ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1845/2025

Ședința publică din data de 4 decembrie 2025

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 4 august 2014 pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, sub nr. x/2014, reclamanta A. S.A. a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei B. S.R.L. să încheie cu reclamanta un contract având ca obiect exercitarea de către pârâtă a dreptului de folosință asupra rețelei de distribuție gaze naturale de pe raza localității Sânnicoară, comuna Apahida, județul Cluj, aparținând reclamantei, în scopul exclusiv al realizării serviciului public de distribuție a gazelor naturale, contra unei chirii lunare reprezentând echivalentul în RON al sumei de 8.000 euro + TVA pe lună, având durata de valabilitate de un an, cu începere de la data înregistrării cererii, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de chemare în judecată care formează obiectul dosarului nr. x/2015 reclamanta A. S.A. a solicitat să se dispună obligarea pârâtei B. S.R.L. să încheie cu reclamanta un contract având ca obiect exercitarea de către pârâtă a dreptului de folosință asupra rețelei de distribuție gaze naturale de pe raza localității Sânnicoară, comuna Apahida, județul Cluj, aparținând reclamantei, în scopul exclusiv al realizării serviciului public de distribuție a gazelor naturale, contra unei chirii lunare reprezentând echivalentul în RON al sumei de 8.960 euro + TVA pe lună, având durata de valabilitate de un an cu începere de la data înregistrării cererii, respectiv 06.08.2015, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea civilă din 24 noiembrie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015 a fost admisă excepția conexității și s-a dispus reunirea acestui dosar cu dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Specializat Cluj.

Prin cererea de chemare în judecată care formează obiectul dosarului nr. x/2016 reclamanta A. S.A. a solicitat să se dispună obligarea pârâtei B. S.R.L. să încheie cu reclamanta un contract având ca obiect exercitarea de către pârâtă a dreptului de folosință asupra rețelei de distribuție gaze naturale de pe raza localității Sânnicoară, comuna Apahida, județul Cluj, aparținând reclamantei, în scopul exclusiv al realizării serviciului public de distribuție a gazelor naturale, contra unei chirii lunare reprezentând echivalentul în RON al sumei de 8.960 euro + TVA pe lună, având durata de valabilitate de un an cu începere de la data înregistrării cererii, respectiv 09.08.2016, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea nr. 1415/13.09.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016 a fost admisă excepția conexității și s-a dispus reunirea acestui dosar cu dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Specializat Cluj.

Prin sentința civilă nr. 3349 din 16 decembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2014, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., apreciindu-se ca fiind întemeiată apărarea pârâtei, în sensul că prin cererea formulată se încalcă principiul libertății contractuale.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.A. a declarat apel, care a fost admis prin decizia civilă nr. 1014 din 25 iunie 2015, pronunțată de Curtea de apel Cluj - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, dispunându-se anularea sentinței civile nr. 3349/16.12.2014 și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Specializat Cluj.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2014*, fiind conexate și cererile ce formează obiectul dosarelor nr. x/2015 și nr. y/2016

Prin sentința civilă nr. 1952 din 15 decembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Specializat Cluj s-au admis în parte cererile de chemare în judecată conexate, ce formează obiectul dosarelor nr. x/2014, nr. y/2015 și nr. 704/1285/2016*, formulate de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. FILIALA CLUJ ROMÂNIA S.R.L. și a fost obligată pârâta să încheie cu reclamanta câte un contract având ca obiect exercitarea de către pârâtă a dreptului de folosință asupra rețelei de distribuție gaze naturale de pe raza localității Sânnicoară, com. Apahida, jud. Cluj, aparținând reclamantei, în scopul exclusiv al realizării serviciului public de distribuție a gazelor naturale, contra unei chirii lunare de 33.109 RON pentru următoarele intervale de timp: 4.08.2014 - 4.08.2015, 6.08.2015 - 6.08.2016 și 9.08.2016 - 9.08.2017. A stabilit cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei în cuantum de 66.890,31 RON și în favoarea pârâtei în cuantum de 26.421,2 RON, a compensat cheltuielile de judecată ale părților în limita sumei de 26.421,2 RON și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 40.469,11 RON cu acest titlu.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanta A. S.A. și pârâta B. Filiala Cluj România S.R.L.

