ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1925/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1925/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Asupra recursului, din actele dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 10 iunie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/2019 reclamanta A. S.A., prin lichidator B., a chemat în judecată pârâții C., D., E. S.A. și F. S.R.L., solicitând instanței să dispună obligarea pârâților la suportarea în solidar a întregului pasiv al societății în valoare de 1.194.254.200 RON, format din prejudiciul provenit din structura creanțelor înscrise la masa credală - 1.032.203.666 RON, valoarea împrumuturilor acordate către societățile afiliate și alte tranzacții - 143.507.726 RON și cheltuielile de procedură suportate de Fondul de Garantare a asiguraților cu instrumentarea dosarelor de daună și a celor de restituire primă de asigurare - 18.542.808 RON, conform raportului de analiză a creanței FGA nr. 7, publicat în Buletinul Procedurilor de insolvență nr. 9135/08.05.2019.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1.349 C. civ.
Prin încheierea din 26 ianuarie 2021 Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale, dispunând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea secției a VI-a Civilă.
Prin sentința civilă nr. 521/2022 din 16 martie 2022 pronunțată de Tribunalul București – secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2019 a fost respinsă excepția litispendenței, ca neîntemeiată.
A fost admisă excepția inadmisibilității, fiind respinsă cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei D. suma de 36.890 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A. S.A., prin lichidator Judiciar B.. De asemenea, a formulat apel incident pârâtul C..
Prin decizia civilă nr. 1925/2023 din 7 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă au fost respinse apelurile, ca nefondate.
A fost obligată apelanta-reclamantă la plata către apelantul-pârât C. a sumei de 6.191,8 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A. S.A., prin lichidator Judiciar B., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei, cu consecința respingerii excepției inadmisibilității acțiunii și trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe, în raport cu art. 497 și art. 480 alin. (3) din cod.
În susținerea motivelor de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., s-a arătat că în mod greșit instanța de apel a apreciat că sentința primei instanțe respectă exigențele de motivare impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în contextul în care nu au fost analizate faptele ilicite imputate intimaților-pârâți. Ca o consecință, partea apreciază că și decizia instanței de apel, prin care a fost confirmată soluția primei instanței, de respingere a cererii ca inadmisibilă, este nemotivată, întrucât instanța de apel nu a arătat în concret cum au fost respectate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b), rezumându-se a reține că prima instanță a făcut o justă analiză a cererilor și apărărilor părților.
În continuare, dezvoltând motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut greșita validare a raționamentului care a condus la respingerea cererii ca inadmisibilă, invocând, în esență, aplicarea eronată a dispozițiilor art. 1.349 C. civ., precum și ale art. 268 și art. 169 din Legea nr. 85/2014.
Potrivit părții, în mod greșit s-a reținut că antrenarea răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență a societății se poate realiza doar pe temeiul art. 268 și art. 169 din Legea nr. 85/2014, atât timp cât cauza juridică a cererii o reprezintă răspunderea civilă delictuală prevăzută de art. 1.349 C. civ., care reglementează o răspundere diferită de cea prevăzută de Legea insolvenței, care nu se limitează la faptele prevăzute expres de acest din urmă act normativ.
S-a arătat că, în raport cu temeiul juridic al cererii, instanța de apel trebuia să se raporteze la mecanismul și scopul celor două tipuri de răspundere și să le analizeze din punct de vedere teoretic, iar nu pe fond.
Potrivit părții, scopul demersului său judiciar nu l-a reprezentat antrenarea răspunderii patrimoniale a persoanelor responsabile de starea de insolvență a societății și nici acoperirea masei credale, aspecte care fac obiectul analizei în cadrul dosarului nr. x/2017, ci constă în obligarea fiecărui intimat la acoperirea în mod punctual a unui prejudiciu concret produs ca urmare faptelor ilicite săvârșite.
Recurenta-reclamantă a punctat și faptul că valoarea prejudiciului solicitat nu se poate identifica cu valoarea totală a masei credale reprezentând pasivul societății.
