ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1192/2023

Ședința publică din data de 11 mai 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 10 februarie 2022 sub nr. x/2022, petentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B. S.R.L., în insolvență, ridicarea sechestrului asigurător și a popririi asigurătorii instituite.

Prin încheierea nr. 90 din 24 februarie 2022 pronunțată de Tribunalul Constanța a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de petentul A. în contradictoriu cu intimata B. S.R.L. prin administrator special C. S.R.L. privind ridicarea măsurilor asigurătorii.

Împotriva acestei încheieri, revizuentul A. a înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, la data de 6 aprilie 2022, sub dosar nr. x/2022, cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire, conform art. 186 alin. (2) și art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu aplicarea considerentelor deciziei CCR nr. 351/2021 și admiterea cererii de revizuire, anularea încheierii civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimatei la cheltuieli de judecată.

În motivare, revizuentul a susținut existența unei contrarietăți între sentința civilă nr. 526 din 7 octombrie 2021 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2021 și încheierea civilă nr. 90 din 24 februarie 2022 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2022.

În acest context, se arată că în dosarul civil nr. x/2021, la data de 23 martie 2021, a formulat o cerere de revizuire a încheierii nr. 179 din 10 martie 2021, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. referitoare la descoperirea unor înscrisuri doveditoare ulterior pronunțării hotărârii.

Prin sentința nr. 526 din 7 octombrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021, cererea de revizuire a fost respinsă ca neîntemeiată.

În acest sens, revizuentul susține că încheierea nr. 90/2022 încalcă autoritatea de lucru judecat a sentin­ței civile nr. 526/2021 și este potrivnică acesteia cât timp, prin această sentință se reține expres faptul că soluționarea definitivă a cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată în dosarul civil nr. x/2016 reprezintă limita temporală a măsurilor asigurătorii încuviințate prin încheierea civilă nr. 179/10.03.2020, în timp ce, prin încheierea civilă nr. 90/2022 se reține, contrar considerentelor anterioare, în sensul că măsurile asigurătorii nu au fost instituite prin raportare exclusiv la dosarul nr. x/2016, ci până la soluționarea cererii de antrenare a răspunderii, iar această cerere, astfel cum a fost completată de lichidatorul judiciar, nu a fost soluționată până în prezent.

Față de aceste aspecte, revizuentul menționează că a fost în măsură să cunoască faptul că încheierea nr. 90/2022 încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 526/2021 doar atunci când încheierea a fost comunicată, acesta fiind momentul la care a luat cunoștință de considerentele judecătorului sindic re­feritoare la limitele temporale ale măsurilor asigurătorii încuviințate prin înche­ierea nr. 179/10.03.2020.

Prin urmare, necunoașterea încheierii nr. 90/2022 repre­zintă un motiv temeinic de natură să justifice repunerea revizuentului în ter­menul de a formula cerere de revizuire, în acest sens fiind menționat și considerentul deciziei CCR nr. 351/2021.

Prin sentința civilă nr. 2 din 30 mai 2022 pronunțată de Curtea de Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a fost respinsă ca nefondată cererea revizuentului A. de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire.

A fost respinsă ca tardiv formulată cererea de revizuire a încheierii nr. 90/24.02.2022 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2022, fiind obligat revizuentul la plata sumei de 2.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei B. S.R.L. - în insolvență, prin administrator special.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs revizuentul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii de recurs, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că au fost interpretate și aplicate greșit prevederile art. 186 C. proc. civ.

În acest context, susține că din cuprinsul textului de lege rezultă că situația premisă a normei juridice este reprezentată de realizarea unui act de procedură, în condițiile în care la momentul realizării actului, termenul procesual era împlinit.

Textul de lege prevede că efectele extinctive ale împlinirii termenului sunt înlăturate dacă există motive care pot reprezenta un temei suficient pentru a justifica întârzierea, mai exact, un temei suficient pentru efectuarea actului după împlinirea termenului procesual.

În cauză, actul de procedură pretins efectuat după împlinirea termenului este reprezentat de cererea de revizuire, în privința căreia art. 511 alin. (4) C. proc. civ. statuează că motivele de revizuire reprezintă un element esențial, în absența căruia actul de procedură este sancționat cu nulitatea.

Astfel, într-o primă concluzie, rezultă că imposibilitatea persoanei de a cunoaște elementele pe baza cărora pot fi stabilite motivele de revizuire reprezintă un motiv temeinic, în sensul art. 186 C. proc. civ.

Recurentul arată că argumentul instanței întemeiat pe considerentele din paragraful nr. 24 al Deciziei Curții Constituționale nr. 366/2021 nu este aplicabil în cauză, întrucât vizează efectul negativ al autorității de lucru judecat, însă cererea de revizuire vizează efectul pozitiv al lucrului judecat.

Spre deosebire de efectul negativ al lucrului judecat, efectul pozitiv se caracterizează prin faptul că obiectul și cauza din cele două procese sunt diferite trăsătură care rezultă din interpretarea coroborată a celor două alineate ale art. 431 C. proc. civ.

