ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2174/2023

Ședința publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra recursurilor de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului. Cadrul procesual.

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 07.02.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Compania Națională "Aeroporturi București" S.A., solicitând, în principal, obligarea pârâtei la predarea către reclamantă a unui număr de 551 cărucioare de transport bagaje deținute nelegal și la plata contravalorii lipsei de folosință a bunurilor mobile, de la data de 31.01.2018 până la data predării efective, iar în subsidiar, obligarea pârâtei la plata contravalorii cărucioarelor nerestituite, în raport de valoarea unitară ce urmează a fi stabilită printr-un raport de evaluare de către un evaluator autorizat, precum și la plata dobânzii legale aferente, calculate începând cu data de 31.01.2018, până la data achitării efective integrale.

La data de 05.06.2018, pârâta Compania Națională "Aeroporturi București" S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale și teritoriale a instanței, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La data de 03.10.2018, reclamanta A. S.A. a depus completare la cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat obligarea pârâtei la achitarea sumei de 1.200.974,45 RON, compuse din debit principal în cuantum de 460,641.12 RON - contravaloare servicii prestate în perioada 31.10.2015 - 31.01.2018 și penalități de întârziere în cuantum de 740.333,33 RON, precum și la plata în continuare a penalităților de întârziere până la plata efectivă a debitelor restante.

Prin sentința civilă nr. 5798/05.10.2018, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Ilfov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, la data de 07.11.2018.

Prin sentința civilă nr. 563/27.02.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Ilfov, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, unde a fost înregistrată la data de 10.04.2019.

Prin sentința civilă nr. 1172, pronunțată la data de 28 aprilie 2021, în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta A. S.A. București, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională Aeroporturi București S.A. București, și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 122.640 RON, reprezentând debit principal și a sumei de 51.940 RON, reprezentând penalități de întârziere.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel principal pârâta Compania Națională "AEROPORTURI BUCUREȘTI" S.A. și apel incident reclamanta A. S.A.

Prin decizia civilă nr. 748A din data de 12 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis excepția inadmisibilității apelului incident și, în consecință, a respins apelul incident formulat de apelanta-reclamantă A. S.A. ca inadmisibil, a admis apelul principal formulat de apelanta-pârâtă Compania Națională Aeroporturi București S.A. și a schimbat sentința apelată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 60.408,60 RON, reprezentând debit principal și suma de 12.451,09 RON, reprezentând dobânda legală aferentă perioadei 01.02.2018- 20.01.2020, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal, calculată pentru perioada 21.01.2020 - 07.12.2020, obligând apelanta-reclamantă să plătească apelantei-pârâte suma de 6.569,64 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

II. Căile de atac exercitate

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâta.

Recurenta-reclamantă A. S.A. se prevalează de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în integralitatea sa a deciziei civile recurate și, reținând cauza spre soluționare, să se aprecieze legalitatea și temeinicia cererii de apel incident, precum și a cererii introductive de instanță, astfel cum a fost formulată și ulterior completată, cu consecința schimbării sentinței civile nr. 1172/28.04.2021, în sensul admiterii capătului de cerere privind achitarea sumei de 1.200.974,45 RON reprezentând debit principal și penalități de întârziere, acestea din urmă calculate până la plata efectivă a debitelor restante.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta reclamantă a invocat, în esență, faptul că în cauză nu operează excepția inadmisibilității cererii de apel incident, întrucât societatea nu a cerut completarea hotărârii pronunțate de Tribunalul București, ci schimbarea acesteia, în sensul acordării sumelor solicitate în cuprinsul cererii completatoare, iar prima instanță nu a omis să se pronunțe asupra cererii completatoare, nefiind așadar incidentă situația descrisă la art. 444 alin. (1) C. proc. civ.

Raportat la soluția asupra apelului principal, recurenta reclamantă arată că este rezultatul unei interpretări eronate a dispozițiilor art. 21 și art. 22 din Contractul de prestări servicii nr. x/29.08.2002, argumentul în acest sens întemeindu-se pe semnificația noțiunii de amortizare fiscală, conform art. 24 din Codul fiscal.