Împotriva încheierii din 27 octombrie 2020 și a sentinței civile nr. 1952/2020 a formulat apel și expertul C., solicitând admiterea apelului, modificarea în parte a încheierii, în sensul acordării în integralitate a onorariului aferent expertizei judiciare în cuantum de 92.500 RON și a onorariului aferent răspunsului la obiecțiuni în cuantum de 14.200 RON, cu modificarea sentinței civile 1952/2020 a Tribunalului Specializat Cluj în raport de cuantumul onorariului stabilit în favoarea apelantului.

Prin decizia civilă nr. 537/2021 din 12 octombrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a apelantului C., precum și excepția inadmisibilității apelului declarat de apelantul C.. A admis apelul declarat de C. împotriva încheierii din 27 octombrie 2020 și a sentinței civile nr. 1952 din 15 decembrie 2020 pronunțate în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Specializat Cluj, acestea fiind schimbate în parte, în sensul încuviințării onorariului suplimentar al domnului expert C. în cuantum parțial de 10.600 RON urmând ca acesta să fie achitat de reclamanta A. S.A. în cuantum de 3.533,33 RON, iar de către pârâta B. Filiala Cluj România S.R.L. în cuantum de 7.066,66 RON. Au fost menținute restul dispozițiilor încheierii și sentinței atacate. Prin aceeași decizie s-a respins apelul declarat de reclamanta A. S.A., precum și apelul promovat de pârâta B. Filiala Cluj România S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1952/2020 din 15 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalului Specializat Cluj.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta A. S.A., pârâta B. Filiala Cluj România S.R.L. și expertul C..

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta A. S.A., pârâta B. Filiala Cluj România S.R.L. și expertul C..

Prin decizia nr. 2376 din 15 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de reclamanta A. S.A., de pârâta B. Filiala Cluj România S.R.L., precum și de recurentul-expert C. împotriva deciziei civile nr. 537/2021 din 12 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, ce a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această hotărâre, referitor la recursul declarat de pârâtă, instanța supremă a reținut, în esență, că sunt fondate criticile subsumate de pârâtă prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prin care aceasta a invocat încălcarea dispozițiile procedurale imperative ce reflectă principiul disponibilității, respectiv art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (5) si (6) și art. 478 din același cod, calificând în mod eronat/denaturat obiectul cererii de chemare în judecată și implicit al cererilor de apel ce au făcut obiectul învestirii sale, încălcând astfel norme de procedură ce atrag nulitatea. Instanța de recurs a constatat că în toate cele trei cereri de chemare în judecată conexate, reclamanta a precizat clar, precis și fără echivoc obiectul cererii, acesta constând în obligarea pârâtei de a încheia cu reclamanta un contract, potrivit art. 108 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 123/2012, având ca obiect exercitarea de către pârâtă a dreptului de folosință asupra rețelei de distribuție gaze naturale de pe raza localității Sânnicoară, comuna Apahida, județul Cluj, aparținând reclamantei, în scopul exclusiv al realizării serviciului public de distribuție a gazelor naturale, contra unei chirii lunare reprezentând echivalentul în RON al sumei de 8.000 euro + TVA pe lună, având durata de valabilitate de un an cu începere de la data înregistrării fiecărei cereri de chemare în judecată, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Întrucât prin niciuna dintre cele trei cereri de chemare în judecată reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtei la plata unei sume de bani reprezentând contravaloarea chiriei datorate pentru perioada în care aceasta a folosit rețeaua de distribuție gaze naturale, proprietatea reclamantei, instanța de apel trebuia să analizeze critica pârâtei privitoare la modul de soluționare de către prima instanță a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată având ca obiect doar obligația de a încheia un contract pentru o perioadă anterioară datei soluționării cauzei.

Stabilind că prin cererea de chemare în judecată instanța a fost învestită și cu capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata chiriei solicitate, instanța de apel a calificat greșit cererea de chemare în judecată și a stabilit astfel eronat limitele sesizării instanței, analizând un capăt de cerere cu care nu a fost învestită, contrar dispozițiilor art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (5) si (6) și art. 478 C. proc. civ.

Înalta Curte a reținut ca fiind întemeiată și critica de nelegalitate încadrată tot în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., privind reținerea nelegală a operării forței obligatorii a hotărârii de casare, decizia civila nr. 1014 din 25 iunie 2015, pronunțată de Curtea de apel Cluj - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în soluționarea excepției inadmisibilității, întrucât prin această decizie s-a examinat modalitatea de respingere a excepției inadmisibilității de către prima instanță, din perspectiva imposibilității legale de a forța sau obliga pârâta la încheierea unui contract de închiriere.

