ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1975/2024

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 7 iunie 2022 pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a civilă, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., să se constate nulitatea absolută a hotărârilor Adunărilor Generale Ordinare a Acționarilor pârâtei din 19 aprilie 2022. De asemenea, a solicitat radierea din Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București a înregistrărilor efectuate sau a mențiunilor înregistrate cu privire la Hotărârile Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din 19 aprilie 2022 și publicarea hotărârii judecătorești de anulare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Tribunalul București – secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 2710/2022 din 11 noiembrie 2022, a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; a constatat nulitatea absolută a hotărârilor adunării generale ordinare a acționarilor pârâtei din data de 19 aprilie 2022; a dispus radierea din Registrul Comerțului a mențiunilor făcute în baza hotărârii anulate odată cu rămânerea definitivă a hotărârii; instanța a dispus ca hotărârea să fie publicată în Monitorul Oficial la data rămânerii definitive; pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 21.383,95 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Apelanta-pârâtă B. S.A. a formulat o cerere de apel principal împotriva sentinței primei instanțe, solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și respingerea acțiunii în anulare a hotărârii AGOA B. S.A. nr. 53/19.04.2022, cu cheltuieli de judecată.

Împotriva aceleiași sentințe, apelanta-reclamantă A. a formulat o cerere de apel incident, prin care a solicitat înlăturarea considerentelor din hotărârea atacată referitoare la netemeinicia motivului de nulitate privind abuzul de majoritate și înlocuirea considerentelor primei instanțe cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii apelate.

La termenul de judecată din 18 ianuarie 2024, Curtea de Apel București a rămas în pronunțare pe cererea formulată de apelanta-reclamantă A., prin care s-a solicitat suspendarea judecății cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2020, aflat pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a civilă.

Prin încheierea din 18 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis cererea de suspendare a judecății cauzei referitoare la cererea de apel principal formulată de apelanta-pârâtă B. S.A. și la cererea de apel incident formulată de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 2710/11.11.2022 a Tribunalului București – secția a VI-a civilă; în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecății cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023 (anterior rejudecării dosarul având nr. x/2020), aflat pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a civilă.

Pârâta B. S.A. a declarat recurs împotriva încheierii din 18 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2022, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă la data de 11 aprilie 2024. A solicitat admiterea recursului și casarea încheierii atacate, cu consecința trimiterii cauzei către instanța de apel în vederea continuării judecății.

Autoarea căii de atac apreciază că măsura suspendării judecării cauzei poate fi dispusă după ce instanța verifică condițiile prevăzute de dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., potrivit cărora instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

Din prevederile art. 413 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că instanța trebuie să aibă în vedere și un criteriu de oportunitate, însă acesta este subsidiar verificării condițiilor incidenței cauzei de suspendare facultativă.

Încheierea recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Instanța de apel a încălcat prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. pentru motivul că dezlegarea cauzei deduse judecății nu depinde de soluționarea dosarului nr. x/2023 (anterior rejudecării dosarul având nr. x/2020), ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Astfel, s-a arătat că reclamanta A., prin acțiunea formulată, a susținut nelegalitatea convocării adunării generale, întrucât "Hotărârile AGOA și AGEA din 10.08.2020 au fost anulate în primă instanță în dosarul nr. x/2020".

Față de modalitatea în care reclamanta a dedus judecății acest motiv de nelegalitate, instanța de fond a valorificat exclusiv autoritatea de lucru judecat provizorie a sentinței civile nr. 563/2021, pronunțate de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2020.

Așadar, reclamanta a invocat că, anterior adoptării hotărârii AGOA contestată în cauza de față, cele două hotărâri din 10 august 2020 au fost anulate în primă instanță, în dosarul nr. x/2020.

În analiza cererii de suspendare, instanța a ignorat exact această nuanță deosebit de importantă.

Sentința Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a fost anulată definitiv de către Curtea de Apel București, ceea ce înseamnă că anterior convocării adunării - 19.04.2022 - nu exista o sentință de anulare, chiar și nedefinitivă.

Unicul argument al reclamantei A. este acela că, la data convocării adunării generale, exista o sentință de anulare a hotărârilor din 10 august 2020. Este clar că acest argument nu se mai menține în raport de anularea ei de către Curtea de Apel București.

Atât timp cât acesta a fost singurul motiv de nulitate invocat, recurenta-pârâtă consideră că apelul său poate fi analizat și soluționat, neexistând nicio legătură de dependență cu dosarul nr. x/2023.

