ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1800/2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 13.10.2020, înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.000.000 euro (echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății), reprezentând daune morale pentru atingerea adusă onoarei, demnității și reputației sale, ca urmare a publicării în mediul on-line a articolului "Pe principiul "Legea e pentru fraieri", în restaurantul C., al lui A., se organizează nunți cu duiumul fără a fi respectat numărul maxim de participanți".

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1357 și următoarele din C. civ.

Prin încheierea nr. 943 din 20 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Suceava, secția I Civilă a admis excepția necompetenței sale funcționale, invocată din oficiu, sens în care a trimis cauza spre competentă soluționare secției a II-a civilă a Tribunalului Suceava.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă la data de 26.10.2020, sub nr. x/2020*.

Prin sentința nr. 212 din 24 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Suceava – secția a II-a Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale și a trimis cauza, spre competentă soluționare, către secția I Civilă din cadrul Tribunalului Suceava.

Prin sentința nr. 47 din 14 decembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția a II-a civilă la data de 05.01.2021, sub același număr de dosar.

Prin acțiunea (în răspundere delictuală) înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 08.10.2020, sub nr. x/2020, reclamantul D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., să se constate caracterul ilicit al faptelor pârâtului, prin care acesta a adus reclamantului un prejudiciu prin vătămarea dreptului la reputație, la demnitate și la onoare; obligarea pârâtului la plata despăgubirilor, constând în daune morale în cuantum de 1.000.000 de euro, pentru fapta de lezare a reputației, demnității și onoarei, precum și la suportarea de către acesta a costului publicării într-un cotidian de largă audiență a hotărârii irevocabile; obligarea pârâtului la cererea de scuze publice prin intermediul unui cotidian local; dezactivarea contului de E. de pe care pârâtul a transmis jignirile; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 72-75, art. 252-257, art. 1349 și următoarele din C. civ., art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale ratificată prin Legea nr. 301/1994 (CEDO), art. 2 din Legea nr. 61/1991.

Prin sentința civilă nr. 4011 din 14 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Suceava a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, sens în care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – secția I civilă la data de 24.11.2021, sub nr. x/2020.

Prin încheierea din 8 aprilie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Suceava, secția I Civilă a admis excepția conexității, invocată de pârâtul A., sens în care a dispus trimiterea dosarului nr. x/2020 la dosarul nr. x/2020 înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava, secția a II-a Civilă.

La termenul de judecată din data de 21.09.2021, instanța a constatat că reclamantul A., prin apărător, a depus la dosar o cerere de introducere forțată în cauză a numitului D..

La data de 16.11.2021, reclamantul A. a depus la dosar o cerere prin care a solicitat conexarea dosarului nr. x/2020 la prezenta cauză, motivat de faptul că cele două dosare privesc aceleași părți.

Totodată, la data de 03.01.2022, reclamantul a depus la dosar o cerere de introducere forțată în cauză a numitului F., cerere încuviințată de instanță prin încheierea de ședință din data de 25.01.2022.

La termenul de judecată din data de 24.05.2022, instanța a constatat faptul că, prin încheierea din data de 08.04.2022 pronunțată de secția I civilă din cadrul Tribunalului Suceava în dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepția conexității formulată de pârâtul A., dosarul fiind înaintat prezentei cauze în vederea conexării.

Prin sentința nr. 13 din 26 ianuarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă a respins, ca nefondată, atât acțiunea civilă având ca obiect "pretenții", formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., D. și F., cât și acțiunea civilă având ca obiect "pretenții" formulată de reclamantul D., în contradictoriu cu pârâtul A.. Totodată, a respins, ca nefondate, cererile tuturor părților privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul A., cât și pârâții D. și F..

Prin decizia nr. 287 din 21 decembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Suceava – secția a II-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 13 din 26.01.2023 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2020; a admis apelurile formulate de apelanții F. și D. împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A obligat reclamantul A. să plătească pârâtului F. suma de 7.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată de la fond (onorariu avocat conform chitanței nr. 345/22.03.2022 și 347/23.03.2022 - dosar fond).

