ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3138/2013

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 0232 din 21 martie 2012

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de reclamanții M.P.N.G.,

C.E.A., M.E. și P.P.S. împotriva deciziei nr. 158 din 10 martie 2011 a Curții de

Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

În considerente instanța

a reținut că nu sunt incidente, în cauză, pct. 4 și 5 ale art. 304 C. proc.

civ., iar criticile încadrate în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. nu au fost reținute

întrucât cererea de revendicare, formulată la data de 27 martie 2009, nu mai poate

fi soluționată în procedura prevăzută de art. 35 din Legea nr. 33/1994 care reglementează

cadrul juridic general al exproprierilor de utilitate publică, așa cum s-a statuat

prin decizia în interesul legii nr. 53/2007.

Având în vedere analiza

prioritară a aspectelor de admisibilitate a pretențiilor reclamanților, instanța

de recurs a concluzionat că este inutilă analiza celorlalte critici formulate în

cadrul motivelor de recurs privind valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului,

restituirea în natură sau prin măsuri reparatorii a bunului în litigiu.

Impotriva acestei decizii

a formulat contestație în anulare recurentul reclamant M.P.N.G. susținând că, prin

soluția dată, instanța a încălcat dreptul său de proprietate confirmat prin

art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului

și dispozițiile obligatorii ale deciziei în interesul Legii nr. 33/2008. A mai susținut

că instanța nu a analizat, în funcție de circumstanțele cauzei, în ce măsură legea

internă nu intră în conflict cu legislația europeană.

Cererea a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I.

Potrivit art. 318

alin. (1), teza I C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate

cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Textul are în vedere erori

materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut

drept consecință darea unor soluții greșite. Este deci vorba despre acea greșeală,

pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date

materiale care determină soluția pronunțată.

Exempli gratia, sunt greșeli

materiale, în sensul art. 318 C. proc. civ.: respingerea unui recurs ca tardiv,

în raport cu data înregistrării la instanță, deși din plicul atașat la dosar rezultă

că recursul a fost depus recomandat la oficiul poștal, înăuntrul termenului de recurs;

anularea recursului ca netimbrat, cu toate că la dosar se găsea chitanța de plată

a taxei de timbru, ori nu s-a observat că pentru unul din motivele de casare nu

era necesară timbrarea; anularea greșită a recursului ca fiind făcut de un mandatar

fără calitate, deși la dosar se găsea procura dată reprezentantului părții; pronunțarea

asupra legalității unei alte hotărâri decât cea recurată etc.

Textul citat vizează greșeli

de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor,

de interpretare sau aplicare a unor dispoziții legale ori de rezolvare a unui incident

procedural. În doctrină s-a arătat că a da părților posibilitatea de a se plânge

aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele și a

stabilit raporturile dintre părți, ar însemna să se deschidă dreptul părților de

a provoca rejudecarea căii de atac, ceea ce ar echivala cu o opoziție (cale de atac

ce funcționa în trecut numai atunci când judecata avusese loc în lipsa părții),

astfel încât contestația în anulare ar deveni o cale ordinară de atac, mai rea decât

recursul la recurs, care, cel puțin, se adresează unei instanțe superioare.

Așadar, numai o greșeală

materială esențială și evidentă poate fi invocată pe calea contestației în anulare.

În consecință, împrejurările invocate de contestator, respectiv admisibilitatea

acțiunii în revendicare a unui imobil expropriat formulată după intrarea în vigoare

a Legii speciale nr. 10/2001 și încălcarea dreptului de proprietate, reprezintă

critici vizând greșeli de judecată și nu greșeli de fapt, involuntare în legătură

cu un aspect formal al judecării recursului, ce pot fi remediate pe calea contestației

în anulare.

Față de cele ce preced,

contestația în anulare promovată se privește ca nefondată și va fi respinsă în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare

formulată de contestatorul M.P.N.G. împotriva deciziei nr. 2023 din 21 martie 2012

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul

nr. 1254/104/2010.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie

2013.