ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 80/2026

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2026

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Obiectul litigiului:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, la data de 08 mai 2023, sub nr. x/2023, reclamanta Compania Națională "Aeroporturi București" S.A. a solicitat obligarea pârâtei A. S.A. la plata sumei de 249.500 RON (fără TVA), estimată provizoriu, reprezentând cheltuieli de reparație a autospecialei PSI ZIEGLER FLF 60/121+250 P pe șașiu comun B., cu serie șasiu x, cu precizarea că această pretenție va fi definitivată după reparația efectivă a autospecialei; la plata dobânzii legale aferente, calculată în funcție de dobânda de referință a BNR, de la data cauzării prejudiciului, respectiv 04.10.2022, și până la data efectuării plății în mod efectiv și integral; la plata dobânzii legale calculate de la data rămânerii definitive și până la data plății efective pentru sumele stabilite în prezenta cauză, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea litigiului.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1349 și următoarele, cele ale art. 1357 și următoarele din C. civ., precum și dispozițiile art. 192 și cele art. 194-195 din C. proc. civ.

II. Hotărârile pronunțate în cauză:

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta Compania Națională "Aeroporturi București" S.A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și, pe cale de consecință, admiterea în tot a cererii de chemare în judecata formulate.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - secția a V-a Civilă, sub același nr. de dosar.

III. Recursul declarat în cauză:

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta Compania Națională "Aeroporturi București" S.A., solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, precum și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentarea memoriului de recurs, după prezentarea situației de fapt și a cadrului legal aplicabil, recurenta-reclamantă arată că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale incidente, făcând trimitere la Regulamentul (UE) nr. 139/2014 al Comisiei din 12 februarie 2014 de stabilire a cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la aerodromuri în temeiul Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului, la Regulamentul de circulație a vehiculelor și persoanelor pe suprafața de mișcare a Aeroportului International Henri Coandă București - Cod: R - AIHCB 001 (denumit în continuare "Regulamentul de circulație"), la Planul pentru situații de urgență - Cod: PSU - AIHCB 005 (denumit în continuare "Planul pentru situații de urgență AIHCB") și la Regulamentul nr. 996/2010 privind investigarea și prevenirea accidentelor și incidentelor survenite în aviația civilă și de abrogare a Directivei 94/56/CE.

După redarea considerentelor instanței de apel, recurenta-reclamantă arată că în mod greșit a fost reținută în sarcina prepusului său neutilizarea semnalelor luminoase, indicând că din întreg probatoriul administrat în cauză (înscrisuri, înregistrări video, proba testimonială) reiese că acestea au fost utilizate.

Consideră recurenta-reclamantă că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale prevăzute dispozițiile Anexei IV, Subpartea B — "Servicii operaționale, echipamente si instalații ale aerodromului (ADR.OPS.B)", ADR.OPS.B.080 din Regulamentul (UE) nr. 139/2014. Susține că din această reglementare rezultă că obligația administratorului de aerodrom este de a dota vehiculele și alte obiecte mobile ce se deplasează pe suprafața de mișcare doar cu semnale luminoase, nu și acustice, în special în cazul deplasărilor pe timp de noapte. Susținând caracterul de normă specială, ce instituie anumite excepții, recurenta-reclamantă apreciază că Regulamentului (UE) nr. 139/2014 înlătură dispozițiile actului normativ cu caracter general, respectiv dispozițiile art. 61 alin. (1) din O.G. nr. 195/2002, în ce privește utilizarea semnalelor sonore.

Printr-o altă critică, subsumată aceluiași motiv de casare, recurenta-reclamantă reclamă instanței de apel că, la aprecierea existenței faptei ilicite impuse de art. 1357 din C. civ., nu a aplicat dispozițiile ADR.OPS.B.027 "Operarea vehiculelor" litera (h), punctul 3 din Anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 139/2014 și art. 5.9.2.4 din Regulamentul de circulație, ce prevede obligația de a-și menține în permanență stația de radio emisie-recepție pe frecvența C..

În opinia sa, împrejurarea dovedită că prepusul intimatei-pârâte nu se afla cu stația de emisie recepție pe frecvența grupului de lucru C. este faptul generator al producerii accidentului, neîndeplinirea acestei obligații conducând la înlăturarea considerentelor instanței de apel privind culpa sa și a prepusului său.

Subliniază recurenta-reclamantă că în ipoteza în care prepusul intimatei-pârâte și-ar fi îndeplinit această obligație, ar fi putut lua cunoștință despre starea de urgență instituită și ar fi putut evita prejudiciul cauzat.

