ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5162/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5162/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Deliberând în
condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra
recursului de fată, reține următoarele:
Prin
acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, sub
nr. 4851/95/2007,
reclamantul G.A.I. a chemat în judecată, în
condițiile art. 35 și art. 36 din Legea nr. 33/1994
pe pârâta S.C.
C.E. Rovinari SA, pentru ca,
prin sentința ce se va
pronunța, să
se dispună retrocedarea în natură a imobilului compus
din teren în
suprafață de 250 mp și construcții, respectiv imobilul
casă de locuit, situate în comuna Câlnic, sat Pinoasa-Arderea, județul
Gorj, ce au făcut obiectul exproprierii prin
Decretul nr. 193/1987.
In motivarea cererii s-a arătat
că Decretul nr. l93/1987, poziția
15, a
fost expropriat imobilul casă și teren, pentru cauze de utilitate publică,
primind despăgubiri în sumă de 35.213 lei, până în prezent
imobilul nu
au fost folosite conform scopului pentru care au fost
preluate, nefacându-se o nouă declarare de utilitate publică.
A arătat că, de la data
exproprierii și până în prezent a avut posesia neîntreruptă asupra imobilului,
exercitată și la momentul
sesizării
instanței, comportându-se ca un adevărat proprietar, astfel că,
față de
dispozițiile Legii nr. 33/1994, în calitate de fost proprietar, poate solicita
retrocedarea imobilelor care nu au fost utilizate în
termen de un an, conform scopului preluării, nefiind declarată o altă
cauză
de utilitate publică.
În cauză, pârâta S.C. C.E.
Rovinari SA a solicitat respingerea acțiunii, susținând în esență că lucrările
pentru
care s-a dispus exproprierea au
început, aflându-se în derulare, scopul
exproprierii s-a realizat, dispozițiile Legii nr. 33/1994 impunând ca
și
condiție începerea lucrărilor nu
și finalizarea lor, pentru a se dovedi că
scopul pentru care s-a dispus exproprierea va fi realizat.
Pe parcursul judecății,
reclamantul și-a precizat, potrivit
dispozițiilor
art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., obiectul cererii
de chemare în judecată, solicitând înlocuirea
acțiunii în realizare
întemeiate pe
dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 cu acțiune în
constatare,
întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ.
raportat la art. 20 și art. 42 alin. (2) și (3) din Constituția
României, art. 1
Protocolul nr. 1 al C.E.D.O.
În raport de ceasta precizare
s-a solicitat să se constate caducitatea Decretului de expropriere nr. 193/1987,
calitatea
reclamantului de proprietar asupra
unui imobil format din construcții
și
teren în suprafață de 250 mp, cu cheltuieli de judecată.
Motivând
cererea a susținut că bunurile expropriate nu au fost
utilizate în termen de un an de la data preluării,
potrivit scopului
pentru care au fost
preluate de la expropriat, neîndeplinirea acestor cerințe legale atrăgând
ineficacitatea decretului de expropriere, pe de altă parte cererea
întemeindu-se pe un interes major, legitim, actual, asupra bunurilor pentru
care nu și-a pierdut niciodată calitatea de
proprietar, pentru situații
similare, instanțele judecătorești
recunoscând
dreptul de proprietate în favoarea unor terți.
Pârâta
S.C. C.E. Rovinari SA a formulat întâmpinare-cerere reconvențională, invocând
în principal excepția
inadmisibilității
acțiunii, ca urmare a transformării acesteia într-o
acțiune în constatare întemeiată pe art. 111 C. proc. civ., pe de
altă parte excepția necompetenței materiale a
Tribunalului Gorj în soluționarea cererii, așa cum a fost precizată, modificare
care atrage schimbarea competenței raportat la temeiul legal și implicit
obiectul acțiunii, solicitând pe cale de consecință declinarea competenței în
favoarea
Judecătoriei Târgu Jiu.
Pe cale reconvențională, în
condițiile art. 119 C. proc. civ.