Față de efectele casării, instanța supremă a constatat că nu se mai impunea analizarea criticilor subsumate de pârâtă celui de-al treilea și al patrulea motiv de recurs, fiind subsecvente celor referitoare la statuarea asupra admisibilității cererii de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei la încheierea contractului, depinzând astfel de modalitatea de soluționare a acestei excepții, respectiv pretențiile aferente chirie excedând obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv obligației de a încheia un contract.

În continuare, Înalta Curte a constatat că recursul formulat de reclamantă, întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. a vizat modalitatea de stabilire de către instanța de apel a cuantumului chiriei și a cheltuielilor de judecată. Față de faptul că instanța de recurs constatase depășirea limitelor învestirii instanței prin statuările din apel privitoare la existența unui al doilea capăt de cerere principal, având ca obiect obligarea pârâtei la plata chiriei aferente folosinței rețelei de distribuție gaze naturale, urmând a se dispune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la instanța de apel spre o nouă judecată, a reținut că se impunea și admiterea recursului formulat de reclamantă, fără a mai fi necesară analiza criticilor formulate de aceasta privitoare la modalitatea de determinare a cuantumului chiriei. Pentru aceleași considerente nu au fost analizate nici criticile referitoare la omisiunea instanței de apel de a dispune asupra cererii de acordare pe cale separată a cheltuielilor de judecată afectate de termen și nici cele privitoare la aplicarea greșită a art. 453 alin. (2) C. proc. civ. raportate la art. 1349 și art. 1357 C. civ.

Instanța supremă a considerat că se impunea respingerea excepției nulității recursului declarat de expert și admiterea căii de atac, urmând ca, în rejudecare, instanța de apel să analizeze cererea acestuia prin raportare la criteriile legale de cuantificare a onorariului de expert.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel sub nr. x/2023.

Prin decizia nr. 520 din 9 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj - secția a II-a civilă a fost respinsă excepția tardivității invocării excepției inadmisibilității acțiunii, a fost admis apelul expertului C. împotriva încheierii de ședință din 27 octombrie 2020, pe care o schimbă în parte în sensul încuviințării diferenței de onorariu, stabilind modalitatea de achitare de către părțile din cauză. A fost admis apelul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței nr. 1952 din 15 decembrie 2020 a Tribunalului Specializat Cluj pe care a schimbat-o în parte, în sensul majorării cheltuielilor de judecată acordate reclamantei cu titlu de onorariu avocațial și stabilite în sarcina pârâtei de la suma de 19705,55 RON la suma de 30.000 RON și reducerii acestor cheltuieli de judecată acordate pârâtei și stabilite în sarcina reclamantei de la suma de 26421,2 RON la suma de 10.000 RON. A fost respins apelul declarat de pârâta B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1952 din 15 decembrie 2020. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței instanței de fond; a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în cuantum de 3478,91 RON, cererea apelantei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată fiind respinsă.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanta A. S.A. cât și pârâta B. Filiala Cluj România S.R.L.

Prin decizia nr. 626 din 26 martie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă a respins, ca nefondate, recursurile.

La data de 28.10.2025, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția a II-a civilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea B. S.R.L. FILIALA CLUJ ROMÂNIA S.R.L. împotriva deciziei nr. 626 din 26 martie 2025, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

În motivarea contestației, titulara căii de atac a prezentat succint cazurile de nelegalitate invocate prin cererea sa de recurs respinsă prin hotărârea împotriva căreia a formulat prezenta contestație, arătând că a invocat cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 din C. proc. civ., iar instanța supremă a analizat doar în parte motivele invocate.

A subliniat că instanța de recurs a examinat numai motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 din C. proc. civ., constând în încălcarea dezlegărilor obligatorii ale deciziei de casare din primul ciclu procesual, însă, în opinia contestatoarei, chiar si asupra acestuia, analiza nu a fost completă și efectivă.

În consecință, autoarea prezentului demers judiciar a arătat că sunt îndeplinite cerințele legale impuse de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., întrucât recursul său a fost respins, a invocat mai multe motive de casare, iar unele au rămas neanalizate de către instanța de recurs.

