ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 97/2023

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349 și urm. C. civ.

Prin sentința nr. 3017 din 29.10.2020, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, s-a admis acțiunea, s-a constatat încetat contractul de închiriere nr. x din 13.12.2004, prin denunțarea unilaterală de către locator, începând cu data de 08.03.2017 și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 334.750,42 RON, reprezentând debit principal restant aferent perioadei 08.03.2017–31.01.2018 și suma de 56.302,94 RON reprezentând penalități de întârziere calculate asupra debitului principal, pentru perioada 08.03.2017 – 31.01.2018.

De asemenea, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 12.858,46 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IV-a civilă, care prin decizia civilă nr. 1155A din 14.09.2021 a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției a IV-a Civilă și a fost declinată competența de soluționare a cauzei secțiilor specializate a V-a sau a VI-a din cadrul Curții de Apel București.

Ulterior, aceasta a fost înregistrată la 19 octombrie 2021 pe rolul Curții de Apel București – secția a V-a civilă, sub nr. x/2021.

Prin decizia civilă nr. 2107 din 26 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis apelul și a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că s-a admis în parte acțiunea, fiind respinse ca neîntemeiate petitele privind plata contravalorii lipsei de folosință și dobânzii legale.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței atacate.

S-a criticat decizia instanței de apel din perspectiva faptului că în primele 7 pagini ale hotărârii se reia descrierea tuturor etapelor procesuale, iar la paginile 9-11 se realizează o scurtă analiză a situației de fapt, incompletă, total părtinitoare, fără nicio legătură cu particularitățile cauzei și cu ignorarea totală a textelor legale invocate de reclamantă.

Recurenta prezintă situația de fapt privind raporturile contractuale între cele două părți și susține că, în mod greșit, instanța de apel nu a avut în vedere la calculul lipsei de folosință valorile prețului chiriei din nomenclatorul de tarife al acesteia, obligatoriu potrivit H.G. nr. 455/2011 și O.M.T.I. nr. 744/2011.

Prin întâmpinarea depusă la 9 mai 2022, intimata A. S.A. a invocat excepțiile tardivității și inadmisibilității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia. De asemenea, a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la 6 iunie 2022, recurenta a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de reclamantă și admiterea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 6 octombrie 2022, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin punctul de vedere depus la 9 noiembrie 2022, recurenta a solicitat respingerea excepției nulității recursului, întrucât prin cererea de recurs a dezvoltat critici care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la 19 ianuarie 2023.

În prealabil, se constată că, deși intimata A. S.A. a invocat prin întâmpinare excepția inadmisibilității recursului, din dezvoltarea acestei apărări rezultă că este incidentă, de fapt, excepția nulității recursului, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

La termenul din 19 ianuarie 2023, în completul de filtru, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepțiile tardivității și nulității recursului, invocate de intimată, asupra cărora, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția tardivității recursului, aceasta nu poate fi reținută, întrucât cererea de recurs a fost formulată cu respectarea prevederilor legale incidente.

Astfel, decizia recurată a fost comunicată pârâtei la 16 februarie 2022, iar recursul a fost depus la 21 martie 2022, cu respectarea termenului procedural de 30 de zile potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2), precum și art. 182 alin. (1) din același cod.

Referitor la excepția nulității recursului, Înalta Curte o va admite și va anula recursul pentru considerentele ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, întrucât este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părțile având la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și a instanței de apel.

În cauză, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat doar formal pe motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate este indicat formal, întrucât în cuprinsul cererii de recurs nu sunt dezvoltate critici propriu-zise privind nemotivarea, caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei atacate ori existența doar a unor argumente străine de natura cauzei.

Nici invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greșita încălcare sau aplicare a normelor de drept material de către instanța de apel, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost încălcate norme de drept material.

În cuprinsul motivelor de casare recurenta reia situația de fapt privind derularea raporturilor contractuale între părți și susține că instanța de apel în mod greșit nu a avut în vedere la stabilirea contravalorii lipsei de folosință majorarea prețului chiriei ca urmare a modificării nomenclatorului de tarife al acesteia, obligatoriu potrivit H.G. nr. 455/2011 și O.M.T.I. nr. 744/2011.

Este de menționat că recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ.. Prin urmare, recursul este o cale extraordinară de atac cu un scop precis, stabilit expres de legiuitor, analiza instanței de recurs fiind limitată de situația de fapt stabilită de instanțele de fond, pe care nu o poate modifica, potrivit efectului cumulat al art. 483 alin. (3) și art. 488 C. proc. civ.

Față de aceste precizări, criticile recurentei privind reaprecierea obligațiilor contractuale în baza modificării nomenclatorului de tarife al acesteia, cu scopul constatării creșterii prețului chiriei și, implicit, a contravalorii lipsei de folosință, nu pot forma obiect al controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului întrucât vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, a căror verificare excedează limitele recursului, așa cum sunt ele stabilite de primul alineat al art. 488 din C. proc. civ.

Prin urmare, criticile invocate de recurentă nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., prin prezentarea motivelor de nelegalitate punctuale ale hotărârii atacate, respectiv prin prezentarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 din același cod, de strictă interpretare și aplicare.

În consecință, întrucât din motivele de casare invocate de recurentă nu este identificată nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit art. 489 alin. (2) din același cod intervine sancțiunea nulității recursului pentru motivare necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare, în sens procedural, a recursului.

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, se reține că sunt întemeiate și apărările de procedură formulate de intimata A. S.A. prin întâmpinare, privind nulitatea recursului.

Pentru considerentele care preced, în temeiul art. 493 alin (5) C. proc. civ., raportat la art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Aeroporturi București S.A. împotriva deciziei civile nr. 2107 din 26 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă.

Referitor la cererea intimatei A. S.A. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității declarării recursului.

Anulează recursul declarat de reclamanta Compania Națională de Aeroporturi București S.A. împotriva deciziei civile nr. 2107 din 26 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata A. S.A.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2023.