Totodată, recurenta reclamantă invocă o interpretare greșită de către instanța de apel a situației deduse judecății, prin raportare la dispozițiile art. 538 C. civ., care stabilesc în mod clar că bunurile imobile prin destinație sunt acele bunuri care sunt separate temporar de imobilul asupra căruia poartă, pentru a fi ulterior încorporate, în cazul de față nefiind aplicabile prevederile legale arătate.

Se arată că instanța de apel s-a raportat în mod greșit la raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză, fără să țină seama de opinia expertului parte propus de recurenta reclamantă și de împrejurarea că nu este incidentă în cauză amortizarea mijloacelor fixe.

În subsidiar, în măsura în care se va trece peste solicitările din cuprinsul cererii completatoare, recurenta-reclamantă a solicitat să se aprecieze că se impune obligarea pârâtei-intimate C.N.A.B. la plata contravalorii cărucioarelor, în cuantum de 145.230 RON, și a penalităților în cuantum de 51.940 RON.

Referitor la soluția asupra penalităților de întârziere, se arată că vine în contradicție cu prevederile art. 628 alin. (3) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă Compania Națională "AEROPORTURI BUCUREȘTI" S.A. a solicitat admiterea recursului și casarea în tot a deciziei civile recurate, prin raportare la motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și, rejudecând în fond, respingerea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

În recurs, recurenta pârâtă a redat situația de fapt, invocând netemeinicia sentinței atacate pentru următoarele motive:

În primul rând, referitor la motivul pentru care instanța de apel a apreciat că nu se impune respingerea în integralitate a pretențiilor deduse judecății, acela că, la data încetării raporturilor contractuale, 31.01.2018, sumele cheltuite de reclamantă, în calitate de prestator al serviciilor de transport al bagajelor de pasageri, nu fuseseră amortizate în integralitate, se arată că denotă înțelegerea greșită a cuvântului "amortizat", care nu înseamnă că acele cărucioare i-au fost vândute recurentei-pârâte.

Mai arată recurenta-pârâtă că prin Nota de negociere nr. x/16.04.2002, anexă la Actul adițional nr. x/14.05.2002, s-a stabilit mecanismul și elementele de calculație a tarifului lunar datorat pentru activitatea de transport bagaje cu ajutorul cărucioarelor.

Acest mod de calcul, care ia în considerare stabilirea tarifului lunar datorat în funcție de numărul și costul de achiziție al cărucioarelor utilizate, durata de "amortizare cărucioare" de 36 luni, numărul și salariile "porterilor" folosiți, cheltuieli indirecte de 10%, profit de 4% și USD ca monedă de calcul a tarifului de transport bagaje, a rămas în vigoare pe durata întregii relații contractuale.

Cu privire la termenul de "amortizare" utilizat inițial în Calculație tarif lunar pentru activitatea de transport bagaje cu ajutorul cărucioarelor din Nota de negociere nr. x/16.04.2002, s-a arătat că nu are semnificația contabilă de "amortizare a unui mijloc fix".

Arată că prestatorul înregistrează costul de achiziție a cărucioarelor utilizate ca o cheltuială în exercițiul financiar în care s-a efectuat achiziția, iar beneficiarul nu evidențiază contabil acest cost, fiind utilizat convențional pentru a determina durata de recuperare de către Prestator, prin intermediul tarifului încasat de la Beneficiar, a costului de achiziție a cărucioarelor utilizate.

Se mai arată că părțile au convenit implicit că durata de funcționare fizică a cărucioarelor în condițiile în care asigură un "standard înalt" este de 36 de luni.

În consecință, în ce privește valoarea "amortizată", aceasta reprezintă, în fapt, valoarea recuperată conform tarifelor agreate de ambele părți până la data încetării contractului, precizând faptul că intimata-reclamantă se raportează însă la valoarea inițială a cărucioarelor, omițând faptul că a fost recuperată prin tarif suma de 492.340,29 RON.

Recursurile au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 27.10.2022, sub nr. x/2018.

Apărările formulate în cauză

La dosar au fost depuse întâmpinări de către ambele părți, în termenul legal.

Prin întâmpinarea formulată cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă, recurenta-reclamantă A. S.A. a invocat excepția inadmisibilității cererii de recurs formulate de pârâtă, considerând că sunt incidente dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, s-a solicitat respingerea cererii de recurs, ca neîntemeiată.

