ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.02.2026

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 274/2026

HOTĂRÂRE
24.02.2026
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 274/2026 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2026)

Ședința publică din data de 24 februarie 2026

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20.05.2024 pe rolul Tribunalului Ilfov, sub nr. x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat să se constate încălcarea GDPR-ului prin divulgarea datelor cu caracter personal și folosirea lor în scop ilicit de către pârâta B. S.R.L., să se dispună repararea prejudiciului material și moral produs de acțiunile pârâtei, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 500 RON și a despăgubirilor morale în cuantum de 500.000 euro, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 879/F din 31 martie 2025, Tribunalul Ilfov - secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

În motivare, s-a reținut că litigiul decurge din executarea/încetarea unui contract individual de muncă, iar la data introducerii cererii de chemare în judecată (27.03.2024), raporturile de muncă ale reclamantei cu angajatorul încetaseră (aspect ce se deduce din cuprinsul acțiunii introductive de instanță).

Sub aspectul competenței teritoriale, art. 269 alin. (2) Codul muncii stabilește caracterul alternativ al acesteia între, pe de o parte, tribunalul în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul ori reședința sau, pe de altă parte, tribunalul în a cărei circumscripție reclamantul își are locul de muncă.

Cu toate acestea, tribunalul a arătat că, într-o astfel de ipoteză, în care, la data sesizării instanței de judecată, nu mai este în ființă un raport de muncă, rămâne competentă să soluționeze cauza instanța în circumscripția căreia s-a aflat locul de muncă al angajatului pentru litigiile decurgând din încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului individual de muncă, încheiat cu acel angajator, în serviciul căruia angajatul a lucrat în circumscripția instanței de judecată. În caz contrar, dispozițiile art. 269 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ., deși vizează litigiile care se circumscriu jurisdicției muncii, nu s-ar aplica niciodată pentru ipoteza în care litigiul este legat de încetarea contractului individual de muncă, ceea ce ar conduce la limitarea sferei de aplicare a acestei prevederi legale, cu încălcarea voinței legiuitorului.

Această voință, pentru clarificare, reiese din interpretarea sistematică a art. 266 și art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii.

Reclamanta a dedus judecății un litigiu legat de executarea/încetarea contractului colectiv de muncă, litigiu în care parte este angajatorul C. S.R.L. Locul de muncă al reclamantei a fost la sediul societății angajatoare (capitolul relevant din contractul individual de muncă nefiind completat) din comuna Runcu, jud. Dâmbovița. Într-adevăr, reședința reclamantului, potrivit propriei mărturisiri este în Buftea.

Cu toate acestea, dacă dintre cele două instanțe în egală măsură competente să soluționeze litigiul, respectiv Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul Ilfov, reclamanta a decis sesizarea Tribunalului Dâmbovița, această instanță nu poate declina competența de soluționare a cauzei, care îi aparține.

Învestit cu soluționarea cauzei după declinare, Tribunalul Dâmbovița - secția I civilă, prin sentința nr. 2081 din 16 decembrie 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dâmbovița, invocată de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secția Civilă; a constatat intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecarea cauzei și a trimis cauza pentru soluționarea conflictului, Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivare, instanța a reținut că Tribunalul Ilfov, în ședința de judecată din data de 13.02.2025, a invocat din oficiu excepția necompetenței funcționale a completului specializat în materia litigiilor de muncă, dar în dispozitiv s-a pronunțat asupra excepției necompetenței teritoriale, motivând soluția pe existența unui conflict de competență.

Reclamantul a învestit Tribunalul Ilfov cu o cerere formulată pe dreptul comun, cu două capete de cerere, acțiune în constatare și acțiune în pretenții, și a ales, ca instanță competentă, instanța de la sediul societății pârâte, Tribunalul Ilfov, având în vedere valoarea pretențiilor deduse judecății, peste 200.000 RON, raportat la art. 94 pct. 1 lit. k) și art. 95 alin. (1) C. proc. civ.

Competența în cauză este necesar a se stabili în conformitate cu art. 107 C. proc. civ. alin. (1), conform căruia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel."

