ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1082/2024

Ședința publică din data de 21 mai 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1516 și art. 1535 C. civ.

Pârâta C. S.R.L., prin întâmpinare, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Prin sentința civilă nr. 11449 din 20.09.2022, Judecătoria Sectorului 4 București, secția Civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 334 pronunțată la 15.02.2023, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins, în consecință, cererea de chemare în judecată.

În evocarea fondului, a fost admisă cererea de chemare în judecată, fiind obligată pârâta C. S.R.L. să plătească reclamantei A. S.R.L., suma de 684.639,47 RON, cu titlu de preț neachitat și dobânda legală aferentă, calculată de la data scadenței până la data plății efective a debitului principal.

În susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat hotărârea atacată din perspectiva motivelor contradictorii și străine cauzei, fără corespondent în probele administrate în legătură cu greșita admitere a apelului față de conținutul notificării nr. x din 07.06.2021.

A precizat recurenta-pârâtă că, în adoptarea soluției pronunțate, instanța de apel a reținut nerespectarea de către instanța de fond a prevederilor art. 2506 alin. (4), art. 2507 și art. 2508 C. civ. coroborate cu art. 2537 și art. 2538 din același cod.

De asemenea, a criticat titulara memoriului de recurs statuarea instanței de control judiciar devolutiv cu privire la caracterul definitiv al considerentului primei instanțe prin care s-a constatat că notificarea nr. x din 07.06.2021 reprezintă o recunoaștere de datorie făcută de pârâtă pentru suma de 711.112,21 RON.

În acest sens, a precizat recurenta că instanța de fond nu a făcut trimitere la o recunoaștere de datorie din partea pârâtei, aceasta fiind contestată prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe. Cu încălcarea prevederilor art. 2506, art. 2507 și art. 2508 C. civ. și trecând peste conținutul întâmpinării, instanța de apel, în mod eronat, a apreciat că notificarea ar echivala cu o recunoaștere, deși aceasta nu cuprinde nicio referire expresă la renunțarea la prescripția debitului datorat și nici la cuantumul sumei pretinse de reclamantă. În opinia recurentei, simpla referire că suma indicată în notificare reprezintă contravaloare îngrășăminte chimice nu poate conduce la concluzia neîndoielnică a faptului că este vorba despre aceeași sumă solicitată de reclamantă.

În final, a mai invocat recurenta-pârâtă că notificarea invocată de reclamantă nu poate produce efecte juridice, întrucât nu este semnată de administratorul societății pârâte.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 14 decembrie 2023.

Prin întâmpinarea înregistrată la 13 februarie 2024 intimata-reclamantă A. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar B.., a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin rezoluția din 19 martie 2024 a fost stabilit, pentru soluționarea recursului, termen de judecată la 21 mai 2024 cu citarea părților în ședință publică.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recurenta-pârâtă a criticat decizia atacată din perspectiva motivării, în sensul că hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine cauzei, fără corespondent în probatoriul administrat, invocând în acest sens motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dispoziție legală potrivit căreia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Existența unor motive contradictorii presupune folosirea de către instanță a unor argumente care, din punct de vedere logic, se exclud reciproc, infirmând raționamentul logico-juridic prezentat.

Prin decizia recurată, instanța de apel a stabilit limitele judecății, în apelul reclamantei declarat împotriva sentinței prin care acțiunea a fost respinsă ca prescrisă. În virtutea principiului disponibilității, recurenta-pârâtă necriticând această soluție pe calea unui apel la considerente, calea de atac s-a limitat la critica reclamantei asupra constatării primei instanțe în sensul că recunoașterea de datorie făcută de pârâtă prin notificarea nr. x din 7 iunie 2021 nu determină întreruperea cursului prescripției, fiind făcută după expirarea termenului de prescripție.

Astfel, instanța de apel, a reținut în sens contrar, anume că în temeiul art. 2506 alin. (4) C. civ., recunoașterea creanței de către debitor, chiar dacă a intervenit după împlinirea termenului de prescripție are semnificația unei renunțări la prescripția împlinită.

