ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 379/2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 25 martie 2022, legal timbrată, reclamantul A (inițial minor asistat de părinții săi B și C, dar devenit major pe parcursul procesului) a chemat în judecată pe pârâții Primăria municipiului Oradea prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Oradea solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 45.000 euro cu titlul de despăgubiri sau echivalentul în lei a acestei sume de la data achitării ei, ca urmare a prejudiciului cauzat imobilului pe care îl deține în proprietate, cu cheltuieli de judecată.

Prin precizarea înregistrată la dosar la 24 mai 2022, reclamantul a arătat că solicită introducerea în cauză, în calitate de pârât, a UAT Municipiul Oradea, prin Primar.

Prin sentința civilă nr. 203/C din 10.11.2023 Tribunalul Bihor, Secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primăria Municipiului Oradea și Consiliul Local al Municipiului Oradea, invocate de pârâți prin întâmpinare; a respins acțiunea civilă introdusă de reclamantul A, asistat în perioada minoratului de părinții B și C, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului Oradea și Consiliul Local al Municipiului Oradea, având ca obiect expropriere și pretenții ca fiind introdusă în contradictoriu cu persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins cererea formulată de reclamantul A în contradictoriu cu pârâtul UAT Municipiul Oradea prin Primar, având ca obiect expropriere și pretenții.

Prin decizia nr. 501-Ap din data de 10 mai 2024 Curtea de Apel Oradea- Secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul civil declarat de apelantul A, în contradictoriu cu intimații Primăria Municipiului Oradea, Consiliul Local al Municipiului Oradea și Municipiul Oradea prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 203/C din data de 10 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o păstrează.

Împotriva deciziei nr. 501-Ap din data de 10 mai 2024 a declarat recurs, reclamantul A.

Susține recurentul că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea dreptului reclamantului la un proces echitabil prin respingerea probelor solicitate, ceea ce echivalează cu nesoluționarea cauzei pe fond.

Recurentul pretinde că hotărârile instanțelor de fond sunt pronunțate cu încălcarea prevederilor legale în materia exproprierii, sens în care coridorul de expropriere vizează suprafețele aparținând imobilelor de la nr. (...) și (...), afectând însă și modul de folosință al celui deținut de către recurent prin zgomotul produs de mașinile care trec acum pe noua stradă (...) care nu respectă nici o normă legală privind construirea/modernizarea drumurilor și care nu respectă PUZ-ul.

Făcând trimitere la prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, recurentul arată că instanța a reținut eronat că reclamantul datorează taxă de timbru.

Învederează recurentul că în dreptul casei acestuia se desfășoară un trafic intens, ceea ce va spori gradul de poluare, zgomot, trepidații cu efecte directe asupra stării construcțiilor. Precizează că, inițial, în dreptul celor trei imobile nu a fost prevăzut trotuar, ulterior, ca urmare a protestelor formulate de deținătorii imobilelor de la nr. (...) și (...) precum și a promovării procedurii prealabile de atacare a celor două hotărâri de consiliu local, s-a prevăzut un trotuar insuficient ca lățime pentru a asigura o protecție reală trecătorilor și implicit, locuitorilor din zonă.

Arată că terenul protejat de poartă era locul unde familia recurentului parca mașinile, având „asigurate” cel puțin două locuri de parcare pe care le-a folosit continuu de la edificarea caselor, iar această situație de fapt nu este contestată de intimate.

Urmare a modificării traseului Str. (...) pe lângă imobilele de la nr. (...), (...) și (...) este afectată valoarea proprietății recurentului, respectiv a produs disconfort (zgomot, noxe, trepidații, potențiala afectare a structurii de rezistență a casei) și a scăzut valoarea imobilului ca urmare a devierii traseului Str. (...) pe lângă cele 3 imobile (nr. (...), (...) și (...) de pe str. (...)) prin curtea părinților și a mătușii reclamantului, prejudiciu care trebuie acoperit, valoarea prejudiciului fiind apreciată la suma de 45.000 euro, echivalent în lei de la momentul plătii.

Recurentul susține că justifică un interes legitim în promovarea acțiunii, fiindu-i schimbată calitatea vieții, sens în care face referire la jurisprudența CEDO.

Arată că pârâtele au obligația de a-l despăgubi pentru prejudiciul cauzat, în principal în temeiul legislației speciale în materie de expropriere (art. 21 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, raportat la art. 19 alin. (1) și art. 33 din Legea nr. 255/2010), fie în subsidiar în baza principiului răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, în ambele variante, susținând că acest prejudiciu a fost creat prin implementarea proiectului de expropriere a imobilelor învecinate și de modernizare a drumului, proiect în lipsa căruia imobilul recurentului nu ar fi fost afectat în vreun fel de poluare, lipsa unor locuri de parcare.

Recurentul pretinde că instanța a respins în mod neîntemeiat proba cu expertiză și emiterea unei adrese către Direcția de Sănătate Publică Bihor, sens în care, în lipsa acestor probe, instanța este în imposibilitate de a se pronunța în mod obiectiv, iar reclamantul a fost în imposibilitatea de a-și dovedi susținerile.

În termen legal, intimații au formulat întâmpinare, prin care au invocat nulitatea recursului raportat la tardivitatea formulării cererii de recurs și la imposibilitatea încadrării argumentelor în motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, intimații au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor intimaților, arătând că motivele de recurs sunt susceptibile de încadrare în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând cauza, în raport cu excepția netimbrării căii de atac, a cărei analiză este prioritară, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta nefiind legal învestită.

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Dispozițiile art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în prima instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (2) teza I din același act normativ, „în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 lei...‟.

Dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 stipulează că taxele judiciare de timbru de plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Prevederile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. arată că: „la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii...”. Corelativ alin. (3) al aceluiași articol stipulează că neîndeplinirea acestei cerințe este sancționată cu nulitatea.

În speță, prin rezoluția de verificare și regularizare a cererii de recurs s-a stabilit că recurentul datorează, pentru soluționarea căii de atac, o taxă judiciară de timbru în cuantum de 2.779,50 lei, în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (2) teza I, coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, ca netimbrată.

Această obligație procesuală a fost comunicată recurentului la data de 4 octombrie 2024 și la data de 22 octombrie 2024 prin adresele depuse la cutia poștală, astfel cum rezultă din procesele verbale aflate la filele 15 și 34 din dosar.

Cu toate acestea, recurentul nu au depus, până la termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului, 12 februarie 2025, dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate în baza dispozițiilor art. 24 alin. (2) teza I, coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 80/2013.

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte, reținând că cererea de recurs nu îndeplinește cerința legală prevăzută de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (3) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a anula recursul, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A împotriva decizia nr. 501- Ap din 10 mai 2024 a Curții de Apel Oradea-Secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.