La rândul său, recurenta-pârâtă Compania Națională "Aeroporturi București" S.A. a invocat, prin întâmpinarea formulată, excepția nulității recursului declarat de reclamantă, solicitând respingerea recursului ca fiind nul, iar în subsidiar ca nefondat.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început la data de 07 februarie 2018, așadar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018.

IV. Procedura de filtrare a recursurilor

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 9 februarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți.

Recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI BUCUREȘTI S.A. a formulat punct de vedere scris la raport, prin care, în prealabil, a solicitat soluționarea recursului de către un alt complet decât completul de filtru, în aplicarea prevederilor art. 490 alin. (2) teza finală C. proc. civ., iar, față de constatările și concluziile acestuia, s-a exprimat în sensul că recursul său este admisibil în principiu, susținând că aspectul nelegalității aplicării prevederilor noului C. civ. trebuia identificat drept motiv de recurs de ordine publică, ce poate fi invocat din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

La termenul din 18 mai 2023, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., acordându-se termen de judecată în ședință publică, la data de 19 octombrie 2023, cu citarea părților, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ., analiza excepției nulității recursului formulat de recurenta-pârâtă Compania Națională Aeroporturi București S.A., precum și a cererii de soluționare a recursului pârâtei de către un alt complet decât cel de filtru, formulate de recurenta-pârâtă, fiind prorogată pentru termenul de judecată acordat.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ.., excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă Compania Națională "Aeroporturi București" S.A., invocată de către recurenta-reclamantă A. S.A. prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: . . . . . . . . . .lit. d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I din același cod, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât motivele invocate să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de lege este sancționată cu nulitatea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În speță, se constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă, deși întemeiat formal pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu conține critici care să poată fi încadrate în textul de lege invocat.

Astfel, se constată că, prin cererea de recurs, recurenta combate considerentul de fapt al instanței de apel, în sensul că sumele cheltuite de reclamantă, în calitate de prestator al serviciilor de transport bagaje călători, nu erau amortizate integral la data încetării raporturilor contractuale, 31.01.2018, considerent întemeiat pe concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară efectuat în fața primei instanțe, fără a arăta critici concrete de nelegalitate cu privire la hotărârea prin care a fost soluționat apelul, prin care să se indice normele de drept material pretins încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel și argumentele care susțin o astfel de concluzie.

Or, Înalta Curte subliniază faptul că recursul vizează nelegalitatea deciziei instanței de apel și nu aspecte de netemeinicie, de apreciere a probatoriului și de evaluare a situației de fapt.

Ca atare, constatând că recurenta-pârâtă nu arată care sunt acele norme de drept material care ar fi fost interpretate sau aplicate greșit de instanța de apel, în soluționarea apelului formulat de parte, Înalta Curte apreciază că prezentarea din cererea de recurs nu răspunde exigențelor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., în sensul că nu cuprinde critici care să poată fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8, astfel că devine incidentă sancțiunea nulității recursului, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Împrejurarea că partea a indicat în cuprinsul răspunsului la întâmpinare norme de drept material pretins nesocotite de instanța de apel nu înlătură neregularitatea constatată, întrucât calea de atac trebuie motivată prin însăși cererea de recurs, înăuntrul termenului prevăzut de lege, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 487 C. proc. civ.

În consecință, în baza art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă.

În ce privește recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestuia, pentru următoarele considerente:

În ce privește prima critică formulată de recurenta-reclamantă, ce vizează soluția de respingere ca inadmisibil a apelului incident promovat de această parte și care se analizează din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că soluția instanței de apel este legală, prin raportare la prevederile art. 445 C. proc. civ., potrivit cărora "Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442 - 444."

Se va avea în vedere în acest sens faptul că, prin cererea completatoare depusă în fața Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 03.10.2018, reclamanta a solicitat, distinct de pretențiile inițiale, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.200.974,45 RON, din care suma de 460.641,12 RON reprezenta contravaloarea serviciilor prestate de reclamantă în favoarea pârâtei, în temeiul contractului încheiat între părți, în intervalul 31.10.2015 - 31.01.2018, iar diferența reprezenta penalități de întârziere aferente, calculate de la scadența fiecărei facturi până la data de 14.03.2018, conform precizărilor depuse la dosar judecătorie.

