ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 640/2024

Ședința publică din data de 26 martie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 noiembrie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2019, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L a solicitat instanței să dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 210.211,29 EUR, reprezentând contravaloarea serviciilor de consultanță și asistență tehnică în domeniul managementului deșeurilor, facturate potrivit facturii fiscal emise de reclamanta nr. x/15.09.2019, cu cheltuieli de judecată (onorariu de avocat, onorariu experți, cheltuieli de traducere, taxa judiciară de timbru).

Prin încheierea din 27 septembrie 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2019, a fost amânată pronunțarea la data de 11 octombrie 2021.

Prin sentința civilă nr. 2412 din 11 octombrie 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L..

Împotriva încheierii din 27 septembrie 2021 de respingere a probelor propuse și a sentinței civile de fond, a formulat apel reclamanta A. S.A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, sub același număr de dosar. S-a solicitat admiterea apelului formulat, schimbarea hotărârilor atacate, iar, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Prin încheierea de ședință din 15 februarie 2023 Curtea de Apel București a amânat pronunțarea în cauză la data de 1 martie 2023.

Prin decizia civilă nr. 338 din 1 martie 2023, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul promovat de apelanta-reclamantă A. S.A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L., ca nefondat.

La 28 iunie 2023, apelanta-reclamantă A. S.A a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 338 din 1 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin care a solicitat instanței să se pronunțe asupra încheierii de ședință din 27 septembrie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

În motivarea cererii de completare, petenta A. S.A a susținut că apelul a fost formulat atât împotriva încheierii de ședința din 27 septembrie 2021 (prin care au fost respinse ca neutile probele cu expertiza contabilă și expertiza IT), cât și împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul București, acesta din urmă fiind însă singurul respins ca nefondat prin dispozitivul deciziei nr. 338 din 1 martie 2023 a Curții de Apel București.

În ceea ce privește apelul formulat împotriva încheierii de ședință din 27 septembrie 2021, deși acesta a reprezentat motivul pentru care la termenul de dezbateri instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la probele cu expertiză solicitate și în apel (în acest sens pag. 3, antepenultimul paragraf din încheierea de ședința din 15.02.2023 a Curții de Apel București), a rămas complet nesoluționat nici prin considerentele și nici prin dispozitivul deciziei pronunțate.

Pentru aceste rațiuni, a solicitat admiterea cererii de completare a deciziei civile nr. 338/01.03.2023 în sensul soluționării apelului formulat împotriva încheierii de ședință din 27.09.2021 pronunțate de Tribunalul București.

Prin sentința civilă nr. 1106 din 7 septembrie 2023 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de completare dispozitiv formulată de apelanta-reclamantă A. S.A., în cauza având ca obiect apelul promovat apelanta-reclamantă A. S.A. împotriva încheierii de ședință din 27 septembrie 2021 și împotriva sentinței 2412/11.10.2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 338 din 1 martie 2023, dar și a încheierii de ședință din 15 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului formulat, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare către instanța de apel, cu obligarea intimatei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta a reiterat situația de fapt și etapele procesuale anterioare ale disputei litigioase, indicând drept motive de casare dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat faptul că instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra apelului declarat împotriva încheierii de ședință din 27 septembrie 2021 a Tribunalului București, situație care decurge nu doar din considerentele deciziei recurate, dar și din dispozitivul acesteia, care se referă strict la respingerea ca nefondat a apelului formulat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr. 2412 din 11 octombrie 2021 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

A subliniat recurenta că prevederile art. 479 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 5 alin. (1) și (2) C. proc. civ., art. 482 C. proc. civ. coroborat cu art. 397 alin. (1) C. proc. civ., au fost astfel încălcate prin decizia recurată, iar tocmai formularea apelului împotriva încheierii de ședință din 27 septembrie 2021 a Tribunalului București a împiedicat instanța de apel ca la termenul de dezbateri să se pronunțe asupra probelor cu expertiză resolicitate și în apel, iar pe de altă parte, tocmai lipsa acestor probe, a determinat considerentele reținute în soluționarea pe fond a apelului declarat împotriva Sentinței Tribunalului București.