A admis în parte acțiunea civilă având ca obiect "pretenții" formulată de reclamantul D. în contradictoriu cu pârâtul A. și a obligat pârâtul A. să plătească reclamantului D. suma de 5.000 RON, cu titlu de daune morale; a respins celelalte capete ale cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul D., ca nefondate și a obligat pârâtul A. să plătească reclamantului D. suma de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată de la fond (taxă timbru - dosar fond), menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin deciziei pronunțate.

Totodată, a luat act că apelantul F. nu a solicitat cheltuieli de judecată din apel și a obligat intimatul A. să plătească apelantului D. suma de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată din apel (taxă timbru - dosar apel).

Împotriva acestei decizii, reclamantul A., prin avocat, a formulat recurs, solicitând casarea în parte a hotărârii recurate și respingerea acțiunii intimatului-reclamant D., precum și a cererii acestuia de acordare a cheltuielilor de judecată în fond și apel; cu cheltuieli de judecată.

După ce a expus dispozitivul și anumite considerente din decizia recurată, în motivare, recurentul-reclamant a susținut incidența motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 și 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că nu s-a produs o lezare a demnității intimatului-reclamant D., astfel încât nu a fost săvârșită fapta ilicită reținută în hotărârea recurată.

Evocând, totodată, anumite considerente din motivarea apelului formulat de apelantul D., referitoare la dreptul la demnitate (onoare și reputație), autorul recursului susține că, din analiza considerentelor deciziei recurate rezultă că existența unei lezări a demnității (onoarei și demnității) unei persoane se verifică prin raportare la opinia publică și viața socială a acestuia, întrucât demnitatea se manifestă, în principal, în viața socială, și doar subsecvent în subconștientul persoanei, caracterul individual fiind în legătură de cauzalitate cu cel social.

Prin urmare, consideră că dacă faptele unei persoane nu au modificat percepția din partea societății asupra unui individ nu există o atingere produsă onoarei și reputației acelui individ, nefiind expus unei excluderi, într-o măsură mai mare sau mai mică, din sfera relațiilor sociale.

Față de aceste aspecte, arată că postarea recurentului A. nu a fost aptă de a aduce o atingere demnității intimatului D., întrucât, așa cum se reține și în decizia recurată, aceasta a fost efectuată de pe contul personal destinat comunicării cu persoanele apropiate, iar nu pe pagina sa publică de E..

Prin urmare, consideră că ceea ce trebuie analizat nu este doar fondul mesajului postat, ci și forma acestuia și aptitudinea de a ajunge la persoane din mediul social al persoanei vizate. Cu alte cuvine, apreciază că ceea ce trebuie analizat este caracterul public al postării, sens în care indică Decizia Î.C.C.J. nr. 4546/27.11.2014.

Astfel, având în vedere că mesajul postat a putut fi accesat/vizualizat doar de un număr restrâns de persoane prin raportare la setările de confidențialitate ale postării, recurentul susține că acel mesaj nu era apt să ajungă la persoanele din viața socială a domnului D..

De asemenea, a mai arătat că, în sistemul CEDO, reputația unei persoane este protejată de art. 8. Însă, pentru a atrage aplicarea prevederilor art. 8 al CEDO, "atacul asupra onoarei și reputației unei persoane trebuie să atingă un anumit nivel de gravitate și trebuie realizat într-o manieră care aduce atingere exercitării dreptului la respectarea vieții private" (A c. Norvegiei). Astfel, este posibil ca echilibrul dintre libertatea de exprimare și dreptul la viață privată să nu trebuiască să fie realizat dacă din situația de fapt nu rezultă o afirmație de natură suficient de gravă încât să atragă aplicarea art. 8 CEDO.

În concluzie, apreciind că instanța de apel a reținut în mod eronat existența unei fapte ilicite prin care s-a produs o vătămare demnității (onoarei și reputației) domnului D., deoarece mesajul avea un caracter privat și putea fi citit doar de un număr restrâns de persoane aflate în cercul său de apropiați, recurentul solicită admiterea recursului în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea în parte a hotărârii recurate, cu consecința respingerii acțiunii promovate de D..

