ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 593/2022

Ședința publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursurilor civile de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI BUCUREȘTI, solicitând obligarea acesteia la plata despăgubirii la nivelul sumei de 1.600 Euro lunar conform dispozițiilor din contractul nr. x din 17 mai 2013.

B. Hotărârea instanței de fond.

Prin sentința civilă nr. 3083 din 6 noiembrie 2017, Tribunalul Ilfov a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 248.265 RON reprezentând debit principal precum și dobânda aferentă, calculată de la data scadenței fiecărei obligații de plată, până la achitarea efectivă a debitului; a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 12.894,16 RON.

C. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 850 din 13 mai 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI BUCUREȘTI S.A. împotriva sentinței civile nr. 3083 din 6 noiembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

D. Hotărârea instanței de fond, în rejudecare.

Prin sentința civilă nr. 3811 din 13 noiembrie 2019, Tribunalul Ilfov a admis în parte cererea de chemare în judecată și a fost obligată societatea la plata sumei de 222.271 RON reprezentând indemnizație, cu dobândă legală.

E. Calea de atac împotriva sentinței instanței de fond.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI BUCUREȘTI S.A. criticând-o pentru netemeinicie.

F. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia civilă nr. 1416/A din 19 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI BUCUREȘTI S.A. împotriva sentinței civile nr. 3811 din 13 noiembrie 2019 pronunțate de Tribunalul Ilfov; a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI BUCUREȘTI S.A.; a obligat pârâta la plata despăgubirii în cuantum de 34.800 Euro, plătibilă în RON la cursul BNR de la data plății, cu dobânda legală calculată de la data de 30 mai 2017 și până la data plății integrale; a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată avansate în primă instanță, în cuantum de 10.345,75 RON; a respins cererea intimatului-reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată avansate în apel; a obligat intimatul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată avansate în apel de către apelanta-pârâtă, în cuantum de 1.209 RON.

G. Considerentele deciziei instanței de apel.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut în esență următoarele:

Pretențiile reclamantului nu reprezintă "indemnizații" în sensul contractual asumat de societate, ci o despăgubire care trebuie să acopere prejudiciul suferit din culpa societății.

Nu se pune în discuție o răspundere contractuală ce ar rezulta din neplata indemnizațiilor în pofida executării obligațiilor asumate de către administrator, ci de o răspundere determinată de decizia societară conducând la încetarea mandatului de administrator.

Nu sunt incidente dispozițiile art. 1254 alin. (3) din C. civ., astfel că reclamantul care pretinde despăgubirea este obligat să dovedească întinderea prejudiciului, care nu se prezumă.

Art. 8.4 din contract precizează o despăgubire la nivelul remunerației lunare cumulate cu remunerația lunară suplimentară, calculată pentru diferența de mandat neexecutată.

Clauza este aplicabilă exclusiv în situația revocării mandatului din inițiativa societății. Revocarea administratorului este o revocare ad nutum, calitatea de administrator având caracter intuitu personae, ceea ce presupune că revocarea poate interveni oricând și independent de vreo culpă contractuală a administratorului. La data de 29 mai 2014 Legea nr. 31/1990 prevedea în art. 137

1

alin. (4) că administratorii pot fi revocați oricând de către adunarea generală ordinară a acționarilor și că, potrivit art. 132 alin. (4) administratorii nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcție.

Dispozițiile art. 8.4 din contract se aplică în cazul în care mandantul a decis revocarea.

Prin anularea Hotărârii/Hotărârilor AGA, mandantul nu a decis (valabil) revocarea.

În consecință, aplicarea art. 8.4, deși indicată de asemenea în cererea de chemare în judecată, este exclusă, iar argumentele pârâtei în raport de analiza acestei clauze, în prezentul litigiu, sunt indiferente.

Temeiul de drept al pretențiilor reclamantului aferente intervalului 12 decembrie 2016 - 19 mai 2017 nu îl poate constitui Hotărârea AGA din 29 mai 2014 (anulată) și Hotărârea AGA din 25 martie 2015 (anulată) ci însuși contractul.

Întregul raționament al cererii introductive de instanță se întemeiază pe cele două hotărâri succesive care l-au împiedicat să își exercite mandatul, or Hotărârea AGA din 12 decembrie 2016 prevede recunoașterea calității de administrator. Acesta este motivul pentru care prejudiciul nu se mai putea produce după data de 12 decembrie 2016 (și, în consecință, nu există niciun motiv de despăgubire a reclamantului), nicidecum faptul că societatea ar fi făcut plăți, împrejurare reținută în mod eronat de prima instanță.