Prin urmare, recurenta a apreciat că la fel cum respingerea probelor cu expertiza de către Tribunalul București ca nefiind utile soluționării cauzei nu putea constitui temei și pentru reținerea ca nedovedite a pretențiilor reclamantei, tot astfel neîncuviințarea acestor probe în apel și nepronunțarea asupra apelului formulat cu privire la încheierea de ședință din 27 septembrie 2021 a instanței de fond nu puteau în mod legal să perpetueze și să accentueze incertitudinea și improbabilitatea reținută de instanța de apel cu privire la conținutul acordului de voința dintre părți, astfel cum acesta a fost pretins de către recurenta-reclamantă.

Față de aceste susțineri a apreciat că se impune admiterea recursului, raportat la acest motiv de casare.

Totodată, în subsidiar, recurenta a precizat că, în măsura în care instanța de apel ar fi avut obligația să se pronunțe cu privire la probele cu expertiză resolicitate în apel, anterior soluționării apelului formulat și împotriva încheierii de ședință din 27 septembrie 2021 a Tribunalului București, a înțeles să formuleze și recurs împotriva încheierii de ședință a Curții de Apel București din 15 februarie 2023, prin care aceasta nu s-a pronunțat asupra probelor cu expertiză resolicitate în apel, situație în care este incident cazul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., raportat la art. 258 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește incidența motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că decizia a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 1240 alin. (2) C. civ. și a art. 1266 alin. (2) C. civ., apreciind că voința părților putea fi stabilită și pe baza unui comportament care, potrivit practicilor statornicite între părți, nu lasă îndoială asupra intenției de a produce efectele juridice corespunzătoare.

Astfel, câtă vreme pretențiile reclamate prin cererea de chemare în judecată au în vedere aportul în muncă pentru participarea societății de proiect la numeroase proceduri de atribuire, ce nu au fost negate de către intimata-pârâtă și care au fost confirmate și prin declarațiile martorilor audiați în prima instanță și în locul aportului în muncă ce fusese asumat de intimata-pârâtă; câtă vreme angajamentele de susținere de terț susținător avute în vedere de instanța de apel se referă strict la cele 3 contracte de delegare a gestiunii din județul Arad, menționate în mod explicit în cuprinsul acestor angajamente de susținere, câtă vreme s-a afirmat că acordul de voințe pretins de recurentă nu a fost perfectat în scris, epuizarea probatoriilor solicitate era fundamentală și din perspectiva art. 1240 alin. (2) C. civ., ignorat și încălcat astfel prin hotărârile instanțelor de fond.

Recurenta a precizat că era necesar stabilirea voinței corecte a părților litigante, iar în ciuda neîncuviințării probelor, întregul raționament al instanței de apel se bazează pe improbabilități și dubii.

S-a mai arătat că ignorarea art. 1240 alin. (2) C. civ. a condus și la încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 1182 alin. (2) C. civ., reținut prin decizia recurată, instanța de apel nepermițând în principal prin administrarea probelor, grefată și pe o interpretare greșită a probelor administrate, stabilirea elementelor esențiale ale convenției dintre părți, pretinsă de reclamantă.

Concluzionând a susținut că dispozițiile art. 1182 alin. (2) C. civ. permit ca elementele esențiale ale contractului să fie demonstrate și prin comportamente ulterioare ale părților, avute în vedere de art. 1240 alin. (2) C. civ. și de art. 1266 alin. (2) din același cod.

Cu referire la incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta a arătat faptul că instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat a unei alte decizii pronunțate de un alt complet, în a cărui alcătuire a intrat unul dintre magistrații ce au soluționat prezenta cauză.

Menționează că litigiul dedus judecății în dosarul nr. x/2020 a avut ca obiect contestația formulată de A. în cadrul procedurii de insolvență a C. împotriva înscrierii la masa credală unei anumite creanțe pretinse de către B. (în total de 3.278.086,35 RON, echivalentul sumei de 655.617,27 euro), sume plătite pentru susținerea societății C. de participare la diferite proceduri de atribuire.

