ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1889/2024

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VI-a Civilă sub nr. x/2023, revizuenta A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata B. S.R.L., a solicitat anularea deciziei civile nr. 1724A din 16 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2023, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 294A din 20 februarie 2024, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a respins cererea de revizuire ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, revizuenta a declarat recurs, solicitând casarea ei, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivare, recurenta a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu ignorarea dezlegărilor Tribunalului Giurgiu – secția Civilă din încheierea pronunțată la 27 septembrie 2023 în dosarul nr. x/2023, prin care s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că intimata nu deține o creanță constată printr-un înscris și exibilă care să îndeplinească toate condițiile pentru înființarea măsurii asigurătorii.

Astfel, a arătat că cele două hotărâri cuprind soluții contrare cu privire la aceeași situație de fapt, procesele având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți.

A subliniat că pentru instituirea popririi asigurătorii se impunea îndeplinirea acelorași condiții prevăzute de lege pentru înființarea sechestrului asigurător, scopul măsurilor fiind același, indisponibilizarea bunurilor debitorului mobile sau imobile.

În opinia recurentei, cele două hotărâri se exclud, acceptarea uneia determinând respingerea celeilalte.

În final, a arătat că instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire, fără a analiza situația dedusă judecății, a reținut, în mod eronat, faptul că în al doilea proces a fost invocată și soluționată excepția autorității de lucru judecat.

La 18 iunie 2024, intimata a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile tardivității și nulității recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul din astăzi, intimata a arătat că nu mai susține excepția tardivității recursului, sens în care, Înalta Curte, deliberând asupra excepției cu care a rămas învestită, excepția nulității recursului, a respins-o pentru motivele expuse în partea introductivă a deciziei.

Înalta Curte, verificând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele de nelegalitate, reține următoarele:

Cererea de revizuire este întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și este justificată de caracterul contradictoriu al deciziei civile nr. 294A din 20 februarie 2024 a Curții de Apel București – secția a VI-a Civilă în raport cu încheierea din 27 septembrie 2023 a Tribunalului Giurgiu – secția Civilă, în ceea ce privește condițiile prevăzute de art. 953 C. proc. civ. pentru instituirea unei măsuri asigurătorii.

Învestită cu judecarea demersului judiciar, instanța de revizuire l-a respins ca neîntemeiat. Pentru a decide astfel, examinând condițiile de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a stabilit că între cele două litigii nu există identitate de obiect, întrucât dosarul nr. x/2023 a avut ca obiect măsura sechestrului asigurător, iar cauza ce a constituit obiectul dosarului nr. x/2023 a vizat măsura popririi asigurării. Deopotrivă, a reținut că nici chestiunile litigioase dezlegate în cele două cauze nu sunt identice, deoarece în primul litigiul menționat nu a fost tranșată chestiunea litigioasă prin prisma căreia se invocă contrarietatea de hotărâri, respectiv dacă aceasta deține sau nu o creanță certă, constată în scris și exigibilă. Totodată, stabilind că al doilea proces este reprezentat de dosarul nr. x/2023, a reținut că în acest litigiu a fost invocată și analizată de către instanță excepția autorității de lucru judecat a hotărârii pronunțate în primul proces, dosar nr. x/2023.

Prin memoriul de recurs, recurenta impută instanței de revizuire evaluarea greșită a cerințelor legale impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât în cele două litigii se identifică tripla identitate – cauză, obiect și părți-, chestiunea litigioasă dezlegată diferit este aceeași, iar în cel de-al doilea litigiu nu s-a invocat excepția autorității de lucru judecat a încheierii indicate cu acest titlu.

Criticile sunt nefondate.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri poate fi solicitată dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Situației de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în forma în vigoare la data declanșării procesului, i se circumscriu atât ipoteza autorității de lucru judecat în manifestarea ei negativă – când hotărârile pretinse potrivnice privesc aceeași pricină, obiect și părți –, cât și cea în manifestarea ei pozitivă – când mai multe hotărâri dezleagă diferit aceeași chestiune litigioasă, situație în care litigiile trebuie să se fi desfășurat între aceleași părți.