O eventuală înrâurire a dosarului nr. x/2023 cu cauza dedusă judecății în prezentul dosar ar fi putut exista doar în situația în care sentința dată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2020 ar fi rămas definitivă.

Întrucât sentința respectivă a fost anulată de către Curtea de Apel București, legătura dintre cele două cauze nu există. De asemenea, nu se mai verifică teza reclamantei care a susținut faptul că, anterior convocării adunării, exista o sentință de anulare a celor două hotărâri din 10 august 2020.

Împrejurarea că se continuă judecata în dosarul nr. x/2023, ceea ce ar putea conduce la o eventuală nulitate a celor două hotărâri AGOA și AGEA din 10.08.2020, este un argument distinct de motivele invocate prin acțiunea în anulare.

O eventuală decizie de anulare, pronunțată în dosarul nr. x/2023, este una care se va pronunța în viitor, astfel că rămâne premisa de a nu exista o sentință de anulare a hotărârilor din 10.08.2020 la data la care s-a convocat adunarea generală contestată în cauza de față.

Cum reclamanta a invocat nulitatea din perspectiva anteriorității sentinței de anulare față de data convocării adunării, soluția ce se va pronunța în viitor, în dosarul nr. x/2023, reprezintă o chestiune colaterală prezentului cadru procesual, neinvocată de către nicio parte și care nu are nicio legătură cu dosarul nr. x/2023.

Așadar, suspendarea judecății cauzei ce formează obiectul prezentului dosar, în faza procesuală a apelului, nu face decât să mențină o hotărâre judecătorească complet nelegală, validând, în mod absurd, o altă sentință anulată la data promovării recursului de față.

Recurenta-pârâtă a concluzionat în sensul că dezlegarea ce urmează să fie dată în prezenta cauză nu depinde de soluționarea dosarului nr. x/2023

Printr-o altă critică recurenta a susținut faptul că motivarea instanței de fond este străină de natura cauzei, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În primul rând, instanța a reținut că măsura suspendării judecății cauzei nu produce prejudicii profunde și greu de suportat pârâtei. Chiar premisa de la care pornește instanța de apel și considerentele care o sprijină sunt străine de natura cauzei și de verificările pe care instanța trebuie să le realizeze, conform art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Potrivit recurentei, instanța trebuia să analizeze motivul de nelegalitate invocat de către reclamantă, prin raportare la sentința pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2020, care a fost anulată de către Curtea de Apel București, sentința pronunțată în prezenta cauză care a valorificat exclusiv autoritatea de lucru judecat provizorie și apelul formulat de pârâtă. Doar în aceste condiții, instanța ar fi putut observa că nu există o legătură de dependență între cele două cauze.

Producerea sau nu a unor prejudicii părților prin suspendarea judecății cauzei este o chestiune de oportunitate, însă instanța trebuie să verifice, în principal, îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 413, chestiunea oportunității fiind, cel mult, una subsidiară.

Din maniera în care instanța de apel a motivat încheierea recurată, rezultă că acest argument este folosit ca unul principal pentru a se dispune însăși suspendarea judecății cererilor de apel. Acest element nu poate fi de natură să înfrângă principiul reglementat de art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale cu privire la soluționarea cauzei într- un termen optim, rezonabil și previzibil.

Distinct de faptul că instanța nu a motivat de ce măsura suspendării nu ar prejudicia pârâta, este clar că menținerea pe o perioadă nedeterminată a unei sentințe care se bazează exclusiv pe o soluție desființată o prejudiciază pe pârâtă, întrucât există riscul real de a reprezenta fundament pentru noi demersuri șicanatorii inițiate de intimata-reclamantă.

În al doilea rând, instanța a reținut că pârâta a criticat, prin apelul formulat, faptul că instanța de fond nu a dispus măsura suspendării cauzei. Această teză este străină de natura cauzei, deoarece susținerile din cererea de apel nu au nicio legătură cu condițiile pe care instanța trebuie să le analizeze pentru a dispune suspendarea cauzei.

Pe de altă parte, instanța de apel a înțeles greșit argumentația invocată de pârâtă. În realitate, pârâta a susținut faptul că instanța de fond trebuia să dea prevalență prezumției de validitate și să respingă întrutotul teza autorității de lucru judecat provizorie. Pârâta a susținut, în subsidiar, faptul că instanța trebuia să pună în discuție suspendarea judecății cauzei, în loc să aleagă varianta de a se pronunța asupra nulității unei hotărâri AGA în baza autorității de lucru judecat provizorii.