În continuare, contestatoarea a reluat, pe larg, argumentele pentru care apreciază că recursul promovat împotriva deciziei nr. 520 din 9 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj - secția a II-a Civilă ar trebui admis, arătând că această hotărâre este contrară dezlegărilor obligatorii ale decizia de casare din primul ciclu procesual, că excepțiile inadmisibilității cererii introductive și a lipsei de interes au fost nelegal soluționate, iar pe fond, soluția este greșită, deoarece instanța de apel a reținut greșit efectul pozitiv al lucrului judecat din dosarul nr. x/2015 și a analizat necorespunzător argumente care influențează modalitatea de determinare a cuantumului chiriei.

Înalta Curte, analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va admite pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

Aceasta poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Potrivit art. 503 alin. (2) C. proc. civ. " Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (…) 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (…)".

Referitor la contestația în anulare de față, Înalta Curte constantă că, în cadrul recursului, contestatoarea a invocat motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., iar instanța de recurs a analizat numai criticile circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de pct. 5 și 7 ale normei de drept indicate, nu și pe cele privind pretinsele vicii de motivare a hotărârii judecătorești și nici pe acelea referitoare la încălcarea sau aplicare greșită a normelor de drept material., împrejurarea în care este incident motivul de anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Față de aceste considerente, Înalta Curte va admite contestația în anulare formulată de contestatoarea B. S.R.L. FILIALA CLUJ ROMÂNIA S.R.L. împotriva deciziei nr. 626 din 26 martie 2025, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a civilă, va anula, în parte, decizia contestată numai în ceea ce privește recursul declarat de recurenta B. S.R.L. FILIALA CLUJ ROMÂNIA S.R.L. și va proceda la rejudecarea recursului acestei părți.

Conform celor deja reținute în considerentele prezentei decizii, recurenta-pârâtă a indicat în cererea de recurs formulată împotriva deciziei nr. 520/2023 din 9 octombrie 2023 a Curții de Apel Cluj - secția a II-a Civilă, motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a deciziei atacate în ceea ce privește soluția de respingere a apelului pârâtei și de admitere în parte a apelului reclamantei, cu privire la cheltuielile de judecată.

În motivare, recurenta-pârâtă a arătat că nu au fost respectate dezlegările obligatorii din decizia nr. 2376 din 15 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă, fiind încălcate prevederile art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și ale art. 430 din același cod, față de nesocotirea autorității de lucru judecat a deciziei instanței de recurs. A menționat că, prin decizia de casare, s-a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată nu a inclus și obligarea pârâtei la plata chiriei și că instanța de apel ar fi trebuit să analizeze numai admisibilitatea pretențiilor reclamantei, nu și cuantumul acestora.

Autoarea căii de atac a susținut că sunt contrare legii statuările curții de apel în sensul că o hotărâre constitutivă de drepturi ar produce efect retroactiv de la data introducerii cererii de chemare în judecată, iar nu de la data rămânerii definitive, și în sensul că o cerere de chemare în judecată nu ar putea să devină inadmisibilă în urma trecerii timpului/schimbării circumstanțelor de la data sesizării instanței.

De asemenea, recurenta-pârâtă a invocat motivarea contradictorie în sensul că, pe de o parte, curtea de apel a reținut că hotărârea este constitutivă de drepturi, iar pe de altă parte că efectele sale se produc retroactiv, de la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Recurenta-pârâtă a susținut că, analizând excepția inadmisibilității acțiunii, curtea de apel a încălcat/aplicat greșit normele de drept material cuprinse în art. 108 din Legea nr. 123/2012 și cele ale art. 6, art. 1.166, art. 1.270, art. 1.182 și art. 1.186 C. civ.. Astfel, apreciază că în mod greșit s-a reținut că reclamanta ar putea solicita stabilirea condițiilor în care a fost exercitat dreptul de folosință în trecut. Arată că hotărârea constitutivă de drepturi produce efecte de la data rămânerii definitive, și nu de la data învestirii instanței. Consideră că pentru repararea prejudiciului trecut reclamanta avea la îndemână o acțiune în pretenții, iar acțiunea de obligare a pârâtei la încheierea contractului produce efecte numai pentru viitor. Invocă soluția pronunțată în dosarul nr. x/2009, cu aceleași părți, în care instanțele ar fi stabilit definitiv că reclamanta era îndreptățită să pretindă plata unei sume de bani pentru perioada anterioară pronunțării hotărârii, în absența unui contract între părți. Menționează că ulterior invocării excepției inadmisibilității și lipsei de interes, reclamanta a formulat cereri de chemare în judecată prin care a solicitat plata unor sume de bani.

