ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2791/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Gorj, reclamantul P.I. a chemat în judecată C.E. Rovinari, solicitând retrocedarea în natură a unui imobil situat în comuna Cîlnic, format din teren în suprafață de 250 mp și construcții - casă de locuit și anexe, imobil ce i-a fost expropriat prin Decretul nr. 193/1987. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a primit, cu titlu de despăgubiri la data exproprierii, suma de 35.213 lei și întrucât scopul pentru care imobilul a fost expropriat nu a fost îndeplinit, terenul este liber, construcțiile nu s-au demolat, nu a fost declarată o nouă cauză de utilitate publică, astfel încât, în raport de prevederile Legii nr. 33/1994, cererea de retrocedare este întemeiată.

La data de 4 septembrie 2007, reclamantul a formulat o precizare, în sensul înlocuirii acțiunii în realizare întemeiată pe prevederile art. 35 din Legea nr. 3371994, cu o acțiune în constatare, în sensul de a se constata caducitatea Decretului de expropriere nr. 193/1987 și, în consecință, calitatea reclamantului de proprietar asupra imobilului format din construcții și teren în suprafață de 250 mp situat în satul Pinoasa, județul Gorj. Precizarea acțiunii introductive a fost fundamentată pe pronunțarea deciziei nr. 53/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 3371994 se interpretează în sensul că ele nu se mai aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după apariția Legii nr. 10/2001.

Prin sentința nr. 339 din 12 octombrie 2007, pronunțată în dosar nr. 3586/95/2007, Tribunalul Gorj a constatat că nu este competent cu soluționarea acțiunii astfel cum a fost precizată, și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Jiu, cu motivarea că, fiind vorba de o acțiune în constatare, potrivit art. 1 C. proc. civ., competența materială aparține Judecătoriei. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Târgu Jiu sub nr. 13552/318/2007, iar prin sentința civilă nr. 8123 d in 19 noiembrie 2007, instanța a declinat competența în favoarea Tribunalului Gorj și constatând ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Târgu Jiu și Tribunalul Gorj, a trimis dosarul la Curtea de Apel Craiova în vederea soluționării conflictului de competență.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 4 din 13 martie 2008 pronunțată în dosarul nr. 677/54/2008 a stabilit competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Gorj, motivându-se că în speță se solicită să se constate caducitatea unui decret de expropriere, ceea ce implică examinarea cauzei în raport de dispozițiile legale, speciale, din materia exproprierii. Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantului să restituie suma de 33.984 lei Rol, primită în anul 1987, respectiv 3,3984 lei Ron, reprezentând despăgubirile primite la data exproprierii, sumă care să fie actualizată cu indicele de inflație pe perioada 1987 - 1 octombrie 2008. Prin sentința civilă nr. 25 din 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 7590/95/2008, s-a respins acțiunea și cererea reconvențională.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a motivat că acțiunea este neîntemeiată în raport de dispozițiile deciziei nr. 53 din 4 iunie 2007, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii - prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea se interpretează în sensul că nu se aplică acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, acțiuni introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 - întrucât această lege reglementează toate situațiile ce privesc restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele preluate în perioada susmenționată.

Cu aplicare la speță s-a reținut că acțiunea a fost formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. A mai reținut că acțiunea deși întemeiată pe dispozițiile art. 11 C. proc. civ. - este inadmisibilă atâta timp cât reclamantul are la îndemână acțiunea în realizarea dreptului, nefiind persoană exceptată de la procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 - astfel că nimic nu l-a împiedicat să uzeze de această procedură. Privitor la cererea reconvențională, instanța a reținut că are un caracter subsidiar, fiind formulată pentru ipoteza în care s-ar fi admis acțiunea, și a fost respinsă față de soluția de respingere a acțiunii. Motivând apelul, reclamantul a arătat că prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile regale.