Recurenta-pârâtă consideră că opțiunea pronunțării nulității unei hotărâri a adunării generale în baza autorității de lucru judecat provizorii este, în orice caz, complet exclusă.

La data convocării adunării generale, dar și la momentul formulării prezentului recurs, cele două hotărâri din 10 august 2020 sunt valabile și se bucură de prezumția de legalitate. De asemenea, la data convocării și adoptării hotărârii adunării generale contestate în cauza de față, dar și la data promovării recursului, toate prevederile legale și formalitățile de convocare a adunării au fost respectate.

Actul constitutiv era valabil și la data adoptării hotărârii adunării generale, fiind îndeplinite formalitățile de opozabilitate prin notarea la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București. De la data aprobării, toate adunările generale ale acționarilor, ordinare sau extraordinare, s-au desfășurat cu respectarea actului constitutiv, regulamentului de organizare și funcționare, precum și a dispozițiilor legale.

Dacă s-ar accepta varianta propusă de instanța de apel, s-ar ajunge la o concluzie absurdă și anume că o eventuală soluție de anulare a hotărârilor din 10 august 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2023, în anul 2026, ar conduce la nulitatea tuturor hotărârilor adunării generale adoptate în perioada 2020 - 2026. Teza instanței este absurdă și din perspectiva faptului că impune în mod indirect societăților să își blocheze complet activitatea doar pentru motivul că a fost formulată o acțiune în anulare a unei hotărâri AGA. Este clar că o astfel de interpretare validează, în mod indirect, un veritabil abuz de drept.

Este lipsit de logică juridică să se susțină faptul că din anul 2020 de când a fost formulată acțiunea în anulare în dosarul nr. x/2020, Consiliul de Administrație să nu mai poată convoca nicio adunare generală, întrucât este posibil ca 6-7 ani mai târziu să fie anulate definitiv cele două hotărâri.

Pentru toate aceste motive, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului și casarea încheierii atacate, cu consecința respingerii cererii de suspendare și trimiterii cauzei la Curtea de Apel București, în vederea continuării judecății apelului.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. a transmis la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii încheierii de suspendare, ca fiind temeinică și legală; la fila x – pct. C din întâmpinare – intimata-reclamantă a prezentat "Considerente privind inadmisibilitatea motivelor expuse în cuprinsul subcapitolului 3, capitolul III din cererea de recurs ".

Recurenta-pârâtă B. S.A. a transmis la dosar răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea apărărilor formulate de intimată. În esență, a arătat că nu sunt inadmisibile argumentele, cum susține intimata, ci sunt încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Prin rezoluția din 10 iulie 2024 s-a fixat termen la data de 31 octombrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, întrucât procesul este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

Analizând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că argumentele formulate de intimata-reclamantă în susținerea inadmisibilității motivelor expuse în cuprinsul subcapitolului 3, capitolul III din cererea de recurs nu pot fi analizate distinct, pe calea unei excepții, având în vedere că acestea se suprapun celorlalte critici subsumate motivelor de recurs invocate în cauză. De aceea, acestea vor fi examinate în mod integrat, cu ocazia analizării pe fond a cererii de recurs.

Cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. evocă prevederile art. 175 și art. 176 din acest act normativ cu privire la nulitatea condiționată sau necondiționată a actelor de procedură, precum și pe cele ale art. 178, referitoare la regimul juridic al nulității, și ale art. 179 din cod, care vizează efectele acesteia.

Nulitatea, ca sancțiune procedurală, se impune a fi analizată în strânsă corelație cu actele de procedură pe care instanța, părțile sau alți participanți le-au îndeplinit pe parcursul activității judiciare.

Recurenta-pârâtă critică măsura dispusă prin încheierea recurată din perspectiva faptului că au fost aplicate nelegal dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de către Curtea de Apel București, care a suspendat pricina, arătând, în esență, că litigiul în raport cu care s-a admis cererea de suspendare nu ar avea o înrâurire asupra soluționării litigiului din dosarul nr. x/2022, care să justifice suspendarea cursului judecății.

În concret, autoarea recursului susține faptul că nu există o legătură de interdependență între cele două cauze, cu referire la caracterul nejustificat al suspendării.

Înalta Curte constată că este nefondată această critică, raportat la prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., conform cărora instanța poate dispune suspendarea judecății atunci când dezlegarea pricinii depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept ce face obiectul unei alte judecăți.

