ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința din camera de consiliu din data de 29 octombrie 2025
Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 291/18.12.2024, pronunțată de Judecătoria Turnu Măgurele s-au dispus următoarele:
În baza art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) și d) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. art. 35 alin. (1) și art. 41 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. (1), art. 229 alin. (1) lit. b) si d) C. pen., în dauna persoanei vătămate Primăria Comunei Beciu, la pedeapsa închisorii de 8 luni.
S-a constatat că în urma condamnării inculpatului prin sentința penală nr. 2/06.01.2022 a Judecătoriei Brezoi, pronunțată în dosarul nr. x/2021, definitivă prin neapelare la data de 18.01.2022, prin care s-au contopit două infracțiuni concurente, judecate separat, așa cum a rezultat din sentința penală nr. 102/03.03.2021 pronunțată de Judecătoria Cornetu și sentința penală nr. 64/02.04.2021 pronunțată de Judecătoria Brezoi, acestuia i-a fost aplicată sancțiunea închisorii de 2 ani și 4 luni, fiind stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, începând cu data de 21.05.2021, data rămânerii definitive a primei hotărâri.
În baza disp. art. 96 alin. (4) C. pen., s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii de 2 ani și 4 luni, dând eficiență disp. art. 96 alin. (5) C. pen.
În baza disp. art. 43 alin. (1) C. pen., cele două pedepse stabilite au fost cumulate, rezultând o pedeapsă de 3 ani, stabilind ca această pedeapsă să fie executată în regim de detenție.
S-a dispus emiterea unui mandat de executare în conformitate cu dispozitivul prezentei sentințe penale la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza disp. art. 25 C. proc. pen., art. 397 C. proc. pen.., s-a admis acțiunea civilă.
A fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 5.100 RON reprezentând prejudiciul material suferit de partea civilă Primăria comunei Beciu.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 700 RON (550 RON în cursul urmăririi penale și 150 RON în fața instanței).
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 682/A din data de 30 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2023 în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat, apelul declarat de apelantul - inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 291/18.12.2024, pronunțată de Judecătoria Turnu Măgurele în dosarul nr. x/2023.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 400 de RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 998 de RON, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva hotărârii instanței de apel, la data de 10 iunie 2025 a formulat cerere de recurs în casație, inculpatul A., prin email, fără a fi întemeiată pe vreunul dintre cazurile de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
A solicitat admiterea recursului în casație, casarea în totalitate a deciziei menționate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel iar, în subsidiar, rejudecarea cauzei de un alt complet.
În esență, a susținut:
Nerespectarea dispozițiilor privind compunerea completului de judecată și publicitatea ședinței - Dosarul nu s-a aflat pe lista de ședință publicată la termenul din 30.04.2025, ceea ce constituie o încălcare gravă a dreptului la un proces echitabil și a principiului contradictorialității, prevăzut de art. 6 CEDO și art. 353 alin. (1) C. proc. pen.
Încălcarea legii penale substanțiale - art. 74 C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.
Instanța de apel a respins în mod nemotivat solicitarea de reducere a pedepsei, invocând doar perseverența infracțională, fără a analiza în concret circumstanțele personale, familiale și atitudinea procesuală sinceră a inculpatului.
Curtea de Apel București, în conformitate cu art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a dispus comunicarea cererii de recurs în casație formulată de către inculpatul A. cu mențiunea că se pot formula concluzii scrise, în termen de 10 zile, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București la data de 10 iulie 2025 și părții civile Unitatea Administrativ Teritorială Beciu la data de 18 iulie 2025.
Cu privire la cererea de recurs în casație formulată de către inculpatul A., nu au fost depuse concluzii scrise.
Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casație formulată de către inculpatul A., a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 12 septembrie 2025, stabilindu-se termen pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 C. proc. pen., la data de 29 octombrie 2025, fără citarea părților și fără participarea procurorului și întocmirea de către magistratul asistent a raportului asupra cererii de recurs în casație.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 682/A din data de 30 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., cu titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este formulată în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434 din C. proc. pen. (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 din C. proc. pen. (referitoare la conținutul cererii) și art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.
Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată că recurentul A. a formulat recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 682/A din data de 30 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2023, în termenul legal de 30 de zile, calculat de la comunicarea deciziei atacate, conform art. 435 din C. proc. pen.
Decizia penală nr. 682/A din data de 30 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2023, face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație, conform art. 434 din C. proc. pen., fiind pronunțată de curtea de apel ca instanță de apel, prin respingerea apelului inculpatului.
Referitor la cerințele prevăzute la art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., privind titularii cererii de recurs în casație, se reține că cererea a fost formulată de recurentul A., în calitate de inculpat.
Cu privire la condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen. sunt menționate: numele, prenumele și domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 682/A din data de 30 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2023), iar cererea poartă semnătura recurentului inculpat.
În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că în cuprinsul cererii de recurs în casație nu a fost indicat niciun caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
Simpla enumerare a nemulțumirilor recurentului nu satisface exigențele cerinței de admisibilitate prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., care presupune indicarea expresă a cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora.
Nu este suficient ca, din cuprinsul cererii, să reiasă doar voința de a recura, fiind necesar să rezulte și limitele acestei voințe prin indicarea cazurilor de casare, întrucât numai în aceste limite poate opera controlul instanței de casație, care nu are posibilitatea legală de a lua în considerare, din oficiu, unele cazuri de casare.
Raportând argumentele recurentului se constată că motivele invocate de acesta se referă la reducerea pedepsei, astfel că motivele recurentului nu pot fi subsumate niciun caz de casare care să permită reformarea hotărârii definitive.
În jurisprudența instanței supreme s-a constatat că în situația în care argumentele aduse în susținerea cererii nu se subsumează în mod real unui caz de casare, nu există motive pentru a se constata admisibilitatea cererii de recurs în casație.
Se mai impune precizarea că recursul în casație nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta își menține caracteristica de exercitare numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv a legalității hotărârii anterior pronunțate.
Pentru argumentele prezentate, având în vedere că recurentul inculpat în cuprinsul cererii nu a indicat niciun caz de casare, iar motivele invocate nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 din C. proc. pen., Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., urmează să respingă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 682/A din data de 30 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2023, în cauză nefiind îndeplinește în mod cumulativ condițiile de admisibilitate prev. de art. 434-438 C. proc. pen.,
Conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
În temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 682/A din data de 30 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2023.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2025.