ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1311/2024

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A. – succesoare cu titlu universal a B. S.A., în contradictoriu cu pârâții C. și D., a solicitat instanței să dispună decăderea pârâților debitori din beneficiul termenului de restituire a împrumutului contractat prin convenția de credit nr. x/05.06.2007, valoarea de restituit anticipat fiind de 869.780,89 CHF, debit principal nescadent existent la data sesizării instanței, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din 11 octombrie 2016, Tribunalul Iași – secția a II-a Civilă-contencios administrativ și fiscal, constatând că înregistrarea cererii de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Iași este ulterioară învestirii tribunalului cu prezenta cauză și având în vedere că textul acordă o marjă de apreciere instanței în a suspenda judecata în mod facultativ în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale și a respins cererea de suspendare a judecății cauzei, raportat la litigiul existent între părți și înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. x/2016.

Prin sentința nr. 1138/2016 din 31 octombrie 2016, Tribunalul Iași – secția a II-a Civilă-contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A. S.A. – succesoare cu titlu universal a B. S.A., în contradictoriu cu pârâții C. și D.; a decăzut pârâții debitori din beneficiul termenului de restituire a împrumutului contractat prin convenția de credit nr. x/05.06.2007, valoarea de restituit anticipat fiind de 869.780,89 CHF, debit principal nescadent, existent la data sesizării instanței; a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 39.042 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva încheierii de ședință din data de 11.10.2016 și a sentinței nr. 1138/2016 din 31 octombrie 2016, pronunțate de Tribunalul Iași, au formulat apel pârâții, solicitând admiterea apelului împotriva încheierii de ședință din data de 11.10.2016 prin care s-a respins cererea de suspendare și, în consecință, admiterea cererii de suspendare a judecății prezentei cauze până la soluționarea definitivă a dosarului cu nr. x/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Iași. De asemenea, au solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței nr. 1138/2016, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulate de A. S.A.

Prin decizia nr. 495 din 27 iunie 2017, Curtea de Apel Iași – secția Civilă a admis apelul declarat de pârâți; a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. - succesoare cu titlu universal a B. S.A.

A respins apelul declarat de pârâți împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Iași – secția II Civilă – contencios administrativ, în ședința publică din 11 octombrie 2016, în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, a dispus obligarea reclamantei la plata către stat a sumei de 12.129 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru de care au fost scutiți apelanții, ca urmare a acordării ajutorului public judiciar.

A obligat intimata să plătească apelanților suma de 7.392 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.A., în calitate de succesoare cu titlu universal a B. S.A., a declarat recurs, în temeiul motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Prin decizia nr. 869 din 12 aprilie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a admis recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 495 din 27 iunie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția Civilă, a fost amânată pronunțarea la 31 ianuarie 2023.

Prin decizia civilă nr. 41 din 31 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția Civilă în dosar nr. x/2016, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale a pârâtei E.; s-a constatat că E. nu are calitate de parte în prezentul dosar.

A fost admis apelul declarat de C. și de D. împotriva sentinței nr. 1138 din 31 octombrie 2016, pronunțate de Tribunalul Iași – secția a II-a Civilă – contencios administrativ, sentință care a fost schimbată în tot.

A fost admisă excepția autorității de lucru judecat și, în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. - succesoare cu titlu universal a B. S.A., în contradictoriu cu pârâții C. și D. pentru existența autorității de lucru judecat.

În baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, s-a dispus obligarea intimatei A. S.A. la plata către stat a sumei de 12.129 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru de care au fost scutiți apelanții, ca urmare a acordării ajutorului public judiciar.

A fost obligată intimata A. S.A. să plătească apelanților C. și D. suma de 9.892 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, iar către E. suma de 3.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost respinsă cererea intimatei A. S.A. de obligare a apelanților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii.

