ÎCCJ, Secția penală

Ședința din cameră de consiliu din 10 aprilie 2025

Deliberând asupra admisibilității cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 248 din data de 11 noiembrie 2024 a Judecătoriei Calafat pronunțată în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 120 din C. pen. s-a aplicat inculpatului A. măsura educativă a asistării zilnice pentru o perioadă de 6 luni pentru săvârșirea unei infracțiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 113 alin. (2) din C. pen., a patru infracțiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 113 alin. (3) din C. pen. și a unei infracțiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și cu aplicarea art. 113 alin. (3) din C. pen., totul cu aplicarea, în final, a art. 38 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 121 alin. (1) lit. a) și e) din C. pen. s-a impus inculpatului ca, pe durata executării măsurii educative, să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională și să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta; supravegherea executării obligațiilor s-a dispus a se face sub coordonarea Serviciului de Probațiune Dolj, conform art. 121 alin. (3) din C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 123 din C. pen. referitoare la consecințele comiterii unei noi infracțiuni în timpul executării măsurii educative sau ale nerespectării, cu rea credință, a condițiilor de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse, constând în înlocuirea măsurii educative cu măsura educativă a internării într-un centru educativ.

În temeiul art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. s-a menținut măsura controlului judiciar dispusă față de inculpat prin încheierea nr. 395/14.06.2024, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2024, dispoziția fiind executorie conform art. 399 alin. (4) din C. proc. pen.

În temeiul art. 127 și art. 72 din C. pen. s-a constatat că inculpatul A. s-a aflat sub puterea reținerii și a arestului la domiciliu în perioada 14.12.2023-14.06.2024.

Împotriva sentinței penale nr. 248 din data de 11 noiembrie 2024, pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr. x/2024 a declarat apel inculpatul A..

b. Prin decizia nr. 129/2025 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 248 din data de 11 noiembrie 2024, pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr. x/2024.

În esență, curtea a reținut că, în mod legal s-a stabilit de prima instanță că faptele inculpatului minor A. constând în acelea că, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule,

- la data de 09.08.2022, în jurul orei 18:13, a condus pe DN 55A, pe strada x, pe DC 52 de pe raza localității Ghidici, județul Dolj, pe o distanță de aproximativ 11 km, autoturismul;

- la data de 23.09.2023, în intervalul orar aproximativ 02:00-03:00, a condus autoturismul, pe DC 52 (strada Emil Năiculescu) și pe DN 55A (strada Mihai Viteazu), de pe raza comunei Ghidici, județul Dolj;

- la data de 23.09.2023, în intervalul orar aproximativ 21:00-21:33, a condus pe DN 55A de pe raza localității Ghidici, județul Dolj autoturismul;

- la data de 26.09.2023, în jurul orei 19:00, a condus pe DN 55A de pe raza localității Ghidici, județul Dolj autoturismul;

- la data de 27.09.2023, în intervalul orar aproximativ 20:27-22:00 și la data de 28.09.2023, în jurul orei 03:30, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a condus pe DN 55A, DC 52 și strada x de pe raza localităților Ghidici și Poiana Mare, județul Dolj autoturismul;

- la data de 29.11.2023, în jurul orei 21:40, a condus pe DN 55A de pe raza localității Ghidici, județul Dolj autoturismul, întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 113 alin. (2) din C. pen. (09.08.2022), a patru infracțiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 113 alin. (3) din C. pen. (23.09.2023 intervalele orare 02:00-03:00 și 21:30, 26.09.2023 și 29.11.2023) și ale unei infracțiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, în formă continuată prev. de art. 335 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și cu aplicarea art. 113 alin. (3) din C. pen. (două acte materiale - 27.09.2023 și 28.09.2023), totul cu aplicarea în final a art. 38 alin. (1) din C. pen.

Cu privire la motivele de apel ale inculpatului care vizează individualizarea și aplicarea măsurii educative, instanța de apel a reținut că nu sunt întemeiate, motiv pentru care sentința nu a fost reformată sub acest aspect.

