ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5945/2010

Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrării pe rolul Tribunalului București la data de 26 mai 2000 reclamanții C.D. și C.M. au chemat în judecata pârâții M.Ș., L.D.M., T.I. și Primăria Municipiului București, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acestora de a-i lasă în deplină proprietate și libera posesie terenul în suprafață de 660,65 mp situat în București, str. R., sector 1 sau la plata unei despăgubiri ce urmează a se stabili printr-o expertiză. Prin precizarea făcută ulterior, reclamanții au introdus în cauză în calitate de pârâți pe M.A.M., L.M.R., B.G. și R.F.

Cu privire la ultima pârâtă, s-a renunțat la judecată, conform celor consemnate în încheierea de ședință din 27 martie 2001. Prin Sentința civilă nr. 228 din 2 aprilie 2001, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea, reținându-se următoarele: Reclamanții și-au întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ. și art. 6 din Legea nr. 213/1998. În speță, statul are un titlu asupra terenului în litigiu, pe care l-a dobândit prin lege, în condițiile art. 645 C. civ. Reclamanții nu au făcut dovada că se află în condițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, în sensul că nu au dovedit nevalabilitatea titlului statului, în nici una din tezele art. 6 din Legea nr. 213/1998.

Terenului în litigiu nu îi sunt aplicabile nici prevederile Legii nr. 112/1995, reclamanții nefăcând dovada existenței pe acesta a unei construcții cu destinația de locuință. S-a reținut de către tribunal, aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 10/2001 care, însă, prevede o procedură specială de urmat, motiv pentru care a respins acțiunea reclamanților. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 198 din 14 mai 2002, a respins ca nefondate excepțiile privind lipsa calității procesuale active, a prescripției și de inadmisibilitate a acțiunii; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților - persoane fizice.

A admis apelul formulat de apelanții reclamanți C.M. și C.D.; a schimbat sentința instanței de fond, în sensul că a admis, în parte, acțiunea. Au fost obligați pârâții Consiliul General al Municipiului București și Municipiul București la plata către reclamanți a echivalentului în ROL la data plății a sumei de 346.841 dolari SUA - despăgubiri. S-a respins acțiunea față de pârâții - persoane fizice pentru lipsa calității procesuale pasive. Au fost obligați apelanții reclamanți la 110.777.570 ROL și 55.388.785 ROL taxă de timbru și 100.000 ROL timbru judiciar pentru fond și apel. Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut următoarele considerente: Reclamanții au solicitat lăsarea în deplină proprietate și liberă posesie a terenului în suprafață de 660,65 mp situat în București, str. R., sector 1 sau plata despăgubirilor pentru imobil, la o valoare ce urmează a se stabili printr-o expertiză.

Excepția prescripției dreptului la acțiune privind despăgubirile solicitate de reclamanți este nefondată, deoarece despăgubirile sunt solicitate în funcție de modul de rezolvare a capătului de cerere privind restituirea în natură a imobilului și depind de modul de soluționare a acestuia; termenul de prescripție se calculează în aceste condiții în funcție de și de la data soluționării capătului de cerere principal. Prin urmare, termenul de prescripție nu este depășit, astfel cum greșit se susține de către intimatul Consiliul General al Municipiului București. În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate, se constată că acțiunea a fost formulată la data de 26 mai 2000, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2001). Intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu duce la inadmisibilitatea acțiunilor în revendicare formulate anterior intrării în vigoare a acestei legi, ci numai a celor formulate după intrarea sa în vigoare (art. 1 C. civ.).