În continuare, susținând că nu s-a produs niciun prejudiciu părții D., recurentul a arătat că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.)

Detaliind, a învederat că, în ceea ce privește întinderea prejudiciului, instanța de apel a pornit de la prezumția existenței unui prejudiciu aflat în legătură de cauzalitate cu fapta ilicită constatată. În acest context, recurentul arată că această prezumție nu poate fi una absolută, după cum nici nu se poate face abstracție de prejudiciile expres invocate de către domnul D..

În acest sens, învederează că, prin cererea de apel formulată, domnul D. a arătat că în viața sa personală și profesională au intervenit o serie de schimbări care l-au afectat din punct de vedere psihic, creându-i o suferință, arătând urmările concrete produse în viața acestuia, respectiv pierderea locului de muncă ca urmare a opririi editării ziarului online la care lucra, imposibilitatea de a găsi un alt loc de muncă remunerat la același nivel salarial și dificultăți în achitarea ratelor contractate.

Față de aceste prejudicii invocate, recurentul arată că instanța de apel a constatat că acestea nu au fost probate, întrucât, în virtutea art. 249 C. proc. civ., susținerile făcute în fața instanței trebuie dovedite.

Or, în condițiile în care reclamantul a solicitat atragerea răspunderii delictuale pentru acoperirea unor prejudicii determinate explicit, recurentul consideră că instanța de apel trebuia să se raporteze doar la acestea, și nu să extindă obiectul judecății cu privire la alte prejudicii nesolicitate.

În susținerea afirmațiilor de mai sus, recurentul arată că, potrivit art. 477 C. proc. civ., instanța de apel procedează la rejudecarea fondului în limitele stabilite, iar conform art. 478 alin. (4) din același Cod, părțile pot să expliciteze pretențiile care au fost cuprinse în cererile adresate primei instanțe. Totodată, învederează că prin Decizia Î.C.C.J. nr. 28/2015 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că explicitarea pretențiilor presupune corecta lămurire a limitelor judecății în prima instanță.

Recurentul încheie prin a arăta că, în raport de aceste considerente, instanța de apel a depășit limitele efectului devolutiv prevăzute de art. 477 alin. (1) și art. 478 alin. (4) C. proc. civ., motiv pentru care solicită admiterea recursului în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea în parte a hotărârii recurate, cu consecința respingerii acțiunii promovate de D..

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Procedând la analiza motivelor de recurs în ordinea în care acestea au fost formulate, Înalta Curte reține că, în dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că instanța de apel a reținut în mod eronat existența unei fapte ilicite prin care s-a produs o vătămare demnității (onoarei și reputației) domnului D., deoarece mesajul avea un caracter privat și putea fi citit doar de un număr restrâns de persoane aflate în cercul său de apropiați.

Având în vedere că invocarea acestui motiv de casare presupune nu numai indicarea (cel puțin a) unei norme de drept material pretins a fi fost încălcată sau aplicată greșit, ci și expunerea unei argumentații juridice a nelegalității invocate raportat la dispozițiile legale pretins a fi fost încălcate/aplicate eronat, cu referire concretă la raționamentul instanței a cărei hotărâre a fost atacată, Înalta Curte reține că recurentul nu a formulat veritabile critici de nelegalitate susceptibile de a fi analizate din perspectiva acestui motiv de casare.

Astfel, dincolo de faptul că, prin critica exprimată, recurentul tinde la verificarea unor aspecte de fapt, care nu pot fi reevaluate în această etapă procesuală, din lecturarea criticilor subsumate acestui motiv de nelegalitate, Înalta Curte constată că acesta nu dezvoltă critici raportat la un text de lege pretins a fi fost nesocotit, aplicat sau interpretat eronat, ci se rezumă la a arăta că instanța de apel a reținut în mod greșit existența unei fapte ilicite în ceea ce-l privește, deoarece mesajul nu avea aptitudinea de a ajunge la persoane din mediul social al persoanei vizate, astfel încât nu era susceptibil de a produce o lezare a demnității intimatului D..