Analizând în ansamblu cauza, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori care se putea produce, motivul săvârșirii infracțiunilor, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, curtea a constatat că instanța de fond a individualizat în mod legal și temeinic motivat măsura educativă aplicată inculpatului minor.

În acest sens, Curtea de Apel Craiova a constatat că, în mod legal, instanța de fond a luat în considerare dispozițiile legale aplicabile în cauză, respectiv, dispozițiile art. 114 din C. pen., potrivit cărora, față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate, precum și ale art. 129 din C. pen. potrivit cărora, în caz de concurs de infracțiuni săvârșite în timpul minorității se stabilește și se ia o singură măsură educativă pentru toate faptele, în condițiile art. 114, ținând seama de criteriile prevăzute în art. 74.

Astfel, a apreciat că, în mod legal, instanța de fond s-a raportat la criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 din C. pen. respectiv, împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, la circumstanțele concrete ale speței pentru a alege felul și durata măsurii educative.

Totodată, a apreciat corectă argumentarea primei instanțe că, infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen., constând în conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, prezintă o gravitate abstractă ridicată, în raport cu urmările dintre cele mai grave pe care o astfel de faptă le poate avea pentru sănătatea, integritatea fizică și chiar viața participanților la trafic, având în vedere și faptul că inculpatul a săvârșit într-un interval relativ scurt un număr de 6 infracțiuni (7 acte materiale).

Curtea de apel a constatat că numărul faptelor de conducere (6 infracțiuni, 7 acte materiale), dar și circumstanțele faptice (lipsa instruirii teoretice și practice necesară conducerii pe drumurile publice a unor autoturisme, existența pasagerilor în autoturism, încălcarea regulilor de circulație, conducerea cu viteză excesivă, refuzul de oprire la semnalele efectuate de agenții de poliție, determinarea urmăririi în trafic a autoturismelor) denotă un dispreț total al inculpatului pentru normele legale, atitudine pe care o păstrează în continuare, dovedind și în fața instanței de apel că nu a înțeles că faptele sale pot avea un efect negativ asupra viitorului său.

În acest sens a reținut că, din probele administrate în cauză reise că inculpatul a fost în situația de a pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, cum s-a întâmplat în data de 29.11.2023, când a tăiat calea autoturismului doar manevra de frânare a celuilalt conducător auto reușind să împiedice o coliziune.

Prin urmare, în raport cu toate elementele faptice prezentate anterior, dar și cu atitudinea adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, când a fost sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, instanța de apel a apreciat că alte măsuri educative nu sunt suficiente ca să îndrepte comportamentul inculpatului, în același sens fiind și concluziile referatului de evaluare întocmit în cauză.

Referitor la situația personală a acestuia, instanța a constatat că poziția subiectivă a inculpatului față de normele de drept penal, de respectul cuvenit agenților de ordine învestiți cu autoritate statală și, în general, raportarea acestuia la societate sunt urmare mai degrabă a lipsei unui model corespunzător în viața sa și, posibil, a însușirii unor valorii promovate în anturajului său, pe fondul incapacității de a face o proprie evaluare a acestor chestiuni, decât urmare a unei opoziții intrinseci față de autoritate.

Astfel fiind, Curtea de Apel Craiova a reținut că măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni, este legală, justă și proporțională, raportat la infracțiunile comise care prezintă un pericol social concret ridicat, dar și la circumstanțele de ordin personal referitoare la persoana inculpatului (gradul de maturitate, poziția subiectivă față de normele de drept, situația familială, abandonul școlar), motiv pentru care supravegherea comportamentului inculpatului de către Serviciul de Probațiune, în scopul asigurării participării acestuia la cursuri de formare profesională, în vederea asigurării inserției sociale a acestuia și a prevenirii riscului comiterii altor fapte antisociale s-a apreciat a fi absolut necesară.

Decizia instanței de apel, a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova la data de 06 februarie 2025, iar inculpatului A., prin reprezentant legal B. la data de 05 februarie 2025.

