ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 218/2026

HOTĂRÂRE

18.02.2026

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2026
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 218/2026 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2026)

Ședința publică din data de 18 februarie 2026

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. x/2025, reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție București, Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat obligarea pârâților la recalcularea indemnizațiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data numirii în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc și în continuare pentru viitor, precum și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferențe de drepturi salariate în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006); repararea prejudiciului creat reclamanților prin neaplicarea dispozițiilor legale reprezentat de diferența salarială rezultată dintre noua indemnizație de încadrare și indemnizația actuală de încadrare, până la plata efectivă a noii indemnizații de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, începând cu scadența fiecărei sume, până la data plății efective și alocarea fondurilor necesare de către ordonatorul principal de credite către ordonatorii secundari și terțiari de credite în vederea plății drepturilor salariate cuvenite.

Prin sentința civilă nr. 586 din 3 aprilie 2025, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat judecarea cauzei, în favoarea Tribunalului Brașov.

În esență, Tribunalul Dâmbovița a reținut că cererea formulată de către reclamanți se încadrează în materia conflictelor de muncă, iar competența teritorială privind soluționarea unor astfel de cereri revine, de regulă, instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, precum și locul de muncă.

Totodată s-a reținut că reclamanții au calitatea de procurori și au formulat cererea de chemare în judecată pentru obținerea unor drepturi salariale, astfel încât, dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât reclamanții nu își desfășoară activitatea la instanța competentă potrivit Codului muncii. Astfel, s-a apreciat că instanța legal învestită este cea de la domiciliul reclamanților, respectiv Tribunalul Brașov.

Ca urmare, dosarul a fost trimis Tribunalului Brașov - secția I Civilă.

Prin sentința civilă nr. 1637/MAS din 11 decembrie 2025, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Brașov, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

În esență, Tribunalul Brașov a reținut că reclamanții, în calitate de funcția de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, au învestit instanța cu soluționarea unui litigiu de muncă. A mai reținut că, în temeiul art. 127 C. proc. civ. și față de statuările din Decizia nr. 7/2016 a instanței supreme, Tribunalul Dâmbovița este competent să judece cauza, fiind instanță de același grad (tribunal), din circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată Curții de Apel Brașov.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Brașov competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul Dâmbovița și Tribunalul Brașov, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență fiind reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect un litigiu de muncă, reclamanții având calitatea procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc.

Pentru a determina competența teritorială de soluționare a cauzei, instanța supremă va avea în vedere dispozițiile art. 269 Codul muncii, prevederi legale reglementate de dreptul comun pentru soluționarea conflictelor de muncă.

Potrivit acestui text de lege "(1) Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă și conflictele colective de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul. (3) Dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți."

Pornind de la această normă de procedură, Înalta Curte constată că locul de muncă al reclamanților se află în circumscripția Tribunalului Brașov, sens în care revine acestei instanțe competența de soluționare a cauzei.

În ceea ce privește posibila incidență în cauză a art. 127 C. proc. civ., a cărui rațiune este asigurarea caracterului efectiv al imparțialității judecătorilor, Înalta Curte reține că reclamanții îndeplinesc funcția de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, iar cererea introductivă a fost adresată Tribunalului Dâmbovița, instanță din circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată cu Curtea de Apel Brașov, în a cărei circumscripție se află parchetul la care funcționează reclamanții.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea". Alin. 3 al aceluiași text de lege extinde aplicabilitatea acestor dispoziții și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

Așa cum a statuat instanța supremă prin Decizia nr. 7/2016, pronunțată de Înalta Curți de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., "condiția-premisă de aplicare a dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. este aceea ca judecătorul să funcționeze la instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță."

Întrucât la momentul sesizării instanței, toți reclamanții își desfășurau activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tărgu Secuiesc, o instanță inferioară instanței competente să soluționeze cauza în fond, respectiv Tribunalul Brașov, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ. și nu operează prorogarea facultativă de competență.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.