Această normă reglementează competența de drept comun din punct de vedere teritorial pentru judecata în primă instanță, în sensul că, în absența unei norme contrare, instanța competentă este cea din art. 107 C. proc. civ. Totodată, este important de subliniat că această normă reglementează competența relativă, nu absolută, astfel că nu poate fi invocată din oficiu de către instanța de judecată, ci doar de către pârâtă, ceea ce nu s-a întâmplat în fața Tribunalului Ilfov.

Pârâta a invocat în fața Tribunalului Dâmbovița necompetența teritorială a acestei instanțe, astfel că instanța o poate analiza, doar în acest context al invocării.

Potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., "necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura", iar alin. (3) din același act normativ stabilește că în celelalte cazuri, necompetența teritorială este de ordine privată. Conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

În cauză, pârâta B. S.R.L. are sediul social în Județul Ilfov, orașul Voluntari.

Conform H.G. nr. 1.217 din 29 noiembrie 2023 privind stabilirea localităților care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor și parchetelor de pe lângă acestea, sediul pârâtei se află în raza de competență a Tribunalului Ilfov, instanță competentă din punct de vedere material și teritorial să judece prezenta cauză.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină, la rândul său, competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Ilfov și Tribunalul Dâmbovița - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză; declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând să se constate încălcarea GDPR-ului prin divulgarea datelor cu caracter personal și folosirea lor în scop ilicit de către pârâtă, repararea prejudiciului material și moral produs de acțiunile pârâtei, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 500 RON și a despăgubirilor morale în cuantum de 500.000 euro, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în discuție fiind competența teritorială a instanțelor de judecată aflate în conflict.

Tribunalul Ilfov, reținând incidența prevederilor art. 266 și art. 269 alin. (1) și (2) din Codul muncii, a apreciat că obiectul și natura litigiului pendinte rezultă din executarea unui contract de muncă, fiind competentă instanța în a cărei rază de activitate se află locul de muncă al reclamantului, pe când Tribunalul Dâmbovița a considerat că între părți nu există raporturi de muncă, fiind vorba despre un litigiu civil de drept comun, motiv pentru care este incident art. 107 C. proc. civ., competentă fiind instanța în a cărei circumscripție își are sediul pârâta.

Din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că reclamantul A. a fost angajat al dealerului D. S.R.L. Târgoviște, însă a chemat în judecată societatea importatoare B. S.R.L., în calitate de pârâtă, aceasta având raporturi comerciale cu angajatorul reclamantului.

Prin urmare, este vorba de o acțiune în pretenții de drept comun, motivat de faptul că între reclamantul A. și pârâta B. S.R.L. nu există un contract de muncă, iar temeiul cererii deduse judecății nu este reprezentat de dispoziții legale cuprinse în Codul muncii. Pe cale de consecință, nu se pot aplica regulile specifice conflictelor de muncă (chiar dacă datele pretinse a fi fost divulgate au legătură cu activitatea profesională a reclamantului), deoarece s-a urmărit promovarea unui litigiu pur civil.

În acest context, se aplică regula generală de drept comun instituită de art. 107 C. proc. civ., conform căruia: "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

În speță, pârâta B. S.R.L. are sediul în Voluntari, bld. Pipera nr. 2, județul Ilfov, aflat în raza de competență a Tribunalului Ilfov, care a fost legal învestit cu judecarea prezentei cauze, aceasta fiind și opțiunea reclamantului în sensul soluționării cauzei de către instanța de la sediul pârâtei. În plus, societatea pârâtă nu a înțeles să invoce excepția necompetenței teritoriale de ordine privată a primei instanțe sesizate.

Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Ilfov este competent să soluționeze cauza dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov - secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2026.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2026-01-29
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 175/2026
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2026 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția I civilă la 24.02.2025, reclamanții A., B., C., D., E.,
ÎCCJ 2024-02-07
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 248/2024
Ședința publică din data de 7 februarie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VIII-a conflict
ÎCCJ 2025-10-23
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1592/2025
Ședința publică din data de 23 octombrie 2025 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare, secția Civilă la 16.12.2024, reclamanta A. S.R.L. a chemat în
ÎCCJ 2025-03-04
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 458/2025
vit conflictul negativ de competență, sens în care s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență Pentru a se pronunța astfel, tribunalul, ținând cont de precizarea reclamantulu
ÎCCJ 2025-02-06
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 262/2025
. Dispozițiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., rămân aplicabile, în contextul în care aceste dispoziții prevăd că în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conv
Sursă