A mai învederat că, deși suma de bani ce ar fi obținută în cadrul celor două litigii ar ajunge în cele din urmă tot la creditori dat fiind că societatea se află în procedura falimentului, mecanismul celor două instituții - atragerea răspunderii organelor de conducere și răspunderea civila delictuală - este diferit.
Prin urmare, în opinia sa, antrenarea răspunderii civile a membrilor conducerii unei societăți pentru săvârșirea unor fapte ilicite cauzatoare de prejudicii nu cunoaște o limitare în sensul parcurgerii exclusiv a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2014.
La data de 17 mai 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă D. prin care s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
De asemenea, la data de 28 mai 2024 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimatul-pârât C. prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte, examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, reține următoarele considerente:
Criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6, vizând nemotivarea hotărârilor pronunțate în fond, vor fi analizate împreună.
Recurenta-reclamantă susține că în mod greșit instanța de apel a apreciat că sentința primei instanțe respectă exigențele de motivare impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în contextul în care tribunalul nu a analizat faptele ilicite imputate intimaților-pârâți. Ca o consecință, partea consideră că și decizia instanței de apel, prin care a fost confirmată soluția primei instanței, de respingere a cererii ca inadmisibilă, este nemotivată.
Susținerile necircumstanțiate ale părții nu relevă o încălcare a regulilor de procedură aplicabile sau un viciu de motivare care să reclame casarea deciziei recurate în conformitate cu dispozițiile legale evocate.
În apel partea a supus analizei pretinsele deficiențe de motivare a sentinței primei instanțe, context în care se reține că, printr-o argumentație concisă și fermă, instanța de apel, cu respectarea art. 477 alin. (1) C. proc. civ., a examinat succint motivele de apel și a răspuns criticilor părții, fiind expuse argumentele pentru care demersul judiciar al reclamantei nu poate fi primit.
În esență, constatând că judecata în apel este limitată la analiza soluției de respingere a acțiunii ca inadmisibilă, instanța de apel a reținut că motivarea primei instanțe este suficientă din punct de vedere calitativ și cantitativ, dat fiind și faptul că soluționarea cauzei s-a realizat pe bază de excepție, printr-un fine de neprimire, astfel încât nu se mai impunea analiza pe fond a pretențiilor deduse judecății.
Asupra temeiniciei soluției, instanța de apel a reținut că, pentru antrenarea răspunderii administratorilor unei societăți ce au cauzat intrarea în procedura insolvenței, Legea nr. 85/2014 reglementează prin dispozițiile art. 268 și art. 169 o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun. Prin urmare, a reținut că, atât timp cât faptele imputate pârâților sunt cele prevăzute în mod expres de lege iar prejudiciul este reprezentat de pasivul societății, atragerea răspunderii se poate realiza numai în temeiul legii insolvenței, astfel că, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, titularul acțiunii nu poate solicita recuperarea acestui prejudiciu pe calea dreptului comun.
În recurs recurenta-reclamantă revine asupra acelorași pretinse deficiențe de motivare, cu referire la ambele hotărâri pronunțate în fond, ignorând în mod nepermis argumentele ce au fost aduse atât în primă instanță, cât și în apel în sprijinul soluției de respingere a cererii ca inadmisibilă.
Astfel, ceea ce partea contestă, în realitate, nu este motivarea în sine, ci soluția propriu-zisă asupra căreia s-a oprit prima instanță, confirmată de instanța de apel, de respingere de plano a acțiunii, ca inadmisibilă, ceea ce a făcut de prisos analiza pe fond a cauzei.
Vor fi înlăturate și criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând aplicarea greșită a legii.
Recurenta-reclamantă impută instanței de apel greșita validare a raționamentului care a condus la respingerea cererii ca inadmisibilă, invocând aplicarea eronată a dispozițiilor art. 1.349 C. civ., precum și ale art. 268 și art. 169 din Legea nr. 85/2014. Susținând admisibilitatea demersului său judiciar, partea consideră, în esență, că dispozițiile art. 1.349 C. civ. pe care se întemeiază acțiunea dedusă judecății reglementează o răspundere diferită, alternativă, de cea prevăzută la art. 268 din Legea nr. 85/2014, aspect care ar fi fost ignorat de precedenta instanță.
