. civ., că efectele suspendării obligatorii a executării silite se produc până la data soluționării în primă instanță a contestației la executare, iar o cerere având acest obiect nu poate fi reiterată în calea de atac exercitată împotriva hotărârii instanței de executare. Pe de o parte, susținerile recurentului nu pot fi validate, fiind de observat că instanța supremă a explicat în considerentele sale că unicul demers prevăzut de lege, pe care părțile îl pot parcurge pentru a obține temporizarea executării silite cât timp are loc judecata căii de atac împotriva instanței de executare, este cel al suspendării executării încheierii atacate, procedură care exclude dreptul părților de a reitera cererea de suspendare a executării silite în calea de atac. Pe de altă parte însă, decizia menționată se referă la cazul de suspendare obligatorie prevăzut de art. 719 alin. (4) pct. 1 din C. proc. civ., care se referă la alte situații decât cea din prezenta cauză, în care nu au fost invocate cazurile expres prevăzute de lege indicate în dispoziția indicată. Decizia menționată face însă referire la Decizia nr. 2/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin care s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea sintagmei "până la soluționarea contestației la executare" din cuprinsul art. 719 alin. (1) din C. proc. civ., suspendarea executării silite este limitată în timp până la soluționarea în primă instanță a contestației la executare. În considerentele deciziei s-a explicat că, din întreaga economie a dispozițiilor art. 719 din C. proc. civ. rezultă că măsura suspendării executării silite subzistă până la soluționarea de prima instanță a contestației la executare. Aceasta întrucât, "prin ipoteză, în cazul admiterii contestației la executare, avându-se în vedere că, potrivit art. 651 alin. (4) din C. proc. civ., încheierea instanței de executare are caracter executoriu și, deci, executorul judecătoresc trebuie să se conformeze de îndată măsurii dispuse prin această încheiere, nu mai este necesar efectul suspensiv de executare al încheierii pronunțate în temeiul art. 719 alin. (1) din C. proc. civ., pentru simplul motiv că intervine un alt efect, mult mai energic, și anume acela al anulării (după caz, în tot sau în parte, a executării silite ori a unor acte de executare), efect care se consumă încă de la momentul pronunțării soluției de primă instanță". Pe de altă parte însă, Înalta Curte a precizat că "un raționament asemănător poate fi făcut și în ipoteza respingerii contestației la executare, în sensul în care executorialitatea procedurii decurgând din respingerea contestației debitorului presupune ca executarea să fie reluată de îndată, însă, dacă debitorul apelează încheierea, solicitând și suspendarea executării acesteia, admiterea cererii de suspendare a executării încheierii nu înseamnă altceva decât menținerea suspendării executării silite dispuse de prima instanță". Prin urmare, nu pot fi reținute susținerile recurentului reclamant privind efectele suspendării executării silite, netemeinicia acestora rezultând din considerentele deciziilor mai sus expuse, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. fiind nefondat. Recurentul-reclamant a mai criticat decizia instanței de apel susținând că, întrucât legea permite întoarcerea executării silite pentru situația anulării titlului sau a executării silite înseși, trebuie ca și în situația anulării parțiale a actelor de executare silită să se poată atrage răspunderea creditorului care a nesocotit norma legală. Înalta Curte urmează a înlătura aceste argumente ca nefondate, pentru considerentele ce urmează. În primul rând, se constată că acțiunea introductivă de instanță nu are drept obiect întoarcerea executării silite, ci recurentul încearcă să facă o paralelă între efectele întoarcerii executării silite și efectele răspunderii civile delictuale; așadar, în speța de față, nu se poate susține o aplicare greșită de către instanța de apel a normelor privind întoarcerea executării silite, întrucât soluția de respingere a apelului se grefează pe alte aspecte, respectiv neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale. De altfel, instanța de apel, în mod judicios reține în considerentele sale faptul că procedura întoarcerii executării silite este reglementată numai pentru vicii care afectează titlul executoriu sau executarea silită însăși, nefiind aplicabilă în ipoteza anulării numai a unor acte de executare. Astfel, instanța supremă urmează a înlătura toate aceste susțineri ale recurentului ca nefondate. Un alt aspect criticat de recurentul-reclamant A. din decizia recurată l-a reprezentat greșita aplicare a normelor materiale în domeniul răspunderii civile delictuale, respectiv faptul că instanța de apel în mod greșit ar fi ignorat că "fapta ilicită a fost deja stabilită printr-o hotărâre judecătorească și vinovăția este dovedită prin acordul expres al creditoarei la numirea expertului". Interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel încât analiza criticilor recurentului urmează