ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1063/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 13.03.2018, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. - prin D. cu participarea intervenientului forțat E. au solicitat obligarea pârâtelor la:plata sumei de 7.135 RON reprezentând daune materiale; la plata sumei de 200.000 euro reprezentând daune morale pentru A.;la plata sumei de 50.000 euro reprezentând daune morale pentru B.; la plata dobânzii legale asupra sumelor solicitate datorată de la data producerii evenimentului și până la data plății, conform prevederilor art. 1535 coroborat cu art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ. și cu prevederile Ordonanței 13/2011; la plata penalităților de 0,2% pe zi din sumele solicitată conform art. 38 coroborat cu art. 37 alin. (2) și (4) din Norma ASF 23/2014 calculată de la expirarea termenului de 3 luni de la data depunerii ultimilor documente și a solicitării de reevaluare cererii de despăgubire (22.08.2016) adică de la data de 28.11.2016 și până la plata efectivă a despăgubirilor, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de tribunal. Prin sentința civilă nr. 276 din 9 noiembrie 2018, Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă, a admis, în parte, cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. - prin D. prin Sucursala Suceava și cu intervenientul E.; a obligat pârâta să plătească reclamantului A. suma de 5.675,15 RON reprezentând daune materiale și suma de 120.000 RON reprezentând daune morale; a obligat pârâta să plătească reclamantei B. suma de 5.000 RON reprezentând daune morale; a obligat pârâta la plata în favoarea reclamanților a penalităților de 0,2% pe zi de întârziere calculate asupra debitului începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la plata efectivă a despăgubirilor. De asemenea, a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel de Curtea de apel. Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 167 din data de 23 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a respins excepția lipsei calității procesuale active a S.C. D. S.A. A admis ambele apeluri formulate de reclamanții A. și B. și de pârâta S.C. D. S.A., cu sediul în București, str. x - 84, prin Sucursala D. S.A. împotriva sentinței civile nr. 276 din 9 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă (dosar nr. x/2018), intimat-intervenient fiind E.. A schimbat în parte sentința atacată, în sensul că: A respins acțiunea formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. prin reprezentant S.C. D. S.A., ca nefondată. A majorat cuantumul daunelor morale acordate reclamantului A. de la 120.000 RON la 180.000 RON. Penalitățile de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere acordate reclamantului A. vor curge începând cu data de 28 noiembrie 2016 în ceea ce privește daunele materiale, și începând cu a 11 -a zi de la comunicarea hotărârii definitive în ceea ce privește daunele morale. A majorat cheltuielile de judecată acordate reclamantului A., de la 500 RON la 1.000 RON. A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin prezentei.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă au declarat recurs reclamanții A. și B.. Examinând cererea de recurs, se constată că aceasta cuprinde următoarele mențiuni impuse de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ. și prevăzute sub sancțiunea nulității reglementate de art. 486 alin. (3) C. proc. civ.: - lit. a): numele și domiciliul părților care au exercitat recursul; - lit. c): indicarea hotărârii care se atacă; - lit. d): dezvoltarea motivelor de recurs - recurenții-reclamanți au susținut incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - lit. e): semnătura avocatului recurenților-reclamanți (av. F., care a reprezentat părțile în faza procesuală a apelului - împuternicirea avocațială pentru apel se află la dosarul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă). Recursul este declarat în termen legal: - hotărârea a fost comunicată recurenților-reclamanți la data de 25 iunie 2019 - dovezile de comunicare se află la dosarul de apel; - data declarării recursului este 11 iulie 2019 . Asupra verificării motivelor de casare, prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se constată următoarele: Invocând incidența motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în esență, recurenții-reclamanți au susținut următoarele: Soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale a D. S.A. este greșită: - pe parcursul procesului nu s-a dovedit faptul că aceasta ar