ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2468/2025

Ședința publică din data de 9 mai 2025

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 04.12.2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, anularea, în tot, a Deciziei nr. 639, emisă de către reprezentanții pârâtului la data de 14.11.2023 și înregistrată sub nr. x din 21.11.2023, prin intermediul căreia s-a dispus aplicarea sancțiunii amenzii în cuantum de 10.000 de RON și alte măsuri corelative pentru presupusa încălcare a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu consecința repunerii părților în situația anterioară emiterii actului administrativ cu caracter individual.

Prin sentința civilă nr. 1053 din 12.06.2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NATIONAL AL AUDIOVIZUALULUI, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și, în rejudecare, anularea deciziei nr. 639/2023, cu exonerarea reclamantei de plata amenzii în cuantum de 10.000lei.

În esență, în motivare, a arătat că prima instanță a valorificat anumite aspecte care nu au fost puse în discuția contradictorie a părților cu referire la dispozițiile art. 47 alin. (1), art. 30 și art. 64 din Codul audiovizualului.

Prin aceasta, susține partea recurentă, a fost lipsită de posibilitatea de a combate argumentat incidența în cauză a respectivelor temeiuri de drept.

Așadar, partea recurentă apreciază că prima instanță a reținut alte temeiuri de drept decât cele pentru care aceasta a fost sancționată cu amenda contravențională, nefiind puse în discuția contradictorie a părților aceste temeiuri de drept.

A precizat că a fost încălcat art. 22 C. proc. civ.

Relativ la cel de-al doilea motiv de casare invocat în cauză a susținut că se relevă motivarea instanței străină de natura pricinii, fiind reținute temeiuri de drept care nu sunt incidente speței.

instanța de fond a preluat în considerentele hotărârii, în sprijinul soluției sale, argumente care se referă la nerespectarea unui alt text de lege și/sau la necesitatea exprimării unui punct de vedere contra, iar nu la temeiul pentru care a fost aplicată sancțiunea contravențională, respectiv art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului.

Motivarea trebuie să fie completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare și accesibilă. Motivarea este de esența hotărârilor, reprezentând o garanție pentru părti că cererile lor au fost analizate cu atenție.

Totodată, a susținut că în motivarea primei instanțe se relevă respingerea unui capăt de cerere care nu a fost cerut în sensul că reclamanta nu a solicitat înlocuirea amenzii cu somație publică de intrare în legalitate.

De asemenea, reclamanta a precizat că prima instanță nu a motivat respingerea argumentelor invocate prin cererea de modificare a acțiunii introductive.

Deopotrivă, a susținut reclamanta că instanța a confundat anumite aspecte esențiale ale cauzei cu referire la a raționamentului judecătorului de primă instanță care gravitează în jurul ideii că nu ar fi fost prezentate (și) puncte de vedere contrare celor exprimate în emisiune.

În același timp, recurenta - reclamantă a susținut că în motivarea prime instanțe există considerente contradictorii care ar fi sprijinit soluția diametral opusă, de admitere a cererii de chemare în judecată.

Nu în ultimul rând, cu referire la ultimul motiv de casare, a susținut că a fost aplicată greșit legea materială, respectiv art. 3, art. 6, art. 31, art. 64 din din Legea nr. 504/2002, art. 31 alin. (1), art. 64 alin. (1) lit. a) și b)(1) din Decizia nr. 220/2011 și art. 29 și 30 alin. (3) și (4) din Constituția României.

De asemenea, a susținut că argumentația primei instanțe de judecată apare a fi nelegală din perspectiva jursprudenței CEDO.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea recursului.

Intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În esență, în motivare, a arătat că soluția primei instanțe este legală și temeinică și se impune a fi menținută, aceasta fiind expresia interpretării și aplicării corecte a cadrului normativ incident speței.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport de actele și lucrările dosarului, de motivele invocate de recurentă și de apărările formulate, precum și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta a supus controlului de legalitate Decizia CNA nr. 639 din 14.11.2023, cu solicitarea de înlăturare a sancțiunii contravenționale în cuantum de 10.000lei, aplicată pentru încălcarea art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului.

Instanța de fond a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu motivarea că sancționarea reclamantei s-a realizat în mod corect ca urmare a faptului că informațiile din emisiunea "Ce-i în gușă, și-n căpusă!" nu au fost prezentate în mod obiectiv și au fost de natură a favoriza în mod negativ percepția publicului în legătură cu acțiunea de vaccinare împotriva Covid 19 și a războiului din Ucraina.

Reclamanta A. S.R.L. a criticat soluția primei instanțe, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., invocând încălcarea principiului contradictorialității, nemotivarea soluției primei instanțe și încălcarea și aplicarea greșită a legii de judecătorul fondului.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevede:

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei;…8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.", iar potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Înalta Curtea reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

Înalta Curte reține că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este incident atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Motivul de recurs invocat include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege.

Totodată, se observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează, deopotrivă, nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii.