În situația neadoptării Hotărârii AGA din 29 mai 2014, reclamantul ar fi continuat să obțină remunerația lunară prevăzută de art. 3.1 din contract, respectiv cea derivând din calitatea de administrator, ca atare, prejudiciul produs prin "întreruperea" contractului în intervalul 29 mai 2014 - 12 decembrie 2016 reprezintă suficiente elemente care să probeze caracterul acestuia de a fi indubitabil.

Raportul de audit întocmit la 29 mai 2014 vizează perioada anterioară auditată, iar acest element al anteriorității permite, între altele, stabilirea probabilității de realizare a câștigului ulterior datei de 29 mai 2014 și deci a prejudiciului "eventual" în sensul art. 1385 C. civ.

Raportul indică încasarea necuvenită a indemnizației, ca urmare a inexistenței contraprestației (nu a existat nicio decizie ori deliberare a comitetului consultativ din care reclamantul-administrator a făcut parte).

Cât timp raportul de audit a relevat plata nejustificată anterioară, prezumția este în sensul că această plată, după data de 29 mai 2014 și în condiții identice, nu ar mai fi fost făcută.

Curtea a reținut exclusiv dreptul reclamantului de a primi o despăgubire la nivelul sumei de 1.200 Euro lunar, aferentă perioadei de 29 de luni.

Critica apelantei-pârâte referitoare la plata accesoriilor - întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești - este neîntemeiată pentru că, astfel cum s-a precizat anterior, clauza 8.4 din contract nu are aplicare în cauză și nu se analizează o răspundere contractuală în sensul art. 1 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 13/2011, ci o răspundere delictuală.

Întrucât în speță, pe de o parte, în absența oricărei referiri la punerea de drept în întârziere sau la o notificare scrisă ce ar fi precedat formularea cererii de chemare în judecată, punerea în întârziere s-a făcut prin însăși cererea de chemare în judecată (astfel cum și este formulată cererea cât privește accesoriile, respectiv de la scadența obligației de plată a sumei de 54.400 Euro și până la plata efectivă), pe de altă parte, neechivoc, temeiul juridic al pretențiilor nu a fost răspunderea contractuală în sensul neplății remunerației cuvenite în contraprestație, ci adoptarea Hotărârilor AGA din 29 mai 2014 și 25 martie 2014, care au împiedicat executarea contraprestației, adică a obligațiilor contractuale asumate de mandatarul reclamant -, urmează ca suma pretinsă prin cererea de chemare în judecată și recunoscută cu titlu de despăgubire să fie purtătoare de dobânzi până la momentul executării obligației de despăgubire.

H. Calea de atac împotriva deciziei pronunțate în apel.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs atât reclamantul, cât și pârâta.

Recurentul-reclamant A. critică decizia sub următoarele motive de casare:

Instanța de apel a admis apelul pârâtei în ceea ce privește solicitarea de obligare la plata sumei de 400 Euro datorată în temeiul art. 3.3 din contract întrucât a apreciat că existența raportului de audit efectuat pentru o perioadă anterioară emiterii Hotărârii AGA ce a condus la încetarea mandatului de administrator este de natură să conducă la concluzia că nu ar mai fi existat probabilitatea ca reclamantul să mai beneficieze de indemnizația suplimentară.

Instanța a apreciat că în cauză acțiunea formulată este una privind repararea prejudiciului în temeiul răspunderii delictuale.

Recurentul reclamant arată că a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată și a notelor scrise depuse la dosar texte din cuprinsul contractului de mandat ce justificau atragerea răspunderii contractuale.

Art. 8.4 din contract care reprezintă în esență o clauză penală prin care părțile au evaluat prejudiciul suferit de către administrator ca urmare a revocării din funcție a fost ignorat de instanța de apel și a dat eficiență prevederilor art. 1385 alin. (4) C. civ., acesta fiind un motiv de casare reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Instanța de apel a calificat în cauză răspunderea pârâtei ca fiind una delictuală decurgând din revocarea din funcția de administrator a reclamantului în mod nelegal ca urmare a anulării hotărârilor AGA de revocare din funcție ca fiind nelegal adoptate.

Potrivit dispozițiilor art. 1385 alin. (3) C. civ. despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit.