În susținerea recursului, recurenta-reclamantă arată că hotărârea recurată s-a dat cu încălcarea art. 501 C. proc. civ., ce reglementează efectele deciziei civile nr. 869 din 12 aprilie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă în primul ciclu procesual, sub aspectul problemelor de drept dezlegate care erau obligatorii pentru instanța de apel, în rejudecare.

În acest sens, recurenta-reclamantă susține că nelegalitatea deciziei rezultă din faptul că, în rejudecare, instanța de apel nu a respectat limitele trasate prin decizia de casare (care vizau soluționarea apelului în raport de excepția autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2017) și a repus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a numitei E..

Recurenta-reclamantă invocă și încălcarea art. 430 C. proc. civ., ce reglementează efectul autorității de lucru judecat a deciziei de casare prin care a fost soluționată excepția lipsei calității procesuale pasive, nelegalitatea deciziei rezultând din faptul că, în mod greșit, instanța de apel a reanalizat/repus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a numitei E., pe care a și admis-o, cu toate că această excepție fusese soluționată de instanța supremă în primul ciclu procesual.

De asemenea, recurenta-reclamantă susține că hotărârea recurată s-a pronunțat cu încălcarea art. 453 C. proc. civ., ce reglementează condițiile în care poate fi reținută culpa procesuală a părții și obligația de a suporta cheltuielile de judecată.

Potrivit recurentei-reclamante, în mod greșit, în rejudecarea apelului, Curtea de Apel Iași a reținut culpa procesuală a băncii, cu toate că admiterea apelului și respingerea, în final, a cererii de chemare în judecată a fost rezultatul conduitei procesuale culpabile în ansamblu a apelanților, efect al admiterii excepției autorității de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în dosarul nr. x/2017, prin care s-a constatat culpa contractuală a apelanților în executarea obligației de restituire a sumelor acordate cu titlu de împrumut.

În dezvoltarea criticii ce vizează încălcarea regulilor de procedură sub aspectul cadrului procesual pasiv în apel (art. 501 C. proc. civ.), ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că, la termenul de dezbateri din data de 17.01.2023, instanța de apel a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale a numitei E., pe care a și admis-o.

Ca efect al admiterii excepției lipsei calității procesuale, instanța de apel a reținut culpa procesuală a băncii și a dispus, în final, obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată suportate de E., reprezentând onorariu de avocat, atât în recurs, cât și în rejudecarea apelului.

Recurenta-reclamantă susține că această soluție este rezultatul încălcării regulilor de procedură, în ceea ce privește stabilirea cadrului procesual și soluționarea excepției lipsei calității procesuale a numitei E., fiind rezultatul încălcării limitelor judecării cauzei în apel, așa cum au fost trasate prin decizia de casare.

Potrivit recurentei-reclamante, prin decizia de casare instanța de trimitere a stabilit limitele rejudecării apelului cu luarea în considerare a autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 956 din 20 iunie 2019. Pe de altă parte, problema calității procesuale a numitei E. a fost tranșată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție la termenul din data de 12 aprilie 2022, incident procesual care nu mai trebuia analizat de către instanța de apel în rejudecare.

În contextul în care chestiunea calității procesuale a numitei E. fusese tranșată prin decizia de casare, iar în rejudecarea apelului, Curtea de Apel Iași avea deja stabilit, în mod corect, cadrul procesual din primul ciclu procesual (calea de atac fiind exercitată de către cei doi debitori din convenția de credit nr. x/05.06.2007), instanța de apel în mod nelegal a procedat la citarea acestei intimate și, ulterior, la soluționarea excepției lipsei calității procesuale.

În susținerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă și faptul că în mod greșit a fost reținută culpa procesuală a băncii, fiind încălcat art. 453 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă precizează că decizia recurată a fost pronunțată de instanța de apel în rejudecare, în raport de dispozițiile trasate de instanța supremă în cadrul primului ciclu procesual.

