ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.05.2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1255/2024

HOTĂRÂRE
30.05.2024
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1255/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1913/2021 din 1 iulie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Alba – secția I Civilă a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de intimata A. și, în consecință, a respins cererea formulată de contestatorul B., în contradictoriu cu această pârâtă, având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere nr. 612/2011, emisă de intimată, contestatorul fiind obligat să plătească acesteia suma de 2.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri și a încheierilor din 25 martie 2021, 15 aprilie 2021 și 6 mai 2021, pronunțate în dosarul sus-menționat, precum și a încheierii civile nr. 180/CC/F/2021 din 1 iulie 2021, pronunțată de Tribunalul Alba – secția I Civilă în dosarul nr. x/2020, contestatorul B. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 392/2022 din 22 februarie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia – secția I Civilă, a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii și încheierii din 1 februarie 2022 din dosarul nr. x/2020, precum și a încheierii civile nr. 17/2022 din 1 februarie 2022 pronunțată de Curtea Alba Iulia – secția I Civilă în dosarul nr. x/2020, B. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 1706 din 21 septembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a respins recursul ca inadmisibil.

La 7 mai 2024, B. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei instanței supreme menționate anterior, care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă la 8 mai 2024, sub nr. x/2024. În cuprinsul cererii sale, contestatorul a menționat că motivarea căii de atac urmează a o realiza la o dată ulterioară, după comunicarea numărului de dosar atribuit acesteia.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Până la acest termen contestatorul nu a depus motivele contestației în anulare.

Verificând cu prioritate regularitatea formulării contestației în anulare prin prisma dispozițiilor art. 506 alin. (2) C. proc. civ., reține următoarele:

Potrivit art. 506 C. proc. civ., "(1) Contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă. (2) Contestația se motivează în termenul de 15 zile prevăzut la alin. (1), sub sancțiunea nulității acesteia."

În conformitate cu prevederile art. 184 alin. (1) C. proc. civ., termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel.

În speță, decizia nr. 1706 din 21 septembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, obiect al contestației în anulare, a fost comunicată contestatorului la 22 aprilie 2024, așa cum rezultă din actele dosarului - dosar de recurs.

Contestația în anulare a fost transmisă instanței supreme prin poștă electronică, la 7 mai 2024, fără a cuprinde și motivele pe care aceasta se întemeiază, contestatorul învederând că le va depune ulterior.

Calculând, potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., termenul legal de 15 zile, Înalta Curte constată că acesta s-a împlinit la 8 mai 2023, fără ca autorul căii de atac să fi depus motivele contestației în anulare.

În acest context, având în vedere că în temeiul principiului legalității căii de atac, această cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată decât în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 503 - 506 C. proc. civ., Înalta Curte, în lipsa unor motive formulate în termenul legal de 15 zile, va reține aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 506 alin. (2) teza finală din același act normativ, ce sancționează cu nulitatea această neregularitate procedurală.

Împrejurarea că la data formulării contestației în anulare autorul căii de atac nu cunoștea numărul de înregistrare al cererii sale nu este de natură să înlăture nulitatea actului de procedură, de vreme ce, pe de o parte, îndeplinirea obligației de motivare a contestației în anulare în termenul legal nu este condiționată de o astfel de ipoteză, iar, pe de altă parte, exercitarea drepturilor procesuale nu se poate efectua decât în limitele, condițiile și termenele instituite de legiuitor.

În acest sens, se cuvin a fi enunțate statuările Curții Constituționale din decizia nr. 322/2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 506 din C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 738 din 27 august 2018, în cuprinsul cărora s-a reținut că prin condiționarea valorificării unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen nu se încalcă accesul al justiție și nici nu se restrânge exercițiul acestuia, ci vine să asigure un climat de ordine, indispensabil în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile și asigurând protecția drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți. Astfel, "termenele instituite prin textul de lege criticat au în vedere soluționarea procesului cu celeritate, în absența lor contestația în anulare putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură a genera o stare de perpetuă incertitudine în ceea ce privește raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, afectând astfel grav stabilitatea și securitatea care trebuie să le caracterizeze."

Așa fiind, pentru toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 506 alin. (2) C. proc. civ., va anula contestația în anulare.

Anulează contestația în anulare formulată de contestatorul B. împotriva deciziei nr. 1706 din 21 septembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimata A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 mai 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-10-08
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1705/2024
Ședința publică din data de 8 octombrie 2024 Deliberând asupra constatării perimării cererii de recurs constată următoarele: 1. Prin sentința civilă nr. 1913/2021 din 01.07.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020 Tribunalul Alba, secția I ci
ÎCCJ 2025-02-04
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 233/2025
tot sentința apelată, în sensul că a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții B., D. și C. S.R.L. A înlăturat dispoziția de obligare a pârâtei D. la plata cheltuielilor de judecată la fond în fa
ÎCCJ 2025-01-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 13/2025
i civile nr. 273/A/2020 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2020. Petentul A. a formulat cerere de îndreptare și lămurire a deciziei civile nr. 253/2021 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă înregistrată s
ÎCCJ 2022-03-10
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 588/2022
. S.R.L. la plata sumei de 6.027,3 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței atacate și a fost obligată intimata B. să plătească apelantei S.C. A. S.R.L. suma de 13.538,43 RON, cu titlu de che
ÎCCJ 2023-05-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 822/2023
, secția I civilă în dosarul nr. x/2016 a formulat apel pârâta D., solicitând în principal, suspendarea judecății apelului până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Alba, iar pe fond, schimbarea în tot a hotărâr
Sursă