fi acționat în numele C.; - curtea de apel, în considerentele deciziei recurate, reține calitatea acesteia de reprezentant, însă, în mod nejustificat, a considerat faptul că apelul a fost exercitat în această calitate, chiar dacă, potrivit cererii de apel, acesta a fost exercitat în nume propriu; - potrivit art. 458 C. proc. civ., căile de atac pot fi exercitate numai de către părțile aflate în proces, ori apelanta nu este parte în prezentul litigiu, fiind doar mandatarul pârâtei, astfel că o cale de atac exercitată în nume propriu este nulă; în același sens sunt și dispozițiile art. 36 C. proc. civ., iar, conform art. 40 din același cod, cererile făcute de o persoană care nu are capacitate procesuală sunt nule sau, după caz, anulabile. În ceea ce privește penalitățile de întârziere, Curtea de Apel Suceava a realizat o interpretare eronată a prevederilor legale, lipsindu-le de efecte juridice: - curtea de apel a aplicat aceste penalități doar daunelor materiale de la data solicitării, iar, în ceea ce privește daunele morale, de la o dată viitoare, respectiv a 11-a zi de la comunicarea (nu de la pronunțare) hotărârii definitive - procedând astfel, instanța a negat existența daunelor morale până la momentul în care cineva le va evalua, astfel înlăturându-se caracterul obiectiv al normei de drept care le prevede; . - sub aspectul legalității acordării acestor penalități, acestea au un dublu temei juridic, pe de o parte, art. 22 alin. (2) din Directiva CE 103/2009, respectiv "Statele membre adoptă dispoziții care să garanteze că, în cazul în care oferta nu a fost prezentată în termen de 3 luni, se percep dobânzi calculate în funcție de valoarea despăgubirii oferite de către întreprinderea de asigurare sau acordate de către judecător persoanei vătămate."'(fiind evident faptul că acestea se datorează de la data expirării acestui termen), iar, în legislația românească sunt datorate potrivit prevederilor art. 38 coroborat cu art. 37 alin. (1), (2) și (4) din Norma ASF nr. 23/2014 - art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014 sancționează tocmai neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor și nerespectarea termenelor prevăzute de art. 37 din același act normativ; - interpretarea curții de apel conduce la ineficacitatea normei de drept raportată la considerentele pentru care directiva anterior menționată a fost adoptată; - aceste penalități sunt datorate tocmai de la data expirării termenului de 3 luni în care asigurătorul era dator să formuleze un răspuns; - au arătat, în fața primei instanțe, îndeplinirea cerințelor legale pentru acordarea acestora, respectiv delăsarea pe care a manifestat-o pârâta care nici măcar nu a dorit să mai formuleze un răspuns la cererea de reexaminare formulată, și nici nu a dorit să facă plata sumei propuse; - condițiile prevăzute art. 38 și 37 din Norma ASF nr. 23/2014 pentru acordarea despăgubirii și a penalităților aferente sunt îndeplinite. În ceea ce privește normele de drept material privind dobânda legală, instanța de apel nu a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 1535 coroborat cu art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ.: - au arătat că dobânda legală are un temei juridic diferit, este datorată de către persoana vinovată de producerea faptului ilicit potrivit prevederilor art. 1535 coroborat cu art. 1523 alin. (2) lit. e) C. civ., respectiv intervenientul forțat, asiguratul pârâtei care este de drept în întârziere de la data comiterii faptei, astfel că acesta datorează de la această dată dobândă legală prejudiciului pe care l-a cauzat; - asigurătorul în temeiul contractului de asigurare RCA preia toate obligațiile pe care asiguratul său le are în conformitate cu prevederile art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995, în vigoare la data producerii evenimentului. - despăgubirea, în momentul preluării de către asigurător, este formată din prejudiciul efectiv și daunele interese potrivit prevederilor art. 1530 și următoarele C. civ. în timp ce penalitățile prevăzute de legislația specială respectiv art. 37 și art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014 au ca izvor de obligație atitudinea asigurătorului și neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor pe care acesta le are. Aplicarea greșită a prevederilor art. 1391 C. civ. și art. 249 C. proc. civ. în ceea ce privește daunele materiale și morale: - au dovedit daunele materiale în cuantumul solicitat; - au dovedit prin acte medicale starea de sănătate și prin chitanțe medicamentele cumpărate, nefiind contestate în mod punctual aceste cheltuieli făcute; - au făcut dovada în condițiile art. 249 C. proc. civ. a acestor daune; - în ceea ce privește daunele morale, aplicarea normelor de drept material s-a făcut în mod eronat, diminuându-se în mod nejustificat sumele solicitate cu acest titlu. Prin cererea depusă la data de 27 septembrie 2019, recurenții-reclamanți și-au exprima acordul ca recursul, în situația în care este admisibil în principiu, să fie soluționat de completul de filtru prevăzut de art. 493 C. proc. civ. Nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Procedura de filtru. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 2 august 2019 și a fost repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului de filtru nr. 2, astfel cum rezultă din fișa ECRIS, aflată la dosarul de recurs. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 07 aprilie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționare la data de 26 mai 2020.

Apărările formulate în cauză În cauză nu a fost formulată întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Primul motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. vizează soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale a D. S.A. de către instanța de apel și este nefondat; această critică va fi însă evaluată pe baza dispozițiilor art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., având în vedere că soluționarea excepției lipsei calității procesuale pentru formularea apelului răspunde unei chestiuni de procedură și, doar în plan subsidiar, pune în discuție aplicarea unor norme de drept material (Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi, din care izvorăște raportul de reprezentare). În mod corect a interpretat Curtea de apel dispozițiile legale incidente în ceea ce privește reprezentarea S.C. C. de către reprezentantul însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire, și anume S.C. D. S.A. Potrivit prevederilor art. 21 alin. (1) din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi, fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru ca toate întreprinderile de asigurare care acoperă riscurile clasificate în clasa de asigurare 10 de la punctul A din anexa la Directiva 73/239/CEE, cu excepția răspunderii civile a transportatorului, să desemneze în fiecare stat membru diferit de cel în care au primit autorizația administrativă un reprezentant însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire. Acesta are misiunea de a trata și soluționa cererile de despăgubire rezultate în urma unui accident în cazurile prevăzute la articolul 20 alin. (1). Alin. (2) din același articol precizează că alegerea reprezentantului însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire este lăsată la aprecierea întreprinderii de asigurare. Statele membre neputând îngrădi această libertate de alegere. În baza dispozițiilor alin. (3) al aceluiași articol, reprezentantul însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire poate acționa în contul uneia sau mai multor întreprinderi de asigurare, Așadar, in mod corect Curtea de apel a statuat că S.C. D. S.A. a acționat în calitate de reprezentant al S.C. C., considerând că, din ansamblul normelor Directivei reiese aceeași rațiune de reglementare a reprezentării în soluționarea cererilor de despăgubire a unei întreprinderi de asigurare. Astfel, se prevede în alin. (4) al art. 20 că reprezentantul însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire strânge, cu privire la aceste cereri, toate informațiile necesare în legătură cu soluționarea cererilor de despăgubire și ia măsurile necesare pentru a negocia soluționarea cererilor de despăgubire. Obligația de a desemna un reprezentant nu exclude dreptul persoanei vătămate sau al întreprinderii sale de asigurare de a iniția proceduri directe împotriva persoanei care a provocat accidentul sau a întreprinderii sale de asigurare. De asemenea, conform alin. (5) al aceluiași articol, reprezentantul însărcinat cu soluționarea cererilor de despăgubire dispune de competențe suficiente pentru a reprezenta întreprinderea de asigurare pe lângă persoanele vătămate în cazurile prevăzute la articolul 20 alin. (1) și pentru a satisface integral cererile de despăgubire ale acestora. Nu poate fi reținută, drept urmare, susținerea recurenților în sensul că pe parcursul procesului nu s-a dovedit faptul că S.C. D. S.A ar fi acționat în numele C., deoarece prin modalitatea în care S.C. D. S.A a acționat în faza procesuală a apelului și în recurs. a avut loc o ratificare implicită a mandatului dat