Astfel, în cadrul deciziei de casare, instanța de trimitere a statuat că se impune reținerea cu autoritate de lucru judecat a sentinței civile nr. 956 din 20 iunie 2019, pronunțate în dosarul nr. x/2017, în care instanțele de judecată au reținut culpa contractuală a pârâților, respectiv neîndeplinirea obligației de plată a ratelor scadente, sens în care, în raport de prevederile art. 1020 - art. 1021 C. civ. s-a dispus rezilierea celor două convenții de credit.

Prin urmare, în vederea soluționării în rejudecare a apelului, instanța ar fi trebuit să țină seama de dezlegarea oferită în cadrul dosarului nr. x/2017, cu privire la culpa contractuală a pârâților și, prin urmare, să rețină și culpa procesuală în ansamblu a acestora în soluționarea prezentului litigiu.

Recurenta-reclamantă apreciază că aspectul esențial ce trebuie dezlegat de către instanța de recurs privește încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. sub aspectul culpei procesuale. Chiar dacă instanța de apel a admis apelul declarat de apelanții-pârâți, în final, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca efect al admiterii excepției autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 956 din 20 iunie 2019, pronunțate în dosarul nr. x/2017.

Mai mult, potrivit recurentei-reclamante, soluția de respingere a cererii de chemare în judecată nu a fost rezultatul acceptării/îmbrățișării de către instanța de apel a criticilor aduse hotărârii pronunțate în fața primei instanțe ci, ca efect al admiterii excepției autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești prin care fusese reținută culpa contractuală a apelanților în executarea obligațiilor asumate.

În acest sens, prin decizia de casare, instanța de recurs a reținut că în ambele dosare (prezentul dosar, cât și dosarul nr. x/2017) fundamentul pretențiilor îl reprezintă nerespectarea de către pârâți a obligației de restituire a împrumutului acordat potrivit contractului de credit nr. x/05.06.2007. Instanța de recurs a reținut, totodată, că în cele două dosare cauza cererii este identică, motiv pentru care soluția din dosarul nr. x/2017, prin care a fost reziliată convenția de credit, fiind obligați apelanții la plata sumei de 717.999,88 CHF, rată scadentă și 339,06 CHF, dobânda nescadentă, se impune cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză.

Or, potrivit recurentei-reclamante, în mod greșit instanța de apel a reținut culpa sa procesuală, când, în realitate, întregul demers procesual a fost inițiat ca urmare a nerespectării de către apelanți a obligațiilor asumate contractual.

Mai mult, din cauza culpei contractuale a intimaților (reținută în mod definitiv în cadrul dosarului nr. x/2017), recurenta-reclamantă susține că a fost nevoită să angajeze cheltuieli de judecată pentru cele două litigii.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a arătat la paragraful 82 al deciziei nr. 59 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 871 din 6 noiembrie 2017, că, în scopul determinării culpei procesuale, care constituie fundament al plății cheltuielilor de judecată, în sensul dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., interesează, în egală măsură, atât rezultatul procesului, cât și conduita părților manifestată anterior litigiului ori pe parcursul acestuia.

Recurenta-reclamantă invocă și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., respectiv încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei de casare (art. 430 C. proc. civ.).

În acest sens, recurenta-reclamantă invocă încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei de casare, prin care a fost soluționată și admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei E.. Prin urmare, instanța de apel, în rejudecare, nu ar mai fi trebuit să pună în discuție excepția lipsei calității procesuale, ci să constate o menționare eronată a acesteia în cadrul citativului emis în soluționarea cauzei.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că excepția lipsei calității procesuale a numitei E. a fost soluționată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 12 aprilie 2022.

Astfel, soluția pronunțată de instanța supremă prin decizia de casare se impune cu autoritate de lucru judecat în fața instanței de apel, aceasta nemaiavând posibilitatea de a repune în discuție aspectele tranșate în mod definitiv.