Efectuând un examen al elementelor factuale ale cauzei, în raport cu actele dosarului, instanța de apel a concluzionat că a operat o renunțare tacită la dreptul de a invoca prescripția împlinită din partea debitorului obligației de plată a prețului menționat în contractul de vânzare dedus judecății, în temeiul art. 2507 teza a II-a C. civ., art. 2508 alin. (2) C. civ. și art. 2538 alin. (2) C. civ.

Astfel, instanța de apel a admis apelul, a anulat sentința atacată și în evocarea fondului a admis acțiunea reclamantei.

Susținând că greșit a fost calificată notificarea drept renunțare la prescripție, cu referire la apărările din întâmpinarea de la prima instanță prin care s-ar fi combătut taza unei recunoașteri de datorie, recurenta pune în discuție, pe această cale, chiar modalitatea de evaluare a situației de fapt, sub forma unor critici de netemeinicie, aspecte care nu pot fi primite spre examinare în calea extraordinară a recursului, conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța de apel a răspuns punctual și explicit aspectelor ce i-au fost deduse spre analiză prin motivele de apel, pornind de la modul de soluționare a excepției prescripției și până la argumentarea motivelor de fapt și de drept care au determinat soluția pronunțată de admitere a acțiunii.

Înalta Curte reamintește că îndatorirea de a motiva coerent și unitar hotărârea sub aspectul tuturor cererilor, fără a exista contradicții între considerente sau între unele considerente și dispozitiv, constituie o garanție pentru justițiabili în fața eventualului arbitrariu judecătoresc, fiind singurul mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării unui control judiciar efectiv și eficient.

Exigența motivării hotărârii judecătorești este reglementată de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora, hotărârea judecătorească va cuprinde considerentele în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Din această perspectivă, instanța supremă constată că decizia atacată respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea conținând în considerentele sale argumentele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, având legătură directă cu aceasta și care sprijină soluția la care s-a oprit instanța de apel, astfel că nu se poate susține cu temei că ar fi vorba de motive contradictorii și, cu atât mai puțin, a unor motive străine cauzei, atâta vreme cât considerentele deciziei sprijină, în întregul lor, în mod coerent și clar soluția din dispozitiv.

Împrejurarea că instanța de apel nu a soluționat cauza în sensul dorit de recurenta-pârâtă nu echivalează cu o motivare contradictorie sau străină de natura cauzei, critica fiind nefondată.

În continuarea criticilor, recurenta-pârâtă invocă nerespectarea de către instanța de apel a prevederilor art. 2506, art. 2507 și art. 2508 C. civ.

Înalta Curte reține că, deși formal se susține încălcarea normelor de drept material, titulara memoriului de recurs nu a arătat modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost nesocotite regulile de drept substanțial invocate, astfel încât criticile formulate să poată fi analizate în cadrul motivului de casare corespunzător, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cum rezultă din hotărârea atacată, recurenta-pârâtă nu a criticat în mod efectiv considerentele instanței de control judiciar devolutiv din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 2506 alin. (4), art. 2507 și art. 2508 coroborate cu art. 2537 și art. 2538 C. civ., printr-o argumentare care să fie aptă a contura critici distincte de nelegalitate și care să justifice exercitarea de către instanța de recurs a controlului judiciar din perspectiva acestora.

Prin urmare, va fi înlăturată această critică, întrucât, invocarea anumitor dispoziții legale, fără o dezvoltare corespunzătoare în drept, care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres și limitativ prin dispozițiile art. 488 C. proc. civ., împiedică exercitarea controlului de legalitate a deciziei recurate.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte formulează observația că invocarea de către recurentă a faptului că notificarea nr. x/07.06.2021 nu poate produce efecte juridice, deoarece nu emană de la o persoană autorizată, nefiind semnată de administratorul societății pârâte, nu poate constitui o critică de nelegalitate, câtă vreme aceste susțineri sunt invocate omisso medio, direct prin cererea de recurs, nefiind invocate în cursul judecării apelului unde recurenta a avut calitate de intimată, și de altfel nici la prima instanță prin întâmpinare.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor".

Așadar, observând invocarea omisso medio a acestui motiv prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că nu poate fi analizat, fiind înlăturat din cadrul examenului de legalitate a deciziei recurate.

Pentru aceste motive, constatând că nu poate fi reținută nelegalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor invocate, recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1463 din 13 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2024.