ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 278/2024

HOTĂRÂRE

08.02.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 278/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 8 februarie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 7 august 2023 pe rolul Tribunalului Bacău – secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B.. S.R.L. înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile sau/și imobile ale debitoarei aflate în posesia acesteia, până la concurența debitului în cuantum de 300.000 RON.

Tribunalul Bacău – secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 191/2023 din 11 octombrie 2023, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Bacău a reținut că a fost învestit cu soluționarea unei cereri de instituire sechestru asigurător grefată pe o cerere de pretenții de drept comun, între doi profesioniști. A mai reținut că reclamanta are sediul în Municipiul Bacău, iar pârâta are sediul în Municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud.

Raportat la art. 107 din C. proc. civ., Tribunalul Bacău a apreciat că revine Tribunalului Bistrița-Năsăud competența de soluționare a cauzei.

Instanța a constatat că reclamanta a invocat în sprijinul competenței Tribunalului Bacău art. 113 din C. proc. civ. coroborat cu art. 1494 alin. (1) din C. civ. și Decizia C-249/16 a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Deși reclamanta nu a indicat expres care punct de la art. 113 alin. (1) din C. proc. civ. a fost avut în vedere pentru determinarea competenței, singurul care teoretic ar putea determina o altă competență ar fi art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

Numai că la analiza acestui text de lege se constată că este folosită expresia "locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației". Or, în cazul de față nu există un contract. Este vorba despre relații comerciale între profesioniști materializate prin facturi fiscale, dar care nu reprezintă contract în sensul cerut de art. 113 din C. proc. civ.

Prin urmare, Tribunalul Bacău a reținut că acest text de lege nu are aplicabilitate în cauză.

Art. 1494 alin. (1) din C. civ. clarifică noțiunea de locul plății, însă nu se poate aplica art. 113 în cauză pentru motivul că nu există un contract. Nici hotărârea pronunțată în cauza C-249/16 a Curții de Justiție a Uniunii Europene nu are aplicabilitate în cauză, deoarece se referă strict la relațiile dintre instituții de credit și codebitori solidari. Este vorba despre un specific al acestor relații și nu se pot extrapola argumentele într-o cauză cu doi profesioniști.

Pentru aceste argumente, Tribunalul Bacău a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud prin raportare la sediul pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 1/2024 din 12 ianuarie 2024, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bistrița-Năsăud, invocată din oficiu; s-a declinat în favoarea Tribunalului Bacău competența de soluționare a cererii având ca obiect "instituire sechestru asigurător", formulată de creditoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea B. S.R.L. – Filiala Bistrița, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Bacău și Tribunalul Bistrița-Năsăud, s-a suspendat, din oficiu, judecarea cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

În argumentarea acestei sentințe, Tribunalul Bistrița-Năsăud a reținut că excepția necompetenței teritoriale a instanței sesizate inițial nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 din C. proc. civ.. În acest context, soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe.

Tribunalul Bistrița-Năsăud a constatat că pe rolul Tribunalului Bacău, a fost înregistrată, la data de 7 august 2023, acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. – Filiala Bistrița, obiect al dosarului nr. x/2023, cu termen de judecată la 5 februarie 2024, prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 RON, achitată de reclamantă la data de 25.01.2022, cu titlu de avans, în baza facturii nr. x/25.01.2022, precum și la plata dobânzii legale aferente facturilor nr. x/05.10.2022, nr. y/28.01.2022 și nr. 288/25.01.2022.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, sub nr. x/2023, la data de 22 ianuarie 2024.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) din C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 alin. (1) din același cod, va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău – secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 953 alin. (1) din C. proc. civ., "creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată în scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat cerere de chemare în judecată (...)".

Potrivit art. 954 alin. (1) din C. proc. civ., "cererea de sechestru asigurător se adresează instanței care este competentă să judece procesul în primă instanță".

Prin urmare, competența materială este determinată de instanța care este competentă să judece fondului dreptului.

Cum reclamanta A. S.R.L. a introdus acțiunea având ca obiect pretenții pe rolul Tribunalului Bacău – secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, acțiune care a format obiectul dosarului nr. x/2023, cu prim termen de judecată la data de 05.02.2024, prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 RON, achitată de reclamantă la data de 25.01.2022, cu titlu de avans, în baza facturii nr. x/25.01.2022 și la plata dobânzii legale aferente facturilor nr. x/05.10.2022, nr. y/28.01.2022 și nr. 288/25.01.2022, rezultă că aceasta este instanța competentă să judece și sechestrul asigurător.

Înalta Curte mai reține că în conformitate cu dispozițiile art. 130 din C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) din C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Dispozițiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ. stabilesc competența teritorială de drept comun în favoarea instanței în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Or, competența teritorială relativă este una de ordine privată, conform prevederilor art. 129 alin. (3) din C. proc. civ.

Cu privire la momentul procesual până la care partea îndreptățită poate invoca încălcarea competenței teritoriale relative, art. 130 alin. (3) din C. proc. civ. prevede că "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Așadar, în condițiile în care această excepție nu este invocată de către pârât, instanța învestită de reclamant nu o poate invoca din oficiu, ci rămâne competentă să soluționeze litigiul.

În cauză, se constată că pârâta nu a formulat întâmpinare prin care să invoce excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bacău și nici nu a invocat această excepție la primul termen de judecată.

Totodată, în ceea ce privește posibilitatea Tribunalului Bacău de a invoca excepția necompetenței teritoriale, Înalta Curte reține că prin neinvocarea excepției de ordine privată de către pârâtă, prin întâmpinare, această instanță a devenit competentă absolut, cu excluderea competenței oricărei alte instanțe, această împrejurare permițând instanței să analizeze dacă a fost în mod legal învestită prin sentința de declinare, astfel cum rezultă și din decizia nr. 31/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepției necompetenței teritoriale de către Tribunalul Bacău s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 130 din C. proc. civ., în condițiile în care dreptul de a contesta alegerea instanței competente revenea exclusiv pârâtei, care nu a înțeles să invoce vreo excepție.

Față de cele arătate, în aplicarea dispozițiilor art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din același cod, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău – secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.