ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1260/2021

Ședința publică din data de 19 mai 2021

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureș sub nr. x/2017 la 8 aprilie 2017, creditoarea A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea S.C. B. S.R.L., deschiderea procedurii insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2014 în ce o privește pe debitoare.

În drept, a invocat art. 5 pct. 20, art. 29, art. 47 și art. 72, art. 38 alin. (1), raportat la art. 70 și următoarele din Legea nr. 85/2014.

Prin sentința nr. 620 din 8 noiembrie 2017 a Tribunalului Specializat Mureș s-a deschis procedura generală a insolvenței societății debitoare.

Prin sentința nr. 643 din 23 decembrie 2019, pronunțată în același dosar, Tribunalul Specializat Mureș a infirmat planul de reorganizare propus de debitoarea S.C B. S.R.L. și a deschis procedura falimentului împotriva acesteia, în temeiul art. 145 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014. A desemnat-o în calitate de lichidator judiciar pe C., cu o retribuție în cuantum de 3.000 RON pentru întreaga procedură, la care se adaugă 5% din sumele rezultate din valorificarea bunurilor debitoarei. În temeiul art. 145 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, a hotărât dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare al acesteia. A luat celelalte măsuri impuse de trecerea la faliment.

Împotriva acestei sentințe, D., în calitate de administrator special al societății debitoare S.C. B. S.R.L. a declarat apel, iar în baza art. 43 alin. (5) lit. c) din Legea nr. 85/2014 a solicitat suspendarea executării sentinței apelate pană la soluționarea apelului.

Prin încheierea nr. 22/A din 7 februarie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea petentului și a dispus suspendarea executării sentinței nr. 643 din 23 decembrie 2019 a Tribunalului Specializat Mureș, pronunțată în dosarul nr. x/2017, până la soluționarea apelului declarat împotriva hotărârii.

Împotriva acestei încheieri, A. S.A. a declarat recurs.

În motivare, recurenta a susținut că nu a fost făcută dovada urgenței măsurii de suspendare a efectelor sentinței apelate, instanța limitându-se la a lua act de faptul că sunt îndeplinite condițiile de formă cerute de lege pentru suspendarea hotărârii de intrare în procedura falimentului, respectiv dovada depunerii cauțiunii, încadrarea într-una dintre excepțiile prevăzute de art. 43 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 și condiția declarării apelului împotriva sentinței.

Recurenta a mai arătat că demersurile făcute de administratorul special și de familia acestuia au ca scop tergiversarea procedurii, ca urmare a numeroaselor contestații formulate, a cererii de strămutare și implicit amânarea cât mai mult posibil a intrării debitoarei în procedura falimentului.

S-a mai susținut că luarea măsurii suspendării executării sentinței lezează interesele creditorilor, recurenta acordându-i debitoarei un credit în sumă de 590.000 euro, iar din luna octombrie 2016, deci de aproape patru ani, societatea nu a restituit creditorului bancar nicio sumă, la data deschiderii procedurii falimentului - 23 decembrie 2019 - creanța băncii fiind de 724.287,07 euro.

În continuare, a mai relevat faptul că judecătorul-sindic a acordat cinci termene pentru confirmarea/infirmarea planului de reorganizare, cu încălcarea art. 139 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, conform căruia termenul pentru confirmarea planului se fixează în cel mult 15 zile de la depunerea la tribunal de către administratorul judiciar a procesului-verbal al adunării creditorilor.

De altfel, s-a mai arătat, judecătorul-sindic i-a introdus în cauză pe fidejusorii E. și F., în calitate de chemați în garanție, fără a se cunoaște temeiul legal în baza căruia a fost luată măsura, în condițiile în care aceștia nu sunt creditori ai societății, iar încheierea nu a fost comunicată și nici nu a fost dată cu cale de atac, recurenta luând cunoștință de această dispoziție din încheierea de suspendare atacată.

Recurenta a afirmat că nu erau îndeplinite condițiile de confirmare a planului de reorganizare, reglementate de art. 139 lit. c) din Legea nr. 85/2014, deoarece planul trebuia să fie votat de cel puțin jumătate din numărul de categorii, cu condiția ca una dintre categoriile defavorizate să accepte planul și ca cel puțin 30% din totalul valoric al masei credale să accepte planul.