În ceea ce privește situația juridică a imobilului, Curtea a constatat că relațiile din dosar sunt contradictorii sub acest aspect. Astfel, în adresa nr. 22638/1955 este indicat ca temei de preluare a imobilului în proprietatea statului Decretul nr. 111/1951. Această adresă este în contradicție cu adresa nr. 3574/1995 în care se menționează că terenul din str. R., proprietatea lui C.Ș., a fost folosit ca teren de sport pentru utilitate publică de la 1 aprilie 1951, până la sfârșitul anului 1951. Contradicția este dată de data utilizării ca teren de sport pentru utilitate publică - 1 aprilie 1951 și data intrării în vigoare a Decretului nr. 111/1951, invocat ca temei de preluare, respectiv 27 iulie 1951. La dosar se află, în copie, și adresa nr. 34860/10399/2000 din care rezultă că imobilul situat în str. R., sector 1, a făcut obiectul Decretului de naționalizare nr. 92/1950, în a cărui anexă la poziția nr. 3957, este înscrisă numita I.E.

Prin naționalizarea imobilului pe numele unei alte persoane decât adevăratul proprietar, este afectată valabilitatea preluării imobilului de către stat. Lipsa identității de persoană, așa cum a fost reținută mai sus duce la caracterul abuziv, nevalabil al titlului statului. Curtea a constatat, așadar, că preluarea imobilului de către stat a fost abuzivă și nelegală. Pe terenul în litigiu s-a construit un imobil de locuințe, parter și 2 etaje, ocupat de pârâții persoane fizice din cauză. Dată fiind imposibilitatea de restituire în natură a terenului reclamanții și-au menținut cererea, pe calea apelului, numai cu privire la despăgubiri. În speță, s-a făcut referire la art. 10 din Constituția din 1948 și art. 481 C. civ., care condiționează pierderea proprietății și de plata unei drepte și prealabile despăgubiri.

Față de cele reținute mai sus, referitoare la terenul revendicat și având în vedere prevederile art. 10 din Constituția din 1948, precum și art. 481 C. civ., Curtea a constatat că cererea reclamanților-apelanți pentru despăgubiri este întemeiată. Ținând cont de concluziile raportului de expertiză, Curtea a constatat că valoarea terenului, la un preț mediu de circulație în zonă este de 346.341 dolari USA. Având în vedere că cererea a fost găsită întemeiată pe capătul de cerere privind despăgubirile solicitate, Curtea a constatat că pârâții persoane fizice nu au calitate procesuală pasivă, despăgubirile acordându-se de către stat, care a preluat abuziv imobilul. Aceste despăgubiri trebuiau plătite la data preluării, după cum prevăd textele legale mai sus menționate: "o dreaptă și prealabilă despăgubire". Oricum pârâții persoane fizice nu dețin decât un drept de folosință asupra terenului statului.

Împotrivi deciziei Curții de apel au declarat recursuri reclamanții C.D. și C.M. și pârâții Municipiul București prin Primarul General și Consiliul General al Municipiului București Reclamanții C.D. și C.M. critică hotărârea atacată pentru nelegalitate, invocând motivul reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv, greșita aplicare a legii de către instanța de apel. Dezvoltând motivul de recurs, recurenții arată că cererea privind plata despăgubirilor este o cerere accesorie, subsidiară celei privind revendicarea imobilului în litigiu, preluat de stat în mod abuziv, care este scutită de la plata taxei judiciare de timbru. Prin urmare, obligarea acestora la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar a fost dispusă de instanța de apel cu aplicarea greșită a Legii nr. 147/1997, ceea ce justifică admiterea recursului sub acest aspect.

Pârâții Municipiul București prin Primar General și Consiliul General al Municipiului București critică hotărârea atacată sub următoarele aspecte: - art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sens în care arată că reclamanții nu au dovedit pe deplin că există identitate între imobilul din acte și cel revendicat și, prin urmare, nu au dovedit calitatea procesuală activă a acestora. De asemenea, în ceea ce privește cererea de despăgubiri, a fost soluționată greșit excepția privind prescripția dreptului la acțiune. - art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sens în care arată că decizia pronunțată cuprinde motive contradictorii, bazate pe existența unor contradicții între actele de la dosar, respectiv între adresele privind situația juridică a imobilului în litigiu.

