ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3836/2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la 29.11.2021, reclamanta A S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National Al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. x emisă de Consiliul Național al Audiovizualului în data de (...) și comunicată la data de 17.11.2021, prin care a fost sancționată cu somație publică de intrare în legalitate pentru încălcarea prevederilor art. 24 alin. (1) raportate la art. 19 alin. (2) lit. b c), k) si l) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările si completările ulterioare, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 772/15.04.2022, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal a respins cererea formulată de către reclamanta A S.R.L., ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva Sentinței civile nr. 772 din 15 aprilie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, recurenta-reclamantă A S.R.L. a declarat recurs prin care a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, recurenta-reclamantă a arătat că, prin Decizia nr. x emisă de Consiliul National al Audiovizualului în data de (...) și comunicată la data de 17.11.2021, a fost sancționată cu somație publică de intrare în legalitate pentru pretinsa încălcare a prevederilor art. 24 alin. (1) raportate la art. 19 alin. (2) lit. b c), k) si l) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

Într-o primă critică a sentinței atacate, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că nu se justifică anularea actului contestat, câtă vreme, prin probele administrate în cauză, nu s-a făcut dovada efectuării unei „analize responsabile de către angajații acestui post de televiziune, în urma căreia s-a decis încadrarea acestui film în categoria cu semnul de avertizare 12 și difuzarea lui începând cu ora 21.32.” A susținut că membrii CNA au vizionat una sau două scurte secvențe în timpul ședinței, bazându-și decizia pe acestea. Câtă vreme aplicarea de către CNA a criteriilor prevăzute la art. 19 din Codul audiovizualului se raportează doar la secvențele descrise în raportul de monitorizare, fără a ține cont de conținutul integral al programului analizat, există o bază de aplicare inegală și inechitabilă.

Învederează instanței că filmul difuzat are o durată măsurată de 84 minute și 50 secunde, iar în raportul de monitorizare se face vorbire doar de câteva secvențe cu potențial material violent, astfel încât să fie catalogat cu semn de avertizare 15.

Totodată, a mai arătat că instanța de fond a reținut în mod eronat ca bază a sancționării și scene în care se fumează, se consumă alcool sau droguri. Învederează că, așa cum rezultă și din raportul de monitorizare au fost difuzate 4 scene în care câțiva bărbați au consumat băuturi alcoolice sau au fumat trabucuri, însă nu s-au difuzat scene în care s-au consumat droguri.

În continuare, menționează că prima instanță a reținut în mod eronat faptul că recurenta nu a făcut dovada că ar fi aplicat în mod responsabil criteriile de clasificare a filmului difuzat la 05.07.2021 începând cu ora 21.32, astfel cum sunt prevăzute de art. 19 alin. (2) lit. a b, c, d și k din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, atunci când a decis încadrarea acestui film numai în categoria „programe interzise minorilor sub 12 ani".

O altă critică adusă sentinței recurate se referă la concluziile instanței de fond că „aceste dispoziții cu caracter normativ nu disting în funcție de durata normală sau redusă a filmului, raportarea la clasificările făcute de furnizorii de servicii media audiovizuale din alte țări făcându-se cu privire la producția de ficțiune, în integralitatea acestora.”, însă recurenta arată că în multe dintre aceste țări s-au difuzat variante diferite ale aceluiași film.

Recurenta arată că este greșită sublinierea instanței de fond că reclamanta a încercat să eludeze obligația de a aplica în mod responsabil toate criteriile de clasificare prevăzute de art. 19 „procedând în sens contrar și considerând că eliminarea numai a anumitor scene de nuditate/sex, respectiv scene de violență și cruzime și păstrarea altor scene de violență și a secvențelor cu limbaj licențios și/ sau injurios este suficientă pentru a face posibilă difuzarea filmului începând cu ora 21.32 marcat numai cu semnalul de avertizare”. Învederează cu privire la acest aspect că scopul primordial al art. 19 alin. (1) din Codul audioviozualului este ca minorii să nu audă sau să vadă imaginile considerate dăunătoare.

Cu privire la susținerea instanței de fond că „va înlătura ca lipsită de temei și critica reclamantei potrivit căreia, dacă în mod ipotetic s-ar presupune că anumite scene din film cuprind o violență care ar fi trebuit clasificată cu semnul de avertizare 15, aceasta ar fi avut dreptul să le difuzeze de la ora 22”, recurenta arată că deși filmul a început la ora 21:32, acesta a fost întrerupt de un calup publicitar cu durata de 6 minute, iar secvențele considerate de Consiliu ca imagini violente și care au stat la baza sancțiunii acordate au fost difuzate la ore mai târzii, după ora 22.

Apărările formulate în cauză

Consiliul Național al Audiovizualului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 10.11.2023, în ședință publică, cu citarea părților, termen la care cauza a fost suspendată, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților, iar urmare a cererii de repunere pe rol a cauzei s-a acordat termen de judecată la data de 13.09.2024, în ședință publică, cu citarea părților.