În argumentarea motivului a arătat că Decizia nr. 53/2007 a Secțiilor Unite se referă la teza a doua a art. 35 din Legea nr. 3/1994 - pe când inițial reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe ambele teze ale art. 35 - iar ulterior - prin precizarea formulată în temeiul art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. a înlocuit cererea în realizare cu una în constatare întemeiată pe art. 111 C. proc. civ. și pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, solicitând să se constate caducitatea decretului de expropriere și calitatea de proprietar.

A arătat apelantul că acțiunea în constatare este singurul mijloc juridic prin care poate obține recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilului - atâta tip cât prevederile art. 35 teza a II-a din Legea nr. 33/1993 au devenit inaplicabile după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 iar acțiunea în revendicare nu este posibilă de îndată ce are posesia imobilului - neavând loc o preluare propriu-zisă a imobilului expropriat. A invocat apelantul și jurisprudența instanțelor din ultima perioadă, în sensul admisibilității acțiunii. Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului susținând că reclamantul avea calea procedurii reglementată de Legea nr. 10/2001 pentru a obține restituirea, iar pe fond că exproprierea dispusă prin Decretul nr. 193/1987 și-a atins scopul prin începerea lucrărilor prevăzute.

Apelul este fondat. Prin decizia civilă nr. 146 din 29 aprilie 2009 Curtea de Apel Craiova, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamantul Popescu Ilie, împotriva deciziei civile nr. 25 din 22 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj. S-a schimbat sentința în sensul că s-a admis cererea precizată. S-a constatat caducitatea Decretelor de expropriere nr. 193/1987. S-a constatat calitatea de proprietar pentru suprafața de 250 mp teren și construcții, situate în satul Pinoasa, bunuri ce au făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 193/1987. A obligat pârâta la 5600 la cheltuieli de judecată la fond și în apel. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut corect.

Acțiunea precizată a reclamantului este o acțiune în materie de expropriere dar în raport de obiectul său - constatarea caducității decretului de expropriere și a calității reclamantei de proprietară a imobilului litigios, de motivele de fapt care susțin acțiunea potrivit cărora, reclamantul a rămas în posesia imobilului și după expropriere, bunul nefiind preluat efectiv de către expropriator în vederea realizării scopului exproprierii, încadrarea în drept nu rezidă în dispozițiile art. 35 din Legea nr. 35/1994 ci în dispozițiile art. 111 C. proc. civ.

Conform deciziei nr. 53 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu sunt aplicabile acțiunilor în retrocedarea imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, acțiuni introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 deoarece ca lege specială în al cărei domeniu de reglementare intră și imobilele expropriate în perioada mai sus menționată, Legea nr. 10/2001 înlătură aplicabilitatea legii generale în materie de expropriere, respectiv a Legii nr. 33/1994, ceea ce are ca efect inadmisibilitatea acțiunilor în retrocedare - introduse după data intrării în vigoare a legii speciale. Cum însă reclamanta nu a investit instanța cu o acțiune în realizarea dreptului, ci cu o acțiune în constatare, aplicarea în speță, de către prima instanță a Deciziei nr. 53/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, este greșită.

În subsidiar, instanța s-a raportat și la temeiul corect al acțiunii - la art. 111 C. proc. civ. reținând însă incorect că acțiunea este inadmisibilă întrucât reclamantul ar avea deschisă calea acțiunii în realizarea dreptului. Reclamantul a avut neîntrerupt și are și în prezent posesia imobilului litigios, astfel că acțiunea sa în constatare este admisibilă. Reclamantul nu are calea unei acțiuni în realizarea dreptului, respectiv a acțiunii în revendicare întrucât aceasta presupune pierderea posesiei de către cel ce o promovează. Pe fond, acțiunea în constatare promovată de reclamant este întemeiată. Prin expertiza tehnică efectuată în cauză de către experții R.G., B.D.