Această contestație a fost admisă în parte de către Tribunalul București prin sentința civilă nr. 4181 din 12 octombrie 2022 (cuprinsă în Anexa 1), soluția fiind menținută în apel.

În acest sens, Tribunalul București a reținut că suma de 411.420,29 euro a fost transferată către A.. Menținând soluția pronunțată de Tribunalul București, Curtea de Apel București a reținut că limitele cadrului contractual dintre B. și C. potrivit acelorași angajamente de susținere depuse în prezenta cauză vizează strict procedurile de atribuire derulate în județul Arad, raporturile juridice dintre părți (cele din prezenta cauză) pentru alte județe "situându-se în afara cadrului stabilit prin cele trei contracte de susținere".

Față de cele anterior arătate și reținute cu autoritate de lucru judecat, pentru raporturile juridice ce se referă la participarea societății C. la proceduri de atribuire a unor contracte de delegare a gestiunii unor servicii de salubrizare din alte județe decât județul Arad, există raporturi juridice ce exced angajamentelor de susținere, respectiv cele deduse judecății în prezenta cauză și care trebuiau, așa cum a arătat, să fie permis a fi probate dincolo de orice dubiu.

Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea recursului formulat, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare către Curtea de Apel București.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat pentru considerentele care urmează:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, însă, acest motiv de recurs este nefondat, pentru considerentele care succed.

În argumentarea acestui motiv de casare, recurenta a susținut, în esență, că instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra apelului declarat împotriva încheierii de ședință din 27 septembrie 2021 a Tribunalului București și situația că au fost încălcate prevederile art. 479 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 5 alin. (1) și (2) C. proc. civ., ale art. 482 C. proc. civ. coroborat cu art. 397 alin. (1) din același cod.

Sub un prim aspect, instanța de recurs constată că în cauză, recurenta a formulat și o cerere de completare a hotărârii instanței de apel, solicitând acesteia soluționarea apelului declarat împotriva încheierii de ședință din 27 septembrie 2021. Prin sentința civilă nr. 1106 din 7 septembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de completare dispozitiv formulată de apelanta reclamantă A. S.A., reținând în esență că prin decizia civilă nr. 338 din 1 martie 2023, a cărei completare s-a solicitat, a fost soluționat atât apelul împotriva sentinței civile nr. 2412 din 11 octombrie 2021 cât și cel împotriva încheierii de ședință din 27 septembrie 2021, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a Civilă, în dosarul nr. x/2019. Împotriva acestei hotărâri - de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 338 din 1 martie 2023 - reclamanta A. S.A. nu a formulat recurs.

Pe de altă parte, criticile privind pretinsa neanalizare și nepronunțare asupra apelului declarat împotriva încheierii din 27 septembrie 2021 sunt nefondate.

Astfel, având în vedere că la termenul din 27 septembrie 2021 au avut loc dezbaterile asupra apelului declarat în cauză, iar instanța a amânat pronunțarea asupra apelului la o dată ulterioară, această încheiere de ședință face corp comun cu hotărârea recurată, potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ., coroborat cu art. 233 alin. (3) interpretat per a contrario, câtă vreme cuprinde mențiuni obligatorii ce trebuie să se regăsească în conținutul hotărârii judecătorești pronunțate în cauză. În consecință, în dispozitivul deciziei pronunțate de instanța de apel este suficientă indicarea soluției date asupra apelului declarat împotriva sentinței instanței de fond, soluția asupra apelului declarat împotriva încheierii de amânare a pronunțării fiind subînțeleasă, câtă vreme această încheiere face parte practic din hotărârea apelată.

Așadar, neindicarea expresă, în dispozitivul deciziei pronunțate de instanța de apel, a soluției date asupra apelului declarat împotriva încheierii de amânare a pronunțării, nu echivalează cu nepronunțarea asupra acestui apel, în condițiile în care dispozitivul cuprinde soluția dată asupra apelului formulat împotriva hotărârii.