Criticile recurentei - reclamante circumscrise acestui motiv de casare vizează încălcarea principiului contradictorialității, reclamanta susținând că au fost folosite în motivare temeiuri de drept care nu au fost puse în discuția părților.

Analizând critica, instanța de control judiciar nu identifică o încălcare de judecătorul fondului a principiului contradictorialității, acesta punând în discuția părților toate cererile, excepțiile, aspectele de fapt sau de drept invocate de acestea în cadrul procesului. Astfel, au fost comunicate acțiunea, cererea modificatoare, întâmpinarea și celelalte înscrisuri existente la dosar între părțile din proces iar acestora le-au fost aduse la cunoștință criticile dar și apărările expuse în cauză în mod reciproc.

În respectarea principiului contradictorialității, nu este necesară punerea în discuție de către instanță a temeiurilor de drept care vor fi folosite de judecător la argumentația pe fondul problemei de drept litigioase, aceasta fiind o chestiune care are legătură cu fundamentul raționamentului expus în motivarea soluției pronunțate, iar nu cu respectarea principiului de drept edictat de art. 14 C. proc. civ.

În concluzie, prima instanță nu a încălcat dispozițiile legale care reglementează principiul contradictorialității specific procesului civil, motiv pentru care Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat și se impune a fi respins.

În continuare, pornind la analiza motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține caracterul nefondat și al criticilor subsumate acestuia.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, anume raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În același sens, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În concret, instanța de fond a indicat actul litigios și conținutul acestuia sub aspectul motivării soluției de aplicare a unei sancțiuni contravenționale reclamantei, context în care a analizat probele administrate în proces, cu referiri punctuale la înscrisurile de la dosar, pentru ca în final să conchidă că soluția dispusă cu privire la sancționarea reclamantei este legală, analizând în concret toate motivele invocate în decizia atacată și în acțiunea introductivă.

În raport de elementele concrete ale cauzei, prima instanță, a indicat punctual texte de lege în motivare, iar prin argumentația oferită de judecătorul fondului s-a făcut trimitere la principii de drept și norme legale care fundamentează soluția atacată de recurenta-reclamantă.

Astfel, Înalta Curtea constată existența raționamentului logico-juridic al primei instanțe care a fundamentat soluția adoptată; în plus, considerentele dezvoltate de curtea de apel sunt în legătură cu soluția pronunțată, așa cum reiese din cele statuate de judecătorul fondului în sensul că sunt neîntemeiate susținerile reclamantei în sensul că s-ar fi asigurat o informare obiectivă a publicului, context în care ascultătorii puteau să-și formeze o opinie liberă, bazată pe argumente pro și contra subiectelor dezbătute. Faptul că despre subiectele analizate s-a mai scris în presă nu justifică nu încălcarea valorilor sociale protejate.

Așadar, și în cadrul controlului judiciar, se reține că din probele administrate, nu se poate trage concluzia că ar exista o neîndeplinire a atribuțiilor prevăzute de lege, în scopul vătămării drepturilor sau intereselor legitime ale reclamantei.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care apreciază recurenta-reclamantă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidența motivului de casare/nelegalitate în discuție.

Instanța de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt și de drept invocat de parte, ci să analizeze problema litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menționate în cererea părții în sprijinul aceluiași motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a unei părți nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

În sfârșit, nefondate sunt criticile referitoare la motivarea contradictorie a instanței de fond deoarece, Înalta Curte, analizând cuprinsul argumetației primei instanțe se constată că acesta este coerentă, pertinentă, logică și în concordanță cu soluția cuprinsă în dispozitiv.

În consecință, arătând în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului a respectat dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ., expunând silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate și fiind clare rațiunile avute în vedere de instanța de fond, fără a se identifica vreun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care Curtea de Apel București a pronunțat sentința în discuție. De asemenea, Înalta Curte mai constată că motivarea analizată are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele dreptului la un proces echitabil.

Totodată, Înalta Curte subliniază că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 CEDO impune instanței să examineze cauza sub toate aspectele, însă nu obligă judecătorul să răspundă tuturor argumentelor aduse de părți, atât timp cât din considerentele hotărârii rezultă cu claritate motivele pentru care anumite cereri au fost apreciate a fi sau nu fondate și se poate realiza controlul de legalitate de către instanța de recurs.

De asemenea, în cuprinsul sentinței de la fond, se regăsesc argumente care conduc la ideea că prima instanță a avut în vedere cererea modificatoare a acțiunii la emiterea soluției pe fond, cerere în care sunt detaliate motive de nelegalitate care sunt amintite și în acțiune. Or, așa cum am arătat, motivarea poate presupune și gruparea criticilor de nelegalitate cu oferirea unui răspuns comun, aspect care nu poate fi considerat o motivarea defectuoasă sau insuficientă care să fundamenteze cazul de casare invocat de recurentă.

Pe cale de consecință, critica recurentei - reclamante referitoare la incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în cauză nu este fondată.