A S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. x emisă de Consiliul Național al Audiovizualului din data de (...), prin care a fost sancționată cu somație publică de intrare în legalitate pentru încălcarea prevederilor art. 24 alin. (1) raportate la art. 19 alin. (2) lit. b c), k) si l) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, care au următorul cuprins:

„Art. 24 - (1) Programele 15 se difuzează numai în intervalul orar 23,00-6,00 și vor fi însoțite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc de culoare albă, iar în interiorul acestuia, pe fond transparent, numărul 15 de culoare albă; fac excepție de la intervalul orar filmele artistice, serialele și cele documentare clasificate 15, în cazul cărora intervalul permis de difuzare este 22,00-6,00.”

„Art. 19 (...)(2) Responsabilitatea clasificării programelor revine radiodifuzorilor și furnizorilor de servicii media la cerere, în conformitate cu următoarele criterii: (...)

b) utilizarea violenței și rolul acesteia în rezolvarea problemelor;

c) modalitatea de tratare prin imagini a scenelor de violență, tipul de plan utilizat, realismul reprezentării, rolul coloanei sonore în a genera frică ori angoasă; (...)

k) calitatea și tipologia limbajului;

l) genul sau tema programului.”

Înalta Curte reține că recurenta-reclamanta a fost sancționată în calitate de deținător de licență audiovizuală pentru postul de televiziune A SRL, pentru clasificarea greșită a filmului artistic „X” și difuzarea acestuia într-un interval orar necorespunzător.

Filmul a fost încadrat cu semnul de avertizare 12 și difuzat începând cu ora 21:32, în condițiile în care acesta a conținut scene cu violență și sânge, limbaj licențios sau injurios, scene în care se fumează, se consumă alcool sau droguri, precum cele exemplificate în decizia de sancționare, ceea ce a avut drept consecință nerespectarea măsurilor de protecție a copiilor în cadrul serviciilor de programe.

Raportat la conținutul analizat și la criteriile de clasificare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul ar fi trebuit să încadreze acest film în categoria producțiilor interzise minorilor sub 15 ani, ce ar fi condus la difuzarea acestuia la orele permise, respectiv între orele 22:00-06:00, în conformitate cu dispozițiile art. 24 teza a doua, din Codul audiovizualului.

Prin sentința recurată, instanța de fond a apreciat cererea de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată raportat la faptul că reclamanta nu a făcut dovada aplicării în mod responsabil a criteriilor de clasificare a filmului prevăzute de art. mai sus menționat, înlăturând interpretarea dată de aceasta din umă intervalului orar de difuzare a unui film artistic, în sensul că dacă filmul ar cuprinde scene cu violență clasificată cu semnul de avertizare 15, aceasta ar avea oricum dreptul să le difuzeze după ora 22:00.

Analizând actele dosarului, motivele de nelegalitate a hotărârii atacate invocate de recurentă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate.

Deși recurenta-reclamantă nu a indicat temeiul de drept, motivul de casare invocat de aceasta este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia: „casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.

Înalta Curte are în vedere că recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, prin care se supune instanței ierarhic superioare verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept.

Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În prealabil, Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiții în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului, ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor veritabile motive de recurs, în sensul art. 488 C. proc. civ.

Instanța de recurs apreciază că aplicarea normei legale ce a stat la baza deciziei de sancționare s-a făcut prin raportare la tot filmul, nu doar la anumite secvențe, nefiind relevant că membrii Consiliului au vizionat doar câteva selecții din filmul „X”.

De asemenea, textul de lege este clar în ceea ce privește clasificarea, singura derogare ca filmele să poată fi difuzate de la ora 22:00 constă în faptul ca acestea (filme artistice, seriale și documentare) să fie clasificate 15 și să nu conțină secvențe care nu sunt recomandate minorilor sub 15 ani.

Or, în prezenta cauză, filmul a fost încadrat cu semnul de avertizare 12 și difuzat începând cu ora 21:32, în condițiile în care acesta a conținut scene cu violență și sânge, limbaj licențios sau injurios, scene în care se fumează, se consumă alcool sau droguri, ceea ce contravine scopului clasificării unui program audiovizual, în sensul prevenirii telespectatorilor (părinți, dar nu numai) cu privire la conținutul programului și la categoria de telespectatori căreia îi este recomandat programul.

Chiar dacă scenele violente apar după ora 22:00 sau 23:00, prin nesemnalizarea corespunzătoare a categoriei filmului, se înlătură măsurile de protecție prevăzute de Codul audiovizualului, iar minorii ar putea fi expuși unor scene tulburătoare ce pot fi de natură să afecteze dezvoltarea fizică, mentală și morală a acestora. Criticile recurentei-reclamante sunt lipsite de pertinență, fiind fără legătură cu considerentele pretins nelegale, astfel încât motivul de casare dedus judecății nu se susține.

Prin urmare, constatând că în mod corect instanța de fond a concluzionat în sensul că prezumția de legalitate a actului administrativ atacat în cauză, respectiv Decizia nr. x emisă de Consiliul Național al Audiovizualului în data de (...) nu a fost răsturnată, Înalta Curte va înlătura toate criticile formulate pe fondul cauzei.

În contextul prezentat, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a tuturor prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, neexistând motive pentru casarea sau modificarea sentinței recurate și, văzând dispozițiile art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 772 din 15 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 772 din 15 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.