De asemenea, instanța de recurs reține că prin apelul formulat împotriva încheierii de amânare a pronunțării, reclamanta a criticat soluția de respingere a probelor cu expertiză contabilă și expertiză informatică.

Într-adevăr, prin încheierea din 27 septembrie 2021, de amânare a pronunțării, instanța de fond a respins cererea de efectuare a expertizei contabile ca nefiind utilă cauzei, câtă vreme reclamanta nu a depus la dosarul cauzei fișele de pontaje din care să rezulte câți salariați ai reclamantei au lucrat în beneficiul C., așa cum i se pusese în vedere la un termen anterior. Cât privește expertiza informatică, se constată că, în fața primei instanțe, chiar reclamanta, prin reprezentant, a apreciat că "aceasta nu mai este necesară având în vedere declarațiile martorilor", potrivit susținerilor consemnate în încheierea de ședință din 7 iunie 2021.

Sub acest aspect, instanța de apel a reținut în considerentele hotărârii recurate că:

"din perspectivă probatorie este de notat și faptul că apelanta-reclamantă nu a depus la dosar pontajele din care să reiasă numărul de salariați ai săi ce au prestat activități lucrative în favoarea C., deși prima instanță i-a acordat un termen expres în acest scop la data de 07.06.2023, încheiere de ședință dosar fond. Înscrisurile anexate cererii de apel, dosar apel, nu dovedesc prestarea de către vreuna dintre persoanele menționate în cuprinsul acestora a vreunor activități în beneficiul C. și, în egală măsură, nu dovedesc depășirea unui eventual procent de 50% din totalul activităților ce puteau fi prestate în folosul societății menționate, surplus de activități despre care să se poată considera că au fost efectuate în contul procentului de 50% asumat de intimata B..

Raportat la cele mai sus expuse, documentele contabile depuse la dosarul cauzei nu sunt apte prin ele însele a proba existența unui acord de voințe al părților cauzei."

În consecință, contrar celor susținute de recurentă, instanța de apel a arătat în mod expres de ce a considerat corectă soluția primei instanțe referitoare la respingerea probei cu expertiza contabilă și, în egală măsură, a arătat și de ce a apreciat ea însăși că această probă nu este utilă nici în apel.

Așa fiind, nu se poate pretinde nici o încălcare a dispozițiilor art. 479 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 5 alin. (1) și (2) C. proc. civ., ale art. 482 C. proc. civ. coroborat cu art. 397 alin. (1) din același cod din perspectiva expusă de recurentă.

Nu se poate pretinde că instanța nu s-a pronunțat asupra probelor cu expertiză resolicitate în apel, în condițiile în care, prin încheierea din 15 februarie 2023, ce formează obiectul prezentului recurs, instanța de prim control judiciar a reținut:

"Cu privire la expertiza tehnică contabilă și expertiza IT, reține faptul că acestea au fost criticate pe calea prezentului apel ca fiind respinse prin încheierea pronunțată de prima instanță la data de 27.09.2021, respectiv a fost respinsă expertiza contabilă și nu s-a pronunțat asupra expertizei specialitatea IT, acest motiv constituie o critică adusă hotărârii de fond urmând a fi examinată ca și motiv de apel; în măsura în care îl va aprecia întemeiat, va proceda la anularea hotărârii de fond și rejudecând, va administra și cele două probe propuse de apelanta-reclamantă".

Înalta Curte constată că, în realitate, prin criticile invocate, se urmărește stabilirea unei alte situații de fapt sau o apreciere diferită a probelor decât cea conferită de instanța de apel, situație ce nu se convertește în motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul suveran al instanțelor devolutive.

Este știut că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, instanța de recurs neputând proceda la reevaluarea materialului probator, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de apreciere a probatoriului administrat în cauză.