Prin urmare, astfel cum arată recurenta-reclamantă, încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 430 C. proc. civ. a avut drept consecință: pe de o parte, punerea în discuție a excepției lipsei calității procesuale pasive, care fusese soluționată în mod definitiv de către Înalta Curte de Casație și Justiție la 12 aprilie 2022; pe de alt parte, reținerea culpei procesuale a băncii pentru o eroare de ordin administrativ a instanței de judecată, care a avut drept consecință obligarea sa la suportarea cheltuielilor de judecată.

Intimații-pârâți nu au formulat întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Completul de filtru a dispus, prin încheierea din data de 7 februarie 2024, comunicarea acestuia părților, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea din 10 aprilie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fixat termen la 12 iunie 2024, în ședință publică.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul este fondat, pentru considerentele care urmează:

Cu prioritate, instanța supremă va analiza criticile circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, prin raportare la art. 501 C. proc. civ.

Potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", iar în conformitate cu prevederile art. 501 din același act normativ, "(1) În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care rejudecă fondul. (2) Când hotărârea a fost casată pentru încălcarea regulilor de procedură, judecata va reîncepe de la actul anulat. (3) După casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată. (4) În cazul rejudecării după casare, cu reținere sau cu trimitere, sunt admisibile orice probe prevăzute de lege".

Acest ultim text legal citat reia regula potrivit căreia dezlegarea dată de instanța de recurs problemelor de drept este obligatorie pentru instanța de fond care rejudecă procesul și presupune faptul că aceasta din urmă nu mai poate repune în discuție respectivele chestiuni și, cu atât mai puțin, nu le poate da o altă rezolvare, deoarece ar însemna să încalce forța obligatorie și autoritatea de lucru judecat a hotărârii instanței de recurs.

Jurisprudența instanței supreme a statuat constant cu privire la faptul că rejudecarea nu poate privi toate aspectele, ci trebuie să se desfășoare în limitele casării, respectiv ale indicațiilor date de instanța de recurs în decizia de casare, astfel încât textul trebuie aplicat în sensul că, în limitele casării - totale sau parțiale -, reluând judecata de la actul de procedură anulat și respectând dezlegarea deja dată în recurs unor probleme de drept, instanța de trimitere va ține seama de toate motivele invocate în legătură cu acele aspecte ale procesului pentru care s-a dispus rejudecarea.

Forța obligatorie a deciziei instanței de recurs asupra problemelor de drept decurge din finalitatea controlului judiciar și este pe deplin conformă cu poziția Înaltei Curți de Casație și Jusiție, al cărui scop este, conform dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție, de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe.

În raport de aceste considerente, instanța supremă reține că prin decizia nr. 869 din 12 aprilie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă în dosar nr. x/2016, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei E.: "Înalta Curte, deliberând, admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei-pârâte E., dat fiind faptul că, din actele dosarului, rezultă că nu a avut calitate procesuală pasivă în cauză". Totodată, a fost admis recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 495 din 27 iunie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 41 din 31 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția Civilă, instanța a procedat la soluționarea excepției lipsei calității procesuale a pârâtei E., excepție pe care a admis-o; a constatat că aceasta nu are calitate de parte în prezentul dosar; a obligat intimata A. S.A. la plata către E. a sumei de 3.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Însă, în condițiile în care Înalta Curte, prin decizia de casare, s-a pronunțat în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale a pârâtei E., fiind stabilit cadrul procesual, dezlegarea dată de instanța de recurs asupra acestui aspect fiind obligatorie pentru instanța de fond care a rejudecat procesul, reiese că repunerea în discuție a acestei excepții s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 501 Cod procedură civilă. În continuarea aceluiași raționament, și obligarea reclamantei A. S.A. la plata cheltuielilor de judecată în rejudecarea apelului către E. este greșită.

În susținerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă și încălcarea de către instanța de apel, în rejudecare, a dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., sub aspectul culpei procesuale.