În speță, deși nu a fost lămurită situația juridică a imobilului, Curtea de apel a apreciat că preluarea acestuia s-a făcut cu încălcarea Constituției și a legilor în vigoare la data preluării. - art. 304 pct. 4 C. proc. civ., în sensul că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești prevăzute de art. 3 din C. proc. civ., atunci când a stabilit că preluarea imobilului s-a făcut cu încălcarea Constituției și legilor în vigoare la data preluării. Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că sunt fondate, pentru considerentele ce succed: Clarificând obiectul cererii de chemare în judecată, instanța de apel a reținut că reclamanții au solicitat lăsarea în deplină proprietate și liberă posesie a terenului în suprafață de 660,65 mp situat în București, str. R., sector 1 sau plata despăgubirilor pentru imobil, la o valoare ce urmează a se stabili printr-o expertiză, invocând în drept, dispozițiile art. 480 și urm. C. civ.

și art. 6 din Legea nr. 213/1998. Statuându-se asupra imposibilității de restituire în natură a terenului, întrucât pe acesta s-a construit un imobil de locuințe - parter și 2 etaje - ocupat de pârâții persoane fizice - s-a reținut că reclamanții și-au precizat cererea, solicitând admiterea acțiunii numai în ceea ce privește plata despăgubirilor pentru imobilul preluat abuziv în proprietatea statului. Deși, a stabilit astfel obiectul cererii și limitele învestirii instanței, analizând excepția prescripției dreptului la acțiune privind despăgubirile solicitate de reclamanți pentru imobil, curtea de apel a reținut, în mod contradictoriu, că cererea de despăgubiri este subsidiară cererii principale privind restituirea în natură a bunului.

S-a reținut, în acest sens, că despăgubirile au fost solicitate în funcție de modul de rezolvare a capătului de cerere privind restituirea în natură a imobilului și depind de modul de soluționare a acestui capăt de cerere. De asemenea, s-a reținut că termenul de prescripție a dreptului la acțiunea în despăgubiri se calculează în funcție și de la data soluționării capătului de cerere principal. În aceste condiții, există contradicție între considerentele deciziei pronunțate, în sensul că din unele rezultă obiectul cererii deduse judecății, ca fiind precizat și menținut numai cu privire la despăgubiri pentru imobil, iar din altele rezultă că aceasta este numai o cerere subsidiară primului capăt de cerere și depinde de modul de soluționare a acestuia.

Învestită fiind cu soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune privind despăgubirile solicitate, care este o excepție de ordine publică, absolută și peremptorie, instanța de apel avea să stabilească cu certitudine obiectul cererii deduse judecății, să califice acțiunea, respectiv dacă este vorba de o acțiune personală sau una asimilată unei acțiuni reale imobiliare și să stabilească regimul juridic aplicabil acesteia. Numai după această calificare, instanța de apel ar fi putut aprecia și asupra aplicabilității Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și a ordonanței de urgență privind timbrul judiciar, cu referire la dispozițiile legale care reglementează acțiunile scutite de la plata taxelor judiciare (art. 15 din Legea nr. 146/1997).

Constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre judecătorească care cuprinde motive contradictorii, ce au generat nelămurirea aspectelor legate de termenul de prescripție a acțiunii în despăgubiri în regimul juridic aplicabil acesteia, inclusiv sub aspectul timbrajului, Înalta Curte constată că este incident în recurs motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care este de ordine publică. Neputându-se exercita un control de legalitate asupra acestor chestiuni și, de asemenea, neputând priva părțile de un grad de jurisdicție prin rezolvarea lor direct în recurs, Înalta Curte va admite recursurile declarate, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

În rejudecare, instanța de trimitere va avea în vedere și examinarea celorlalte aspecte invocate prin motivele de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanții C.D. și C.M. și de pârâții Municipiul București prin Primar General și Consiliul general al municipiului București împotriva Deciziei nr. 198 din 14 mai 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010. Procesat de GGC - AS