În plus, efectul pozitiv al lucrului judecat, ca motiv de revizuire, nu este analizat în nicio manieră prin decizia CCR nr. 366/2021, în cuprinsul considerentului nr. 20 fiind reprodus textul art. 513 alin. (4) C. proc. civ. doar pentru a susține soluțiile care pot fi dispuse în temeiul acestui text.

Însă, în cauză, temeiul cererii de revizuire este reprezentat de încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, având în vedere că diferența de obiect și cauză există între cele două procese civile, identitatea existând doar în privința părților.

În acest sens, procesul înregistrat sub nr. x/2020 a avut ca obiect o cerere de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar procesul înregistrat sub nr. x/2022 a avut ca obiect cererea de ridicare a măsurilor asiguratorii, întemeiată pe art. 957 alin. (2) C. proc. civ.

În concluzie, norma juridică inserată în art. 186 C. proc. civ. este încălcată prin faptul că instanța face aplicarea unei decizii a Curții Constituționale care se referă la efectul negativ al lucrului judecat, iar în prezenta cauză, demersul judiciar este orientat către protecția efectului pozitiv al autorității de lucru judecat prevăzut de art. 513 alin. (4) C. proc. civ.

În plus, este greșită interpretarea instanței de revizuire, potrivit căreia, noțiunea de motive justificate prevăzută de art. 186 C. proc. civ. nu ar include și necunoașterea unor elemente în absența cărora, actul de procedură nu poate fi realizat.

Referitor la considerentul nr. 20 din decizia CCR nr. 351/2021 recurentul susține că acesta vizează faptul că instituția repunerii în termen poate fi aplicată în contextul procesual descris prin paragrafele anterioare.

Această concluzie este impusă de interpretarea sistematică care trebuie realizată asupra prevederilor legale precum și de argumentul reductio ad absurdum, realizat în legătură cu considerentul nr. 20 din decizia CCR nr. 351/2021.

În acest sens, dacă s-ar considera că paragraful nr. 20 este lipsit de orice legătură cu aprecierile anterioare din cuprinsul deciziei, atunci or reprezenta o indicație dată de Curtea Constituțională instanțelor de judecată în legătură cu aplicarea art. 186 C. proc. civ., în materia revizuirii, contrar art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și contrar art. 126 alin. (3) din Constituție.

În acest context, rezultă evident că între atribuțiile Curții Constituționale nu intră interpretarea și aplicarea unitară a legii, acest lucru fiind în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În concluzie, instanța de revizuire a interpretat și aplicat greșit considerentul nr. 20 din Decizia nr. 351/2021, ca urmare a faptului că nu a coroborat acest considerent cu întreg ansamblul de argumente al Curții Constituționale, interpretarea cuprinsă în hotărârea recurată având caracter singular și disparat.

În privința argumentului, conform căruia, anterior formulării cererii de revizuire a fost formulată cerere de apel împotriva încheierii nr. 90 din 24 februarie 2022, instanța de revizuire consemnează exclusiv această dinamică a efectuării actelor procesuale, fără să explice modalitatea în care circumstanța reținută este de natură să susțină soluția de respingerea a cererii de repunere în termen.

Conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., soluția trebuie să fie întemeiată atât pe motive de fapt, cât și pe motive de drept, însă, argumentul instanței de revizuire precizează exclusiv ordinea formulării celor două cereri, fără să dezvolte un raționament juridic.

În măsura în care instanța ar fi considerat că recurentul ar fi luat cunoștință de încheierea primei instanțe la data declarării apelului, acest aspect nu prezintă relevanță, deoarece apelul este declarat la data de 3 martie 2022, iar revizuirea este formulată la data de 1 aprilie 2022, în interiorul termenului de 30 de zile de la data apelului, prin urmare cu respectarea termenului pentru formularea revizuirii.

Intimata a formulat întâmpinare, la 24 octombrie 2022, prin care a invocat excepția insuficientei timbrări raportat la faptul că taxa judiciară de timbru este achitată de avocat, iar nu de recurent, precum și nulitatea recursului, întrucât nu sunt formulate critici de nelegalitate.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea susținerilor intimatei ca nefondate.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 8 decembrie 2022, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin încheierea pronunțată la 16 februarie 2023, a admis în principiu recursul principal declarat de recurentul A. împotriva sentinței civile nr. 2 din 30 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți și a acordat termen la data de 11 mai 2023, cu citarea părților.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurentul A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., dispoziții ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale.

În argumentarea acestui motiv de casare, potrivit căruia "casarea unor hotărâri se poate cere atunci când prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", recurentul susține că hotărârea atacată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, privind încălcarea prevederilor art. 186 C. proc. civ.

Cererea dedusă judecății are ca obiect recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinței civile nr. 2 din 30 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, prin care a fost respinsă ca nefondată cererea revizuentului A. de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire și, în consecință a fost respinsă ca tardiv formulată cererea de revizuire a încheierii nr. 90 din 24 februarie 2022 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2022

Față de actul de învestire al Curții de Apel Constanța, respectiv cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora "termenul de revizuire este de o lună și se va socoti - în cazurile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

Astfel, hotărârile judecătorești în raport de care revizuentul a apreciat îndeplinit cazul de revizuire evocat sunt reprezentate de încheierea civilă nr. 90 din 24 februarie 2022 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr. x/2022 și respectiv, sentința civilă nr. 526 din 7 octombrie 2021 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr. x/2021, care încalcă autoritatea de lucru judecat a încheierii nr. 90/2022.