Criticând sentința de fond și din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, recurenta-reclamantă a precizat că prima instanță a eludat dispozițiile art. 30 din Constituția României, a modificat temeiul de drept al actului atacat și a reținut greșit situația de fapt.

Procedând la analiza criticii părții recurente, în raport de cele expuse în paragraful de mai sus, rezultă, cu precădere, faptul că prima instanță a dat eficientă prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, ale art. 64 alin. (1) lit. a) și b) precum și celor ale art. 66 din Codul Audiovizualului, considerând că informațiile din emisiunea "Ce-i în gușă, și-n căpușă!" nu au fost prezentate în mod obiectiv și au fost de natură a favoriza în mod negativ percepția publicului în legătură cu acțiunea de vaccinare împotriva Covid 19 și cu războiul din Ucraina.

În calitate de instanță de control judiciar, Înalta Curte reține că informațiile prezentate au fost selectate aproape în mod exclusiv din categoria celor care susțineau că vaccinul ar avea efecte adverse grave, iar afirmațiile privind faptul că războiul din Ucraina ar fi de fapt un simulacru și o înțelegere ruso-americană, ar fi considerate judecăți de valoare, care deși au fost făcute în cadrul unei emisiuni de opinie, ele reprezintă totuși o încălcare a prevederilor legale anterior menționate și a principiilor consacrate de jurisprudența CEDO, ca expresie a celor mai înalte idei despre justiție și echitate, constând în utilizarea mijloacelor audiovizuale ca instrumente de manipulare cu rea-credință a opiniei publice.

Prin urmare, procedând la prezentarea în mod părtinitor a anumitor informații, radiodifuzorul se face vinovat de încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2022 care în partea relevantă prevede faptul că toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor.

Pe cale de consecință, nu se confirmă în cauză susținerea recurentei în sensul că aceasta a prezentat în mod critic, provocator și exagerat, anumite informații, rezultând din înscrisurile de la dosar că a prezentat într-o manieră nereală informații care tindeau a conduce la concluzia că nu există beneficii ale vaccinului împotriva Covid19, ba dimpotrivă, campania de vaccinare ar fi periculoasă pentru populație, iar războiul din Ucraina ar fi un război de fațadă în scopul împărțirii lumii între cele două mari puteri, Rusia și Statele Unite ale Americii.

Înalta Curte, în contextul celor anterior prezentate, achiesează la raționamentul expus de prima instanță care a menținut decizia CNA contestată în cauza de față pe considerentul că situația facturală nu a fost greșit apreciată de judecătorul fondului iar argumentația acestuia expusă în cuprinsul sentinței civile atacate nu este de natură a încălca dreptul la liberă exprimare al recurentei.

Dimpotrivă, așa cum în mod amplu a arătat prima instanță, prin faptul că radiodifuzorul nu a prezentat și puncte de vedere contrare(care nu se impunea a emana de la cei doi participanți la emisiune, fiind suficient să se solicite și opinia cuiva care are o gândire diferită de cea expusă în cadrul emisiunii), a încălcat dreptul constituțional la libera exprimare, care nu are un caracter nelimitat ci este îngrădit de cerința respectării drepturilor celorlalți, precum și jurisprudența CEDO în materie.

Mai mult decât atât, din probele existente la dosar, rezultă că radiodifuzorul, ca urmare a lipsei de intervenție din partea moderatorului în cadrul emisiunii și față de inexistența punctelor de vedere contrarii, a facilitat neîncrederea în vaccin și a generat o stare de teamă în rândul populației în condițiile în care scopul reprezentanților presei este acela de a furniza informații imparțiale prin prezentarea punctelor de vedere pro și contra cu privire la subiectul supus dezbaterii publice. Drept urmare, persoana care vizualizează o anumită emisiune, având situația de ansamblu expusă, poate trage propriile concluzii cu privire la beneficiile sau la ineficiența campaniei de vaccinare fără a i se prezenta un punct de vedere trunchiat care tinde la inducerea sa în eroare.

Aceeași este situația și în cazul discuțiilor despre războiul din Ucraina, informațiile nu trebuiau prezentate ca niște judecăți de valoare ci trebuiau să fie expuse în mod imparțial, pentru a da posibilitatea oricărei persoane care viziona respectiva emisiune să-și formeze o părere de ansamblu și să tragă propriile concluzii din materialul informațional pus la dispoziție prin mijlocul radiodifuzorului.

Într-o asemenea situație, Înalta Curte apreciază că decizia de sancționare emisă pe numele recurentei - reclamante este legală și temeinică iar soluția pronunțată de prima instanță care a respins acțiunea reclamantei A. S.R.L. este bazată pe o argumentație solidă și se impune a fi menținută în cadrul demersului procesual de față, nefiind identificate motive de reformare a acesteia nici din perspectiva ultimului caz de casare dezvoltat de reclamantă.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reținând că soluția pronunțată de prima instanță este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente cauzei, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1053 din 12 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 9 mai 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.