Cu toate acestea, în acord cu cele reținute de instanța de apel, Înalta Curte constată că prima instanță a omis să soluționeze capătul de cerere formulat prin cererea adițională menționată, dispozitivul hotărârii pronunțate cuprinzând exclusiv soluția asupra petitului subsidiar din cuprinsul cererii de chemare în judecată, în sensul obligării pârâtei să plătească reclamantei suma de 122.640 RON, reprezentând contravaloare cărucioare nerestituite și neachitate, conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul tehnic B. și cu respectarea principiului disponibilității, precum și dobânda legală aferentă în cuantum de 51.940 RON, calculată pentru perioada 31.01.2018 - 07.12.2020.

Referirea în cuprinsul considerentelor la cererea modificatoare formulată de reclamantă nu schimbă această concluzie, fiind evident rezultatul unei erori materiale, aspect confirmat de faptul că expertizele judiciare efectuate în fața primei instanțe au fost încuviințate exclusiv pentru dovedirea temeiniciei pretențiilor cuprinse în cererea de chemare în judecată, astfel cum reiese din obiectivele fixate de instanță în sarcina experților. Prin urmare, sumele acordate de instanță prin hotărâre au reprezentat o parte din sumele solicitate prin cererea inițială, și nicidecum o parte din cele pretinse prin cererea completatoare, cum susține recurenta reclamantă.

Prin apelul incident declarat împotriva hotărârii primei instanțe, reclamanta a solicitat schimbarea acesteia, în sensul completării dispozitivului sentinței cu soluția asupra cererii adiționale, astfel cum se arată explicit în pagina 5 a cererii de apel.

În aceste condiții, întrucât prima instanță a omis să soluționeze petitul formulat prin cererea completatoare, Înalta Curte constată că sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 444 și art. 445 C. proc. civ. Astfel, potrivit art. 444 alin. (1): " Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. În cazul hotărârilor definitive pronunțate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare." La rândul său, art. 445 stabilește că: "Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442 - 444."

Dispozițiile legale redate anterior stabilesc obligativitatea procedurii completării hotărârii în situația în care instanța de fond a omis să se pronunțe asupra unui capăt principal sau accesoriu. Textul de lege nu face distincție sub aspectul naturii de capăt principal sau accesoriu, ci doar impune urmarea remediului procesual al instituției completării hotărârii în aceleași termen în care se poate declara și calea de atac principală.

Ca atare, de vreme ce partea avea la îndemână posibilitatea de a solicita completarea hotărârii, instrument procedural de care nu a uzat și care reprezenta singurul mijloc procedural legal prin care putea fi analizat petitul din cererea completatoare, în mod legal și cu aplicarea corectă a dispozițiilor enunțate și a principiului legalității căilor de atac, instanța de apel a constatat că apelul incident este inadmisibil.

În privința motivelor de recurs ce privesc soluția pronunțată asupra apelului principal declarat în cauză, Înalta Curte constată că prin acestea se critică interpretarea oferită de instanța de apel prevederilor art. 21 și art. 22 din contractul de prestări servicii încheiat între părți, care permiteau ca, la data încetării contractului, investițiile de natura mijloacelor fixe imobiliare realizate din sursele financiare proprii ale prestatorului, să treacă de drept în proprietatea beneficiarului, cu obligația acestuia din urmă de a suporta valoarea neamortizată și nereevaluată în funcție de inflație.

Se susține, în esență, că cele 551 de cărucioare care au făcut obiectului Actului adițional nr. x/14.05.2002, pe care recurenta reclamantă le-a achiziționat în vederea organizării activității de transport bagaje pasageri în beneficiul pârâtei, nu reprezintă mijloace fixe (imobilizări corporale), cum a reținut expertul contabil desemnat C., ci bunuri mobile care au rămas în proprietatea reclamantei la încetarea raporturilor contractuale, nefiind aplicabile în privința lor clauzele contractuale reținute de instanța de apel.

