ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1692/2025

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2025

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11.05.2022 pe rolul Tribunalului Timiș - secția a II-a Civilă, sub nr. x/2022, reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (A.A.A.S.) a solicitat obligarea pârâtei A. S.A. la plata sumei de 83.928,00 RON, datorată cu titlu de dividende aferente exercițiului financiar al anului 2019, cuvenite acționarului Statul Român - prin A.A.A.S., neachitate; a sumei de 6.734,82 RON dobânzi penalizatoare calculate asupra întregii sume datorate cu titlu de dividende, începând cu data de 06.11.2020 până la data de 15.04.2022, și la plata dobânzilor în continuare până la achitarea integrală a dividendelor.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 192 și urm. C. proc. civ., art. 1489 C. civ., ale Legii nr. 31/1990 republicată și modificată, O.U.G. nr. 51/1998.

Prin întâmpinare, pârâta A. S.A. a solicitat, în principal, respingerea cererii introductive ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, iar în subsidiar, respingerea cererii ca fiind neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei a fost invocată prin raportare la faptul că proprietarul acțiunilor deținute la societatea A. S.A. este Statul Român, iar nu A.A.A.S., calitate care rezultă din dispozițiile art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004, ale Legii nr. 137/2002 și O.U.G. nr. 88/1997.

Prin sentința civilă nr. 404/PI din 14 iulie 2022, Tribunalul Timiș a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, precum și cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, obligată fiind reclamanta să plătească pârâtei suma de 4.165 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Apelul reclamantei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a fost admis de Curtea de Apel Timișoara - secția a II-a Civilă, prin decizia civilă nr. 670/A din 14 noiembrie 2022, fiind anulată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare pe fond aceleiași instanțe.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta A. S.A., solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

La termenul din data de 22 iunie 2023, prin decizia nr. 1618, Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând din oficiu motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în ceea ce privește modalitatea de aplicare a dispozițiilor art. 480 alin. (3) teza I C. proc. civ. de către instanța de control judiciar devolutiv, a admis recursul și a casat decizia recurată, fiind trimisă cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara - secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, sub nr. x/2022*, iar prin decizia civilă nr. 628/A/21 decembrie 2023, a fost admis apelul reclamantei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S., fiind schimbată în parte sentința apelată, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, fiind obligată pârâta A. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 83.925,00 RON, cu titlu de dividende pentru anul 2019, de la data încetării măsurilor de executare silită care privesc drepturile creditoarei, dispuse în dosarele execuționale: dosar nr. x/2017, aflat pe rolul Societății Civile de Executori Judecătorești B., dosar nr. x/2018, aflat pe rolul Biroului Executorilor Judecătorești C., dosar nr. x/2014, aflat pe rolul Biroului Executorilor Judecătorești D., E. și F. și dosar nr. x/2016, aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc G.. De asemenea, a fost respinsă cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare, calculate asupra acestei sume.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâta.

Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă, prin decizia nr. 1702 din 8 octombrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022, a admis recursul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 628/A din 21 decembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara - secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, pe care a casat-o și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe; a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.A. împotriva aceleiași decizii.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara - secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi sub nr. x/2022**.

Prin decizia civilă nr. 195/A din 15 aprilie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Timișoara - secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S., în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.A., împotriva sentinței civile nr. 404/PI/14.07.2022 pronunțate de către Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2022, pe care a schimbat-o, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 83.928 RON, cu titlu de dividende aferente exercițiului financiar al anului 2019, și suma de 6.734,82 RON dobânzi penalizatoare calculate asupra întregii sume datorate cu titlu de dividende, pentru exercițiul financiar al anului 2019, începând cu data de 06.11.2020 până la data de 15.04.2022, precum și dobânzile penalizatoare în continuare până la achitarea integrală a dividendelor.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A. S.A., solicitând admiterea recursului formulat, casarea în tot a deciziei recurate și, în principal, respingerea în integralitate a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă; în subsidiar, admiterea în parte a acțiunii reclamantei în ceea ce privește dividendele aferente exercițiului financiar 2019, care urmează a se achita de către recurenta-pârâtă într-un termen indicat de către instanță după ridicarea tuturor popririlor din dosarele execuționale, atât cele existente în prezent, cât și a eventualelor popriri nou înființate și respingerea cererii privind obligarea recurentei la plata dobânzilor; în subsidiar, trimiterea spre rejudecare instanței de apel; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 5, 6 și 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat, în esență, următoarele motive:

Sub un prim aspect, a arătat că instanța de apel nu a analizat apelul, precum și acțiunea formulată de către intimata-reclamantă, și nu a motivat hotărârea pronunțată, singurele mențiuni din considerente fiind de fapt reproduceri ale deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de instanță de casare, fără a indica în concret raționamentul pentru care instanța de apel a admis apelul formulat de către apelantă, fiind incident motivul de recurs prevăzut la art. 488 pct. 6 C. proc. civ., și anume, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Recurenta consideră că paragraful reținut de instanța de apel constă practic într-o nemotivare a hotărârii pronunțate, Curtea neanalizând admisibilitatea acțiunii reclamantei nici în ceea ce privește petitele principale și nici în ceea ce privește obligarea recurentei la plata dobânzii legale, recurenta evocând, în continuare, dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Sub un al doilea aspect, și anume, obligarea sa la plata dividendelor, recurenta susține că instanța de apel a admis în mod eronat apelul reclamantei și, pe cale de consecință, a schimbat sentința apelată și a admis acțiunea reclamantei, impunându-se respingerea acțiunii formulate de către reclamantă în acest sens, fiind aplicabil motivul de recurs prevăzut la art. 488 pct. 5 C. proc. civ., deoarece soluția pronunțată de către instanța de apel a fost dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 784 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă solicită a se avea în vedere că în mod corect prima instanță de judecată a respins acțiunea A.A.A.S., având în vedere faptul că plata solicitată a fi autorizată de către instanța de judecată este una nelegală, neputând să o efectueze cât timp dividendele care s-ar cuveni intimatei-reclamante sunt poprite. O eventuală autorizare a plății de către instanța de judecată ar contraveni dispozițiilor legale, în speță, art. 784 alin. (1) C. proc. civ.

Or, având în vedere faptul că AAAS face obiectul mai multor proceduri de executare silită, în cadrul cărora s-au înființat popriri asupra veniturilor, nu se poate efectua nicio plată, nici măcar autorizată de instanța de judecată, dar, cu toate acestea, instanța de apel a autorizat această plată, încălcând dispozițiile legale anterior menționate.

Recurenta-pârâtă a invocat și motivul de recurs prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., civ., solicitând a se observa faptul că din hotărârea recurată rezultă că instanța de judecată a autorizat efectuarea plății către intimata-reclamantă, în baza art. 67 și 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, considerând ca nefiind aplicabile dispozițiile art. 784 C. proc. civ.

Recurenta susține că instanța de apel a aplicat greșit aceste dispoziții legale, considerând că, în baza acestora, ar putea autoriza efectuarea plății dividendelor.

Consideră că dispozițiile legale prevăzute de art. 784 C. proc. civ. sunt imperative, în sensul că de la indisponibilizare și până la achitarea integrală a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, terțul poprit nu va face n1cio plată sau altă operațiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate. Ca atare, deși aceste dispoziții invocate de către instanță reglementează dreptul la dividende, acestea nu își găsesc aplicabilitatea cât timp s-a înființat o poprire asupra acestora.

Recurenta solicită a se observa că în nicio decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, această instanță nu a casat cauza în vederea admiterii acțiunii reclamantei, acest aspect echivalând practic cu pronunțarea unei soluții definitive în dosar.

În fine, sub un al patrulea aspect, în ceea ce privește dobânzile legale solicitate de către intimata-reclamantă și admise de către instanța de apel, consideră recurenta-pârâtă că se impune casarea deciziei și sub acest aspect, raportat la dispozițiile art. 488 pct. 5, 6, și 8 C. proc. civ.

A învederat că intimata-reclamantă are înființate popriri într-o serie de dosare execuționale, recurenta neputând efectua plățile acestor dividende din motive independente de voința sa, prin urmare, a existat un temei legal raportat la care nu s-au efectuat aceste plăți.

Mai mult, intimata-reclamantă A.A.A.S. a contestat aceste popriri înființate, nerecunoscând faptul că acestea ar fi legale, formulând și o serie de contestații, în ceea ce privește legalitatea măsurii popririi, susținând, în cadrul acestora, nelegalitatea măsurii, având în vedere faptul că sunt executate silit bunuri care nu aparțin acesteia, ori tocmai în aceste condiții recurenta nu a efectuat aceste plăți.

Prin urmare, susține că în mod cert se pune problema unei așa-zise culpe și a inexistenței acestei culpe în sarcina sa în achitarea sumelor de bani către intimata-reclamantă, devenind incidente dispozițiile art. 1534 alin. (2) C. civ., neachitarea și nevirarea sumelor de bani de către recurentă datorându-se, de fapt, culpei exclusive a intimatei-reclamante și nicidecum a unei culpe a sa.

În acest sens, recurenta arată că înțelege să conteste dobânzile calculate de către intimată, având în vedere că neachitarea dividendelor s-a datorat unei cauze exterioare, obiective, independente de voința sa, respectiv înființarea unei popriri referitor la sumele pe care recurenta-pârâtă le datora, precum și a unei atitudini a creditoarei obligației de plată, care, prin contestațiile formulate și acțiunile întreprinse, a contestat vehement și continuu legalitatea și temeinicia popririlor înființate.

Intimata-reclamantă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, respinsă de către Înalta Curte la termenul de judecată din data de 18 noiembrie 2025, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca fiind nefondat, și menținerea deciziei civile recurate, ca temeinică și legală.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În ceea ce privește motivul de casare invocat, prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., se reține că, potrivit acestei dispoziții legale, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Textul consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - deoarece astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată, cât și una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În concret, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, se susține de către recurenta-pârâtă, sub un prim aspect, că instanța de apel nu a analizat apelul, precum și acțiunea formulată de către intimata-reclamantă, și nu a motivat hotărârea pronunțată, singurele mențiuni din considerente fiind, de fapt, reproduceri ale deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de instanță de casare, fără a indica în concret raționamentul pentru care instanța de apel a admis apelul formulat de către apelantă.