În analiza acestor susțineri, trebuie pornit de obiectul cererii de chemare în judecată, prin care recurenta-reclamanta a solicitat obligarea în solidar a intimaților-pârâți la suportarea întregului pasiv al societății în valoare de 1.194.254.200 RON, invocându-se pretinse fapte ilicite ale membrilor consiliului de supraveghere și ale acționarilor care ar fi cauzat starea de insolvență a societății de asigurare. În dezvoltarea cererii, a arătat explicit că prejudiciul constă în sumele înscrise în tabelul preliminar actualizat la 3.08.2018, publicat în BPI nr. 19054/10.10.2018, fiind prezentate pe larg cauzele care, în opinia sa, au condus la insolvența societății, precum și condițiile legale pentru angajarea răspunderii pentru intrarea intrarea debitorului în insolvență.
Ca o consecință, în recurs recurenta-reclamantă nu poate susține valabil că faptele imputate în prezentul dosar nu se suprapun celor expres prevăzute de legea insolvenței sau că prejudiciul solicitat ar fi diferit de pasivul societății debitoare, astfel de nuanțări ale pretențiilor deduse judecății nefiind permise în căile de atac.
Raportat la obiectul cererii, recurenta-reclamantă ignoră că, prin efectul deschiderii procedurii insolvenței, devin incidente dispozițiile art. 268 din Legea nr. 85/2014, care prevăd că răspunderea persoanelor care au condus societatea de asigurare aflată în insolvență, precum și a altor persoane, responsabile pentru ajungerea societății în stare de insolvență, poate fi stabilită exclusiv în procedura insolvenței, de către judecătorul-sindic.
Prin urmare, odată deschisă procedura colectivă, remediul judiciar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate în exercitarea activității societății de asigurare aflate în insolvență este oferit de art. 268 din legea specială.
Având în vedere că prezenta acțiune a fost întemeiată pe dispozițiile dreptului comun privind răspunderea civilă delictuală, iar dispozițiile Legii nr. 85/2014 au caracter de normă specială, în aplicarea principiului specialia generalibus derogant, incident în cauză, rezultă că recuperarea prejudiciului cauzat prin eventualele fapte comise în exercitarea activității societății nu poate fi obținută decât prin exercitarea acțiunii prevăzute de art. 268 din Legea nr. 85/2014, astfel cum s-a reținut și în etapele procesuale anterioare.
Prioritatea dispozițiilor legii speciale ale insolvenței rezultă din art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, textul legal fiind aplicabil tuturor creanțelor care pot fi invocate în raport cu societatea de asigurare, astfel încât, de la deschiderea procedurii reglementate de Legea nr. 85/2014, nu mai este deschisă calea dreptului comun în atragerea răspunderii civile delictuale a membrilor de conducere a societății de asigurare debitoare.
De altfel, se reține că, în concret, recurenta-reclamantă, în calitate de administrator judiciar al falitei, a valorificat deja dispozițiile art. 268 din Legea nr. 85/2014 prin introducerea acțiunii de competența judecătorului-sindic în cadrul dosarului de insolvență nr. x/2017.
Prin urmare, criticile recurentei-reclamantei privind greșita aplicare și interpretare a normelor de drept material ce reglementează răspunderea civilă delictuală nu pot fi primite, răspunderea prevăzută de art. 1.349 C. civ. invocată în susținerea cererii neputând justifica o dublă reparație, într-un alt cadru juridic decât cel reglementat de legea specială aplicabilă cu prioritate.
Așa fiind, se impune concluzia că în cauză au fost identificate și aplicate corect normele de drept material, nefiind incidentă ipoteza de casare prevăzută la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar B.. împotriva deciziei civile nr. 1925/2023 din 7 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Totodată, constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar B.., să achite către intimatul-pârât C. suma de 10.720,63 RON, reprezentând onorariu de avocat, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar B.., împotriva deciziei civile nr. 1925/2023 din 7 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Obligă recurenta-reclamantă A. S.A., în faliment, prin lichidator judiciar B.. să achite intimatului-pârât C. suma de 10.720,63 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2024.