Autoarea recursului supus rejudecării a mai arătat că excepția lipsei de interes a fost soluționată cu încălcarea normelor de drept material și a normelor de procedură și că motivarea curții de apel este contradictorie și face trimitere la argumentele evocate în ceea ce privește soluționarea excepției inadmisibilității.

Referitor la fondul cauzei, aceeași parte susține că instanța de apel a reținut în mod nelegal efectul pozitiv al lucrului judecat în dosarul nr. x/2015 al statuărilor potrivit cărora reclamanta era proprietara întregii rețele fără a ține cont de înlocuirile din rețea și de extinderile acesteia și contrar probelor administrate (recunoașteri ale părților, expertiză). Mai susține că instanța nu a analizat sau a analizat lapidar o serie de argumente care influențează modalitatea de determinare a cuantumului chiriei.

Prin decizia de casare s-a impus rejudecarea având în vedere că, în primul ciclu procesual, instanța de apel a analizat eronat excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes în raport cu cererea de chemare în judecată greșit recalificată, întrucât acțiunea reclamantei avea doar un capăt principal referitor la obligarea pârâtei de a încheia un contract, care nu cuprinde și pretenții, așadar reclamanta urmărea îndeplinirea unei obligații de a face.

De asemenea, casarea a fost dispusă și pentru faptul că instanța de apel a reținut, în mod nelegal, pentru a soluționa excepția inadmisibilități, efectul puterii de lucru judecat al considerentelor deciziei civile nr. 1014/2015 a Curții de Apel Cluj, deși în acel litigiu s-a examinat modalitatea de respingere a excepției inadmisibilității de către prima instanță, din perspectiva imposibilității legale de a forța sau obliga pârâta la încheierea unui contract de închiriere, prin raportare la art. 108 din Legea nr. 123/2012, nefiind analizate în primul ciclu procesual aspectele privitoare la momentul de la care se consideră încheiat contractul, perioada în care își produce efectele contractul, momentul de la care se consideră exigibile obligațiile rezultate din contract, principiul neretroactivității contractelor și celelalte aspecte invocate de apelantă în rejudecarea cauzei.

Primele critici formulate de recurenta B. S.R.L. FILIALA CLUJ ROMÂNIA S.R.L., circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 7 C. proc. civ., vizează încălcarea de către instanța de apel a dezlegărilor obligatorii ale deciziei de casare din primul ciclu procesual - decizia nr. 2376 din 15 noiembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția a II-a civilă - dar și încălcarea autorității de lucru judecat a problemelor tranșate prin această decizie, însă vor fi analizare doar din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat a deciziei de casare în raport cu decizia din rejudecarea apelului, în considerarea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ., normă specială care impune caracterul obligatoriu al dezlegărilor date prin decizia de casare față de instanța care rejudecă fondul.

Aceste critici vor fi înlăturate, pe de-o parte, având în vedere că lipsa unei referiri exprese în considerentele hotărârii instanței de apel cu privire la decizia de casare, nu echivalează cu nesocotirea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ., iar pe de altă parte, întrucât rejudecarea căii ordinare de atac s-a realizat cu respectarea limitelor stabilite de instanța supremă în primul ciclu procesual, considerentele deciziei atacate relevând fără echivoc împrejurarea că, atât excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes, cât și fondul cererii deduse judecății au fost corespunzător examinate.

Referitor la excepția inadmisibilității, nu pot fi reținute criticile recurentei-pârâte privind considerentele contradictorii, așadar nici incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât argumentele pretins contrare ale instanței de apel nu conduc la concluzia prezentată de recurentă, în sensul că hotărârea judecătorească constitutivă de drepturi ar produce efect retroactiv.

Din examinarea deciziei recurate rezultă că, în justificarea admisibilității acțiunii reclamantei, curtea de apel a reținut, în esență, că nu poate deveni inadmisibilă cererea de chemare în judecată prin efectul trecerii timpului, față de împrejurarea că perioada pentru care s-a solicitat încheierea contractelor - cu valabilitate de un an de la data fiecăreia dintre acțiunile conexate - nu mai era de actualitate până la momentul soluționării litigiului, astfel că a explicat cum hotărârea are rolul de a da naștere actului juridic respectiv, în condițiile solicitate de titulara acțiunii, dar și faptul că, indiferent de data soluționării litigiului, contractul își va produce efectele pentru intervalul propus de reclamantă, raportul contractual fiind considerat ca format cu începere de la data sesizării instanței, în aplicarea principiului disponibilității, nu de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.