de C.. Astfel, din încheierea din data de 16 mai 2019 a Curții de Apel București se poate constatat poziția apelantei pârâte C., prin S.C. D. S.A, exprimată prin apărător, care a precizat că, în urma discuțiilor avute și a prezentării noii situații către asigurătorul maghiar, acesta a înțeles să-și modifice oferta de despăgubire adresată apelantului-reclamant A., majorând-o la suma totală de 91.700 RON, reprezentând indemnizație de despăgubire pentru daunele morale și materiale produse acestuia. Drept urmare, Înalta Curte va înlătura ca nefondată critica privind interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 458 C. proc. civ., conform cărora căile de atac pot fi exercitate numai de către părțile aflate în proces, neputându-se reține că D. S.A, a acționat în nume propriu și nu ca mandatar al pârâtei C., astfel că nu poate fi reținut motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Cu privire la critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 1535 și 1523 alin. (2) C. civ. prin neacordarea de către instanța de apel a dobânzii legale, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită pentru următoarele considerente­­: Daunele-interese moratorii sunt datorate de către debitor, pentru întârzierea acestuia în executarea obligației. Desigur, pentru a fi obligat la plata daunelor moratorii, este absolut necesar ca debitorul să fie de drept în întârziere, sau, după caz, să fie pus în întârziere de către creditor. Daunele moratorii sunt susceptibile de a fi datorate cel mai frecvent în cazul obligațiilor bănești, dar și în cazul oricăror alte obligații de a da. În lumina actualelor reglementări instituite prin dispozițiile noului C. civ., considerăm că, în prezent, vorbim despre două tipuri de daune moratorii, și anume dobânda (mai exact, dobânda penalizatoare) și penalitățile de întârziere. Daunele moratorii sunt, prin urmare, de două feluri: dobânda convenită de părți (sau penalitățile pentru întârzierea în executarea contractului), care se percepe (se percep) atunci când părțile au prevăzut expres în contract un cuantum al daunelor moratorii și dobânda legală (dobânda legală penalizatoare), atunci când părțile nu prevăd un cuantum al daunelor moratorii în contract, însă acest cuantum este stabilit prin lege. În situația daunelor moratorii în cazul obligațiilor bănești, aceste dobânzi curg de drept, de la scadență, fără a fi necesară punerea în întârziere a debitorului de către creditor. Prin urmare, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. Aceste daune moratorii sunt, de fapt, dobânzile calculate de la scadență până în momentul plății (penalitățile pentru întârziere). Cuantumul dobânzii este cel convenit de părți sau, în lipsă, este cel prevăzut de lege, debitorul neavând dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic decât cel stabilit de părți sau de lege. Pe de altă parte, când se pune problema cumulului clauzei penale cu dobânda legală, ar trebui să se stabilească natura exactă și scopul clauzei penale, în sensul în care aceasta ar avea caracterul unor daune moratorii sau compensatorii. Astfel, dobânda legală poate fi cumulată cu penalitățile care au caracter de daună compensatorie, menite a sancționa neexecutarea obligației contractuale. Dobânda legală nu va putea însă să fie cumulată cu acele penalități care au un caracter de daune moratorii, menite a sancționa executarea cu întârziere; un asemenea cumul ar echivala cu aplicarea a două sancțiuni de același fel pentru aceeași faptă, respectiv cu o dublă reparație a uneia și aceleiași încălcări a contractului. Drept urmare, corect s-a stabilit de către instanțe că, în interpretarea și aplicarea prevederilor legale incidente nu poate fi acordată și dobânda legală, așa cum solicită reclamanții. În ceea ce privește critica recurenților referitoare la cuantumul daunelor materiale și morale acordat de instanța de apel care ar fi, în opinia reclamanților, net inferior prejudiciului cauzat, Înalta Curte constată că reține că la nivel legislativ și de principiu nu există criterii obiective, precise, cuantificabile de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, dar în jurisprudență și doctrină au fost reliefate câteva astfel de criterii, pe baza cărora instanța urmează a face o apreciere subiectivă în funcție de circumstanțele speței. Nemulțumirile reclamanților privind cuantumul daunelor acordate nu se circumscriu vreunui motiv de nelegalitate reglementat de lege. Raportat la criteriile de evaluare a prejudiciului valorificate de către recurenții-reclamanți, Înalta Curte constată