Mai precizează recurenta-reclamantă și că prepusul intimatei-pârâte a observat semnalele luminoase ale autospecialelor de stins incendii, întrucât, pentru o anumită perioadă de timp, direcția de deplasare a acestuia a fost din sensul opus direcției de deplasare a autospecialelor de stins incendii, astfel cum rezultă din probatoriul administrat. În consecință, consideră că erau relevante dispozițiile ADR.OPS.B.027 "Operarea vehiculelor" litera (b), punctul I și litera (g) punctele 46 din Anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 139/2014 și art. 5.9.7 punctul I din Regulamentul de circulație, privind obligația de a acorda întotdeauna prioritate vehiculelor de intervenție de urgență, care răspund unei urgențe.

De asemenea, consideră că instanța de apel nu a avut în vedere aplicabilitatea dispozițiilor prevăzute de ADR.OPS.B.027 "Operarea vehiculelor" litera (b), punctul 1 și litera (g) punctele 4-6 din Anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 139/2014 și art. 5.9.7 punctul 1 din Regulamentul de circulație, referitoare la obligația de a acorda întotdeauna prioritate vehiculelor de intervenție de urgență care răspund unei urgențe ADR.OPS.B.027; "Operarea vehiculelor" litera (h), punctul I din Anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 139/2014 și art. 5.9.5.1 din Regulamentul de circulație, privind obligația de a se deplasa numai pe drumurile de serviciu; ADR.OPS.B.027 "Operarea vehiculelor" litera (a), punctul 2 din Anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 139/2014, privind obligația de a respecta marcajele drumurilor de serviciu, astfel cum au fost stabilite operatorul de aerodrom; art. 5.9.2.9 din Regulamentul de circulație, privind obligația de a circula cu atenție în vederea evitării unei coliziuni și numai pe drumurile de serviciu.

În drept, recursul de întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., art. 1349 și art. 1357 din C. civ., precum și pe dispozițiile prevederilor legale și procedurale invocate în cauză.

IV. Apărarea formulată:

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, intimata-pârâtă a arătat, în esență, că instanțele de fond au aplicat în mod corect dispozițiile relevante din Regulamentul de circulație AIHCB și din O.U.G. nr. 195/2002. În opinia sa, Regulamentul de circulație AIHCB nu creează un regim derogatoriu, ci particularizează aplicarea normelor generale la specificul activității aeroportuare, iar instanța de apel a aplicat legea în mod corect, conform principiului specialia generalibus derogant.

De asemenea, precizează că, în realitate, recurenta-reclamantă încearcă să inverseze raportul dintre culpa șoferului autospecialei și pretinsele omisiuni ale șoferului intimatei-pârâte.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția a II-a civilă la data de 22 august 2025, sub același număr de dosar, iar prin rezoluția din 28 octombrie 2025 s-a fixat termen de judecată la 27 ianuarie 2026.

V. Soluția instanței de recurs:

Analizând decizia civilă atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Înalta Curte constată că aceasta este legală, iar recursul este nefondat.

Reține Înalta Curte că acțiunea de față are drept cauză juridică răspunderea civilă delictuală a intimatei-pârâte, pentru pretinsa faptă ilicită a prepusului său, ce ar fi condus la producerea unui prejudiciu în patrimoniul recurentei-reclamante, constând în cheltuielile de reparație a unei autospeciale.

Instanțele de fond au socotit neîntemeiată acțiunea reclamantei reținând, în esență, prin raportare la probatoriul administrat în cauză, că aparține prepusului acesteia, respectiv conducătorului autospecialei avariate, culpa în producerea prejudiciului, în condițiile în care acesta nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligația de a informa turnul de control în legătură cu traseul pe care urma a se deplasa și obligația de a utiliza semnalele acustice.

Prin recursul declarat, recurenta-reclamantă formulează critici la adresa hotărârilor instanțelor de fond, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce privește situația când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Recursul este nefondat.

Prin intermediul unei prime critici, recurenta-reclamantă a invocat că în mod greșit s-a reținut în sarcina prepusului său că nu ar fi utilizat semnalele luminoase, conform art. 32 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002. Această critică este lipsită de obiect, având în vedere că o astfel de împrejurare nu a constituit un element al situației de fapt reținute de către instanța de apel. Dimpotrivă, din analiza considerentelor deciziei recurate reiese că ceea ce s-a reținut în sarcina prepusului recurentei-reclamante este neîndeplinirea obligației de a se deplasa cu semnalele acustice corespunzătoare, menționându-se, în schimb, faptul că deplasarea autospecialei spre locul intervenției s-a realizat cu semnalele vizuale în funcțiune.