Nici criticile recurentei privind încălcarea, cu prilejul soluționării excepției inadmisibilității, a prevederilor art. 108 din Legea nr. 123/2012, art. 6, art. 1.166, art. 1.270, art. 1.182 și art. 1.186 C. civ. nu pot fi reținute, având în vedere că acestea sunt legate de același aspect al pretinsei retroactivități a legii și a contractului părților, însă observațiile privind aceste chestiuni sunt prezentate teoretic, fără a se indica în concret raționamentul curții de apel care încalcă fiecare dintre aceste prevederi legale și, în consecință, eroarea de judecată săvârșită. Titulara recursului a redat aceste norme de drept, iar ulterior a susținut faptul că au fost încălcate forța obligatorie a contractului și efectele în timp ale acestuia, precum și aplicarea în timp a legii civile, apreciind că atât timp cât legea nu poate retroactiva, nici convenția civilă a părților nu poate produce efecte retroactiv, astfel că hotărârea judecătorească nu poate reglementa modul în care a fost exercitat un drept de folosință în urmă cu 7-9 ani.

Înalta Curte reține că toate susținerile recurentei-pârâte vizează aceeași chestiune a imposibilității nașterii unui contract ale cărui efecte să nu se producă exclusiv pentru viitor, ci și pentru trecut, pe care însă curtea de apel a examinat-o amplu, stabilind că acțiunea având ca obiect o obligație de a face, în concret de a încheia contracte pentru prețul indicat de reclamantă, este admisibilă, justificarea unui astfel de demers fiind reținută, cu putere de lucru judecat, în procesele anterioare purtate între părți, iar pe de altă parte, că trecerea unui interval de timp între data sesizării instanței și data soluționării acțiunii nu reprezintă o împrejurare ce ar putea fi imputată reclamantei, pentru a se invalida acțiunea sa, cu atât mai mult cu cât aceasta nu mai avea posibilitatea de a modifica obiectul cererii de chemare în judecată, astfel că demersul procesual, justificat la momentul sesizării instanței, nu poate deveni inadmisibil prin trecerea timpului, decât cu titlu excepțional, în situația în care dimensiunea temporală ar afecta însăși substanța obligațiilor deduse judecății.

Totodată, argumente identice cu cele din cuprinsul memoriului de recurs, întemeiate pe aceleași dispoziții legale, au fost evaluate de instanța de prim control judiciar în rejudecarea apelului și au primit dezlegările corespunzătoare, astfel că reanalizarea lor de către instanța de recurs în scopul urmărit de recurentă, de a obține o interpretare conform viziunii proprii, nu mai este posibilă în recurs. Astfel, referitor la posibilitatea reclamantei de a promova direct o acțiune în pretenții, pe care aceasta a concretizat-o ulterior invocării de către pârâtă a celor două excepții în prezenta cauză, instanța de apel a reținut, în mod corect, că demersul procesual ulterior al reclamantei nu înseamnă că acesta era singura ei posibilitate.

Cât privește soluția de respingere a excepției lipsei de interes, titulara recursului a criticat decizia recurată, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., precizând că nelegalitatea este susținută cu aceleași argumente ca în cazul excepției inadmisibilității, dar și de considerente privind lipsa oricărui beneficiu al reclamantei, care, după un interval lung de timp determinat de judecarea procesului, nu ar mai putea pretinde îndeplinirea obligației de încheiere a contractelor sau de plată, deoarece ar fi prescrise.

Sub acest aspect, Înalta Curte nu poate reține vicii de nelegalitate ale deciziei recurate, pe de o parte, având în vedere considerentele anterioare, pe deplin valabile și în privința excepției în discuție, iar pe de altă parte, față de examinarea realizată de instanța de apel, care a stabilit că reclamanta justifică un interes în formularea cererilor conexate, anume acela de a reglementa contractual folosința pe care pârâta a exercitat-o asupra bunului său, pentru un anumit preț care va fi stabilit ca element al contractului, iar în ipoteza admiterii cererii, titulara acțiunii va deține un titlu executoriu pentru obligația de a face.