În raport cu data comunicării hotărârii din apel, termenul legal de declarare a recursului în casație s-a împlinit pentru inculpatul A., la data de 10 martie 2025.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A. prin apărător ales C., la data de 04 martie 2025, data mail-ului .

Conform art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., Curtea de Apel Craiova a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, conform dovezii de comunicare aflate la dosarul cauzei.

În cauză nu au fost depuse concluzii scrise.

După efectuarea comunicării prev. de art. 439 din C. proc. pen., Curtea de Apel București a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul secției Penale, la data de 27 martie 2025, sub nr. x/2024, fiind repartizat aleatoriu completului C10 Filtru.

Prin referatul din aceeași dată, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 10 aprilie 2025.

În conformitate cu dispozițiile art. 439 alin. (5) din C. proc. pen., magistratul asistent desemnat în cauză a întocmit și depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casație.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 440 din C. proc. pen. admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

În conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Stabilind sfera titularilor dreptului de a formula recurs în casație, art. 436 alin. (1) din C. proc. pen. enumeră limitativ procurorul, inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente, în aceste din urmă cazuri exercitarea dreptului putându-se realiza, fie personal, fie prin reprezentant legal sau reprezentant convențional cu împuternicire specială (avocat).

Totodată, referitor la conținutul cererii de recurs în casație, art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. a stabilit că aceasta trebuie să cuprindă numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții ori, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită recursul în casație, precum și organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora (lit. c) și semnătura persoanei care exercită recursul în casație (lit. d), rezultând, așadar, din cuprinsul textului de lege menționat că cererea de recurs în casație se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanței cu soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conținutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casație, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac sau are calitatea de reprezentant legal ori convențional al titularului, domiciliul sau reședința părții, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părților (conform art. 445 din C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, voința de a recura respectiva hotărâre și limitele acestei voințe, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanței de recurs, precum și semnătura persoanei care a exercitat calea de atac.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

Cererea îndeplinește și condiția prevăzută de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., fiind formulată de inculpatul A., care a formulat și apel în cauză.

Cererea îndeplinește condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a), b) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele și prenumele recurentului inculpat, domiciliul acestuia, decizia împotriva căreia a formulat cerere de recurs în casație, cererea fiind semnată de apărătorul ales al inculpatului, împuternicirea avocațială aflându-se la dosar nr. x/2024 al Curții de Apel Craiova.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, a susținut că, în mod eronat instanța de apel a dispus respingerea apelului formulat de acesta, fără a analiza probatoriul din care nu reiese săvârșirea elementului material al conducerii, fiind astfel incident motivul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În continuare, recurentul inculpat prin intermediul apărătorului ales a făcut o expunere succintă a situației de fapt, arătând, cu referire la fapta din data de 09 august 2022, a arătat că, ulterior momentului în care a coborât din autoturism a fost urmărit, în continuare, de agenții de poliție, că a auzit două focuri de armă, deși nu a fost avertizat cu privire la utilizarea armei de foc, ci doar somat. Ulterior, deși se afla în stare de șoc, urmare a utilizării armei de foc, a fost supus unui tratament degradant și excesiv, fiindu-i refuzată solicitarea de hrană, lichide și alte nevoi, deși era minor.

A mai arătat că impactul acestor evenimente a cauzat consecințe deosebit de grave, ce au fost constatate prin Raportul de Evaluare Psihologică nr. x din 25 octombrie 2022, efectuat pentru a evalua starea psihologică și evaluarea vulnerabilităților existente în urma evenimentului traumatizant.

În acest sens a mai arătat că, organele de urmărire penală au avut o conduită șicanatorie, incompatibilă cu asigurarea dreptului la apărare.

Cu referire la incidența motivului de casare, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a susținut că, în cauză au fost administrate multiple probe nelegale sau viciate care, conform susținerilor nefondate ale organelor de cercetare penală, ar trebui să demonstreze vinovăția inculpatului, ignorând cu desăvârșire probele în favoarea acestuia, singurele administrate în mod corespunzător.

