ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5945/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5945/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrării pe rolul

Tribunalului București la data de 26 mai 2000 reclamanții C.D. și C.M. au

chemat în judecata pârâții M.Ș., L.D.M., T.I. și Primăria Municipiului

București, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună

obligarea acestora de a-i lasă în deplină proprietate și libera posesie terenul

în suprafață de 660,65 mp situat în București, str. R., sector 1 sau la plata

unei despăgubiri ce urmează a se stabili printr-o expertiză.

Prin precizarea

făcută ulterior, reclamanții au introdus în cauză în calitate de pârâți pe

M.A.M., L.M.R., B.G. și R.F.

Cu privire la ultima

pârâtă, s-a renunțat la judecată, conform celor consemnate în încheierea de

ședință din 27 martie 2001.

Prin Sentința civilă

nr. 228 din 2 aprilie 2001, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a

civilă și de contencios administrativ, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea,

reținându-se următoarele:

Reclamanții și-au

întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 480 și urm. C.

civ. și art. 6 din Legea nr. 213/1998.

În speță, statul are

un titlu asupra terenului în litigiu, pe care l-a dobândit prin lege, în

condițiile art. 645 C. civ.

Reclamanții nu au

făcut dovada că se află în condițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, în sensul

că nu au dovedit nevalabilitatea titlului statului, în nici una din tezele art.

6 din Legea nr. 213/1998.

Terenului în litigiu

nu îi sunt aplicabile nici prevederile Legii nr. 112/1995, reclamanții nefăcând

dovada existenței pe acesta a unei construcții cu destinația de locuință.

S-a reținut de către

tribunal, aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 10/2001 care, însă, prevede o

procedură specială de urmat, motiv pentru care a respins acțiunea

reclamanților.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 198 din 14 mai 2002, a

respins ca nefondate excepțiile privind lipsa calității procesuale active, a

prescripției și de inadmisibilitate a acțiunii; a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților - persoane fizice.

A admis apelul

formulat de apelanții reclamanți C.M. și C.D.; a schimbat sentința instanței de

fond, în sensul că a admis, în parte, acțiunea.

Au fost obligați

pârâții Consiliul General al Municipiului București și Municipiul București la

plata către reclamanți a echivalentului în ROL la data plății a sumei de

346.841 dolari SUA - despăgubiri.

S-a respins acțiunea

față de pârâții - persoane fizice pentru lipsa calității procesuale pasive.

Au fost obligați

apelanții reclamanți la 110.777.570 ROL și 55.388.785 ROL taxă de timbru și

100.000 ROL timbru judiciar pentru fond și apel.

Pentru a pronunța

această decizie, curtea de apel a reținut următoarele considerente:

Reclamanții au

solicitat lăsarea în deplină proprietate și liberă posesie a terenului în

suprafață de 660,65 mp situat în București, str. R., sector 1 sau plata

despăgubirilor pentru imobil, la o valoare ce urmează a se stabili printr-o

expertiză.

Excepția prescripției

dreptului la acțiune privind despăgubirile solicitate de reclamanți este

nefondată, deoarece despăgubirile sunt solicitate în funcție de modul de

rezolvare a capătului de cerere privind restituirea în natură a imobilului și

depind de modul de soluționare a acestuia; termenul de prescripție se

calculează în aceste condiții în funcție de și de la data soluționării

capătului de cerere principal. Prin urmare, termenul de prescripție nu este

depășit, astfel cum greșit se susține de către intimatul Consiliul General al

Municipiului București.

În ceea ce privește

excepția de inadmisibilitate, se constată că acțiunea a fost formulată la data

de 26 mai 2000, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14

februarie 2001). Intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu duce la

inadmisibilitatea acțiunilor în revendicare formulate anterior intrării în

vigoare a acestei legi, ci numai a celor formulate după intrarea sa în vigoare

(art. 1 C. civ.).

În ceea ce privește

situația juridică a imobilului, Curtea a constatat că relațiile din dosar sunt

contradictorii sub acest aspect.

Astfel, în adresa nr.

22638/1955 este indicat ca temei de preluare a imobilului în proprietatea

statului Decretul nr. 111/1951.

