ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1262/2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița – secția Civilă la 29.05.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții CN LOTERIA ROMÂNĂ S.A. (CNLR) și B., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâții la plata către reclamantă a drepturilor salariate aferente perioadei iunie- iulie 2020, după reînceperea activității sistate pe situație de urgență și până la desfacerea ilegală și abuzivă a contractului colectiv de muncă, a dreptului privind decontarea transportului pe distanta localitatea de domiciliu, Fetești și locul de muncă, Călărași, conform aceluiași contract, să constate situația de discriminare în care s-a aflat în raport cu ceilalți salariați aflați în situații similare și care au beneficiat de aceste drepturi, să oblige pârâții la plata daunelor morale și patrimoniale, în cuantum de 500.000 euro, pentru încălcarea drepturilor prevăzute în Codul Muncii și de contractul colectiv de muncă aplicabil.

Prin sentința civilă nr. 864/F/11.10.2023, Tribunalul Ialomița – secția Civilă a admis excepția necompetenței teritoariale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

În motivare, a reținut că, prin cererea introductivă, reclamanta a precizat că are reședința în Constanța, str. x, jud. Constanța, adresă indicată pentru corespondența cu instanța. De asemena, a statuat că noțiunea de domiciliu, în cazul în care reclamantul este salariat, trebuie interpretată în sensul că aceasta nu se referă doar la locuința statornică și principală a acestuia, ci și la locul unde poate fi găsit pentru comunicarea actelor de procedură. Prin urmare, a considerat că atunci când reclamantul salariat dispune atât de reședință, cât și de domiciliu, el are un drept de opțiune între instanța competentă material de la domiciliul său și cea competentă de la reședința sa, potrivit art. 116 C. proc. civ.

Cum reclamanta a ales să sesizeze instanța aflată în circumscripția reședinței, a apreciat că Tribunalului Constanța îi revine competența de soluționare a litigiului.

Cauza a fost înregistrată la 31.10.2023, sub același număr unic, pe rolul Tribunalului Constanța – secția I Civilă, care, prin sentința civilă nr. 1326/19.04.2024, și-a declinat competența de soluționare a procesului în favoarea Tribunalului Ialomița.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, față de natura litigiului dedus judecății, competența în cauză se determină potrivit art. 269 din Codul Muncii, reclamanta având alegerea, potrivit art. 116 C. proc. civ., între instanța de la domiciliul său și instanța în a cărei circumscripție reclamanta își are domiciliul,

Cum potrivit cererii introductive și rezultatelor interogării realizate în baza de date D.E.P.A.B.D., reclamanta are reședința în Constanța, jud. Constanța, iar domiciliul în Municipiul Fetești, str. x, jud. Ialomița, iar aceasta a ales să sesizeze Tribunalul Ialomița, a apreciat că această din urmă instanță a devenit competentă să judece cauza.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit, Înalta Curte, constatând în prealabil legalitatea învestirii, reține următoarele:

Instanța a fost învestită cu o acțiune în materia litigiilor de muncă, cauza având ca obiect plata unor drepturi salariale.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, în forma aplicabilă la data inițierii procesului, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

Așadar, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este alternativă, dând posibilitatea reclamantului de a alege dintre instanțele deopotrivă competente, respectiv cea de la locul unde își are domiciliul sau sediul, cea de la locul de muncă sau cea de la locul unde își are reședința.

Este de subliniat că, în cazurile de competență alternativă, alegerea instanței aparține reclamantului, conform art. 116 C. proc. civ., iar, o dată învestită una dintre instanțele competente teritorial, opțiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acțiunii se stabilește în mod definitiv competența teritorială a instanței respective.

Înscrisurile de la dosar relevă că la data declanșării procesului, titulara acțiunii avea domiciliul în circumscripția Tribunalului Constanța, iar reședința în circumscripția Tribunalului Ialomița.

Reclamanta și-a manifestat opțiunea de a învesti tribunalul de la locul unde aceasta își are reședința.

Așa fiind, instanța supremă constată că sesizarea primei instanțe s-a efectuat cu respectarea art. 269 din Codul Muncii, Tribunalului Ialomița revenindu-i competența de judecare a cauzei.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Ialomița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 mai 2024.