ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3068/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 24.02.2023, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea Deciziei nr. 133/31.01.2023 emisă de Consiliul Național al Audiovizualului și să dispună exonerarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 RON, iar, în subsidiar, a solicitat reindividualizarea sancțiunii și reducerea la minimul contravențional/înlocuirea sancțiuni contravenționale cu avertisment/somație.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1020 din data de 19 iunie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția nulității pentru lipsa semnăturii și a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, pentru lipsa semnăturii.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței menționate anterior, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată, aceleiași instanțe. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că prima instanță, în procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, nu i-a pus în vedere reclamantei nicio mețiune cu privire la semnătura aplicată cererii de chemare în judecată. Potrivit art. 196 alin. (2) din C. proc. civ., în măsura în care se invocă lipsa semnăturii, reclamantul care lipsește la acel termen de judecată, va trebui să semneze cererea de cel mai târziu la termenul următor, fiind înștiințat în acest sens prin citație. Totodată, alin. (3) al aceluiași articol prevede că orice neregularitate în legătură cu semnarea cererii de chemare în judecată va fi îndreptată de reclamant în condițiile prevăzute la alin. (2). La primul termen de judecată, la care reclamanta nu a fost prezentă, instanța de fond a invocat din oficiu excepția nulității cererii pentru lipsa semnăturii. Prin citația din data de 26 aprilie 2023 emisă pentru primul termen de judecată din data de 12 iunie 2023, instanța de fond i-a pus în vedere reclamantei să depună la dosarul cauzei certificatul calificat sau să semneze olograf cererea, fără nicio referite la excepția nulității cererii pentru lipsa semnăturii sau la sancțiunea necomplinrii acestei obligații. Prin urmare, apreciază că singura măsură pe care o putea dispune instanța era suspendarea judecății în temeiul art. 242 din C. proc. civ., nicidecum anularea cererii. Legiuitorul a stabilit în mod expres că momentul de la care curge sancțiunea anulării cererii îl reprezintă termenul la care se invocă excepția și nu anterior. Cu alte cuvinte, obligația de a semna cererea se naște de la momentul invocării sale, citația urmând a fi ulterioară termenului la care se invocă lipsa semnăturii și nu anterioară, cum în mod nelegal a procedat instanța de fond. Totodată, apreciază că instanța de fond a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 5 din Legea nr. 455/2001, potrivit cărora "Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată." În speță, cererea de chemare în judecată a fost transmisă în format electronic, prin poșta electronică, conform art. 199 din C. proc. civ., purtând semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat și generată cu ajutorului unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice. Instanța avea posibilitatea să verifice dacă înscrisul electronic transmis îndeplinea sau nu condițiile legale prin raportare la forma sa specifică, respectiv dacă exista un certificat digital valabil. În condițiile în care obligația de semnare a cererii de chemare în judecată prin aplicarea unei semnături a fost îndeplinită în prezenta cauză, consideră că sentința recurată este rezultatul unui formalism excesiv, străin de voința legiuitorului.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a formulat întâmpinare față de recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., solicitând respingerea acestuia ca nefondat. În esență, intimatul-pârât a apreciat că, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost depusă la dosar în forma tipărită, în mod corect instanța de fond a considerat ca fiind oligatorie semnarea olografă a acesteia sau depunerea certificatului calificat eliberat de un furnizor de servicii, conform Legii nr. 455/2001. Simpla interpretare pro-causa a normelor de procedură de către recurenta-reclamantă nu dovedește nelegalitatea soluției instanței de fond în condițiile în care reclamanta nu a probat niciun motiv de natură să o împiedice să își îndeplinească obligațiile comunicată de către prima instanța, până la termenul de judecată stabilit la data de 12 iunie 2023.