Nu pot fi primite nici argumentele recurente privind lipsa interesului prin prisma prescripției extinctive a dreptului ce i-ar fi recunoscut, față de momentul finalizării litigiului, întrucât chestiunea prescripției nu poate fi analizată în prezenta cauză, drept ipoteză probabilă, ci această chestiune poate fi invocată într-un eventual litigiu ulterior, în care va fi examinată în contextul factual concret al cauzei respective.

Din perspectiva criticilor privind soluția dată asupra fondului cauzei, circumscris motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a reținut greșit efectul pozitiv al lucrului judecat în dosarul nr. x/2015, cu referire la calitatea reclamantei de proprietar al întregii rețele de distribuție din localitatea Sânnicoară, deși circumstanțele prezentei cauze sunt diferite de acel litigiu, având în vedere că nu s-a ținut seama de înlocuirile din rețea, efectuate de pârâtă, și de extinderile acesteia, iar la dosar existau probe care demonstrau contrariul celor reținute.

Contrar argumentelor reclamantei, din statuările instanței devolutive de control judiciar rezultă că în dosarul nr. x/2015, soluționat prin sentința civilă nr. 1088/06.08.2016 a Tribunalului Specializat Cluj, rămasă definitivă, s-a respins cererea de constatare a calității de proprietar formulată de B. S.R.L. FILIALA CLUJ și s-a reținut calitatea de proprietar a reclamantei asupra rețelei în discuție, iar în prezentul dosar reclamanta nu a probat că ar deține calitatea de proprietar asupra unei părți din rețeaua de distribuție, dobândită ca urmare a unor acte sau fapte petrecute ulterior rămânerii definitive a sentinței civile nr. 1088/06.08.2016. De asemenea, a reținut curtea de apel că operațiunea de înlocuire a unei părți din conductă, pentru a atrage și obținerea dreptului de proprietate, trebuia efectuată în anumite condiții, pe care prima instanță nu le-a considerat îndeplinite, iar referirea, cu titlu general, la părți din conductă, fără a preciza în concret, ce porțiune ar fi în discuție și care ar fi fost costurile înlocuirii, nu poate justifica un drept de proprietate.

Pe baza acestor constatări ale instanțelor devolutive, se impune concluzia că puterea de lucru judecat a dezlegărilor din litigiul anterior a fost legal valorificată de instanța de apel în rejudecare, iar argumentele recurentei-pârâte împotriva acestor considerente reprezintă simple afirmații lipsite de fundament probator.

Referitor la susținerile titularei recursului, potrivit cărora instanța de apel nu a analizat sau a analizat superficial o serie de argumente care, în opinia acesteia, influențează modalitatea de determinare a cuantumului chiriei, Înalta Curte reține că aspectul valorii chiriei a fost examinat prin prisma reperelor utilizate de prima instanță, referitoare la cota de profit și valoarea instalațiilor, cu indicarea materialului probator avut în vedere pentru a stabili acest element al contractului, astfel că nu se poate imputa instanței de apel analiza superficială a chestiunii prețului folosinței rețelei de gaze naturale.

Aceste ultime critici din memoriul de recurs relevă, în realitate, nemulțumirea recurentei-pârâte față de soluțiile pronunțate în cauză de instanțele devolutive, precum și intenția recurentei de a obține, în recurs, reevaluarea probatoriului și a argumentelor sale, în scopul examinării acțiunii conform viziunii sale, însă, fiind lipsite de valențe de nelegalitate, nu pot fi supuse examinării în calea extraordinară de atac a recursului, ale cărui limite sunt trasate de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. la examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 508 alin. (3) C. proc. civ., va admite contestația în anulare formulată de B. S.R.L. FILIALA CLUJ ROMÂNIA S.R.L. împotriva deciziei nr. 626 din 26 martie 2025, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a civilă, va anula, în parte, decizia contestată numai în ceea ce privește recursul declarat de recurenta B. S.R.L. FILIALA CLUJ ROMÂNIA S.R.L. și, în rejudecare, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de către pârâtă împotriva deciziei nr. 520/2023 din 9 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Cluj - secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea B. S.R.L. FILIALA CLUJ ROMÂNIA S.R.L. împotriva deciziei nr. 626 din 26 martie 2025, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a civilă.

Anulează, în parte, decizia contestată numai în ceea ce privește recursul declarat de recurenta B. S.R.L. FILIALA CLUJ ROMÂNIA S.R.L. și, în rejudecare:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de către pârâtă împotriva deciziei nr. 520/2023 din 9 octombrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Cluj - secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 decembrie 2025.