ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 407/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.419/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Arad - Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 4.334/108/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii raportori, care a fost comunicat părților, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Arad - Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 27 martie 2025, în Dosarul nr. 4.334/108/2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: Dacă personalul vamal, funcționari publici în cadrul Autorității Vamale Române, poate beneficia de egalizarea și plata la nivelul maxim a drepturilor salariale existente în plată pentru funcții similare din cadrul Ministerului Finanțelor, ca urmare a aplicării principiilor nediscriminării și egalității prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. Dacă aplicarea prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, încalcă dispozițiile art. 6 lit. f) din același act normativ, respectiv dacă personalul din cadrul altor unități subordonate Ministerului Finanțelor ar putea beneficia de egalizare și plată la nivelul maxim a drepturilor salariale existente în plată pentru funcții similare din cadrul Ministerului Finanțelor, cu încălcarea principiului ierarhizării atât pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) " Art. 6. - Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (...) b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție; c) principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; (...) f) principiul ierarhizării, pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate; (...)" III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-au invocat chestiunile de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad - Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale cu nr. 4.334/108/2024, reclamantul sindicat, în numele membrilor săi, a solicitat obligarea pârâților Ministerul Finanțelor, Autoritatea Vamală Română și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara la egalizarea drepturilor salariale ale membrilor de sindicat la nivelul salarial maxim aflat în plată pentru funcții similare din cadrul Ministerului Finanțelor, precum și la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În motivare, reclamantul a susținut că, la nivelul autorității centrale reprezentate de Ministerul Finanțelor, salariile aflate în plată pentru funcțiile similare celor ocupate de membrii de sindicat sunt superioare celor încasate de aceștia.

În acest context, a arătat că legiuitorul a urmărit excluderea unei astfel de discriminări, inechități și discrepanțe salariale, evocând în acest sens prevederile art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Pârâții au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

În apărare, au susținut că salariile de bază ale funcționarilor publici din administrația publică centrală și unitățile teritoriale nu sunt stabilite uniform, ci diferențiat, în considerarea rangului autorității angajatoare și a complexității activității desfășurate la nivelul autorității publice centrale.

În acest sens, au subliniat că funcționarii publici din administrația publică centrală nu prestează aceeași activitate cu cei din unitățile teritoriale, ci una căreia legea îi recunoaște o complexitate mai ridicată, în considerarea competențelor proprii. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Astfel, a menționat că procesul are ca obiect stabilirea și plata drepturilor salariale cuvenite funcționarilor publici din cadrul Autorității Vamale Române, aceasta fiind un organ de specialitate al administrației publice centrale în domeniul vamal și o instituție publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Finanțelor, ca efect al reorganizării prin divizare parțială a Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

A mai arătat că prezentul litigiu prezintă elemente de noutate față de aspectele dezlegate prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În acest sens a precizat că obiectul acțiunii vizează nerespectarea principiilor nediscriminării și egalității prevăzute de art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin aceea că nu sunt egalizate și nici plătite la nivel maxim drepturile salariale ale membrilor de sindicat prin raportare la nivelul salariilor maxime aflate în plată pentru funcții similare în cadrul Ministerului Finanțelor.

A mai reținut că soluționarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunilor de drept ce formează obiectul sesizării. V. Jurisprudența instanțelor naționale

Față de conținutul întrebărilor adresate instanței supreme nu a fost necesară consultarea instanțelor pentru comunicarea practicii judiciare relevante. VI. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate în exercitarea controlului de constituționalitate a dispozițiilor legale supuse interpretării. VII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate mai multe decizii care prezintă relevanță pentru soluționarea sesizării, acestea urmând a fi evocate în cadrul analizei asupra admisibilității sesizării. VIII. Raportul asupra chestiunilor de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. IX. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul sesizării este reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă și cea de contencios administrativ ce vizează raporturile de serviciu ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată de dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal", iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze."

În conformitate cu art. 2 alin. (1) din același act normativ, "Dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată."

Din analiza dispozițiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, declanșarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare a art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept; d) de lămurirea chestiunii de drept să depindă soluționarea pe fond a cauzei; e) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Verificând îndeplinirea cumulativă a acestor condiții de admisibilitate, se constată că procesul care a ocazionat sesizarea are ca obiect egalizarea drepturilor salariale ale membrilor de sindicat, în calitate de funcționari publici ai Autorității Vamale Române, la nivelul salarial maxim aflat în plată pentru funcții similare din cadrul Ministerului Finanțelor, precum și la plata diferențelor salariale.