În mod greșit instanța de apel a obligat pârâta la plata dobânzii legale de la data introducerii cererii de chemare în judecată.

De la data scadenței fiecărei indemnizații neachitate ca urmare a revocării din funcție, pârâta datorează dobânda legală.

Recurentul-reclamant susține că a pus în întârziere pârâta prin adresa înregistrată la acționarul majoritar Ministerul Transporturilor sub nr. x din 17 decembrie 2015 prin care a solicitat dispunerea măsurilor care se impun pentru remedierea nelegalităților și înlăturarea efectelor prejudiciabile ca urmare a adoptării unei hotărâri AGA a cărei nulitate a fost constatată de instanță.

Chiar și în ipoteza răspunderii civile delictuale, soluția adoptată de instanță este greșită întrucât potrivit art. 1522 alin. (2) C. civ., debitorul se află de drept în întârziere în cazurile anume prevăzute de lege.

În cauză, plata indemnizației a fost asumată în exercițiul activității unei întreprinderi, aspect care rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv contractul de mandat, iar răspunderea civilă delictuală a fost reținută de instanță ca fiind izvorul pretențiilor pe care a apreciat-o ca fiind întemeiată, astfel încât a fost implicit și dovedită.

Se solicită admiterea recursului și casarea deciziei recurate.

Pârâta recurentă Compania Națională Aeroporturi București S.A. critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Urmare a anulării hotărârilor AGA nr. 50 și 56, nici membrii acționariatului și nici cei ai consiliului de administrație nu au solicitat nulitatea vreunei hotărâri luate de consiliul de administrație pe perioada cuprinsă între înlocuirea membrilor consiliului de administrație din care și reclamantul face parte și perioada numirii în funcție, prin Hotărârea nr. 78 din 12 decembrie 2016.

Prin hotărârea AGA nr. 66 din 18 februarie 2016 s-a constatat încetarea de drept a mandatelor membrilor consiliului de administrație din care făcea parte și reclamantul.

În acest sens, reclamantului i s-ar fi cuvenit eventualele remunerații doar pentru perioada cuprinsă între încetarea de drept a mandatului - 29 mai 2014 până la data adoptării Hotărârii AGA nr. 66 din 18 februarie 2016.

Valoarea juridică a hotărârilor necontestate este aceea că nu au avut și au în continuare puterea juridică obținută încă de la data emiterii lor.

Independent de faptul că reclamantul a beneficiat direct sau indirect de anularea hotărârilor AGA nr. 50 și 56, aceasta nu înseamnă că este îndrituit la obținerea cuantumului indemnizațiilor, întrucât ulterior acestora, acționarii companiei au mai adoptat cel puțin două hotărâri AGA de numire de membri de consiliu de administrație, care nu au făcut obiectul unor acțiuni de anulare.

În ce privește remunerația lunară suplimentară prevăzută de art. 3.3 din contractul de mandat, aceasta urma să fie plătită reclamantului pentru calitatea de membru în fiecare comitet consultativ din care ar fi făcut parte.

Cele două comitete constituite, respectiv Comitetul de audit și Comitetul de nominalizare și remunerare nu au desfășurat practic nici un fel de activitate.

În consecință, suma achitată membrilor comitetelor în cuantum de 400 euro net/lunar membru a fost încasată nejustificat.

În condițiile în care se invocă revocarea intempestivă și fără justă cauză a mandatului, ne aflăm pe tărâmul răspunderii civile contractuale, fapt ce implică îndeplinirea cumulativă a elementelor care o condiționează, respectiv existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu patrimonial și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

În cauză, reclamantul nu a făcut în nici un fel dovada existenței vreunui prejudiciu. Mai mult, cuantumul acestui prejudiciu stabilit încalcă dispozițiile art. 37 alin. (3) din O.U.G. nr. 109/2011, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 51/2013.

În mod nejustificat pârâta a fost obligată la plata de despăgubiri în cuantum de 34.800 cu dobânda legală calculată de la 30 mai 2017 și până la data plății integrale.

Raportat la faptul că în perioada 29 mai 2014 - 12 decembrie 2016, mandatul de administrator al reclamantului a încetat de drept, având drept consecință neparticiparea acestuia la ședințele de Consiliu de Administrație de la momentul repunerii în funcția de administrator, acesta nu este îndreptățit la remunerația precizată în contractul de mandat la art. 3.1 din contractul de administrare nr. x din 17 mai 2013.