, a
solicitat în ipoteza în care cererea va fi promovată, obligarea
reclamantului
la restituirea contravalorii imobilelor expropriate,
calculată cu indicele de inflație, pe de altă parte în ipoteza în care
prin
expertizele dispuse se va reține
că imobilele nu mai există fizic, să se
constate că reclamantul avea la
îndemână procedura specială
prevăzută de
Legea nr. 10/2001, fiind îndreptățit la acordarea măsurilor
reparatorii în echivalent, procedură
nevalorificată de altfel.
Tribunalul Gorj, prin sentința
civilă nr. 54 din 1 aprilie 2008, a
respins
ca nefondate excepțiile invocate de către reclamantul G.A.I.
și pârâta SC
C.E. Rovinari SA; a admis acțiunea principală, cu precizările ulterioare,
constatându-se
caducitatea Decretului de
expropriere nr. 193/1987, precum și calitatea
de proprietar a
reclamantului G.A.I. asupra imobilelor
compuse
din construcții și teren în suprafață de 250 mp situate în comuna Câlnic, sat
Pinoasa-Arderea, județul Gorj, bunuri ce au făcut
o
biectul Decretului de expropriere nr. 193/1987 și
a admis cererea
reconvențională formulată de pârâta SC C.E. Rovinari SA;
reclamantul a fost obligat să restituie pârâtei
despăgubirile primite la data exproprierii, reactualizate cu indicele de
inflație, respectiv sumele de 7600
lei pentru construcții și 49,67 lei
pentru suprafața de 250 mp; pârâta a
fost obligată la 1.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de
avocat către reclamant, pentru motivele ce urmează.
Cu privire
la excepțiile invocate de către pârâta reclamantă,
respectiv excepția necompetenței
materiale a Tribunalului Gorj în
soluționarea cererii, așa cum a fost precizată, s-a
apreciat că aceasta
este
nefondată întrucât, potrivit art. 2 lit. f) C. proc. civ., soluționarea în fond
a cererilor în materia exproprierii sunt de
competența
tribunalelor și nu a judecătoriilor. Astfel, s-a reținut că
acțiunea inițială privind retrocedarea imobilelor
expropriate a fost
precizată pe
parcursul cercetării judecătorești în acțiunea în constatare
întemeiată pe art. 111 C. proc. civ.,
solicitându-se constatarea
caducității decretului de expropriere și
respectiv a calității
reclamantului de
proprietar asupra imobilelor ce au tăcut obiectul
exproprierii, capete de cerere accesorii capătului
principal ce are ca
obiect
constatarea caducității, ineficacității decretului de expropriere,
care atrage în consecință competența materială a
tribunalului în
soluționarea pricinii.
Cu referire la excepția
inadmisibilității acțiunii, tribunalul a
reținut
că aceasta este nefondată, cererea fiind precizată sub aspectul
obiectului acesteia și nu modificată în sensul
dispozițiilor art. 132 și
urm. C. proc. civ., pe de altă parte, în
raport de obiectul și temeiul legal al acțiunii principale, nu se poate reține
operantă în cauză această excepție, motivat de apariția Legii
nr. 10/2001, act normativ care reglementează
expres doar retrocedarea
imobilelor
expropriate a căror posesie nu mai este exercitată de foștii proprietari,
reclamantului neputându-i-se opune eventuala valorificare a drepturilor
subiective pretins a fi încălcate în cadrul unei acțiuni în
revendicare,
întrucât acesta a exercitat de la data promulgării decretului de expropriere și
până în prezent posesia bunurilor
nemișcătoare,
cunoscut fiind că, unul dintre efectele promovării unei
acțiuni în
realizarea dreptului îl constituie redobândirea posesiei pierdute.
Cu aceeași motivare s-au respins
și excepțiile invocate pe cale de apărare de către reclamantul G.A.I.,
referitoare la tardivitatea și inadmisibilitatea cererii reconvenționale,
întrucât
această cerere s-a formulat în
cauză în raport de precizările succesive
ale obiectului cererii
principale, reținându-se că depunerea ei s-a realizat cu respectarea
dispozițiilor art. 119 alin. (3) C. proc. civ.