Astfel, pretențiile deduse judecății se circumscriu unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost dispusă sesizarea se află în curs de soluționare pe rolul Tribunalului Arad - Secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, care judecă în primă instanță, în conformitate cu art. 536 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Ca atare, primele două condiții de admisibilitate sunt îndeplinite.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiții legale a noțiunii, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existența unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată "să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății".

Noul act normativ reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existența chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată.

De altfel, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 s-a ținut seama de "faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

În acest sens, jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cauzele în care s-au formulat sesizări potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, a subliniat, în mod consistent și lipsit de echivoc, necesitatea ca sesizarea să privească o chestiune veritabilă de drept, invalidând opinia în sensul că, odată îndeplinite cerințele de admisibilitate evocate la paragraful 26 de mai sus, literele a), b), d) și e), sesizarea devine obligatorie (a se vedea, exemplificativ, Decizia nr. 54 din 21 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1198 din 29 noiembrie 2024; Decizia nr. 86 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 10 ianuarie 2025; Decizia nr. 77 din 18 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2025, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

Aceleași decizii subliniază cu claritate necesitatea ca instanța de trimitere, cu ocazia îndeplinirii obligației de motivare a încheierii de sesizare, să procedeze la argumentarea caracterului dificil al chestiunii de drept prin prezentarea motivelor pentru care norma legală a cărei interpretare se cere este neclară sau susceptibilă de interpretări diferite, ceea ce ar face necesară declanșarea mecanismului de unificare de față.

Această necesitate a fost subliniată în multiple decizii ale Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dintre care menționăm exempli gratia Decizia nr. 7 din 20 ianuarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 19 februarie 2025: " 71. Jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate (cea a existenței unei chestiuni de drept de care să depindă soluționarea cauzei) rămâne de actualitate și după intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind că în preambulul acestei ordonanțe de urgență s-a ținut seama de «faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept». 72. Nu poate fi omis în acest sens că art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că încheierea de sesizare trebuie să cuprindă și punctul de vedere al completului de judecată, care astfel este primul ținut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practica judiciară. 73. Această exigență legală, subsumată condiției privind ivirea unei chestiuni de drept, a fost în mod constant subliniată în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerându-se că încheierea de sesizare trebuie să releve reflecția judecătorilor din completul învestit cu soluționarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile și asupra argumentelor de natură să le susțină, pentru a da temei inițierii mecanismului de unificare jurisprudențială reprezentat de hotărârea prealabilă (Decizia nr. 57 din 28 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1170 din 3 decembrie 2020; Decizia nr. 26 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 3 iunie 2021; Decizia nr. 50 din 4 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021). 74. Prin urmare, revine instanței de trimitere obligația identificării în concret a chestiunii de drept care necesită interpretare, exprimarea punctului de vedere al instanței de trimitere contribuind astfel la a se stabili dacă problema de drept cu privire la care i se solicită instanței supreme să o dezlege este una reală, având vocație de a convinge și, din această perspectivă, că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a sesizării (a se vedea, exemplificativ, deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în cadrul mecanismului formal de unificare a jurisprudenței, respectiv Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018; Decizia nr. 41 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 13 octombrie 2021; Decizia nr. 5 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 6 martie 2023; Decizia nr. 7 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 23 februarie 2023; Decizia nr. 14 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 20 aprilie 2023; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023)."

În acest context normativ și jurisprudențial, trebuie subliniat că este necesară, în primul rând, existența unei chestiuni de drept, în sensul mai sus dezvoltat, iar primul examen de admisibilitate în acest sens va fi realizat de instanța chemată a aprecia asupra necesității de a dispune sesizarea, care nu este obligată a proceda conform art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, ci este ținută a "verifica" și "constata" dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru sesizare. În al doilea rând, și cumulativ primei condiții, este necesară prezentarea în încheierea de sesizare a argumentelor ce conturează existența în speță a unei atare chestiuni dificile de drept.

În același context, evaluarea dificultății chestiunii de drept nu poate fi disociată de existența unor dezlegări anterioare date de instanța supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni de drept asemănătoare, de natură a oferi instanțelor naționale suficiente repere interpretative inclusiv prin considerentele cu caracter de principiu, pentru soluționarea cauzelor cu care au fost învestite.

Procedând la verificarea acestei condiții de admisibilitate, se constată că întrebările adresate instanței supreme vizează chestiunea de drept referitoare la egalizarea salariului unor funcționari publici la nivelul maxim aflat în plată pentru funcții similare din cadrul unei instituții publice centrale (Ministerul Finanțelor).