Această adresă este

în contradicție cu adresa nr. 3574/1995 în care se menționează că terenul din

str. R., proprietatea lui C.Ș., a fost folosit ca teren de sport pentru

utilitate publică de la 1 aprilie 1951, până la sfârșitul anului 1951.

Contradicția este

dată de data utilizării ca teren de sport pentru utilitate publică - 1 aprilie

1951 și data intrării în vigoare a Decretului nr. 111/1951, invocat ca temei de

preluare, respectiv 27 iulie 1951.

La dosar se află, în

copie, și adresa nr. 34860/10399/2000 din care rezultă că imobilul situat în

str. R., sector 1, a făcut obiectul Decretului de naționalizare nr. 92/1950, în

a cărui anexă la poziția nr. 3957, este înscrisă numita I.E.

Prin naționalizarea

imobilului pe numele unei alte persoane decât adevăratul proprietar, este

afectată valabilitatea preluării imobilului de către stat.

Lipsa identității de

persoană, așa cum a fost reținută mai sus duce la caracterul abuziv, nevalabil

al titlului statului.

Curtea a constatat,

așadar, că preluarea imobilului de către stat a fost abuzivă și nelegală.

Pe terenul în litigiu

s-a construit un imobil de locuințe, parter și 2 etaje, ocupat de pârâții

persoane fizice din cauză.

Dată fiind

imposibilitatea de restituire în natură a terenului reclamanții și-au menținut

cererea, pe calea apelului, numai cu privire la despăgubiri.

În speță, s-a făcut

referire la art. 10 din Constituția din 1948 și art. 481 C. civ., care

condiționează pierderea proprietății și de plata unei drepte și prealabile

despăgubiri.

Față de cele reținute

mai sus, referitoare la terenul revendicat și având în vedere prevederile art.

10 din Constituția din 1948, precum și art. 481 C. civ., Curtea a constatat că

cererea reclamanților-apelanți pentru despăgubiri este întemeiată.

Ținând cont de

concluziile raportului de expertiză, Curtea a constatat că valoarea terenului,

la un preț mediu de circulație în zonă este de 346.341 dolari USA.

Având în vedere că

cererea a fost găsită întemeiată pe capătul de cerere privind despăgubirile

solicitate, Curtea a constatat că pârâții persoane fizice nu au calitate

procesuală pasivă, despăgubirile acordându-se de către stat, care a preluat

abuziv imobilul. Aceste despăgubiri trebuiau plătite la data preluării, după

cum prevăd textele legale mai sus menționate: "o dreaptă și prealabilă

despăgubire". Oricum pârâții persoane fizice nu dețin decât un drept de

folosință asupra terenului statului.

Împotrivi deciziei

Curții de apel au declarat recursuri reclamanții C.D. și C.M. și pârâții

Municipiul București prin Primarul General și Consiliul General al Municipiului

București

Reclamanții C.D. și

C.M. critică hotărârea atacată pentru nelegalitate, invocând motivul

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv, greșita aplicare a

legii de către instanța de apel.

Dezvoltând motivul de

recurs, recurenții arată că cererea privind plata despăgubirilor este o cerere

accesorie, subsidiară celei privind revendicarea imobilului în litigiu, preluat

de stat în mod abuziv, care este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Prin urmare,

obligarea acestora la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar a

fost dispusă de instanța de apel cu aplicarea greșită a Legii nr. 147/1997,

ceea ce justifică admiterea recursului sub acest aspect.

Pârâții Municipiul

București prin Primar General și Consiliul General al Municipiului București

critică hotărârea atacată sub următoarele aspecte:

- art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., sens în care arată că reclamanții nu au dovedit pe deplin că există

identitate între imobilul din acte și cel revendicat și, prin urmare, nu au

dovedit calitatea procesuală activă a acestora. De asemenea, în ceea ce

privește cererea de despăgubiri, a fost soluționată greșit excepția privind

prescripția dreptului la acțiune.

- art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., sens în care arată că decizia pronunțată cuprinde motive

contradictorii, bazate pe existența unor contradicții între actele de la dosar,

respectiv între adresele privind situația juridică a imobilului în litigiu. În

speță, deși nu a fost lămurită situația juridică a imobilului, Curtea de apel a

apreciat că preluarea acestuia s-a făcut cu încălcarea Constituției și a

legilor în vigoare la data preluării.