Sunt invocate dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și se solicită admiterea recursului și casarea deciziei recurate.

I. Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt fondate și urmează a fi admise pentru următoarele considerente:

Atât recurentul-reclamant cât și recurenta-pârâtă invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Acest motiv de nelegalitate presupune că instanța de fond a recurs la texte de lege aplicabile speței, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greșit.

Este de reținut faptul că cererea de chemare în judecată este întemeiată pe răspunderea contractuală, reclamantul solicitând obligarea pârâtei la plata remunerației prevăzute de dispozițiile contractului de administrare încheiat cu aceasta.

Ceea ce reproșează ambii recurenți instanței de apel este aplicarea greșită a normelor de drept material, în contextul în care reclamantul a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată texte din cuprinsul contractului de mandat ce justifică atragerea răspunderii contractuale.

De asemenea, recurenta-pârâtă arată în motivarea recursului:

"în condițiile în care se invocă revocarea intempestivă și fără justă cauză a mandatului ne aflăm pe tărâmul răspunderii civile contractuale, fapt ce implică îndeplinirea cumulativă a elementelor care o condiționează, respectiv existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu patrimonial și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu".

Curtea de Apel a reținut în considerentele deciziei recurate:

"În consecință, aplicarea art. 8.4, deși indicată de asemenea în cererea de chemare în judecată, este exclusă, iar argumentele pârâtei în raport de analiza acestei clauze, în prezentul litigiu, sunt indiferente".

În același sens s-a reținut:

"Critica apelantei-pârâte referitoare la plata accesoriilor - întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești - este neîntemeiată pentru că, astfel cum s-a precizat anterior, clauza 8.4 din contract nu are aplicabilitate în cauză și nu se analizează o răspundere contractuală în sensul art. 1 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 13/2011, ci o răspundere delictuală".

Contractul de administrare încheiat între reclamant și compania pârâtă prevede în art. 8.4 "În cazul încetării mandatului administratorului la inițiativa societății, înainte de expirarea duratei, societatea va plăti administratorului, în termen de 10 zile, daune-interese având valoarea echivalentă cu restul remunerațiilor lunare și a remunerațiilor lunare suplimentare, datorate pentru perioada rămasă de executat, calculate din momentul revocării, până la data expirării contractelor".

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 9.2.2 din același contract:

"încetarea contractului se poate face la revocarea mandatului de către societate, de la data Adunării Generale a Acționarilor, fără a fi necesară oferirea unei înștiințări scrise prealabile, oferirea vreunui motiv al denunțării contractului și fără intervenția instanței de judecată; în acest caz, prevederile art. 8.4 de mai sus sunt aplicabile".

Cu toate că, atât reclamantul, cât și pârâta invocă dispozițiile art. 8.4 din contract, instanța de apel reține că aplicarea acestuia, deși indicată în cererea de chemare în judecată, este exclusă, iar argumentele pârâtei în raport de analiza acestei clauze, în prezentul litigiu, sunt indiferente.

Așa fiind, instanța de apel nu s-a raportat în analiza sa la temeiul juridic al cererii de chemare în judecată și la apărările invocate prin cererea de apel de către pârâtă, respectiv la răspunderea contractuală, apreciind în mod greșit că art. 8.4 din contract nu are aplicare în cauză, cu toate că ambele părți invocă aplicarea acestor dispoziții, respectiv răspunderea contractuală.

Potrivit dispozițiilor art. 137

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990:

"Administratorii pot fi revocați oricând de către adunarea generală ordinară a acționarilor.

În cazul în care revocarea survine fără justă cauză, administratorul este îndreptățit la plata unor daune-interese".

Contractul încheiat de părți prevede la art. 9.1:

"Încetarea prezentului contract se realizează în conformitate cu reglementările și dispozițiile legale precum și cu prevederile prezentului contract".

Având în vedere că acest contract reprezintă legea părților, iar instanța de apel a reținut în mod greșit că suntem în prezența unei răspunderi civile delictuale, deși atât reclamantul cât și pârâta au invocat dispozițiile contractuale, Înalta Curte apreciază recursurile ca fiind fondate și urmează a fi admise, se va casa decizia recurată și se va trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurenta-pârâtă Compania Națională Aeroporturi București S.A. împotriva deciziei civile nr. 1416/A din 19 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza, spre o nouă judecată, instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 10 martie 2022.