ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1634/2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța – secția a II-a Civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți la data de 03.05.2023, contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială Județul Tulcea, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 36/08.02.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021 de aceeași curte de apel.

În drept, contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1, 2 și 3 C. proc. civ.

La 12.06.2023, contestatorul a depus la dosar o cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. față de dispozițiile art. 21 din Constituție.

Prin decizia civilă nr. 68/LP/17.04.2024, Curtea de Apel Constanța – secția a II-a Civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale și contestația în anulare, ca inadmisibile.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele impuse de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât lipsește legătura cu soluționarea cauzei a normelor de drept a căror constituționalitate a fost contestată; aceasta întrucât, ipoteza reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. nu este incidentă în cauză, față de împrejurarea că excepția necompetenței materiale procesuale a fost invocată de către instanța de recurs, a fost pusă în dezbaterea părților și respinsă.

Împotriva deciziei civile nr. 68/LP/17.04.2024, contestatorul A. a declarat recurs numai cu privire la dispoziția de respingerea a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, autorul căii de atac a susținut că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a art. 29 din Legea nr. 47/1992, deoarece în cauză erau îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de această normă de drept.

În opinia sa, curtea de apel, reținând greșit neîndeplinirea cerinței legăturii normei de drept ce face obiectul excepției cu soluționarea cauzei, a arătat că prevederile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, deoarece excepția de necompetență materială procesuală a fost analizată de instanța de recurs și respinsă; potrivit recurentului, respingând ca inadmisibilă chiar excepția de neconstituționalitate, curtea de apel și-a depășit atribuțiile, care erau limitate doar la analiza cerințelor de admisibilitate.

Autorul prezentei căi de atac a arătat că nu a fost examinată efectiv legătura normei de drept cu soluționarea cauzei, ci dispozițiile contestate au fost aplicate direct în cauză, cu consecința respingerii contestației în anulare ca inadmisibilă.

În continuare, a prezentat motivele pentru care a formulat contestație în anulare, respectiv modul în care a fost soluționată excepția necompetenței materiale a instanței de recurs, cu consecința judecării cauzei de către o instanță necompetentă, subliniind că nu este constituțională norma de drept care permite promovarea contestației în anulare doar în ipoteza în care excepția de necompetență absolută a fost invocată de părți și nu a fost soluționată, cu excluderea situației în care a fost invocată de instanță din oficiu și soluționată anterior, iar instanța de recurs a ignorat statuările definitive vizând competența.

Intimata Unitatea Administrativ Teritorială Județul Tulcea a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Examinând decizia atacată, în limita controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

În dezvoltarea motivelor de recurs, autorul căii de atac a formulat, în primul rând, critici vizând depășirea, de către curtea de apel, a competenței sale sub aspectul examinării cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional, susținând că evaluarea excepției de neconstituționalitate nu s-a limitat la admisibilitatea acesteia, ci instanța a respins chiar excepția, or această analiză este de competența exclusivă a Curții Constituționale – motiv de nelegalitate statuat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestor critici, întrucât, deși considerentele deciziei recurate cuprind exprimări pe alocuri mai puțin riguroase din punct de vedere juridic, prin care, doar aparent, curtea de apel statuează asupra excepției de neconstituționalitate, în realitate, hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea limitelor competenței acestei instanțe, trasate de art. 29 din Legea nr. 47/1992, de a examina cererea de sesizare numai din perspectiva admisibilității sale. De altfel, soluția din dispozitiv confirmă raționamentul instanței referitor la examinarea condițiilor de admisibilitate impuse de prevederile textului de lege anterior menționat.

Față de argumentele recurentului privind aplicarea greșită a art. 29 din Legea nr. 47/1992, sub aspectul îndeplinirii în cauză a condițiilor cumulative impuse de această normă de drept, instanța supremă reține că singura cerință disputată este cea privind legătura dintre dispozițiile contestate pentru neconstituționalitate și soluționarea cauzei deduse judecății prin cererea promovată de către reclamantul A., pe care curtea de apel a apreciat-o neîndeplinită – motiv de nelegalitate statuat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Contrar statuărilor deciziei atacate, Înalta Curte reține că, în cauză, norma de drept a cărei neconstituționalitate a fost invocată în procedura judecății contestației în anulare vizează însăși admisibilitatea acestei căi extraordinare de atac.

Astfel, potrivit art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când "hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia".

Față de motivul contestației în anulare întemeiat pe această prevedere legală, recurentul a arătat că dispozițiile evocate încalcă dreptul constituțional privind accesul liber la justiție - permițând formularea contestației în anulare numai în ipoteza în care asupra necompetenței invocate instanța de recurs a omis să se pronunțe, iar nu și în situația în care aceasta și-a verificat competența și a respins excepția de necompetență -, deoarece îi suprimă dreptul la o cale extraordinară de atac.

Înalta Curte constată că norma de drept criticată pentru neconstituționalitate reprezintă temeiul de drept al contestației în anulare formulate de recurent, având aptitudinea de a produce părții un efect real, concret asupra cursului procesului și situației sale juridice în litigiu; în consecință, în cauză este îndeplinită cerința legăturii prevederilor contestate cu soluționarea dosarului, împrejurare care conducea la admisibilitatea cererii de sesizare și impunea instanței obligația înaintării acesteia spre competentă soluționare Curții Constituționale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 497 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte decizia recurată, numai cu privire la dispoziția de respingere a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., cauza urmând a fi trimisă aceleiași instanțe pentru o nouă judecată a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României, cu respectarea prevederilor art. 501 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 68/LP/17.04.2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a Civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.

Casează în parte decizia recurată și trimite cauza curții de apel pentru o nouă judecată a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 septembrie 2024.