- art. 304 pct. 4 C.

proc. civ., în sensul că instanța și-a depășit atribuțiile puterii

judecătorești prevăzute de art. 3 din C. proc. civ., atunci când a stabilit că

preluarea imobilului s-a făcut cu încălcarea Constituției și legilor în vigoare

la data preluării.

Examinând recursurile

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că sunt fondate, pentru

considerentele ce succed:

Clarificând obiectul

cererii de chemare în judecată, instanța de apel a reținut că reclamanții au

solicitat lăsarea în deplină proprietate și liberă posesie a terenului în

suprafață de 660,65 mp situat în București, str. R., sector 1 sau plata

despăgubirilor pentru imobil, la o valoare ce urmează a se stabili printr-o

expertiză, invocând în drept, dispozițiile art. 480 și urm. C. civ. și art. 6

din Legea nr. 213/1998.

Statuându-se asupra

imposibilității de restituire în natură a terenului, întrucât pe acesta s-a

construit un imobil de locuințe - parter și 2 etaje - ocupat de pârâții

persoane fizice - s-a reținut că reclamanții și-au precizat cererea, solicitând

admiterea acțiunii numai în ceea ce privește plata despăgubirilor pentru

imobilul preluat abuziv în proprietatea statului.

Deși, a stabilit

astfel obiectul cererii și limitele învestirii instanței, analizând excepția

prescripției dreptului la acțiune privind despăgubirile solicitate de

reclamanți pentru imobil, curtea de apel a reținut, în mod contradictoriu, că

cererea de despăgubiri este subsidiară cererii principale privind restituirea

în natură a bunului. S-a reținut, în acest sens, că despăgubirile au fost

solicitate în funcție de modul de rezolvare a capătului de cerere privind

restituirea în natură a imobilului și depind de modul de soluționare a acestui

capăt de cerere.

De asemenea, s-a

reținut că termenul de prescripție a dreptului la acțiunea în despăgubiri se

calculează în funcție și de la data soluționării capătului de cerere principal.

În aceste condiții,

există contradicție între considerentele deciziei pronunțate, în sensul că din

unele rezultă obiectul cererii deduse judecății, ca fiind precizat și menținut

numai cu privire la despăgubiri pentru imobil, iar din altele rezultă că

aceasta este numai o cerere subsidiară primului capăt de cerere și depinde de

modul de soluționare a acestuia.

Învestită fiind cu

soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune privind despăgubirile

solicitate, care este o excepție de ordine publică, absolută și peremptorie,

instanța de apel avea să stabilească cu certitudine obiectul cererii deduse judecății,

să califice acțiunea, respectiv dacă este vorba de o acțiune personală sau una

asimilată unei acțiuni reale imobiliare și să stabilească regimul juridic

aplicabil acesteia.

Numai după această

calificare, instanța de apel ar fi putut aprecia și asupra aplicabilității

Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și a ordonanței de

urgență privind timbrul judiciar, cu referire la dispozițiile legale care

reglementează acțiunile scutite de la plata taxelor judiciare (art. 15 din

Legea nr. 146/1997).

Constatând că

instanța de apel a pronunțat o hotărâre judecătorească care cuprinde motive

contradictorii, ce au generat nelămurirea aspectelor legate de termenul de

prescripție a acțiunii în despăgubiri în regimul juridic aplicabil acesteia,

inclusiv sub aspectul timbrajului, Înalta Curte constată că este incident în

recurs motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

care este de ordine publică.

Neputându-se exercita

un control de legalitate asupra acestor chestiuni și, de asemenea, neputând

priva părțile de un grad de jurisdicție prin rezolvarea lor direct în recurs,

Înalta Curte va admite recursurile declarate, va casa decizia atacată și va

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. În rejudecare,

instanța de trimitere va avea în vedere și examinarea celorlalte aspecte

invocate prin motivele de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamanții C.D. și C.M. și de pârâții Municipiul București prin

Primar General și Consiliul general al municipiului București împotriva

Deciziei nr. 198 din 14 mai 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2010.

Procesat de GGC - AS