Se constată că recurenta-reclamantă critică modul în care instanța de apel a apreciat probele, inclusiv neadministrarea probelor cu expertiză contabilă și cu expertiză IT, resolicitate în apel, tinzând, în realitate, la o restabilire a situației de fapt, repunând în discuție probele și solicitând instanței de recurs să reconsidere utilitatea și concludența lor, ceea ce, astfel cum s-a arătat, nu este permis în această fază procesuală.

Cu referire la admisibilitatea, administrarea și pertinența probelor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că acestea intră în primul rând sub incidența normelor de drept intern și că instanțele naționale sunt cele cărora le revine sarcina de a aprecia oportunitatea oricărei probe propuse, în lumina tuturor circumstanțelor cauzei.

Din această perspectivă, Înalta Curte reamintește că doar criticile care pun în dezbatere nelegalitatea deciziei, nu și cele care vizează modalitatea de interpretare a probelor și de stabilire a situației de fapt vor fi examinate, întrucât analiza în calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă dincolo de criticile de nelegalitate spre cele de netemeinicie, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) și art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Se constată ca fiind nefondate și criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Textul de lege are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, însă fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

Prin prisma motivului de casare indicat, recurenta a susținut că decizia a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1240 alin. (2) C. civ., a art. 1266 alin. (2) C. civ., și a art. 1182 alin. (2) C. civ., arătând că voința părților poate fi stabilită și pe baza unui comportament care, potrivit practicilor statornicite între părți, nu lasă îndoială asupra intenției de a produce efectele juridice corespunzătoare.

Art. 1240 alin. (2) C. civ. statuează că voința poate fi manifestată și printr-un comportament care, potrivit legii, convenției părților, practicilor statornicite între acestea sau uzanțelor, nu lasă nicio îndoială asupra intenției de a produce efectele juridice corespunzătoare, iar prevederile art. 1266 alin. (2) din același cod, arată că la stabilirea voinței concordante se va ține seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părți, de practicile statornicite între acestea și de comportamentul lor ulterior încheierii contractului.

Totodată, dispozițiile art. 1182 alin. (2) C. civ. vizează modalitatea de încheiere a contractului, prin negocierea lui de către părți sau prin acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta.

În speță, instanța de apel a prezentat pe larg situația probelor administrate, înscrisurile depuse, martorii audiați, răspunsurile la interogatoriu, concluzionând, în contextul ansamblului probator administrat la dosarul cauzei, că un acord de voințe al părților în sensul suportării în cote egale a volumului de activitate (în muncă) și al cheltuielilor aferente activităților desfășurate de C., apare drept nedovedit.

Pornind de la cadrul legal instituit de textele legale menționate, apelul prin efectul său devolutiv a permis instanței să conchidă că în mod corect s-a constatat neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale în cauza de față, fiind de necontestat împrejurarea că părțile nu au încheiat un contract scris, în sens de instrumentum, care să concretizeze colaborarea lor sub aspectul dezvoltării proiectelor derulate de societatea-terță C. S.A.; din probele cauzei nu s-a făcut dovada că părțile au încheiat un acord verbal, în sens de negotium juris, prin care să concretizeze drepturile și obligațiile asumate reciproc și interdependent, depozițiile martorilor nu au adus elemente suplimentare care să conducă instanța în a reține o cotă contributivă diferită, atât din punct de vedere al volumului de muncă solicitat de activitățile prestate în favoarea C. (presupus a fi efectuat prin angajații celor două societăți parte la prezenta procedură judiciară), cât și al costurilor financiare aferente acestor activități.

S-a arătat că nici chiar apelanta-reclamantă nu a indicat în ce modalitate s-au desfășurat negocierile preparatorii unui astfel de contract de colaborare, în ce perioadă, cine au fost participanții la aceste negocieri, locul în care au fost purtate și data (cel puțin aproximativă) de realizare a acordului de voință și, totodată nu a depus la dosar pontajele din care să reiasă numărul de salariați ai săi ce au prestat activități lucrative în favoarea C., deși prima instanță i-a acordat un termen expres în acest scop.