Valorificarea acestui caz de suspendare facultativă permite instanței ca, în scopul facilitării soluționării dosarului, să aprecieze cu privire la necesitatea întreruperii vremelnice a cursului judecății în situația în care dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept care face obiectul altei judecăți, cu scopul de a preîntâmpina pronunțarea unei hotărâri contradictorii ce ar avea efecte nedorite asupra stabilității raporturilor juridice existente între părți.

Având în vedere că ne aflăm în prezența unui caz de suspendare facultativă, instanța în fața căreia se solicită aplicarea acestei măsuri este îndreptățită să aprecieze dacă se impune sau nu suspendarea judecății, respectiv dacă rezultă, fără echivoc, că se află într-un raport de interdependență cererea a cărei suspendare se solicită cu cererea care formează obiectul altui proces, iar dreptul dedus judecății va influența, în mod hotărâtor, soluționarea litigiului care se impune a fi temporizat.

Acest caz de suspendare vizează o chestiune prejudicială de a cărei rezolvare depinde soluția ce urmează a se pronunța în cauză și are rolul de a preîntâmpina pronunțarea unor hotărâri contradictorii.

În baza acestui temei de drept, suspendarea va putea fi dispusă în contextul îndeplinii anumitor condiții, a căror verificare este atributul exclusiv al instanței de judecată.

Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut că dezlegarea cauzei depinde în parte de soluția care urmează a fi pronunțată în dosarul nr. x/2023, aflat pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a civilă, întrucât în cadrul acestui ultim dosar urmează a fi rejudecată acțiunea în anularea hotărârii AGEA nr. 48/10.08.2020, inclusiv în ceea ce privește rezoluția nr. 1 parțial cu privire la aprobarea actului constitutiv al B. S.A. în forma și conținutul proiectului formulat de Consiliul de administrație publicat în Monitorul Oficial nr. 2286/07.07.2020. Or, în prezenta cauză, unul dintre motivele de nulitate a hotărârii AGOA B. S.A. din 19 aprilie 2022, invocat de apelanta-reclamantă A., a fost faptul că efectuarea convocării/desfășurarea ședinței adunării generale ordinare a acționarilor/adoptarea hotărârilor s-au făcut în baza unui act constitutiv invalidat printr-o hotărâre judecătorească.

Curtea de Apel București a conchis în sensul că nu pot conduce la altă concluzie susținerile divergente ale părților cu privire la efectele nulității în materia societăților/la excepția inadmisibilității invocării nulității deciziei Consiliului de Administrație, analiza acestora fiind subsecventă unei eventuale nulități a hotărârii adunării generale a acționarilor prin care a fost aprobat actul constitutiv.

Înalta Curte constată că nu poate fi reținută încălcarea normei de procedură de la art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., câtă vreme s-a demonstrat existența legăturii care justifică măsura suspendării judecății.

Suspendarea facultativă este reglementată la art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. prin norme dispozitive, aparținând instanței de judecată puterea de a apreciere și de decizie asupra oportunității acesteia, în vederea unei bune administrări a justiției.

Alin. (7) al art. 22 din C. proc. civ. obligă instanța de judecată, în situațiile în care legea îi rezervă judecătorului putere de apreciere (cum este cazul de față), să țină seama de toate circumstanțele cauzei, de principiile generale ale dreptului, urmând să soluționeze litigiul conform regulilor de drept aplicabile.

Or, astfel cum s-a arătat, măsura suspendării constituie un instrument creat de legiuitor în scopul preîntâmpinării pronunțării unor hotărâri contradictorii ori susceptibile de reformare sau retractare, judecata pentru a cărei soluționare definitivă s-a dispus suspendarea constituindu-se ca o chestiune prejudicială în raport cu cauza în care aceasta s-a invocat.

Cum coordonatele judecății și circumstanțele factuale ale speței au impus adoptarea acestei măsuri, instanța de apel nu putea proceda contrar normei procedurale (art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.) ale cărei dispoziții își găsesc aplicabilitatea în cauză.

Curtea de Apel București a respectat obligațiile procesuale ale părților, întrucât a procedat la examinarea solicitărilor formulate de acestea în prezenta cauză, suspendarea judecății neafectând soluționarea cauzei într-un termen rezonabil și cu celeritate, de vreme ce aceasta a fost dispusă întemeiat, cu respectarea dispozițiilor legale.

