ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5162/2009

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de fată, reține următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, sub nr. 4851/95/2007, reclamantul G.A.I. a chemat în judecată, în condițiile art. 35 și art. 36 din Legea nr. 33/1994 pe pârâta S.C. C.E. Rovinari SA, pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună retrocedarea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 250 mp și construcții, respectiv imobilul casă de locuit, situate în comuna Câlnic, sat Pinoasa-Arderea, județul Gorj, ce au făcut obiectul exproprierii prin Decretul nr. 193/1987. In motivarea cererii s-a arătat că Decretul nr. l93/1987, poziția 15, a fost expropriat imobilul casă și teren, pentru cauze de utilitate publică, primind despăgubiri în sumă de 35.213 lei, până în prezent imobilul nu au fost folosite conform scopului pentru care au fost preluate, nefacându-se o nouă declarare de utilitate publică.

A arătat că, de la data exproprierii și până în prezent a avut posesia neîntreruptă asupra imobilului, exercitată și la momentul sesizării instanței, comportându-se ca un adevărat proprietar, astfel că, față de dispozițiile Legii nr. 33/1994, în calitate de fost proprietar, poate solicita retrocedarea imobilelor care nu au fost utilizate în termen de un an, conform scopului preluării, nefiind declarată o altă cauză de utilitate publică. În cauză, pârâta S.C. C.E. Rovinari SA a solicitat respingerea acțiunii, susținând în esență că lucrările pentru care s-a dispus exproprierea au început, aflându-se în derulare, scopul exproprierii s-a realizat, dispozițiile Legii nr. 33/1994 impunând ca și condiție începerea lucrărilor nu și finalizarea lor, pentru a se dovedi că scopul pentru care s-a dispus exproprierea va fi realizat.

Pe parcursul judecății, reclamantul și-a precizat, potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., obiectul cererii de chemare în judecată, solicitând înlocuirea acțiunii în realizare întemeiate pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 cu acțiune în constatare, întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ. raportat la art. 20 și art. 42 alin. (2) și (3) din Constituția României, art. 1 Protocolul nr. 1 al C.E.D.O. În raport de ceasta precizare s-a solicitat să se constate caducitatea Decretului de expropriere nr. 193/1987, calitatea reclamantului de proprietar asupra unui imobil format din construcții și teren în suprafață de 250 mp, cu cheltuieli de judecată.

Motivând cererea a susținut că bunurile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an de la data preluării, potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, neîndeplinirea acestor cerințe legale atrăgând ineficacitatea decretului de expropriere, pe de altă parte cererea întemeindu-se pe un interes major, legitim, actual, asupra bunurilor pentru care nu și-a pierdut niciodată calitatea de proprietar, pentru situații similare, instanțele judecătorești recunoscând dreptul de proprietate în favoarea unor terți. Pârâta S.C. C.E. Rovinari SA a formulat întâmpinare-cerere reconvențională, invocând în principal excepția inadmisibilității acțiunii, ca urmare a transformării acesteia într-o acțiune în constatare întemeiată pe art. 111 C. proc.

civ., pe de altă parte excepția necompetenței materiale a Tribunalului Gorj în soluționarea cererii, așa cum a fost precizată, modificare care atrage schimbarea competenței raportat la temeiul legal și implicit obiectul acțiunii, solicitând pe cale de consecință declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu. Pe cale reconvențională, în condițiile art. 119 C. proc. civ. , a solicitat în ipoteza în care cererea va fi promovată, obligarea reclamantului la restituirea contravalorii imobilelor expropriate, calculată cu indicele de inflație, pe de altă parte în ipoteza în care prin expertizele dispuse se va reține că imobilele nu mai există fizic, să se constate că reclamantul avea la îndemână procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, fiind îndreptățit la acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, procedură nevalorificată de altfel.

Tribunalul Gorj, prin sentința civilă nr. 54 din 1 aprilie 2008, a respins ca nefondate excepțiile invocate de către reclamantul G.A.I. și pârâta SC C.E. Rovinari SA; a admis acțiunea principală, cu precizările ulterioare, constatându-se caducitatea Decretului de expropriere nr. 193/1987, precum și calitatea de proprietar a reclamantului G.A.I. asupra imobilelor compuse din construcții și teren în suprafață de 250 mp situate în comuna Câlnic, sat Pinoasa-Arderea, județul Gorj, bunuri ce au făcut o biectul Decretului de expropriere nr. 193/1987 și a admis cererea reconvențională formulată de pârâta SC C.E.