De asemenea, cu referire la documentele contabile depuse la dosarul cauzei, instanța de apel a reținut că nu sunt apte prin ele însele a proba existența unui acord de voințe al părților cauzei.

Se observă că recurenta se referă la dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de situația de fapt reținută în cauză.

Din perspectiva motivului de recurs instituit de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că prin sentința nr. 4181/12.10.2022 a Tribunalului București suma de 411.420,29 euro a fost transferată către A., și, menținând soluția pronunțată de Tribunalul București, Curtea de Apel București, prin decizia nr. 339 din 1 martie 2023, a reținut că limitele cadrului contractual dintre B. și C. potrivit acelorași angajamente de susținere depuse în prezenta cauza vizează strict procedurile de atribuire derulate în județul Arad, raporturile juridice dintre părți (cele din prezenta cauză) pentru alte județe "situându-se în afara cadrului stabilit prin cele trei contracte de susținere".

Se constată că recurenta redă trunchiat din considerentele deciziei nr. 339 din 1 martie 2023, pronunțată în dosarul x/2020, întrucât Curtea de Apel București, în limitele învestirii, a reținut, în concret, că "nu se impune analizarea" raporturilor juridice situate în afara cadrului stabilit prin cele trei contracte de susținere.

Prin urmare, nu se poate pretinde că prin decizia nr. 339 din 1 martie 2023 Curtea de Apel București a dezlegat anterior aspecte litigioase asupra raporturilor juridice ce fac obiectul prezentului dosar, care s-ar putea impune cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, criticile recurentei fiind nefondate.

De altfel, dosarul nr. x/2020 s-a judecat în cadrul procedurii de insolvență, având ca obiect contestația societății A. S.R.L. (în care recurenta-reclamantă A. S.A. este asociat) împotriva înscrierii creanței intimatei-pârâte B. S.R.L., în cuantum de 3.266.489,97 RON, în tabelul preliminar al creanțelor debitoarei C. S.A., fiind tranșat definitiv un alt litigiu între părți, având un alt obiect, astfel că nu se pune problema menținerii unei consecvențe în judecată, în sensul că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre anterioară să nu fie contrazis printr-o altă hotărâre ulterioară.

Totodată, este lipsită de legătură cu silogismul instanței de apel susținerea prin care, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., decizia recurată ar încălca autoritatea de lucru judecat care derivă din dosarul nr. x/2020, întrucât nu se poate desprinde vreo statuare asupra unui acord de voință, care nu a fost consemnat în scris (negotium juris) între părțile din litigiul pendinte, cu o contribuție în cote egale, pe care intimata să nu le fi onorat, iar recurenta să le fi prestat în locul acesteia, astfel încât, aceasta din urmă să fie îndreptățită să solicite contravaloarea serviciilor de consultanță și asistență tehnică în domeniul deșeurilor, pe care o pretinde în cadrul prezentului dosar.

Nu în ultimul rând, se constată că autoarea căii de atac, indicând artificial acest motiv de recurs, tinde, în realitate, tot la o restabilire a situației de fapt, ceea ce, astfel cum s-a arătat, excedează cenzurii instanței de recurs (ex:

"Față de cele anterior arătate și reținute cu autoritate de lucru judecat, pentru raporturile juridice ce se referă la participarea societății C. la proceduri de atribuire a unor contracte de delegare a gestiunii unor servicii de salubrizare (referite în parte inclusiv la pag. 5 din decizia nr. 339/01.03.2023 a Curții de Apel București) din alte județe decât județul Arad, există raporturi juridice ce exced angajamentelor de susținere, respectiv cele deduse judecății în prezenta cauză și care trebuiau, așa cum am arătat, să fie permis a fi probate dincolo de orice dubiu").

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ., invocate de recurentă, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 338 din 1 martie 2023, precum și a încheierii de ședință din 15 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat, menținând hotărârile recurate, ca fiind legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 338 din 1 martie 2023, precum și a încheierii de ședință din 15 februarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2024.