,
pe de altă parte cererea de restituire a despăgubirilor primite în
urma exproprierii are temei legal,
fundamentându-se pe dispozițiile
art.
35 și art. 36 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora, fostul proprietar
este obligat să restituie prețul imobilului în
cazul retrocedării acestuia.
Cererea
reconvențională își găsește corespondent în principalul capăt
de cerere a acțiunii principale care are ca
obiect constatarea caducității
decretului de expropriere și care se
soluționează prin prisma
dispozițiilor art.
111 C. proc. civ. coroborat cu art. 35 și art. 36 din
Legea nr. 33/1994.
Pe
fondul cauzei s-a stabilit că este cert că terenul și casa ce au
făcut obiectul
exproprierii prin același act normativ nu au fost utilizate
în termenul de un an,
potrivit scopului pentru care au fost preluate de
la expropriatul reclamant, în
concret lucrările în ceea ce privește proprietatea acestuia, nefiind nici în
prezent, la data sesizării instanței
și respectiv soluționării cererii, efectiv
începute, neintervenind o nouă
declarare de utilitate publică în tot intervalul de 20
de ani scurs de la
momentul exproprierii.,
până în prezent.
Raportând
dispozițiile art. 35 și art. 36 din legea cadru, la datele
speței, s-a constatat
că scopul exproprierii nu a fost atins, imobilele
rămânând în continuare în posesia neîntreruptă a
reclamantului,
construcția nefiind demolată,
înscrisurile atestând înregistrarea în proprietatea reclamantului la registrul
agricol a acestor bunuri pentru care anual achită taxele și impozitele legale,
ca și proprietar.
Curtea de Apel Craiova,
învestită cu soluționarea apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței
arătate, prin decizia civilă
nr. 316 din 8
octombrie 2008, a admis calea de atac și a schimbat în tot hotărârea
pentru
motivele ce urmează.
În condițiile schimbării
obiectului acțiunii din acțiune în
realizare
în acțiune în constatare, caracterul acțiunii cu care a fost
învestită instanța este tot acela de acțiune în
expropriere, exproprierea
făcându-se
prin Decretul nr. 193/1987. Precizând temeiul juridic al
constatării
caducității, chiar reclamantul a făcut trimitere și la dispozițiile art. 35 din
Legea nr. 33/1994, potrivit cărora bunurile expropriate trebuie să fie
utilizate în termen de 1 an de la data preluării, potrivit scopului pentru care
au fost preluate de la
expropriere sau
lucrările să fi început în acest termen, deoarece în
situația în care nu
sunt îndeplinite aceste cerințe, decretul de expropriere est ineficace.
Potrivit
deciziei nr. LIII (53) din 4 iunie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație
și Justiție, Secțiile Unite, în recursul în interesul legii, dispozițiile art. 35
din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru
cauză de utilitate publică, se interpretează în
sensul că: aceste
dispoziții nu se aplică în
cadrul acțiunilor având ca obiect imobile
expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 , introduse
după
intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Legea nr.
10/2001 a suprimat acțiunea dreptului comun al revendicării, având un caracter
special față de dreptul comun. Prin
această lege, nu s-a suprimat însă accesul la un proces echitabil,
deoarece legea nouă perfecționează sistemul
reparator și procedural, controlul judecătoresc al reparațiilor, prin accesul
deplin și liber la 3
grade de
jurisdicție, în condițiile art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție și ale art.
6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Cum Legea
nr. 10/2001 reglementează toate situațiile ce privesc
restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin
echivalent pentru imobile preluate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989,
dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994
rămân tară aplicare în cazul
acțiunilor
care au ca obiect asemenea imobile, dacă au fost introduse
după intrarea
în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Chiar dacă reclamantul a invocat
dispozițiile art. 111 C. proc. civ.