Măsura suspendării apare ca fiind necesară atunci când planează riscul pronunțării unor hotărâri contradictorii în litigii al căror obiect se află în interdependență. Este adevărat că măsura suspendării are un efect dilatoriu, ducând la prelungirea duratei de soluționare a procesului, dar această împrejurare nu poate înlătura, prin ea însăși, aplicabilitatea instituției juridice, a cărei rațiune de reglementare, deplin valabilă și în situația dată, este de a conferi preeminență legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești, iar nu unei celerități a judecății supuse riscului de nelegalitate și netemeinicie.

Așadar, raportat la circumstanțele analizate în cauză, suspendarea judecății, dispusă în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., nu constituie o tergiversare nejustificată a procedurii, ci un mecanism procesual destinat asigurării coerenței soluției judiciare și evitării pronunțării unor hotărâri contradictorii.

De altfel, dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 și alin. (3) din C. proc. civ. relevă caracterul temporar al măsurii suspendării, prin art. 413 alin. (3) din același act normativ legiuitorul instituind posibilitatea revenirii asupra acesteia în anumite condiții.

Având în vedere că nu s-a constatat o încălcare a normelor de procedură, Înalta Curte reține că societății recurente nu i s-a produs vătămarea prevăzută la art. 175 alin. (1) din C. proc. civ. pentru a putea aplica sancțiunea nulității actului de procedură, aptă să atragă incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod.

Nu poate fi reținută nici critica, prin intermediul căreia recurenta a susținut faptul că motivarea instanței de fond este străină de natura cauzei, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Potrivit textului de lege anterior evocat, casarea unei hotărâri se poate cere când ea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

De asemenea, conform art. 223 alin. (1) lit. j) din C. proc. civ., încheierea trebuie să cuprindă, între altele, soluția dată și măsurile luate de instanță, cu arătarea motivelor, în fapt și în drept.

Procesul civil finalizat prin hotărârea asupra fondului, cu garanțiile oferite de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, înglobează dreptul părților de a fi "ascultate", adică examinate în mod real de către instanța sesizată.

Motivarea unei hotărâri este un silogism, care nu presupune prezentarea unui răspuns tuturor argumentelor aduse de părți – desigur, nici ignorarea lor –, dar care impune cu necesitate un răspuns la cele fundamentale, susceptibile prin conținutul lor să influențeze soluția.

Cât privește motivele străine de natura pricinii, se constată că, în acord cu prevederile pct. 6 al art. 488 din C. proc. civ., acest motiv de casare poate fi invocat cu succes atunci când hotărârea atacată cuprinde numai motive străine de natura pricinii.

În primul rând, autoarea căii de atac a arătat că instanța a reținut că măsura suspendării judecății cauzei nu produce prejudicii profunde și greu de suportat pârâtei.

Potrivit recurentei, chiar premisa de la care pornește instanța de apel și considerentele care o sprijină sunt străine de natura cauzei și de verificările pe care instanța trebuie să le realizeze, conform art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

În al doilea rând, s-a arătat că instanța a reținut că pârâta a criticat, prin apelul formulat, faptul că instanța de fond nu a dispus măsura suspendării cauzei. Această teză este străină de natura cauzei, deoarece susținerile din cererea de apel nu au nicio legătură cu condițiile pe care instanța trebuie să le analizeze pentru a dispune suspendarea cauzei.

Înalta Curte constată că, în realitate, recurenta este nemulțumită de modalitatea în care instanța de apel a analizat apărările B. S.A. și a motivat soluția de respingere a acestor apărări.

Contrar celor susținute prin cererea de recurs, încheierea recurată nu cuprinde considerente străine de natura cauzei și de verificările impuse de dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., atâta timp cât instanța a analizat obiectul cauzei deduse judecății în dosarul nr. x/2022, raportându-se la obiectul dosarului nr. x/2023, a stabilit legătura între cele două litigii și a constatat că se impune suspendarea judecății cauzei, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2023, aflat pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a civilă.

Instanța supremă observă că încheierea atacată este motivată, în principal, prin raportare la îndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. și doar în subsidiar sub aspectul legat de oportunitatea suspendării.

Încheierea ce formează obiectul recursului nu este susceptibilă de reformare din perspectiva criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nefiind decelate motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Față de cele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva încheierii din 18 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2022, soluție care înglobează și cererea accesorie vizând plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva încheierii din 18 ianuarie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2024.