În altă ordine de idei, cu toate că recurentul a făcut trimitere la art. 8 din C.E.D.O., arătând că reputația unei persoane este protejată de acest text din Convenție, Înalta Curte constată nu poate fi reținută nici această aparentă critică de nelegalitate, întrucât, contrar susținerilor recurentului, art. 8 din C.E.D.O. garantează oricărei persoane dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, protecția reputației unei persoane fiind prevăzută în art. 10 paragraful 2 din Convenție, ca temei pentru restrângerea libertății de exprimare.

În concluzie, având în vedere că, în recurs, nu pot fi examinate decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel, neputând constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții, Înalta Curte reține că art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat pur formal, criticile formulate nefiind susceptibile de a declanșa un control judecătoresc din perspectiva acestui motiv de casare.

Procedând, în continuare, la analiza criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurentul reproșează instanței de apel faptul că aceasta a depășit limitele efectului devolutiv ale apelului formulat de intimatul D. prin aceea că a extins obiectul judecății și la alte prejudicii nesolicitate, încălcând, astfel, art. 477 alin. (1) C. proc. civ.

Înainte de a răspunde criticii formulate, Înalta Curte reține că încălcarea limitelor efectului devolutiv al apelului se referă la situația în care instanța de apel examinează aspecte care nu au fost supuse judecății în primă instanță sau care nu au fost expres sau implicit criticate în apel.

Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic, Înalta Curte constată că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr. x/2020 (dosar conexat, ulterior la prezenta cauză), reclamantul D. a solicitat să se constate caracterul ilicit al faptelor pârâtului A., prin care i-a fost adus un prejudiciu constând în vătămarea dreptului la reputație, la demnitate și la onoare.

Prin apelul formulat, D. a solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii sale de chemare în judecată, cu consecința obligării pârâtului A. la plata despăgubirilor pentru lezarea dreptului la reputație, la demnitate și la onoare, sens în care a arătat că în viața sa personală și profesională au intervenit o serie de schimbări care l-au afectat din punct de vedere psihic, creându-i o suferință, urmările concrete produse în viața acestuia constând în pierderea locului de muncă ca urmare a opririi editării ziarului online la care lucra, imposibilitatea de a găsi un alt loc de muncă remunerat la același nivel salarial și dificultăți în achitarea ratelor contractate.

Recurentul susține că instanța de apel a extins cercetarea cu privire la prejudicii nesolicitate, în condițiile în care reclamantul a solicitat atragerea răspunderii delictuale pentru acoperirea unor prejudicii indicate explicit, pe care instanța de apel nu le-a reținut ca dovedite.

În realitate, recurentul ignoră ansamblul motivelor care au stat la baza pronunțării deciziei recurate.

Astfel, din lecturarea considerentelor deciziei recurate, se poate constata că, deși a respins ca nedovedite susținerile apelantului D. referitoare la prejudiciile încercate în urma pierderii locului de muncă, instanța de apel nu a procedat în maniera prezentată de recurent (analizând și alte prejudicii neindicate de apelantul D.), ci, înainte de a conchide că, în speță, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, a arătat că prejudiciul se prezumă, sens în care a reținut următoarele considerente:

"În stabilirea prejudiciului nepatrimonial, Înalta Curte de Casație si Justiție a stabilit că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate (Deciziile nr. 153/27.01.2016 și nr. 824/06.04.2016 pronunțate de Î.C.C.J., secția I civilă).

Referitor la existența raportului de cauzalitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în jurisprudența sa că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, în prezent practica judiciară a instanțelor române deducând existența prejudiciului moral din simpla existența a faptei ilicite, de natură să determine un astfel de prejudiciu."

Așa fiind, Înalta Curte reține că pretinsa încălcare a art. 477 alin. (1) și art. 478 alin. (4) C. proc. civ. nu se verifică în cauză.

În plus, evaluarea puterii probatorii a prezumțiilor reținute de instanța devolutivă nu poate fi supusă cenzurii instanței de recurs, întrucât aprecierea probelor este un aspect de temeinicie, iar nu de legalitate.

Constatând, așadar, că nu subzistă niciuna dintre criticile invocate, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 287 din 21 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – secția a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 287 din 21 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – secția a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2024.