În final, recurenta a conchis că sunt netemeinice susținerile aduse în sprijinul luării măsurii de suspendare referitoare la situația neclară a tabelului definitiv, în condițiile în care contestația formulată de D., înregistrată sub nr. x/2017/a16, privind solicitarea înscrierii sale la masa credală cu suma de 135.850 RON reprezentând dividende, a fost respinsă, iar o eventuală modificare a tabelului definitiv prin diminuarea creanței recurentei nu atrage incidența prevederilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 85/2014.

În cauză nu a fost formulată nicio întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților, care nu au înțeles să formuleze un punct de vedere la raport.

Înalta Curte, constatând că prin raport a fost propusă soluția de respingere ca inadmisibil a recursului, a luat în analiză această excepție cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce succed:

Cu titlu preliminar, având în vedere scopul urmărit și conținutul cererii formulate de A. S.A., față de dispozițiile art. 152, coroborat cu art. 22 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte califică drept recurs calea de atac exercitată de parte, reținând că, potrivit art. 97 alin. (1) C. proc. civ., instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și că nu pot exercita căile de atac decât în condițiile reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ. la art. 457.

În cauză, recursul are ca obiect încheierea din 7 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, prin care, în temeiul art. 43 alin. (4) și (5) din Legea nr. 85/2014, raportat la art. 450 și la art. 719 C. proc. civ., a fost dispusă suspendarea executării sentinței nr. 643 din 23 decembrie 2019 a Tribunalului Specializat Mureș, pronunțată în dosarul nr. x/2017 privind deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei S.C. B. S.R.L., până la soluționarea apelului declarat împotriva hotărârii.

Potrivit art. 450 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în forma aflată în vigoare la data începerii procesului - 8 aprilie 2017, "suspendarea executării provizorii va putea fi solicitată fie prin cererea de apel, fie distinct în tot cursul judecății în apel, iar cererea de suspendare se va judeca de către instanța de apel. Dispozițiile art. 719 alin. (6) sunt aplicabile".

Se reține că, deși potrivit art. 719 alin. (6) C. proc. civ. încheierea asupra suspendării executării se poate ataca cu apel, în mod separat, trebuie avută în vedere particularitatea încheierii ce face obiectul controlului judiciar în prezenta cauză, în sensul că aceasta este pronunțată în faza procesuală a apelului de către curtea de apel, în procedura insolvenței.

Fiind un litigiu în materia insolvenței, acesta este guvernat de dispozițiile speciale ale Legii nr. 85/2014, în forma în vigoare la data introducerii cererii de deschidere a procedurii, astfel încât vor fi avute în vedere dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora, "hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel" și cele prevăzute de art. 43 alin. (1) din același act normativ, în conformitate cu care, "curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic. Hotărârile curții de apel sunt definitive".

Mai mult, potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea 2/2013 cu referire la art. 483 alin. (2), teza finală, din C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanță sunt supuse numai apelului".

Nu în ultimul rând, instanța supremă are în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive … hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)" și că, în baza alin. (2) al aceluiași articol, "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".

Prin urmare, deși conform prevederilor legale menționate anterior încheierea de suspendare a executării provizorii poate fi atacată cu apel, cu toate acestea în situația particulară în care aceasta a fost pronunțată de curtea de apel ea devine o hotărâre definitivă, nefiind susceptibilă de apel, care să fie judecat la instanța imediat superioară, Înalta Curte de Casație și Justiție.

Aceasta deoarece, potrivit art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursuri, precum și orice alte cereri date prin lege în competența sa.

Prin urmare, cum în speță sentința nr. 643 din 23 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Specializat Mureș este supusă numai căii de atac a apelului, încheierea pronunțată în soluționarea cererii de suspendare a executării provizorii, respectiv cea cu numărul x din 7 februarie 2020 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, aferentă cererii de apel este definitivă, pentru că nu poate fi supusă altor căi de atac decât cele pe care le are deschise hotărârea supusă executării, dat fiind caracterul incidental al cererii formulate în cadrul unui proces aflat în curs de desfășurare.

Așadar, încheierea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac, consacrat de art. 129 din Constituția României, ca și de art. 457 C. proc. civ., raportat la art. 43 alin. (1) teza finală și la art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Pentru considerentele expuse și având în vedere dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca inadmisibil recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-creditoare A. S.A. împotriva încheierii nr. 22/A din 7 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 mai 2021.