ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 230/2026

Ședința publică din data de 19 februarie 2026

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Totodată, reclamantul a solicitat plata sumelor alocate în formarea profesională în cuantum de 6.510 RON (taxe de școlarizare) și a voucherelor de vacanță pe anul 2021, precum și a diferențelor din anii 2018, 2019 și 2020 provenite din diferența dintre salariul minim brut pe economie și suma de 1.450 RON, eronat acordată anual de către angajator.

Prin sentința civilă nr. 59/2024 din 30.01.2024, Tribunalul Călărași, secția civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată, fiind obligat pârâtul la plata către reclamat a sumei totale de 3.156 RON, din care suma de 343 RON reprezentând diferența indemnizației de hrană și suma de 2.813 RON reprezentând drepturi salariale.

Totodată, tribunalul a respins în rest acțiunea reclamantului și a compensat cheltuielile de judecată, fiind obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din data de 10 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a respins proba cu o nouă expertiză contabilă în apel, ca nefiind utilă soluționării cauzei.

Prin decizia civilă nr. 2993/2025 din 16 iulie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, s-a respins apelul formulat de reclamant ca nefondat.

În esență, recurentul-reclamant a criticat expertiza contabilă administrată de prima instanță și a susținut că în încheierea atacată nu a fost menționată calea de atac.

Cauza a fost înregistrată la 25 august 2025 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă iar, prin rezoluția din 28 august 2025, s-a fixat termen de judecată la 19 februarie 2026.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității prezentei căi extraordinare de atac, invocată din oficiu, urmând a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Încheierea de ședință, fiind în realitate tot o hotărâre judecătorească, potrivit art. 424 alin. (5) C. proc. civ., măsurile luate se regăsesc în dispozitiv, dar adesea, și în partea dezbaterilor, atunci când instanța se pronunță asupra unor excepții sau incidente procedurale. Totodată, calea de atac și termenul de exercitare a acesteia trebuie indicate doar în acele cazuri în care încheierea de ședință este susceptibilă de o cale de atac pe cale separată, iar nu și în situația în care ea se poate ataca numai odată cu fondul, adică odată cu soluția pronunțată de instanță după închiderea dezbaterilor, contrar celor susținute de către recurent.

Potrivit dispozițiilor art. 235 C. proc. civ., încheierile care preced hotărârea și au scopul pregătirii soluționării pricinii sunt încheieri premergătoare.

De asemenea, conform prevederilor art. 466 alin. (4) C. proc. civ. "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel". Aceste norme se coroborează cu cele ale art. 494 din același cod, conform cărora dispozițiile din apel se aplică și în recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice.

Consecința practică a unei astfel de reglementări constă în faptul că încheierile premergătoare nu pot fi atacate decât odată cu fondul, făcând corp comun cu hotărârea finală și fiind supuse căii de atac numai odată cu aceasta.

În cauză, încheierea de ședință din 10 aprilie 2025, prin care a fost respinsă proba cu o nouă expertiză contabilă, este pronunțată de Curtea de Apel București în cadrul cercetării judecătorești efectuate în apelul declarat de reclamant, fiind astfel o încheiere premergătoare, conform celor arătate mai sus.

Prin urmare, exercitarea separată a căii de atac extraordinare a recursului împotriva acestei încheieri apare ca inadmisibilă, nefiind prevăzută de lege și fiind contrară prevederilor art. 466 alin. (4) Cod procedură civilă coroborate cu art. 494 din același cod.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 10 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București - secția a VII-a civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de ședință din 10 aprilie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București - secția a VII-a civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 februarie 2026.