Singurul argument pe care recurenta reclamantă își întemeiază această afirmație este dat de art. 24 din Codul fiscal, referitor la amortizarea fiscală.

Raportat la această motivare, Înalta Curte arată, pe de-o parte, că interpretarea clauzelor contractuale intră în atributul instanțelor de fond și nu poate fi cenzurată pe calea recursului, atâta timp cât nu se reclamă faptul că ar fi fost rezultatul încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material privitoare la interpretarea contractelor.

Cu acest prilej, se reamintește faptul că recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel încât acele critici care privesc starea de fapt sau reevaluarea unor probe nu vor fi avute în vedere, în considerarea specificului acestei căi extraordinare de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate, și nu de temeinicie, ale hotărârii atacate.

Pe de altă parte, cu referire concretă la motivul de recurs de care se prevalează reclamanta, și anume art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte arată că încălcarea legii presupune refuzul aplicării normei juridice sau interpretarea greșită unei prevederi legale, în timp ce aplicarea greșită a legii presupune dezacordul dintre norma juridică aplicată și situația de fapt reținută de către instanțele de fond.

În cauză, întemeindu-se pe acordul de voință al părților cu privire la situația investițiilor de natura mijloacelor fixe realizate de prestator, la momentul încetării contractului, cu respectarea art. 1270 C. civ., și reținând că, potrivit concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, la data încetării raporturilor contractuale, din totalul de 552.748,89 RON, reprezentând contravaloarea celor 551 cărucioare, a fost recuperată suma de 492.340,29 RON, prin plata tarifului lunar convenit, instanța de apel a considerat că pretențiile reclamantei sunt întemeiate în limita diferenței dintre cele două valori, respectiv 60.408,60 RON.

Ca atare, în prezența acordului părților cu privire la asimilarea bunurilor, din punct de vedere fiscal, mijloacelor fixe amortizabile și la modalitatea concretă de recuperare de către prestatorul de servicii, recurenta reclamantă, a cheltuielilor efectuate pentru achiziționarea celor 551 de cărucioare, acord care exclude aplicarea normelor din materie fiscală invocate de parte, Înalta Curte constată că soluția instanței de apel, în sensul recunoașterii temeiniciei cererii în limita valorii neamortizate a bunurilor respective, a fost dată cu respectarea principiului forței obligatorii a contractelor.

În ce privește pretinsa încălcare de către instanța de apel a prevederilor art. 538 C. civ., referitor la bunurile care rămân sau devin imobile, Înalta Curte constată că nu poate fi reținută, în cuprinsul deciziei arătându-se explicit că prevederea legală este irelevantă, așa cum însăși recurenta reclamantă susține prin recursul formulat.

Referitor la soluția asupra capătului de cerere privitor la penalități de întârziere, se constată că instanța de apel a acordat cu acest titlu, pentru perioada 01.02.2018 - 20.10.2020, suma de 12.451,09 RON, iar pentru perioada 21.01.2020 - 07.12.2020, dobânda penalizatoare prevăzută de lege, considerând că, deși solicitarea din cererea de chemare în judecată privea calcularea penalităților până la plata integrală a debitului, nu se poate, în apelul declarat de pârâtă, să se depășească limitele efectului devolutiv în raport cu ceea ce s-a apelat de această parte și nici nu este permis a se înrăutăți situația acesteia în propria cale de atac.

Recurenta reclamantă critică această soluție, invocând ca argument art. 628 alin. (3) C. proc. civ., care permite executorului judecătoresc să actualizeze valoarea obligației în bani, indiferent de izvorul ei, prevedere legală care nu are nicio legătură cu motivele pentru care instanța de apel a limitat temporal obligația pârâtei de a plăti penalități de întârziere aferente debitului principal și pe care recurenta reclamantă nu le combate în niciun fel.

Ca atare, nu se poate reține încălcarea de către instanța de apel, în soluționarea capătului de cerere accesoriu, a prevederilor art. 477 și art. 481 C. proc. civ., ținând cont că analiza acestui capăt de cerere a avut loc în cadrul apelului declarat de pârâtă însăși.

În consecință, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI BUCUREȘTI S.A. împotriva deciziei civile nr. 748 A din 12 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2023.