În acest sens, recurenta-reclamantă susține că, în cadrul deciziei de casare, instanța de trimitere a statuat că se impune reținerea cu autoritate de lucru judecat a sentinței civile nr. 956 din 20 iunie 2019, pronunțate în dosarul nr. x/2017, în care instanțele de judecată au reținut culpa contractuală a pârâților, respectiv neîndeplinirea obligației de plată a ratelor scadente, sens în care, în raport de prevederile art. 1020 - art. 1021 C. civ. s-a dispus rezilierea celor două convenții de credit.

Prin urmare, recurenta-reclamantă apreciază că, în vederea soluționării în rejudecare a apelului, instanța ar fi trebuit să țină seama de dezlegarea oferită în cadrul dosarului nr. x/2017, cu privire la culpa contractuală a pârâților și să rețină și culpa procesuală în ansamblu a acestora în soluționarea prezentului litigiu.

Concluzia recurentei-reclamante este în sensul că, deși instanța de apel a admis apelul declarat de apelanții-pârâți, în final, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca efect al admiterii excepției autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 956 din 20 iunie 2019, pronunțate în dosarul nr. x/2017, motiv pentru care obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată este greșită.

Argumentele recurentei-reclamante nu pot fi primite.

Potrivit dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., "(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată".

Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții care pierde procesul.

Astfel, partea care pierde procesul, va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul unei instanțe a unei cereri, acțiuni ce se dovedește a fi neîntemeiată (deci determinarea pârâtului de a ieși din pasivitatea confortabilă pe care i-o asigură prezumția că nu datorează nimic nimănui), fie susținerea unor apărări neîntemeiate (care echivalează cu zădărnicirea demersului reclamantului).

Se impune a se sublinia, față de argumentele expuse de către recurenta-reclamantă, că există culpă procesuală și în situațiile în care cererea de chemare în judecată a fost respinsă în temeiul unei excepții procesuale.

Având în vedere aceste considerente de ordin teoretic, Înalta Curte reține că prezentul litigiu a fost demarat de recurenta-reclamantă A. S.A. și că, prin decizia civilă nr. 41 din 31 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția Civilă, a fost admis apelul declarat de pârâții C. și D. împotriva sentinței civile nr. 1138 din 31 octombrie 2016, pronunțate de Tribunalul Iași – secția a II-a Civilă – contencios administrativ, sentință care a fost schimbată în tot. A fost admisă excepția autorității de lucru judecat și, în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. - succesoare cu titlu universal a B. S.A., în contradictoriu cu pârâții C. și D. pentru existența autorității de lucru judecat. A fost obligată intimata A. S.A. să plătească apelanților C., D. suma de 9.892 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, nu poate fi reținută culpa procesuală a pârâților, în analiza și acordarea cheltuielilor de judecată în cauza pendinte, prin raportare la litigiul anterior, respectiv la dosarul nr. x/2017.

În acest sens, se impune a se sublinia că A. S.A. este cea care a declanșat prezentul litigiu, finalizat ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat.

Ca atare, în mod corect instanța de apel a reținut culpa procesuală a reclamantei și a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată față de pârâții C., D..

Reținând incidența motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, nu se mai impune analiza argumentelor expuse de recurenta-reclamantă în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Sub un ultim aspect, Înalta Curte arată că nu poate fi reținută incidența în cauză a deciziei nr. 59 din 18 septembrie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 871 din 6 noiembrie 2017, întrucât în litigiul pendinte nu se regăsește situația premisă a acestei decizii, care vizează solicitarea cheltuielilor de judecată pe calea unei acțiuni separate și autonome față de litigiul care le-a generat.

În consecință, în raport de considerentele înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., va casa în parte decizia recurată, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei-pârâte E. și la dispoziția privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată față de aceasta, păstrând celelalte dispoziții ale deciziei; va trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva încheierii din 17 ianuarie 2023 și a deciziei civile nr. 41 din 31 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Iași – secția Civilă.

Casează în parte decizia civilă nr. 41 din 31 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași – secția Civilă, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei-pârâte E. și la dispoziția privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Păstrează celelalte dispoziții ale deciziei.

Trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 iunie 2024.