ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1155/2024
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1155/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la 08.02.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acestora din urmă, conform raporturilor contractuale derulate potrivit contractului nr. x din data de 20.06.2018, la plata sumei de 4861,56 RON reprezentând valoarea obligației principale, la plata penalităților de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, precum și la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 de RON.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1025-1033 C. proc. civ., art. 1270 alin. (1) C. civ., art. 1350 C. civ., art. 1516 C. civ., art. 411 alin. (2), art. 1030 alin. (1) C. proc. civ.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, între reclamantă și pârâta B., domiciliată în jud. Argeș, s-a încheiat Contractul de furnizare servicii nr. x/20.06.2018, prin care s-a convenit ca B. să beneficieze de serviciile de comunicații electronice furnizate în schimbul plății tarifelor agreate.
În temeiul acestui contract, pârâtei i-au fost furnizate serviciile contractate, fără ca aceasta să-și respecte obligația corelativă de plată, asumată contractual.
Prin sentința civilă nr. 5032/2023 din 12.10.2023, pronunțată de Judecătoria Pitești – secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, fiind declinată soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că, potrivit verificărilor efectuate în baza de date, domiciliul pârâtei C. este în București, iar în raport de dispozițiile art. 121 C. proc. civ., competența aparține Judecătoriei Sectorului 6 București.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la 21.11.2023.
La 13.12.2023, reclamanta A. S.A. a depus la dosar o cerere modificatoare/precizatoare, prin care a arătat că înțelege să se judece doar cu pârâta B., cealaltă pârâtă, C., fiind menționată în cererea de chemare în judecată dintr-o simplă eroare. În atare condiții, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, în raport de domiciliul pârâtei B..
Prin sentința civilă nr. 1925 din 07.03.2024, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată de reclamantă, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că, domiciliul singurei debitoare chemate în judecată, B., este în raza de competență a Judecătoriei Pitești.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 129 alin. (2) și (3), art. 130 alin. (2), art. 132 alin. (1) și (3) raportat la art. 1028 și art. 121 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Judecătoriei Pitești.
Asupra prezentului conflict de competență, constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ.: "există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces".
Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că cele două instanțe – Judecătoria Pitești și Judecătoria Sectorului 6 București - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece cererea de valoare redusă formulată în cauză, declinările de competență fiind reciproce.
Din punct de vedere al competenței teritoriale, se constată că ambele instanțe au reținut corect incidența în cauză a dispozițiilor art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., care trimit la dreptul comun, precum și incidența în cauză a dispozițiilor art. 121 C. proc. civ., care dispun că cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului.
Astfel, se reține că, potrivit precizării de acțiune depusă de reclamantă la dosarul cauzei, singura pârâtă în cauză este B., domiciliată în jud. Argeș, localitate aflată în aria de competență a Judecătoriei Pitești, aceasta fiind instanța competentă în soluționarea cauzei, în aplicarea dispozițiilor legale incidente, respectiv art. 121 C. proc. civ.
În consecință, văzând dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 mai 2024.