că acestea au fost avute în vedere de instanța de apel, adaptate la situația particulară a speței de față. Cuantificarea despăgubirilor, în aplicarea acestor criterii, nu este supusă însă cenzurii instanței de recurs, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aceasta ținând de temeinicia și nu de legalitatea hotărârii recurate. Critica recurenților reclamanți circumscrisă motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. privind data de la care au fost acordate penalitățile de întârziere privind daunele morale este fondată, instanța realizând o greșită aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente și anume a art. 22 alin. (2) din Directiva CE 103/2009, precum și a prevederilor art. 38 coroborat cu art. 37 alin. (1), (2) și (4) din Norma ASF nr. 23/2014 care sancționează tocmai neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor și nerespectarea termenelor prevăzute de art. 37 din același act normativ. Potrivit prevederilor art. 22 alin. (2) din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi, "Statele membre adoptă dispoziții care să garanteze că, în cazul în care oferta nu a fost prezentată în termen de 3 luni, se percep dobânzi calculate în funcție de valoarea despăgubirii oferite de către întreprinderea de asigurare sau acordate de către judecător persoanei vătămate". În temeiul dispozițiilor art. 37 alin. (2) din Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule nr. 23/2014 a Autorității de Supraveghere Financiară Sectorul Asigurărilor - Reasigurărilor, dacă în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părții prejudiciate respingerea pretențiilor de despăgubire, precum și motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii. Și art. 38 din Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule nr. 23/2014 a Autorității de Supraveghere Financiară Sectorul Asigurărilor - Reasigurărilor prevede că, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 37 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, la întreaga sumă de despăgubire cuvenită sau la diferența de sumă neachitată, care se plătește de asigurător. Curtea de apel a acordat penalități referitoare la daunele materiale de la care reclamanții au fost considerați îndreptățiți de la data solicitării, iar, în ceea ce privește daunele morale, de la o dată viitoare, respectiv a 11-a zi de la comunicarea hotărârii definitive, stabilind în mod eronat acest moment ca dată de început pentru acordarea despăgubirilor morale. Așa cum au reținut instanța de fond și cea de apel, la data de 28.04.2016 asigurătorul le-a răspuns reclamanților că dosarul a fost înaintat spre avizare, iar la data de 06.06.2016 le-a înaintat ofertele de despăgubire pentru autovehiculul avariat în suma de 7.209,54 RON și pentru vătămările corporale o ofertă de plată a sumei de 72.062,50 RON reprezentând global daune morale și materiale. Acest fapt va fi coroborat cu precizările intimatei pârâte S.C. C., prin D. S.A, prin consilier juridic, precizări din ședința publică din data de 26 mai 2020 în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că oferta de despăgubire a cuprins atât daunele morale, cât și pe cele materiale, și că, întotdeauna, în situații de tipul celei de față, sunt avute în vedere atât daunele morale, cât și cele materiale. Se constată deci că oferta de despăgubire din partea asigurătorului a vizat o sumă globală pentru ambele tipuri de despăgubiri solicitate, fiind menținut caracterul global al acestei indemnizații și urmare a modificării cuantumului ofertei la suma de 91.700 RON (reprezentând indemnizație de despăgubire pentru daunele morale și materiale produse reclamantului A.). Așadar, suma reprezentând oferta de despăgubire a asigurătorului cuprinde atât daunele morale, cât și pe cele materiale, fără a fi realizată defalcarea acestora, ceea ce conduce la conturarea caracterului imprecis al acestor sume, neputându-se cuantifica cu ce titlu partea îndreptățită va primi aceste sume. Este întemeiată, așadar, susținerea din memoriul de recurs privind data de la care se calculează penalitățile pentru întârzierea acordării daunelor morale care trebuie să fie data expirării termenului de 3 luni în care asigurătorul era obligat să formuleze un răspuns părții prejudiciate. Având în vedere dispozițiile art. 497 C. proc. civ., conform cărora Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Pentru aceste considerente, se va admite recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 167 din data de 23 mai 2019 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă.