ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1265/2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 276/2023/16.11.2023, Tribunalul Specializat Mureș a respins cererea debitoarei A. S.R.L. privind repunerea cauzei pe rol, în temeiul art. 400 C. proc. civ. și excepția prematurității formulării cererii de deschidere a falimentului, invocată de aceeași parte prin întâmpinare, a admis cererea creditorului ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE MUREȘ, și, în baza art. 145 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2014, a dispus intrarea debitoarei A. S.R.L. în procedura generală a falimentului, iar, în temeiul art. 145 alin. (2) lit. a), coroborat cu art. 84 alin. (4) din aceeași lege, a dispus dizolvarea societății și ridicarea în tot a dreptului de administrare al debitoarei, precum și alte măsuri.

Împotriva acestei hotărâri, debitoarea A. S.R.L., prin administrator special, a declarat apel, solicitând, totodată, suspendarea executării sentinței apelate până la soluționarea căii de atac devolutive exercitate.

Prin încheierea nr. 297/A/12.12.2023, Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității de reprezentant al administratorului special al debitoarei și ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie formulată de către administratorul judiciar în favoarea debitoarei și a dispus suspendarea executării provizorii a sentinței nr. 276/2023/16.11.2023, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, până la soluționarea apelului declarat împotriva acesteia.

Prin decizia nr. 97/A din 2 aprilie 2024, Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiat apelul.

Împotriva încheierii nr. 297/A/12.12.2023, ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE MUREȘ a declarat recurs, solicitând casarea acesteia, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și, după rejudecare, respingerea cererii de suspendare a intimatei A. S.R.L.

În susținere, autoarea căii de atac a arătat, sub un prim aspect, că dispoziția curții de apel de respingere a excepției lipsei calității de reprezentant a administratorului special este nelegală, în măsura în care prin hotărârea a cărei suspendare se solicitase, dreptul de administrare al debitoarei fusese ridicat, iar cererea de suspendare fusese formulată fără avizul administratorului judiciar.

A mai afirmat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 450 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele art. 43 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 85/2014, întrucât, în cauză, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor legale pentru a se putea dispune măsura suspendării.

De asemenea, a susținut că, în mod greșit, cererea intimatei a fost admisă, deoarece aceasta nu a justificat îndeplinirea cerințelor impuse de lege, limitându-se doar la enumerarea lor. Potrivit recurentei, cererile de apel și de suspendare reprezentau acte procedurale distincte, pentru admisibilitatea cărora legiuitorul a prevăzut cerințe distincte.

În continuare, a prezentat condițiile impuse de art. 450 alin. (1) C. proc. civ., subliniind că afirmațiile intimatei referitoare la lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței sale sunt neîntemeiate, întrucât obligațiile fiscale neexecutate de către debitoare decurgeau chiar din declarațiile întocmite și înregistrate la organul fiscal de către aceasta, iar cererile recurentei de plată a creanței au fost analizate atât de către administratorul judiciar, cât și de către judecătorul-sindic în cadrul contestațiilor formulate de intimată.

A mai arătat că, raportat la prevederile art. 105 din Legea nr. 85/2014, dispozițiile legale privind verificarea creanțelor, inclusiv a celor curente, nu se aplică creanțelor bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenul legal și că, în conformitate cu art. 351 Codul de procedură fiscală, în mod corect, analiza administratorului judiciar a fost limitată la verificarea corespondenței sumei pretinse cu cea înscrisă în documentele depuse în susținere.

În continuare, autoarea căii de atac a evocat dispozițiile art. 1 pct. 18 și ale art. 93 din Legea nr. 207/2015, subliniind că, în cauză, erau întrunite condițiile prevăzute de art. 75 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Potrivit recurentei, nelegalitatea măsurii de suspendare este relevată chiar de soluția curții de apel dată asupra excepției prematurității cererii de deschidere a procedurii falimentului, având în vedere că în justificarea dispoziției de respingere a acesteia s-a reținut că problema cuantumului creanței nu vizează aspecte ce țin de prematuritatea demersului judiciar din cauză.