și C.V., s-a identificat imobilul expropriat de la reclamant în baza Decretului nr. 193/1987 - compus din teren în suprafață de 250 mp - situat în comuna Cîlnic - (anexa de la fila 79) și construcții (casa cu 3 camere, sală, beci) și s-a constatat că imobilul nu a fost afectat de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea. Cât timp nu a avut loc o preluare efectivă a imobilului în vederea demolării pe bază de proces verbal ori alt act al autorității locale, transferul dreptului de proprietate nu a operat de la expropriat la expropriator. Art. 4 din Decretul nr. 467/1989 prevedea expres că imobilele expropriate trec în proprietatea statului pe data preluării efective a acestora în vederea demolării.

Neoperând transferul proprietății de la reclamant la stat, reclamantul este titularul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, astfel că soluția ce se impunea în privința acțiunii era de admitere iar nu de respingere. Față de aceste considerente și în baza art. 296 C. proc. civ. urmează a se admite apelul, a se schimba sentința, în sensul admiterii acțiunii, constatării caducității Decretului nr. 193/1987 și a calității reclamantului de proprietar al imobilului situat în sat Pinoasa, compus din teren în suprafață de 250 mp și casă. În privința soluției dată cererii reconvenționale, instanța de apel nu își poate extinde examinarea întrucât apelul s-a declarat de către reclamant doar cu privire la soluția pronunțată asupra acțiunii, iar intimata pârâtă nu a formulat un apel incident.

Împotriva deciziei a declarat recurs SC C.E. Rovinari SA, care a susținut următoarele critici de nelegalitate. Se consideră incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., deoarece instanța nu a fost alcătuită conform dispoziției legale, prin neparticiparea procurorului. Se mai susține că este incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece în cauză este incident art. 46 din Legea nr. 10/2001, situație în care acțiunea întemeiată pe dispoziția art. 111 C. proc. civ. devine inadmisibilă.

Pe fondul cauzei, se consideră că scopul pentru care a fost emis decretul de expropriere a fost atins, deoarece lucrările de investiții pentru care a fost emis decretul de expropriere au început la data emiterii lui; de asemenea, că cererea reconvențională formulată de recurentă trebuie admisă, iar prin admiterea cererii principale instanța trebuia să repună părțile în situația anterioară exproprierii în cadrul aceleiași cauze. Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: În mod corect instanța de apel a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat sentința civilă în sensul admiterii cererii precizate, a constatării caducității decretelor de expropriere și constatării calității de proprietar pentru suprafața de 250 mp teren și construcții.

Criticile recurentului nu pot fi primite, în speță nu e incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.. Raportat la obiectul acțiunii deduse judecății, și anume acțiunile în constatarea caducității decretelor de expropriere și a calității de proprietar asupra imobilului litigios (acțiune întemeiată pe art. 111 C. proc. civ.) nu este obligatorie prezența procurorului, instanța de judecată fiind alcătuită conform dispozițiilor legale. De altfel, dispozițiile art. 45 C. proc. civ., prevăd că în cazurile anume prevăzute de lege, participarea și punerea concluziilor de către procuror sunt obligatorii, însă în cazul supus judecății, participarea procurorului nu este obligatorie.

Susținerile recurentului-pârât privind incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu se justifică, instanța de apel a aplicat în mod just dispozițiile art. 111 C. proc. civ., considerând că reclamantul nu are deschisă calea unei acțiuni în realizarea drepturilor. Nu sunt aplicabile în speță prevederile Legii nr. 10/2001, așa cum susține recurentul-pârât. Pe fondul cauzei, în mod corect instanța de apel a apreciat că imobilul nu a fost afectat de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, că nu a avut loc o preluare efectivă a imobilului în vederea demolării pe bază de proces verbal act al activității autorității locale. Relativ la cererea reconvențională, instanța de apel a considerat în mod just că nu își poate extinde examinarea, deoarece apelul a fost declarat doar cu privire la soluția pronunțată asupra acțiunii, iar intimata pârâtă nu a formulat un apel incident.

Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține sentința civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.E. Rovinari SA împotriva deciziei civile nr. 146 din 29 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2010.