ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.06.2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1303/2024

HOTĂRÂRE
11.06.2024
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1303/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 952 și următoarele C. proc. civ., art. 1.164, art. 1.166, art. 1.270, art. 1.516, art. 2.280 și următoarele C. civ.

Prin sentința civilă nr. 73/2024 pronunțată la 7 mai 2024 de Tribunalul Bistrița Năsăud – secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că raportat la dispozițiile art. 107, art. 95 alin. (1) și art. 954 alin. (1) C. proc. civ., litigiul principal este de competența exclusivă a instanței în circumscripția căreia domiciliază pârâtul B., alegerea de competență prevăzută în contractele dintre părți neproducând niciun efect, fiind prohibită de art. 126 din același cod.

Prin sentința nr. 63/2024 din 24 mai 2024 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud. De asemenea, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că, potrivit prevederilor cap. III pct. 8 din contractele nr. x/2023 și y/2023, părțile au stabilit competența instanței de la sediul reclamantei, clauză conformă dispozițiilor art. 126 C. proc. civ.

Or, reclamanta, raportat la prevederile art. 116 C. proc. civ., a înțeles să introducă acțiunea la Tribunalul Bistrița Năsăud.

De asemenea, s-a constatat că, în cauză, competența teritorială are caracter de ordine privată, excepția necompetenței fiind invocată de instanță din oficiu, contrar dispozițiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud – secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Cererea care a generat conflictul negativ de competență vizează instituirea sechestrului asigurător și a popririi asigurătorii, până la concurența sumei de 830.938,19 RON, reprezentând debite înregistrate în temeiul contractelor de furnizare produse nr. x/25.06.2023 și nr. x/26.04.2023, în cadrul cărora pârâții dețin calitatea de fidejusori ai beneficiarului D. S.R.L.

Potrivit dispozițiilor art. 954 alin. (1) și art. 971 alin. (1) C. proc. civ., cererea având ca obiect sechestru asigurător sau poprire asigurătorie se adresează instanței competente să judece procesul în primă instanță.

Din actele dosarului rezultă că reclamanta a introdus pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud – secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2024 o acțiune în pretenții împotriva pârâților B. și C., în calitate de fidejusori, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 830.938,19 RON, reprezentând debite înregistrate de societatea garantată în temeiul contractelor nr. x/25.06.2023 și nr. y/26.04.2023.

Contractele care stau la baza pretențiilor deduse judecății sunt contracte de furnizare de produse, încheiate între două societăți comerciale, în cadrul cărora pârâții au calitatea de fidejusori.

Față de cele expuse, rezultă că acțiunea în pretenții, până la soluționarea căreia se solicită instituirea măsurilor asigurătorii, este o cerere personală vizând valorificarea unui drept de creanță.

Prin urmare, competența teritorială de soluționare a acțiunii principale și, ca o consecință, inclusiv a cererii incidentale, privind dispunerea măsurilor asigurătorii, se supune regulilor de drept comun. Astfel, în cauză nu există niciun element care să atragă incidența unuia dintre cazurile de competență teritorială exclusivă prevăzute limitativ de art. 117-121 C. proc. civ.

Or, regula generală în materia competenței teritoriale, exprimată sub forma adagiului actor sequitur forum rei, este edictată de dispozițiile art. 107 C. proc. civ., care prevăd că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul,

În egală măsură, se impune a se arăta că, la cap. III pct. 8 din cuprinsul contractelor nr. x/25.06.2023 și nr. y/26.04.2023, părțile au stipulat o clauză atributivă de competență în favoarea reclamantei, prin care au stabilit ca litigiile dintre ele să fie deduse instanțelor de la sediul furnizorului, aflat în circumcsripția Tribunalului Bistrița Năsăud – secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Or, cauza fiind un proces privitor la drepturi asupra cărora părțile pot dispune, având în vedere și dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., se impune a se acorda prevalență clauzei atributive de competență prevăzute în favoarea reclamantei.

Prin urmare, față de convenția părților de alegere a instanței, în cauză, competența teritorială de soluționare a cererii este alternativă, reclamanta având, potrivit art. 116 C. proc. civ., dreptul să opteze pentru introducerea cererii fie la tribunalul de la sediul său, fie la una dintre instanțele în circumscripția căreia se află domiciliul pârâților.

În concret, reclamanta și-a exprimat opțiunea în sensul sesizării Tribunalului Bistrița Năsăud – secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal, opțiune care, odată exercitată, nu poate fi cenzurată de instanță din oficiu și nici contestată de către pârâți.

Ca o consecință, instanța sesizată de reclamantă nu putea dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud – secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud – secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-02-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 278/2024
cu pârâta B. S.R.L. – Filiala Bistrița, obiect al dosarului nr. x/2023, cu termen de judecată la 5 februarie 2024, prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 RON, achitată de reclamantă la data de 25.01.202
ÎCCJ 2025-06-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1208/2025
reprezintă un drept real de garanție, potrivit art. 551 pct. 10 C. civ., instanța a apreciat că prezenta cerere este de competența teritorială a Tribunalului Bistrița-Năsăud, ca instanță în circumscripția căreia se află unul dintre imobilel
ÎCCJ 2024-09-25
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1658/2024
Ședința publică din data de 25 septembrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 21
ÎCCJ 2024-10-29
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2308/2024
de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a aceleiași instanțe, reținând, în esență, că, în speță, instanța competentă material și teritorial să judece, în primă instanță pricina, a fost Tribunalul Mehedinți, secția penală, în ap
ÎCCJ 2025-01-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 55/2025
Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I.Cicumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la data de 08.10.2024, în dosar nr. x/94/2024, creditoarea A a solicitat, în contradi
Sursă