Rovinari SA; reclamantul a fost obligat să restituie pârâtei despăgubirile primite la data exproprierii, reactualizate cu indicele de inflație, respectiv sumele de 7600 lei pentru construcții și 49,67 lei pentru suprafața de 250 mp; pârâta a fost obligată la 1.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat către reclamant, pentru motivele ce urmează. Cu privire la excepțiile invocate de către pârâta reclamantă, respectiv excepția necompetenței materiale a Tribunalului Gorj în soluționarea cererii, așa cum a fost precizată, s-a apreciat că aceasta este nefondată întrucât, potrivit art. 2 lit. f) C. proc. civ., soluționarea în fond a cererilor în materia exproprierii sunt de competența tribunalelor și nu a judecătoriilor.

Astfel, s-a reținut că acțiunea inițială privind retrocedarea imobilelor expropriate a fost precizată pe parcursul cercetării judecătorești în acțiunea în constatare întemeiată pe art. 111 C. proc. civ., solicitându-se constatarea caducității decretului de expropriere și respectiv a calității reclamantului de proprietar asupra imobilelor ce au tăcut obiectul exproprierii, capete de cerere accesorii capătului principal ce are ca obiect constatarea caducității, ineficacității decretului de expropriere, care atrage în consecință competența materială a tribunalului în soluționarea pricinii. Cu referire la excepția inadmisibilității acțiunii, tribunalul a reținut că aceasta este nefondată, cererea fiind precizată sub aspectul obiectului acesteia și nu modificată în sensul dispozițiilor art. 132 și urm. C. proc.

civ., pe de altă parte, în raport de obiectul și temeiul legal al acțiunii principale, nu se poate reține operantă în cauză această excepție, motivat de apariția Legii nr. 10/2001, act normativ care reglementează expres doar retrocedarea imobilelor expropriate a căror posesie nu mai este exercitată de foștii proprietari, reclamantului neputându-i-se opune eventuala valorificare a drepturilor subiective pretins a fi încălcate în cadrul unei acțiuni în revendicare, întrucât acesta a exercitat de la data promulgării decretului de expropriere și până în prezent posesia bunurilor nemișcătoare, cunoscut fiind că, unul dintre efectele promovării unei acțiuni în realizarea dreptului îl constituie redobândirea posesiei pierdute.

Cu aceeași motivare s-au respins și excepțiile invocate pe cale de apărare de către reclamantul G.A.I., referitoare la tardivitatea și inadmisibilitatea cererii reconvenționale, întrucât această cerere s-a formulat în cauză în raport de precizările succesive ale obiectului cererii principale, reținându-se că depunerea ei s-a realizat cu respectarea dispozițiilor art. 119 alin. (3) C. proc. civ. , pe de altă parte cererea de restituire a despăgubirilor primite în urma exproprierii are temei legal, fundamentându-se pe dispozițiile art. 35 și art. 36 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora, fostul proprietar este obligat să restituie prețul imobilului în cazul retrocedării acestuia. Cererea reconvențională își găsește corespondent în principalul capăt de cerere a acțiunii principale care are ca obiect constatarea caducității decretului de expropriere și care se soluționează prin prisma dispozițiilor art. 111 C. proc.

civ. coroborat cu art. 35 și art. 36 din Legea nr. 33/1994. Pe fondul cauzei s-a stabilit că este cert că terenul și casa ce au făcut obiectul exproprierii prin același act normativ nu au fost utilizate în termenul de un an, potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriatul reclamant, în concret lucrările în ceea ce privește proprietatea acestuia, nefiind nici în prezent, la data sesizării instanței și respectiv soluționării cererii, efectiv începute, neintervenind o nouă declarare de utilitate publică în tot intervalul de 20 de ani scurs de la momentul exproprierii., până în prezent.

Raportând dispozițiile art. 35 și art. 36 din legea cadru, la datele speței, s-a constatat că scopul exproprierii nu a fost atins, imobilele rămânând în continuare în posesia neîntreruptă a reclamantului, construcția nefiind demolată, înscrisurile atestând înregistrarea în proprietatea reclamantului la registrul agricol a acestor bunuri pentru care anual achită taxele și impozitele legale, ca și proprietar. Curtea de Apel Craiova, învestită cu soluționarea apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței arătate, prin decizia civilă nr. 316 din 8 octombrie 2008, a admis calea de atac și a schimbat în tot hotărârea pentru motivele ce urmează. În condițiile schimbării obiectului acțiunii din acțiune în realizare în acțiune în constatare, caracterul acțiunii cu care a fost învestită instanța este tot acela de acțiune în expropriere, exproprierea făcându-se prin Decretul nr. 193/1987.