Fără a nega că procesele în care au fost pronunțate cele două decizii au fost purtate între aceleași părți, Înalta Curte constată că încălcarea autorității de lucru judecat nu se confirmă.

Astfel, pe de o parte, litigiul finalizat cu pronunțarea încheierii opuse cu autoritate de lucru judecat a avut ca obiect cererea creditoarei, intimată în cauza de față, de instituire a sechestrului asigurător, astfel cum acesta este reglementat de art. 952 C. proc. civ.. Iar, pe de altă parte litigiul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se solicită, a avut ca obiect cererea aceleiași părți însă de instituire a popririi asigurătorii, potrivit art. 970 C. proc. civ.

Or, în măsura în care cele două pricini au vizat măsuri asigurătorii distincte, cu temei juridic diferit, nu se poate reține că acestea au avut același obiect, soluția curții de apel fiind, astfel, legală sub acest aspect.

Cu privire la chestiunea litigioasă pretins dezlegată diferit în cele două litigii – condițiile legale pentru instituirea unei măsuri asigurătorii -, Înalta Curte reține că aspectele litigioase în cele două pricini nu sunt identice.

Aceasta, întrucât, în dosarul nr. x/2023, la baza pronunțării soluției de respingere a cererii instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor debitoarei, revizuenta în cauză, s-a aflat concluzia instanței reținute asupra necesității unei asemenea măsuri, tribunalul reținând că aceasta nu este justificată în absența vreunui indiciu de ajungere, în viitor, de către debitoare în situație de insolvabilitate provocată voit prin înstrăinarea sau ascunderea unui ansamblu de fond de comerț sau a întregului activ patrimonial.

În privința chestiunii existenței și exigibilității creanței creditoarei, intimata din cauză, Tribunalul Giurgiu a reținut pozițiile divergente ale părților asupra acestui aspect, fără a confirma sau infirma dreptul de creanță afirmat. Ca atare, problema creanței intimatei nu a primit o dezlegare juridică din partea instanței.

Or, în cel de-al doilea litigiu, decizia contestată a fost pronunțată în apel, în reevaluarea condițiilor reglementate de art. 953 alin. (1), aplicabil în raport cu art. 970 C. proc. civ., respectiv constatarea în scris și caracterul său exigibil al creanței pentru care s-a solicitat măsura de la art. 970 C. proc. civ.

Nefiind identitate sub aspectul chestiunilor litigioase soluționate în dosarele amintite anterior, Înalta Curte constată că statuările Tribunalului Giurgiu – secția Civilă din încheierea din 27 septembrie 2023 nu se impun cu titlu de autoritate de lucru judecat în dosarul nr. x/2023.

În continuare, se notează că posibilitatea de a cere revizuirea pentru hotărâri potrivnice este condiționată și de împrejurarea ca, în cadrul celui de-al doilea proces, să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra acestei chestiuni.

Cerința ca a doua instanță să nu fi fost înștiințată despre existența primei hotărâri și să nu se fi pronunțat ea însăși asupra autorității de lucru judecat izvorăște din natura juridică a revizuirii și presupune ca în litigiul finalizat cu hotărârea atacată, excepția autorității de lucru judecat să nu fie invocată sau să nu fie analizată, în caz contrar însăși puterea de lucru judecat a considerentelor prin care s-a decis asupra excepției împiedicând judecata cererii de revizuire.

În acest coordonate, Înalta Curte constată că instanța de revizuire a aplicat greșit cea din urmă condiție, întrucât actele dosarului în care s-a pronunțat hotărârea atacată relevă faptul că în acest al doilea proces nu a fost ridicată o asemenea chestiune.

Cu toate acestea, îndeplinirea acestei cerințe nu este de natură să schimbe soluția din dispozitivul hotărârii contestate, de respingere a cererii de revizuire, câtă vreme calea de retractare, conform celor arătate anterior, nu întrunește celelalte condiții analizate anterior, necesare a fi întrunite în mod cumulativ.

Așa fiind, constatând că decizia suspusă revizuirii a fost dată cu respectarea prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, pentru rațiunile înfățișate în cele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 294A din 20 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, în contradictoriu cu intimata B. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 octombrie 2024.