În speță, se constată că în mod corect a reținut Curtea de Apel Constanța că cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 1 aprilie 2022, iar termenul de o lună pentru introducerea cererii de revizuire a început să curgă la data pronunțării acesteia - 24 februarie 2022, expirând la data de 24 martie 2022, în cauză operând decăderea revizuentului din dreptul de a declara calea extraordinară de atac a revizuirii.

În acest context, se constată că a fost depășit termenul de o lună, prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care a început să curgă de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri, respectiv de la data de 24 februarie 2022.

Se observă așadar că ultima zi de declarare în termen a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport cu data rămânerii definitive a ultimei hotărâri era 24 martie 2022, situație în raport de care se constată că aceasta fost făcută cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cauză, recurentul susține în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. încălcarea prevederilor art. 186 din același Cod, însă modalitatea de prezentare, interpretare și aplicare a prevederilor evocate nu pot constitui motive de nelegalitate a hotărârii atacate, ca de altfel și invocarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 366/2021 și 351/2021.

Totodată, se reține că, în susținerea cererii de repunere în termenul de declarare a căii extraordinare de atac, revizuentul a precizat că termenul de o lună a început să curgă începând cu data de 3 martie 2022, când încheierea nr. 90/2022 a fost publicată în BPI nr. 3959 și că, doar ulterior publicării considerentelor a putut aprecia asupra incidenței cazului de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul limitelor temporale ale măsurilor asigurătorii, ceea ce în opinia sa, reprezenta un motiv temeinic, de natură a justifica repunerea în termenul de formulare al cererii de revizuire.

Aceste susțineri, cât și invocarea deciziilor CCR nr. 366/2021 și nr. 351/2021 nu prezintă relevanță în cauză raportat la încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat și respectiv a cererii de repunere în termen, prin analogia făcută de revizuent cu soluțiile pronunțate în dosarele nr. x/2020 și nr. y/2022 ale Tribunalului Constanța, care au făcut obiectul cererii de revizuire.

Astfel, în considerentele reținute de CCR în decizia civilă nr. 366/2021, s-a apreciat că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și nici dreptul la apărare, întrucât îndeplinirea cerințelor privind existența motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune necesitatea cunoașterii considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței triplei identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, aspect ce poate fi demonstrat și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Așadar, în raport cu aceste considerente, se constată că instanța a apreciat în mod corect că revizuentul nu se poate prevala, ca moment al începerii curgerii termenului de o lună, de data la care a luat cunoștință de considerentele încheierii civile nr. 90 din 24 februarie 2022, întrucât termenul a început să curgă de la data pronunțării acesteia, cât timp formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentelor instanței, context în care se reține că cererea de repunere în termen a fost legal respinsă.

De asemenea, susținerile revizuentului, prin care se prevalează de considerentele deciziei CCR nr. 351/2021, cu referire la paragraful nr. 20 al hotărârii nu pot fi primite, în condițiile în care, în virtutea art. 186 din C. proc. civ. și în materia revizuirii se constată că se poate formula cerere de repunere în termen, respectiv partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, ori în susținerea cererii de repunere în termen, revizuentul s-a prevalat exclusiv de necunoașterea considerentelor hotărârii, nu și de alte împrejurări care să justifice formularea tardivă a cererii de revizuire.

În ceea ce privește susținerea revizuentului, conform căreia, în considerentele hotărârii s-a reținut că anterior formulării cererii de revizuire a fost formulată cerere de apel împotriva încheierii nr. 90 din 24 februarie 2022, iar instanța de revizuire nu a argumentat modalitatea în care acest aspect a fi fost de natură să susțină soluția de respingerea a cererii de repunere în termen, se constată că nu poate fi primită.

Aceasta deoarece, instanța a menționat acest aspect relevat de către intimată prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, la data de 4 martie 2022, chestiune ce nu prezintă relevanță în justificarea soluției pronunțate în cadrul cererii de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire, în condițiile în care, conform dispozitivului încheierii nr. 90 din 24 februarie 2022 pronunțat în aplicarea prevederilor art. 957 alin. (2) din C. proc. civ., încheierea este definitivă, context în care, calea de atac a apelului se analiza din perspectiva dispozițiilor art. 416 din același Cod.

Așadar, din analiza sentinței atacate se constată că, din perspectiva cerințelor impuse de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul nu a invocat nicio neregularitate de ordin procedural ce ar putea conduce la nulitatea actului, critica formulată fiind neîntemeiată întrucât, contrar raționamentului recurentului, hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinței civile nr. 2 din 30 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva sentinței civile nr. 2 din 30 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți, în contradictoriu cu intimata B. S.R.L. - prin administrator special C. S.R.L. și prin administrator judiciar C.I.I. D..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2023.