Cu privire la probele cu înregistrările video ale diverselor camere de supraveghere, a arătat că, din descrierea acestora, nu pot fi luate în considerare ca arătând fapte certe, dar acestea sunt și nelegale.

În continuare a criticat și modalitatea de interpretare a probelor administrate în faza de urmărire penală, împrejurare ce face imposibilă corecta identificare a inculpatului, mărturiile la care face referire rechizitoriul, arătând că acesta nu a comis faptele care i se impută.

Totodată, a susținut că incertitudinea cu privire la identificarea făptuitorului, prin utilizarea înregistrărilor efectuate cu diverse camere de supraveghere este și motivul pentru care o infracțiune nu poate fi constatată decât prin mijloace tehnice omologate.

În acest sens a solicitat să se rețină prevederile art. 324 alin. (3) din C. proc. pen., care statuează că, "Prin înregistrare tehnică, în sensul prezentului articol, se înțelege atestarea unei valori, greutăți, măsuri ori a desfășurării unui eveniment, realizată, în tot sau în parte, în mod automat, prin intermediul unui dispozitiv tehnic omologat și care este destinată a aproba un anumit fapt, în vederea producerii de consecințe juridice". Astfel, înregistrările obținute prin utilizarea unor mijloace tehnice neomologate, nu pot produce efecte juridice.

De asemenea, inculpatul prin apărător a făcut și o paralelă cu regimul contravențiilor privind circulația pe drumurile publice, susținând că, dacă O.U.G. nr. 195/2002 prevede "Constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției", ar fi absurdă interpretarea potrivit căreia exigențele în conformitatea probelor în cazul unei contravenții sunt superioare exigențelor în materie penală.

Concluzionând a arătat că administrarea probelor cu înregistrările video în prezenta cauză a fost una nelegală și a solicitat admiterea recursului în casație, desființarea deciziei penale nr. 129/2025 din data de 31 ianuarie 2025 a Curții de Apel Craiova și achitarea inculpatului A., prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în dovedirea cererii anexând înscrisuri.

Înalta Curte reține că, printre alte condiții, admiterea în principiu a recursului în casație este condiționată de constatarea că motivul pe care aceasta se sprijină este dintre cele prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Prin raportare la criteriile de exigență ale condiției supuse analizei și la sfera cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică și jurisprudență, se reține că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre cazurile expres prevăzute de lege.

În ceea ce privește sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat de recurent, aceasta vizează acele situații în care, fie nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința cărora a operat dezincriminarea.

Deși recurentul inculpat A. și-a întemeiat, în drept, cererea de recurs în casație pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., din modul în care acesta a formulat motivele de recurs în casație rezultă că argumentele dezvoltate nu se circumscriu formal cazului de recurs în casație invocat, acesta contestând legalitatea probelor administrate în cauză.

Cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel.

În condițiile în care nu se critică situația de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Cu privire la acest caz de casare, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului" (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, www.x.ro).

Înalta Curte constată astfel că, în realitate criticile recurentului au la bază o solicitare de interpretare a materialului probator, acesta făcând referire la probele administrate în cauză (înregistrările video de la diverse camere de supraveghere) precum și modalitatea în care au fost administrate probele în faza de urmărire penală, contestând chiar starea de fapt stabilită în mod definitiv de către instanța de fond și confirmată de cea de control judiciar.

Așadar, recurentul solicită o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința configurării unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanțele inferioare și intrată în puterea lucrului judecat.

Înalta Curte reamintește, în acest context, că finalitatea recursului în casație nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăți, în vederea remedierii greșitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, verificare ce se raportează exclusiv la situația de fapt stabilită, cu caracter definitiv, de instanța de apel.

Analiza de legalitate a instanței de recurs în casație nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Pe calea recursului în casație nu pot fi invocate și, corespunzător, nu pot fi analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele indicate expres de legiuitor.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu pot fi analizate din perspectiva cazului de casare invocat și nici din perspectiva altui caz prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 129/2025 din data de 31 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 129/2025 din data de 31 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 aprilie 2025.