Prin urmare, chiar dacă, într-adevăr, instanța de apel a menționat în cuprinsul considerentelor deciziei și prevederile art. 32 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/20025, acestea nu au fost valorificate în cadrul argumentației care a justificat soluția de respingere a apelului.

O altă critică vizează greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 61 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, recurenta-reclamantă învederând că aceste norme, cu caracter general, sunt înlăturate de la aplicare de prevederile Anexei IV, Subpartea B - "Servicii operaționale, echipamente și instalații ale aerodromului", ADR.OPS.B.080, din Regulamentul UE nr. 139/2014. În opinia recurentei-reclamante, nu era obligatorie deplasarea autospecialei și cu semnalele sonore în funcțiune. Critica este nefondată.

Conform art. 61 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, au regim de circulație prioritară numai autovehiculele prevăzute la art. 32 alin. (2) lit. a) și b), atunci când se deplasează în acțiuni de intervenție sau în misiuni care au caracter de urgență. Pentru a avea prioritate de trecere, aceste autovehicule trebuie să aibă în funcțiune semnalele luminoase și sonore.

Pe de altă parte, Anexa IV, Subpartea B - "Servicii operaționale, echipamente și instalații ale aerodromului", ADR.OPS.B.080, din Regulamentul UE nr. 139/2014 prevede că operatorul de aerodrom se asigură că vehiculele și alte obiecte mobile, cu excepția aeronavelor, aflate pe suprafața de mișcare a aerodromului sunt: 1. marcate prin culori vizibile sau prin fanioane amplasate corespunzător, cu dimensiuni adecvate, cu model în carouri și în culori contrastante; 2. luminate de lumini de obstacol cu intensitate mică, ale căror tip și caracteristici sunt adecvate funcției lor, dacă vehiculele și aerodromul sunt utilizate pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă. Culoarea luminilor care trebuie să fie afișate este următoarea: (i) albastru intermitent pentru vehiculele asociate intervențiilor de urgență sau securității; (ii) galben intermitent pentru alte vehicule, inclusiv vehiculele "followme"; (iii) roșu fix pentru obiectele cu mobilitate limitată. (b) Operatorul de aerodrom poate excepta de la litera (a) echipamentele de deservire a aeronavelor și vehiculele utilizate exclusiv pe platforme.

Cercetând cuprinsul acestei norme, Înalta Curte constată că, într-adevăr, nu instituie obligația pentru operatorul de aerodrom de a asigura vehiculele utilizate pentru intervenții de urgență cu semnale sonore, însă nici nu interzice aceasta, instituind o obligație expresă de a dota vehiculele cu semnale luminoase.

În schimb, conform art. 5.9.2.1 din Regulamentul de circulație a vehiculelor și persoanelor pe suprafața de mișcare a Aeroportului Internațional Henri Coandă București, "conducătorul unui vehicul/GSE care operează pe suprafața de mișcare are obligația să respecte prevederile Ordonanței de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și amendamentele la zi, pe întreaga perioadă în care conduce vehicule/GSE pe suprafața de mișcare a AIHCB.

Așadar, norma UE anterior menționată nu reglementează obligația de utilizare a semnalelor sonore ale vehiculelor de intervenție, însă propriul regulament al Aeroportului Internațional Henri Coandă București face trimitere expresă la prevederile O.U.G. nr. 195/20025, deci inclusiv la cele ale art. 61 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care instituie obligația ca vehiculele speciale de intervenție să se deplaseze și cu semnalele sonore în funcțiune.

Pe cale de consecință, atât timp cât Regulamentul UE anterior amintit nu interzice în mod expres instituirea unei astfel de obligații, iar regulamentul de circulație a vehiculelor pe suprafața de mișcare a Aeroportului Internațional Henri Coandă București face trimitere la O.U.G. nr. 195/2002, reiese că aceste reglementări nu se exclud, ci sunt compatibile, completându-se reciproc, cu consecința corectei rețineri de către instanța de apel a obligației prepusului recurentei-reclamante de a circula cu autospeciala de intervenție având în funcțiune atât semnalele luminoase, cât și cele acustice.

Prin intermediul unei alte critici, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel nu a avut în vedere dispozițiile ADR.OPS.B.027 "Operarea vehiculelor" litera (h), punctul 3 din Anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 139/2014 și ale art. 5.9.2.4 din Regulamentul de circulație, care prevăd obligația conducătorului de a-și menține în permanență stația de radio emisie-recepție pe frecvența C.. Și această critică este nefondată.