a fi realizată din această perspectivă. În cauza de față, evaluând situația de fapt, instanța de apel a constatat inexistența faptei ilicite. Întrucât stabilirea situației de fapt rezultate din aprecierea probelor administrate în cauză excedează controlului care poate fi realizat de instanța de recurs, în cadrul procesual reglementat de art. 483 alin. (3) și 488 din C. proc. civ., analiza criticilor recurentului urmează a fi făcută strict în limitele chestiunilor de nelegalitate privind modul în care instanța de apel a analizat condițiile legale ale răspunderii civile delictuale. Cu privire la îndeplinirea condiției existenței unei fapte ilicite, Înalta Curte reține că recurentul-reclamant, atunci când se referă la fapta ilicită, în mod confuz, aduce în discuție fie fapta de numire a expertului neautorizat, agreat de creditoare, fie existența acordului expres al creditoarei la numirea expertului, susținând și că stabilirea unui preț derizoriu de pornire a licitației a generat un prejudiciu în patrimoniul său. Se constată însă că, în faza devolutivă a apelului, instanța de apel a lămurit această chestiune, reținând că apelantul reclamant a precizat în mod expres în cuprinsul cererii sale că fapta ilicită imputată intimatei pârâte constă în faptul că și-a dat acordul expres în 20.11.2019 la numirea unui expert evaluator, care nu avea și calitatea de expert judiciar, astfel cum s-a reținut prin decizia civilă nr. 941/AP din 7 iulie 2022 a Tribunalului Brașov. Astfel, invocând modul în care a fost numit expertul, fără a avea competența cerută de O.G. nr. 2/2000, ceea ce se impută drept faptă ilicită a pârâtei este faptul că și-a dat acordul la această numire, aceasta fiind singura acțiune concretă realizată de partea chemată în judecată în prezenta cauză. Prin faptă ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, se înțelege orice acțiune sau inacțiune prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv sau chiar interesului ce aparține unei persoane. Așadar, nu doar fapta comisivă (acțiunea), ci si omisiunea (inacțiunea) ar putea constitui element al răspunderii civile delictuale [art. 1349 alin. (1) C. civ..]. Totuși, trebuie menționat faptul că, în doctrină s-a reținut omisiunea ca element al răspunderii civile delictuale, în măsura în care norma juridică obligă o persoană să acționeze într-un anumit mod, iar aceasta nu s-a conformat dispoziției legale, deci nu și-a îndeplinit o activitate impusă de lege sau nu a luat o măsură impusă de lege. Or, în prezenta cauză, recurentul reclamant nu a învederat care este norma dreptului obiectiv încălcată de pârâtă atunci când și-a dat acordul la numirea expertului, în condițiile în care, în cadrul procedurii execuționale, competența de numire a expertului evaluator revine executorului judecătoresc, conform dispozițiilor art. 758 alin. (3) și 836 alin. (3) C. proc. civ., astfel că nu se poate reține în sarcina creditorului din dosarul de executare vreo faptă ilicită constând în exprimarea unui acord la numirea expertului sau în omisiunea de a verifica certificările sau calificările expertului evaluator. Vânzarea imobilului în baza unui raport de evaluare lovit de nulitate nu relevă o faptă ilicită constând în încălcarea unei norme legale de către creditor, în condițiile în care, pe de o parte, la data vânzării la licitație publică, actele de executare pe care se întemeia aceasta erau perfect valabile, iar, pe de altă parte, respectiva operațiune juridică intra în atribuțiile executorului judecătoresc. Susținerea recurentului reclamant în sensul că fapta ilicită ar fi fost stabilită prin decizia pronunțată asupra contestației la executare nu poate fi reținută, astfel cum s-a arătat mai sus în cadrul examinării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., decizia menționată neavând ca obiect de analiză faptul că intimata-pârâtă B. S.A. și-a dat acordul expres la numirea unui expert evaluator, care nu avea și calitatea de expert judiciar. Dată fiind inexistența faptei ilicite, analiza legăturii de cauzalitate între fapta ilicită imputată intimatei-pârâte și prejudiciul pretins de reclamant, precum și analiza prejudiciului sau a cuantificării acestuia prin prisma unei subevaluări a imobilului supus executării silite nu se mai impun a fi realizate, întrucât întrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie să fie cumulativă, neîndeplinirea uneia dintre acestea determinând în mod necesar și suficient soluția de respingere a acțiunii. Prin urmare, analiza criticilor expuse în recurs care se circumscriu celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale nu se mai impune, rezultatul unei astfel de analize fiind indiferent soluției pronunțate. În considerarea acestor argumente, Înalta Curte va înlătura ca nefondate atât criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., cât și pe cele întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. În consecință, reținând că nu există motive care să justifice casarea deciziei atacate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant.