ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1239/2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 28.02.2023 pe rolul Tribunalului București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, un număr de 21 de reclamanți, printre care și A., au chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Digitalizarea României, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să le plătească drepturile bănești cuvenite cu ocazia sărbătorilor de Paște și Crăciun, a zilelor de 8 martie și 1 iunie, precum și sporul pentru operarea de sisteme informatice naționale ce furnizează servicii de e-Guvernare, actualizate cu indicele de inflație, și dobânda legală.

Prin încheierea din 25.05.2023, instanța a disjuns cererile reclamanților al căror domiciliu nu se află în raza teritorială a Tribunalului București, formând, astfel, dosare separate; printre ele și cel care poartă nr. x/2023, în care reclamantă este A..

În acest dosar nou format, Tribunalul București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a pronunțat sentința civilă nr. 3796/15.06.2023, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

În motivarea acestei hotărâri, a reținut că litigiul are natura juridică a unui conflict individual de muncă, că domiciliul reclamantei este în județul Constanța, iar în raport cu data introducerii acțiunii inițiale, 28.02.2023 – când dispozițiile art. 211 din Legea nr. 62/2011 erau abrogate – a dat eficiență art. 269 alin. (2) din Codul muncii, care stabilește competența de soluționare în favoarea instanței în circumscripția căreia reclamantul își are domiciliul sau reședința.

Astfel învestit, prin sentința civilă nr. 1478/29.04.2024, Tribunalul Constanța – secția I Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că în ipoteza coparticipării procesuale active, reglementată de dispozițiile art. 59 C. proc. civ. și art. 269 alin. (3) din Codul muncii, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți și, cum ceilalți reclamanți au domiciliul în București, a statuat că Tribunalul București este competent să soluționeze și cererea reclamantei B..

Înalta Curte, constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență, în temeiul art. 135 C. proc. civ. și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente:

Între părți s-a declanșat un conflict de muncă, iar în dosarul din care s-a format prin disjungere cauza de față, reclamanții pretind obligarea angajatorului, Autoritatea pentru Digitalizarea României, la plata unor drepturi bănești.

În conformitate cu dispozițiile art. 59 C. proc. civ., "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept sau ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură", iar potrivit art. 269 alin. (3) din Codul muncii, "Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți".

Incidența dispozițiilor art. 59 C. proc. civ. reclamă existența unui drept ori a unei obligații comune sau situația ca acestea să izvorască din aceeași cauză ori ca între ele să existe o strânsă legătură.

În cauză, sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cât timp litigiul are ca obiect acordarea unor drepturi bănești despre care reclamanții afirmă că au fost reglementate în contractul colectiv de muncă, așadar privește dobândirea unor drepturi care au aceeași cauză și între care există o strânsă legătură.

Prin urmare, fiind îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active și întrucât domiciliul reclamanților ale căror cereri au fost menținute în dosarul inițial este situat în circumscripția Tribunalului București, pentru ceilalți reclamanți, care nu au domiciliul în raza instanței sesizate, operează prorogarea de competență.

Mai mult, disjungerea este o măsură procesuală ce poate fi luată pentru buna administrare a justiției, a cărei adoptare nu atrage însă necompetența instanței, ci cauza disjunsă rămâne în competența instanței legal învestite material și teritorial, de vreme ce prorogarea legală de competență a operat de la momentul sesizării instanței cu acțiunea introductivă comună.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (3) din Codul muncii, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 mai 2024.