Procedura de soluționare a recursului În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 2 octombrie 2023, s-a fixat termen de judecată la data de 5 iunie 2024, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate și a apărărilor formulate, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, pentru următoarele considerente: Cu titlu prealabil, se constată că, deși recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., criticile expuse se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care, sentința atacată va fi analizată numai din perspectiva acestui motiv de casare. Din cicumstanțele particulare ale cauzei, rezultă că recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 133/31.01.2023 emisă de Consiliul Național al Audiovizualului și exonerarea de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 RON, iar în subsidiar, a solicitat reindividualizarea sancțiunii și reducerea la minimul contravențional/înlocuirea sancțiuni contravenționale cu avertisment sau somație. Prima instanță a admis excepția nulității pentru lipsa semnăturii și a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, pentru lipsa semnăturii, soluție ce a fost criticată de către reclamantă. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor de recurs invocate. Verificând înscrisurile atașate la dosarul cauzei, Înalta Curte observă că instanța de fond a fost învestită cu o cerere purtând semnătura digitală, ce a fost comunică prin intermediul poștei electronice, respectiv prin mail. Potrivit art. 200 alin. (1) din C. proc. civ.: "completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competența sa și dacă aceasta îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197", iar între mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă cererea de chemare în judecată la art. 194 lit. f) se află "semnătura". Relevante în acest sens sunt și dispozițiile art. 199 din același act normativ, potrivit cărora este posibilă transmiterea cererilor prin mijloace rapide de comunicare (fax, poștă electronică) și asigură înregistrarea acestor cereri de către instanță și primirea de dată certă. Totodată, art. 196 alin. (2) din C. proc. civ. prevede expres că dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipsește la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor, fiind înștiințat în acest sens prin citație. Totodată, alin. (3) al aceluiași articol prevede că orice altă neregularitate în legătură cu semnarea cererii de chemare în judecată va fi îndreptată de reclamant în condițiile prevăzute la alin. (2). În litigiul pendinte, instanța de recurs observă că recurenta-reclamantă a fost înștiințată, atât în cadrul procedurii prealabile, cât și ulterior, prin citația emisă pentru termenul de judecată din data de 12 iunie 2023, să depună la dosarul cauzei certificatul digital calificat aferent semnăturii electronice sau să semneze olograf cererea de chemare în judecată, însă această obligație nu este prevăzută în mod expres de normele de procedură civilă, atât timp cât transmiterea actelor de procedură este valabilă și prin mijloacele rapide de comunicare, respectiv prin fax, poștă electronică. Față de modul de comunicare, respectiv prin intermediul poștei electronice, Înalta Curte constată că obligația de semnare a cererii de chemare în judecată prin aplicarea unei semnături electronice a fost îndeplinită, aspect în raport de care nu se poate considera că cererea nu provine de la semnatarul acesteia, reprezentantul convențional al părții reclamante. Noțiunea de "semnătură" are înțelesul de semn legat în mod unic și direct de semnatar și care asigură identificarea acestuia. Totodată, semnătura atestă voința părții de a sesiza instanța, precum și exactitatea conținutului cererii formulate, fiind, așadar, un element esențial al acesteia. Această condiție a legăturii unice și directe dintre semnătură și semnatar și care asigură identificarea semnatarului este realizată în mod obișnuit prin executarea olografă a semnăturii, însă este îndeplinită și în cazul aplicării semnăturii electronice sau a semnăturii electronice extinse, în condițiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, astfel cum prevăd dispozițiile art. 148 alin. (2) C. proc. civ., care instituie excepția de la regula semnăturii olografe. Potrivit art. 4 pct. 4 al Legii nr. 455/2001, semnătură electronică extinsă reprezintă acea semnătură electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) este legată în mod unic de semnatar; b) asigură identificarea semnatarului: c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă. În asemenea cazuri precum cel din speța dedusă judecății, în care cererile sunt adresate instanțelor în format electronic, semnătura digitală conectează identitatea electronică a semnatarului cu documentul digital, neputând fi copiată de pe un document digital pe altul, fapt ce conferă documentului autenticitate (atestă faptul că documentul aparține persoanei semnatare, iar autorul documentului nu își poate declina răspunderea pentru conținutul documentului cu semnătură electronică valida). Practic, semnătura electronică (digitală) validă oferă instanței o garanție a faptului că mesajul sau documentul digital este creat de către persoana care l-a semnat, iar conținutul mesajului sau documentului digital nu a fost modificat de la data emiterii acestuia. Este adevărat că, potrivit art. 5 din Legea nr. 455/2001, "înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată", însă instanța de fond nu a arătat, în concret, care sunt motivele pentru care a apreciat ca fiind necesară depunerea de către reclamantă la dosarul cauzei a certificatului digital calificat aferent semnăturii, în condițiile în care verificarea validității semnăturii electronice putea fi făcută chiar de către instanță. În acest context, Înalta Curte apreciază că sentința recurată a fost pronunțată de către prima instanță cu un formalism excesiv, care se îndepărtează vădit de sensul legii și de scopul instituit de legiuitor prin intermediul dispozițiilor art. 199 din C. proc. civ., menite să faciliteze transmiterea cererilor prin mijloacele rapide de comunicare (fax, poștă electronică). Înalta Curte reamintește că autorităților naționale le revine, într-adevăr, sarcina de a interpreta și aplica normele de natură procedurală, însă un formalism excesiv în aplicarea acestora se poate dovedi contrar art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului atunci când acesta se face în detrimentul uneia dintre părți (a se vedea mutatis mutandis, Sovtransavto Holding vs. Ucraina, par. 81). Efectivitatea dreptului de acces impune ca un individ să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta un act ce constituie o ingerință în drepturile sale (Bellet vs. Franta, par. 42, 36; a se vedea, de asemenea, Canete de Goni vs. Spania, par. 34). Mai mult decât atât, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă a comunicat cererea de chemare în judecată prin mail, în format pdf, cu semnatură electronică aplicată, ce cuprindea toate datele necesare pentru identificarea semnatarului, iar certificatul digital calificat în care se regăsește codul unic atribut semnatarului de către furnizorul de servicii de certificare acreditat - era de asemenea, încorporat documentului electronic, astfel că nu i se poate imputa reclamantei neîndeplinirea vreunei obligații privind semnarea cererii. Față de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt întemeiate, ceea ce va conduce la soluția casării sentinței recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea examinării cererii de chemare în judecată sub toate aspectele invocate. Această soluție se impune pentru a asigura părților dreptul la soluționarea cauzei cu respectarea dublului grad de jurisdicție, având în vedere că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, ci s-a pronunțat asupra excepției nulității cererii, pentru lipsa semnăturii. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.