ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, decizia din 11.12.2024 — Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2023 pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a…

Circumstanțele cauzei. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2023 pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, a solicitat anularea Deciziei nr. 381, emisă de către pârât la data de 23.05.2023, susținând că acesta nu a respectat dispozițiile imperative ale art. 90 alin. (1), lit. h) și art. 91 alin. (1), ambele din Legea Audiovizualului nr. 504 din 11.06.2002 privind legala aplicare a sancțiunii contravenționale. La data de 19.01.2024, terțul B. a depus la dosar, prin compartimentul registratură, cerere de intervenție în interesul reclamantului.

Soluțiile instanței de fond Prin încheierea din 22 ianuarie 2024, față de cererea de intervenție formulată de petentul B., Curtea a constatat că aceasta este lovită de nulitate, față de lipsa semnăturii, precum și față de neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 61, 62, 63 C. proc. civ., fiind reținut că aceasta nu are nicio legătură cu cauza, nicio logică faptică și juridică. Prin sentința nr. 339 din 4 martie 2024 Curtea a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

Căile de atac exercitate Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta S.C. A. S.R.L. și intervenientul B. au declarat recurs.

Cererile de sesizare a Curții Constituționale 4.1. Reclamanta S.C. A. S.R.L. - în insolvență, prin administrator judiciar C., a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 în ceea ce privește sintagma "precum și ale deciziilor cu caracter normativ emise de Consiliu". Recurenta a susținut că dispozițiile art. 91 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, cu modificările și completările ulterioare sunt în dezacord cu dispozițiile art. 1 alin. (5), (30) alin. (8) și 53 alin. (2) din Constituția României, în contextul în care califică drept contravenție încălcarea tuturor dispozițiilor actelor administrative unilaterale cu caracter normativ emise de C NA. fără a distinge expres actele, faptele sau omisiunile care pot atrage răspunderea contravențională. În mod implicit, apare problema dacă stabilirea faptelor a căror săvârșire constituie contravenții este lăsată, potențial de manieră arbitrară, la libera apreciere a Consiliului Național al Audiovizualului, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile și condițiile necesare operațiunii de constatare și sancționare a contravențiilor. Totodată, în lipsa unei reprezentări clare a elementelor care constituie contravenția, judecătorul însuși se poate găsi în situația de a nu dispune de reperele necesare în aplicarea și interpretarea legii, cu prilejul soluționării acțiunii îndreptate împotriva actului de constatare și sancționare a contravenției. Mai mult, dispoziția legală a ari. 91 alin. (1) teza finală din Legea nr. 504/2002 nu pare să respecte nici principiul proporționalității, care își are originea în dispozițiile art. 53 alin. (2) din Constituție și care permite restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale numai în măsura în care o astfel de limitare este necesară într-o societate democratică și este proporțională cu situația care a determinat-o. Or, în condițiile în care sancțiunea contravențională, la fel ca cea penală, implică restrângerea unor drepturi sau a unor libertăți, stabilirea și aplicarea unei sancțiuni contravenționale trebuie să se realizeze astfel încât să fie proporționale cu fapta comisă. De asemenea, reglementarea art. 91 alin. (1) teza finală din l.egea nr. 504/2002, având ca efect potențial aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale de până la 100.000 RON, este de natură a aduce atingere libertății de exprimare și, îndeosebi, celei specifice presei. În plus, a învederat recurenta imprecizia textului de lege supus controlului de constituționalitate poate afecta și garanțiile constituționale care caracterizează dreptul la un proces echitabil consacrate de art. 21 alin. (3) din Constituție, inclusiv componenta sa privind dreptul la apărare, drept fundamentai prevăzut de art. 24 din Constituție. 4.2. În cursul soluționării recursului, recurentul B. a invocat excepția de neconstitutionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, arătând că încalcă dreptul la apărare și legalizează "bunul plac", "abuzul juridic", "substituirea CCR unei instanțe de judecată legal constituite conform Constituției și legilor", "legiferarea în locul Parlamentului și substituirea acestei puteri legislative".

Procedura de soluționare a cererilor În conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, modificat și completat, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a format dosarul asociat nr. x/2023 având ca obiect cererile formulate de recurenta A. S.R.L. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 în ceea ce privește sintagma "precum și ale deciziilor cu caracter normativ emise de Consiliu" și de terțul B. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, în raport de art. 148 din Constituția României.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererilor de sesizare a Curții Constituționalitate Articolul 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în dezvoltarea art. 146 lit. d) din Constituția României și art. 1, 2 și 10 din Legea nr. 47/1992, prevede: Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Alineatul 2 menționează că excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Alineatul al treilea precizează imperativ că nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Alineatul 4 statuează că sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora. 6.1 Cererea formulată de recurenta-reclamantă În primul rând, Înașta Curte verifică dacă a fost ridicată o veritabilă excepție de neconstituționalitate, în sensul în care s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1313 din 4 octombrie 2012. Cererea adresată cuprinde textul contestat din punct de vedere al constituționalității, respectiv, textele de referință pretins încălcate precum și o motivare a cererii. Astfel, instanța reține că cererea formulată este o veritabilă excepție de neconstituționalitate. În cel de-al doilea rând, se reține că excepția a fost ridicată în fața unei instanțe judecătorești în sensul în care s-a exprimat Curtea Constituțională prin Decizia II/1995, respectiv în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, se constată că excepția a fost ridicată de către una dintre părțile cauzei, anume de recurenta-reclamantă A. S.R.L.. În cel de-al treilea rând, se constată că dispozițiile contestate fac parte dintr-o lege în vigoare, în sensul atribuit de Curtea Constituțională sintagmei "în vigoare, prin Decizia Curții Constituționale nr. 766/2011. În cel de-al patrulea rând, se observă că dispozițiile contestate nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. În fine, Înalta Curte constată că textele criticate au legătură cu soluționarea cauzei, fiind referitoare la temeiul sancționării contravenționale a recurentei. Prin urmare, Curtea constată că excepția în discuție este admisibilă. Față de cele de mai sus, va sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 în ceea ce privește sintagma "precum și ale deciziilor cu caracter normativ emise de Consiliu". 6.2. În ceea ce privește cererea formulată de terțul B., se constată că prevederile art. 3 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, cu privire la care s-a invocat neconstituționalitatea, nu au legătură cu cauza. Înalta Curte reamintește că respectiva condiție de admisibilitate, a legăturii excepției de neconstituționalitate cu cauza în care a fost invocată, a relevanței acesteia, nu trebuie analizată in abstracto sau dedusă din orice fel de potențială tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării incidentului, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul. Or, în condițiile în care în cadrul judecății derulate în fața primei instanțe, cererea terțului nu a fost admisă în principiu, Înalta Curte nu identifică nicio legătură între calea de atac promovată cu privire la această soluție și prevederile art. 3 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 referitoare la competența Curții Constituționale. Astfel fiind, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, invocate de terțul B., apreciind că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile impuse de textul de lege sus citat.

Temeiul legal al soluției adoptate Față de considerentele expuse, constatând ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (4) din acest act normativ, Înalta Curte va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de A. S.R.L. - în insolvență, prin administrator judiciar C. și va sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 în ceea ce privește sintagma "precum și ale deciziilor cu caracter normativ emise de Consiliu". De asemenea, constatând ca nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (4) din acest act normativ, Înalta Curte va respinge cererea formulată de reclamantul B. de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.