În altă ordine de idei, a arătat că nemulțumirile intimatei față de măsurile dispuse de administratorul judiciar și de actele administrative fiscale puteau face obiectul unei contestații prevăzute de art. 75 și art. 59 din Legea nr. 85/2014, respectiv de art. 268 Codul de procedură fiscală.

Cu privire la compensare, a arătat că aceasta a operat în baza ordinelor de compensare și că acestea au fost contestate de către intimată atât pe cale administrativă, cât și pe cale judiciară, contestațiile fiind respinse prin hotărâri definitive. Din această perspectivă, a apreciat că problema compensării nu mai putea fi readusă în discuție, chestiunile dezlegate bucurându-se de autoritate de lucru judecat.

În concluzie, a apreciat că dreptul său de creanță se circumscria ipotezei de la art. 143 alin. (3) din Legea nr. 85/2014.

A mai afirmat că la judecarea cererii de suspendare trebuia avut în vedere și faptul că judecătorul-sindic a respins solicitarea intimatei de administrare a probei cu expertiză.

În final, a arătat că intimata nu a respectat planul de reorganizare aprobat, nu a achitat datoriile curente, respectiv creanțele fiscale și că administrarea societății sub supravegherea lichidatorului judiciar nu era de natură să atragă prejudicii societății, de vreme ce aceasta a fost în reorganizare, iar dreptul de administrare nu i-a fost ridicat.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; raportul a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că pot depune puncte de vedere la raport; niciuna dintre părți nu s-a prevalat de acest drept.

Analizând cu prioritate cerința interesului recurentei în soluționarea recursului declarat împotriva încheierii de admitere a cererii de suspendare, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes; în caz contrar, aceasta va fi respinsă ca lipsită de interes, respectiv rămasă fără efect, după caz, în condițiile art. 40 alin. (1) C. proc. civ.

Principiul legalității prevăzut de art. 457 alin. (1) din același Cod impune părților exercitarea căilor de atac prevăzute de lege numai în condițiile și termenele stabilite de aceasta, iar conform art. 458 C. proc. civ., "Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes (…)".

Interesul, înțeles ca o condiție de exercițiu a acțiunii civile, constă în folosul practic pe care o parte îl urmărește prin punerea în mișcare a procedurii judiciare, fiind necesar ca, potrivit art. 33 teza I C. proc. civ., acesta să fie legitim, personal, născut și actual și să se mențină pe tot parcursul procesului, inclusiv în căile de atac.

În speță, recurenta a declarat recurs împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea executării provizorii a sentinței nr. 276/2023/16.11.2023, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș, până la soluționarea apelului declarat împotriva acesteia.

Așadar, folosul practic urmărit de către recurentă prin exercitarea recursului este cel de a obține suspendarea executării hotărârii sus-menționate până la soluționarea căii extraordinare de atac declarate.

Ulterior promovării recursului de față, la 2 aprilie 2024, Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a soluționat apelul prin decizia nr. 97/A, în sensul respingerii acestuia ca neîntemeiat.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că interesul soluționării prezentului recurs nu mai subzistă, în sensul că nu mai este actual, demersul procesual rămânând fără efect.

Prin urmare, soluția care se impune în cauză este cea a respingerii recursului ca rămas fără interes.

De aceea, în considerarea celor reținute mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1), raportat la art. 40 alin. (1) și art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul astfel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca rămas fără interes recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE MUREȘ împotriva încheierii nr. 297/A din 12 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații B. S.P.R.L., A. S.R.L., prin administrator special C., D. S.R.L., E. S.A., F. S.R.L., G., H. S.A., prin administrator judiciar I. S.P.R.L., J., K., L. S.A., M., N., G., salariații debitoarei A. S.R.L. și O. ȘI P..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 mai 2024.