Cercetând cuprinsul deciziei recurate, Înalta Curte observă că instanța de apel a analizat aspectul adus în discuție de către recurenta-reclamantă, socotindu-l, însă, irelevant. Astfel, s-a reținut că deși din probe reiese că echipamentul de comunicație al șoferului tractorașului a avut activitate, în intervalul orar 06:25-06:45 din data de 04.10.2022, în rețeaua D., pe grupul A., această împrejurare ar fi avut relevanță în măsura în care șoferul autospecialei ar fi respectat obligația de a anunța turnul de control despre traseul pe care urma să se deplaseze autoutilitara.

Așadar, instanța de apel nu a nesocotit prevederile invocate de către reclamantă ci, în contextul factual al cauzei, stabilit pe baza probatoriului administrat, a ajuns la concluzia că neîndeplinirea respectivei obligații de către prepusul intimatei-pârâte este lipsită de relevanță prin raportare la lanțul cauzal ce a condus la producerea prejudiciului.

Nu în ultimul rând, a mai invocat recurenta-reclamantă că instanța de apel nu a avut în vedere următoarele prevederi: ADR.OPS.B.027 "Operarea vehiculelor" litera (b), punctul 1 și litera (g) punctele 4-6 din Anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 139/2014 și art. 5.9.7 punctul 1 din Regulamentul de circulație, referitoare la obligația de a acorda întotdeauna prioritate vehiculelor de intervenție de urgență care răspund unei urgențe; ADR.OPS.B.027 "Operarea vehiculelor" litera (h), punctul I din Anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 139/2014 și art. 5.9.5.1 din Regulamentul de circulație, privind obligația de a se deplasa numai pe drumurile de serviciu; ADR.OPS.B.027 "Operarea vehiculelor" litera (a), punctul 2 din Anexa IV la Regulamentul (UE) nr. 139/2014, privind obligația de a respecta marcajele drumurilor de serviciu, astfel cum au fost stabilite operatorul de aerodrom; art. 5.9.2.9 din Regulamentul de circulație, privind obligația de a circula cu atenție în vederea evitării unei coliziuni și numai pe drumurile de serviciu.

Deopotrivă, a mai învederat recurenta-reclamantă că, în măsura în care prepusul intimatei-pârâte și-ar fi îndeplinit obligația de menținere în permanență a stației de radio emisie-recepție pornită pe frecvența C., ar fi luat la cunoștință de instituirea stării de urgență și ar fi fost în măsură să acorde prioritate echipajelor de intervenție; că prepusul intimatei-pârâte a observat semnalele luminoase ale autospecialelor care interveneau la situația de urgență, acestea aflându-se în raza sa vizuală.

Cu privire la aceste critici, Înalta Curte constată că ele pun în discuție, în esență, stabilirea situației de fapt și aprecierea probatoriului administrat în cauză. Chiar dacă recurenta-reclamantă a invocat, în mod formal, anumite prevederi pretins încălcate, soluționarea criticii ar presupune dezlegarea unor chestiuni de temeinicie (luarea la cunoștință de către prepusul intimatei-pârâte despre starea de urgență, observarea de către acesta a semnalelor luminoase ale autospecialei, posibilitatea de acordare a priorității de trecere și de evitare a producerii prejudiciului, configurația traseului urmat de către cele două vehicule, respectarea marcajelor existente pe drumurile de serviciu).

Or, recursul este o cale de atac extraordinară, ce poate fi exercitată doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. Astfel cum reiese din prevederile art. art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Totodată, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Așadar, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de instanțele de fond, în timp ce instanța de recurs se limitează a verifica modalitatea în care au fost aplicate, de către instanța de apel, normele de drept procesual și/sau de drept material situației de fapt deja stabilite.

În acest context, nu se poate pretinde instanței de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului și a situației de fapt, transformând-o într-o a treia instanță de fond, în mod vădit contrar rolului și funcțiilor căii extraordinare de atac a recursului.

Pe cale de consecință, aspectele anterior menționate, invocate pe calea recursului de către recurenta-reclamantă, excedează limitelor controlului permis instanței de recurs, astfel că nu vor face obiectul analizei acesteia.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că decizia instanței de apel este legală, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ "AEROPORTURI BUCUREȘTI" S.A.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Văzând aceste dispoziții legale, precum și faptul că recurenta-reclamantă a pierdut procesul prin respingerea ca nefondată a cererii sale de recurs, Înalta Curte va dispune obligarea acesteia la plata către intimata-pârâtă a sumei de 21.501,94 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, conform înscrisurilor de la dosar (factură fiscală și dovada plății).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ "AEROPORTURI BUCUREȘTI" S.A. împotriva deciziei civile nr. 322 din 4 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București - secția a V-a Civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă A. S.A. a sumei de 21.501,94 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 ianuarie 2026.