, deci
pronunțarea unei acțiuni în constatare, trebuie
precizat că raportat și
la acestea, acțiunea în constatare nu ar fi admisibilă atât timp cât
reclamantul are la îndemână acțiunea în realizarea dreptului, în temeiul Legii
nr. 10/2001.
Împotriva deciziei a declarat
recurs reclamantul, criticând-o
pentru
nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în
sensul că dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu sunt
aplicabile cauzei, deoarece recurentul nu a pierdut niciodată posesia
nemișcătorului.
Analizând
decizia recurată prin prisma motivului de recurs, a probatoriilor administrate
și a temeiurilor de drept incidente cauzei, Î
nalta Curte reține că recursul este fondat pentru
argumentele ce succed.
Legea nr. 10/2001 privind
regimul juridic al unor imobile
preluate în
mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
se referă la nemișcătoarele preluate în perioada
de referință și deținute
de una
dintre persoanele juridice menționate la art. 21 din lege: regie autonomă,
societate sau companie națională, societate comercială la care statul sau o
autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori
asociat majoritar, organizație sau orice altă persoană
juridică de drept
public.
Același articol instituie în
sarcina unității deținătoare obligația de a emit decizie/dispoziție cu referire
la notificarea adresată de persoana îndreptățită acestei unități deținătoare
conform art. 22 din lege.
În speță, situația de
fapt și anume împrejurarea că de la data de 17 august 1987 , când s-a dispus
exproprierea prin Decretul
nr. 193/1987
pentru utilitate publică, imobilul în litigiu, compus din
construcții și teren în suprafață de 250 mp,
situate în comuna Câlnic,
sat
Pinoasa-Arderea, județ Gorj, a fost și este în posesia reclamantului,
care ocupă și în prezent construcția, nu a fost
contestată de pârâtă.
Drept urmare, reclamantul nu
avea la îndemână acțiunea
întemeiată pe
dispozițiile Legii nr. 10/2001 cât timp el însuși avea
calitatea de
entitate deținătoare a imobilului.
Reclamantul
nu are la îndemână nici acțiunea în revendicare,
pentru aceleași considerente
referitoare la posesia imobilului.
Instanța de
apel, invocând dispozițiile deciziei LIII din 4 iunie 2007
pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul
legii, a aplicat greșit legea, câtă vreme normele
legii de reparație invocate nu sunt aplicabile în cauză.
Menținerea situației incerte,
neclare, de peste 20 de ani privitoare la dreptul de proprietate al
reclamantului asupra bunurilor
pe care le
folosește, a reprezentat o încălcare a prevederilor art. 1 din
Protocolul
nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Reclamantul
a dovedit, astfel cum reține și prima instanță, că
justifică un interes important,
patrimonial și o speranță legitimă și deci
„un bun" în sensul Convenției.
Drept
urmare, reținând că decretul de expropriere nu și-a atins
scopul de utilitate publică se va constata incidența
în cauză a
dispozițiilor art. 35 din Legea
nr. 33/1994 privind exproprierea pentru
utilitate publică și art. 111 C.
proc. civ., câtă vreme calea
procedurală
aleasă este singura în măsură să-1 repună pe reclamant în
situația
anterioară.
Pentru considerentele arătate,
în temeiul dispozițiilor art. 312
alin. (1),
(2) și (3) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
, recursul va fi admis. Drept consecință, decizia
va fi
modificată în sensul
respingerii, ca nefondat, a apelului declarat de pârâtă, apel ce a vizat
inadmisibilitatea acțiunii față de dispozițiile
recursului în interesul
legii.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D
E C I D E
Admite recursul
declarat de reclamantul G.A.I.
împotriva
deciziei nr. 316 din 8 octombrie 2008 pronunțată de Curtea
de Apel
Craiova, secția civilă, pe care o modifică în sensul că respinge ca nefondat
apelul declarat de pârâta SC C.E. Rovinari SA
împotriva sentinței civile nr. 54 din 1 aprilie
2008 a Tribunalului Gorj
Obligă
intimata să plătească recurentului 7.740 lei, cheltuieli de
judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 5 mai 2009.