Textele de lege a căror interpretare se solicită de către instanța de trimitere sunt cele de la art. 6 lit. b), c) și f) din Legea-cadru nr. 153/2017, care reglementează principiile egalității, nediscriminării și ierarhizării.

Examenul atent al deciziilor interpretative pronunțate în mecanismele de unificare a practicii judiciare în legătură cu chestiuni de drept similare relevă că jurisprudența obligatorie a instanței supreme cuprinde deja suficiente repere pentru interpretarea și aplicarea unitară a normelor legale în discuție, care se impun a fi respectate și valorificate, mutatis mutandis, de către instanțele de trimitere în cauzele cu care acestea au fost învestite, aplicarea concretă și efectivă a legii constituind, în afara oricăror ambivalențe, atributul constituțional exclusiv al acestora din urmă.

Astfel, prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că: în interpretarea dispozițiilor art. 3 1 alin. (1), raportat la art. 3 1 alin. (1 3 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016, stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare pentru personalul încadrat în direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului se raportează la nivelul aceluiași ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, și nu la nivel național. În considerentul de la paragraful 123 din această decizie s-a reținut că legiuitorul impune, în ceea ce privește stabilirea unui nivel maxim de salarizare la nivelul mai multor instituții sau autorități publice, ca acele entități să se afle în subordinea unui ordonator de credite comun, să aibă același scop, să îndeplinească aceleași funcții și atribuții, să se situeze la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, condiții care trebuie să fie îndeplinite cumulativ.

Ulterior, prin Decizia nr. 8 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 2 aprilie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, în categoria "personalului numit/încadrat", la care se referă prevederile art. 39 alin. (4), raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, este inclus și personalul reîncadrat în baza prevederilor art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017. În considerentul de la paragraful 105 s-a reținut că dispozițiile art. 39 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt aplicabile în situația în care există salariați în cadrul autorităților/instituțiilor publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, astfel încât în aceste situații nivelul salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate. Noțiunea de funcție similară, prevăzută de alin. (1) al art. 39, este cea definită de art. 7 lit. g) din aceeași lege, după cum urmează: "funcția similară reprezintă o funcție de același fel din cadrul aceleiași instituții sau autorități publice, care implică aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în funcție sau vechime în specialitate, după caz, și condiții de muncă".

Totodată, prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale. În considerentele de la paragrafele 78 și 82 din această decizie s-a reținut că: la 1 iulie 2017 a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 153/2017, care a integrat dezlegările oferite prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale în normele de la art. 6 lit. b) și c) din această lege, respectiv în conținutul conceptual al principiului nediscriminării (care reclamă eliminarea oricăror forme de discriminare și instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție) și în cel al principiului egalizării în salariul maxim aflat în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică (în sensul asigurării de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală). Atunci când instanțele judecătorești sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază, prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiți destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaște dreptul la respectivele majorări.

În condițiile în care există dezlegări anterioare date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizii obligatorii, care conțin suficiente repere de interpretare, utile instanței de trimitere în soluționarea cauzei deduse judecății, acesteia din urmă îi revine atribuția jurisdicțională de a respecta jurisprudența cu caracter obligatoriu a instanței supreme și de a extrage acele elemente care prezintă relevanță în soluționarea litigiului dedus judecății.

În plus, cum s-a arătat deja, cerința legală de argumentare a încheierii de sesizare a fost complet ignorată de instanță, lipsind punctul său de vedere asupra chestiunilor de drept ce formează obiectul sesizării, ceea ce consolidează concluzia că în speță nu se poate identifica o chestiune de drept în sensul analizat.

Cu privire la cea de-a doua întrebare, se observă că instanța de trimitere solicită pe calea mecanismului de unificare de față a se determina în mod concret care este rezultatul aplicării în cauza aflată pe rolul său a unor dezlegări cuprinse în Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv dacă o atare aplicare nu ar conduce la un conflict cu prevederile art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Pe de-o parte, reperele jurisprudențiale mai sus evocate cuprind dezlegări care acoperă și principiul ierarhizării, atât pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate; pe de altă parte, mecanismul pronunțării unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unei chestiuni de drept nu poate fi utilizat pentru a obține confirmarea unei soluții ce se va da în soluționarea cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție putând fi chemată a dezlega exclusiv probleme de interpretare a legii, iar aplicarea sa concretă la situația de fapt dedusă judecății rămâne atributul exclusiv al instanței de judecată.

În consecință, constatând că nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 și nici exigențele de ordin formal instituite de art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din același cod,