ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 04.04.2017 sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Baroul Prahova și Uniunea Națională a Barourilor din România, a solicitat anularea Adresei nr. x din 07.12.2016 a Baroului Prahova și exonerarea de plată sumei de 200 RON stabilite prin această adresă; anularea Deciziei nr. 11 din 06.02.2017 a Consiliului Baroului Prahova; anularea Hotărârii nr. 50 din 12.12.2015 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, art. 28 lit. c) din Legea nr. 51/1995 și art. 49 alin. (1) lit. c) din Statutul profesiei de avocat, art. 11 alin. (1) din Legea 24/2000. Prin sentința nr. 4026/30.10.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost admisă excepția de necompetență teritorială a instanței (prin aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. în considerarea calității de magistrat a reclamantului) și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal la data de 22.11.2017 sub nr. x/2017.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 228/22.12.2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată, s-a dispus anularea Adresei nr. x/07.12.2016 a Baroului Prahova, a Deciziei nr. 11/06.02.2017 a Consiliului Baroului Prahova și exonerarea reclamantului de la plata sumei de 200 RON. A fost respinsă în rest acțiunea, a fost admisă în parte cererea reclamantului pricind acordarea cheltuielilor de judecată și obligat pârâtul Baroul Prahova să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 200 RON reprezentând taxă de timbru și cheltuieli transport, respingând în rest cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON, ca neîntemeiată. De asemenea, a fost obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 RON reprezentând onorariu avocat, către pârâtul UNBR.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în primul ciclu procesual Prin decizia nr. 6336/16.12.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost admise recursurile declarate împotriva sentinței civile nr. 228/22.12.2017 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, a fost casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Ca urmare a admiterii cererii de strămutare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Prin încheierea din data de 23.06.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost admisă cererea de abținere formulată de toți judecătorii Curții de Apel Galați și cauza a fost trimisă spre soluționare Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 25.07.2023 sub nr. x/2017*. Urmare a incidentelor procedurale intervenite (admiterea cererilor de abținere a tuturor judecătorilor din secția de contencios administrativ și fiscal și a celor din secția a II-a Civilă), conform dispozițiilor art. 109 alin. (1) din ROI și Deciziilor Președintelui Curții de Apel Constanța nr. 26/2023 și nr. 29/2024, dosarul a fost înregistrat pe rolul secției I Civile a Curții de Apel Constanța sub nr. x/2017*** la data de 08.10.2024.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în al doilea ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 1/19.03.2025 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Baroul Prahova și Uniunea Națională a Barourilor din România, s-a dispus anularea Adresei nr. x/07.12.2016 a Baroului Prahova și a Deciziei nr. 11/06.02.2017 a Consiliului Baroului Prahova. Pârâtul Baroul Prahova a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, precum și pârâtul Uniunea Națională a Barourilor din România la plata sumei de 600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1/19.03.2025 și a încheierilor de ședință din 19 februarie 2025 și 5 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul secției I a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 14.05.2025, iar prin rezoluția din data de 5.09.2025 s-a stabilit termen la data de 16.09.2025, Completul filtru nr. 5, în camera de consiliu, fără citare părți, în vederea analizării competenței funcționale a secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind soluționarea recursului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile și a încheierilor de ședință anterior menționate. II. Asupra excepției de necompetență materială procesuală a secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată din oficiu, se constată următoarele: Așa cum rezultă din datele dosarului prezentate în cele de mai sus, în speță se constată că secția I civilă a ÎCCJ a fost învestită cu soluționarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1/19.03.2025 și a încheierilor de ședință din 19 februarie 2025 și 5 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, prin care s-a soluționat în primă instanță, o acțiune în contencios administrativ ce a avut ca obiect anularea unor acte administrative emise de Consiliul Baroului Prahova și Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România. Văzând circumstanțele particulare în care prezentul litigiu de contencios administrativ a ajuns să fie judecat de un complet al secției I civile a Curții de apel Constanța - urmare a unei prime decizii de casare pronunțate de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a încuviințării cererii de strămutare cu consecința înaintării dosarului spre soluționare Curții de apel Constanța, secția contencios administrativ, urmată de admiterea cererilor de abținere a tuturor judecătorilor din secția contencios administrativ și fiscal și a celor din secția a II-a civilă ale acestei din urmă instanțe - se constată că niciunul din toate aceste evenimente nu a fost de natură a schimba natura cauzei, care a rămas una de contencios administrativ, completul unic de judecător al secției I civile acționând, în mod excepțional, ca instanță de contencios administrativ atunci când a pronunțat sentința civilă nr. 1/19.03.2025 și încheierile de ședință din 19 februarie 2025 și 5 martie 2025 care fac obiectul prezentului recurs. Având în vedere conținutul dispozițiilor legale date de art. 96 pct. 1 și 97 pct. 1 din C. proc. civ. coroborate cu norma art. 23 alin. (1) din Legea nr. 304/2022 - potrivit căreia secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege - și cu cea a art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care statuează că recursul împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, iar recursul împotriva sentințelor pronunțate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel se judecă de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel - apare ca o consecința logică faptul că recursul dedus judecății revine spre competentă soluționare secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar nu unei secții civile a acestei instanțe. Aceleași circumstanțe particulare ale cauzei mai sus menționate demonstrează și că litigiul de față nu se înscrie în logica dezlegărilor oferite prin Decizia nr. 4/2023 a ÎCCJ - completul de recurs în interesul legii relativ la competența derivată a instanței de control judiciar, în cauză pricina nefiind judecată de o secție civilă de drept comun ca urmare a neobservării regulilor de competență material procesuală în primă instanță, ci strict determinat de împrejurarea admiterii tuturor cererilor de abținere formulate de judecătorii secției competentă funcțional să soluționeze litigiul, respectiv cea de contencios administrativ și fiscal și, subsecvent, cei ai secției a II-a civile ale Curții de apel Constanța. Prin urmare, întrucât hotărârea și încheierile recurate au fost pronunțate de instanța civilă care a acționat în mod excepțional în soluționarea unui litigiu de contencios administrativ, situație ce a fost generată în urma ivirii incidentelor procedurale relative la admiterea cererilor de abținere a tuturor judecătorilor din cadrul secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța, conform dispozițiilor art. 109 alin. (1) din ROI și Deciziilor Președintelui Curții de Apel Constanța nr. 26/2023 și nr. 29/2024, dosarul fiind înregistrat pe rolul secției I Civile a Curții de Apel Constanța sub nr. x/2017*** la data de 08.10.2024, și cum această prorogarea de competență este una limitată la circumstanțele care au generat-o, dar care nu schimbă natura litigiului, aceea de contencios administrativ, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 apreciază că revine secției de contencios administrativ și fiscal a ÎCCJ competența material procesuală de soluționare a recursului, cauza urmând a fi scoasă de pe rolul secției I civilă și trimisă, spre competentă soluționare, secției anterior menționate.