Precizând temeiul juridic al constatării caducității, chiar reclamantul a făcut trimitere și la dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, potrivit cărora bunurile expropriate trebuie să fie utilizate în termen de 1 an de la data preluării, potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriere sau lucrările să fi început în acest termen, deoarece în situația în care nu sunt îndeplinite aceste cerințe, decretul de expropriere est ineficace. Potrivit deciziei nr. LIII (53) din 4 iunie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, în recursul în interesul legii, dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, se interpretează în sensul că: aceste dispoziții nu se aplică în cadrul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 , introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Legea nr. 10/2001 a suprimat acțiunea dreptului comun al revendicării, având un caracter special față de dreptul comun. Prin această lege, nu s-a suprimat însă accesul la un proces echitabil, deoarece legea nouă perfecționează sistemul reparator și procedural, controlul judecătoresc al reparațiilor, prin accesul deplin și liber la 3 grade de jurisdicție, în condițiile art. 21 alin. (1) și (3) din Constituție și ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Cum Legea nr. 10/2001 reglementează toate situațiile ce privesc restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobile preluate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 rămân tară aplicare în cazul acțiunilor care au ca obiect asemenea imobile, dacă au fost introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Chiar dacă reclamantul a invocat dispozițiile art. 111 C. proc. civ. , deci pronunțarea unei acțiuni în constatare, trebuie precizat că raportat și la acestea, acțiunea în constatare nu ar fi admisibilă atât timp cât reclamantul are la îndemână acțiunea în realizarea dreptului, în temeiul Legii nr. 10/2001. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu sunt aplicabile cauzei, deoarece recurentul nu a pierdut niciodată posesia nemișcătorului. Analizând decizia recurată prin prisma motivului de recurs, a probatoriilor administrate și a temeiurilor de drept incidente cauzei, Î nalta Curte reține că recursul este fondat pentru argumentele ce succed.

Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 se referă la nemișcătoarele preluate în perioada de referință și deținute de una dintre persoanele juridice menționate la art. 21 din lege: regie autonomă, societate sau companie națională, societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, organizație sau orice altă persoană juridică de drept public. Același articol instituie în sarcina unității deținătoare obligația de a emit decizie/dispoziție cu referire la notificarea adresată de persoana îndreptățită acestei unități deținătoare conform art. 22 din lege.

În speță, situația de fapt și anume împrejurarea că de la data de 17 august 1987 , când s-a dispus exproprierea prin Decretul nr. 193/1987 pentru utilitate publică, imobilul în litigiu, compus din construcții și teren în suprafață de 250 mp, situate în comuna Câlnic, sat Pinoasa-Arderea, județ Gorj, a fost și este în posesia reclamantului, care ocupă și în prezent construcția, nu a fost contestată de pârâtă. Drept urmare, reclamantul nu avea la îndemână acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 cât timp el însuși avea calitatea de entitate deținătoare a imobilului. Reclamantul nu are la îndemână nici acțiunea în revendicare, pentru aceleași considerente referitoare la posesia imobilului.

Instanța de apel, invocând dispozițiile deciziei LIII din 4 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, a aplicat greșit legea, câtă vreme normele legii de reparație invocate nu sunt aplicabile în cauză. Menținerea situației incerte, neclare, de peste 20 de ani privitoare la dreptul de proprietate al reclamantului asupra bunurilor pe care le folosește, a reprezentat o încălcare a prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Reclamantul a dovedit, astfel cum reține și prima instanță, că justifică un interes important, patrimonial și o speranță legitimă și deci „un bun" în sensul Convenției.

Drept urmare, reținând că decretul de expropriere nu și-a atins scopul de utilitate publică se va constata incidența în cauză a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publică și art. 111 C. proc. civ., câtă vreme calea procedurală aleasă este singura în măsură să-1 repună pe reclamant în situația anterioară. Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. , recursul va fi admis. Drept consecință, decizia va fi modificată în sensul respingerii, ca nefondat, a apelului declarat de pârâtă, apel ce a vizat inadmisibilitatea acțiunii față de dispozițiile recursului în interesul legii.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul G.A.I. împotriva deciziei nr. 316 din 8 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, pe care o modifică în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta SC C.E. Rovinari SA împotriva sentinței civile nr. 54 din 1 aprilie 2008 a Tribunalului Gorj Obligă intimata să plătească recurentului 7.740 lei, cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 mai 2009.