Acest prim motiv de recurs este nefondat.

Înalta Curte subliniază că intră în sfera art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării, înțeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., cât și din perspectiva conținutului considerentelor, înțeles ca o contragere excesivă a raționamentului judiciar ori o motivare lipsită, în mod esențial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit și inteligibil pentru părți ori pentru instanța care exercită un control de legalitate asupra acestuia.

Nemotivarea hotărârii judecătorești presupune lipsa totală ori insuficiența argumentelor determinante, folosite pentru adoptarea soluției reflectate în dispozitiv, iar nu nemulțumirea generată de întinderea și conținutul considerentelor, în speță, neputându-se reține precaritatea motivării, ci, dimpotrivă, conformitatea acesteia cu dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Procedând la analiza acestor critici, Înalta Curte reține că decizia recurată conține o motivare corespunzătoare a soluției pronunțate, atât timp cât au fost avute în vedere dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ. și decizia de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a civilă, în soluționarea recursului în al doilea ciclu procesual, reținându-se că instanța de casare a stabilit că existența unei popriri asupra sumelor datorate de către pârâtă reclamantei nu o împiedică pe aceasta din urmă să obțină un titlu pentru debitul principal și pentru dobânda legală penalizatoare. Într-adevăr, prin decizia nr. 1702 din 8 octombrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.A. și a admis apelul exercitat de reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, reținând, în considerentele deciziei de casare faptul că "măsura înființării unor popriri nu poate constitui pentru reclamantă un impediment în calea demersului său de a solicita recunoașterea judiciară a creanței față de pârâtă și obținerea unui titlu executoriu privind plata dividendelor", iar "înființarea popririlor nu trebuie să impieteze nici asupra dreptului reclamantei de a solicita, în raport de scadența de plată a dividendelor, dobânzile legale penalizatoare". Așa fiind, prin referirea la decizia instanței de recurs și la problemele de drept dezlegate de aceasta, instanța de apel a realizat o argumentare adecvată a hotărârii pronunțate.

În plus, susținerile recurentei în sensul nemotivării deciziei recurate sunt contrazise de considerentele deciziei recurate, care cuprind, pe larg, la paginile 19 și 20, analiza criticilor și apărărilor părților, cu referiri la realitatea faptelor stabilită pe baza probelor administrate în cauză, dar și la prevederile legale.

Prin urmare, concluzia instanței de apel în motivarea hotărârii atacate nu a fost arbitrară, ci argumentată pe baza împrejurărilor de fapt verificate, în concret, în speță și a dreptului material aplicabil.

Totodată, în cauză, dezvoltarea criticilor formulate privind viciile de motivare a deciziei recurate relevă caracterul formal al acestora, întrucât, în realitate, recurenta-pârâtă se referă la modul general la o pretinsă nemotivare a hotărârii de către instanța de apel, fără să indice, punctual, care anume critică ori apărare a fost formulată și care nu a fost analizată de către instanța de apel, precum și la limitele examinării rejudecării în calea devolutivă de atac.

Împrejurarea că instanța de apel nu a validat construcția juridică propusă de pârâtă, formulată prin întâmpinare, ci a confirmat susținerile din apel, nu echivalează cu nemotivarea, atâta timp cât în considerentele hotărârii sunt arătate motivele pentru care au fost considerate întemeiate criticile din apel.

Se constată, așadar, că instanța de apel a răspuns într-o manieră exhaustivă și cu respectarea rigorilor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. criticilor pe care reclamanta le-a formulat prin cererea de apel, cât și apărărilor formulate de pârâtă prin întâmpinare și, în plus, hotărârea reflectă preocuparea instanței de a asigura respectarea și a principiului consacrat de art. 22 C. proc. civ.

Prin al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care se referă la pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, recurenta pârâtă a invocat încălcarea dispozițiilor art. 784 alin. (1) C. proc. civ. Și această critică este nefondată, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.

Dispozițiile art. 784 alin. (1) C. proc. civ. statuează în sensul că "Din momentul comunicării adresei de înființare a popririi către terțul poprit sunt indisponibilizate toate sumele și bunurile poprite. De la indisponibilizare și până la achitarea integrală a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, terțul poprit nu va face nicio altă plată sau altă operațiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate, dacă legea nu prevede altfel".

Curtea de apel, în aplicarea acestei reguli de procedură, a reținut că măsura înființării popririi nu poate constitui un impediment în calea demersului intimatei-reclamante de a solicita recunoașterea pretențiilor sale față de pârâtă și obținerea titlului executoriu în acest sens.

Prioritar, așa cum a reținut și instanța de apel, în rejudecare, prin decizia de casare instanța superioară a tranșat problema de drept referitoare la faptul că existența unor popriri asupra sumelor datorate de către pârâtă reclamantei nu o împiedică pe aceasta să obțină un titlu atât pentru debitul principal, cât și pentru cel accesoriu, constând în dobânzile legale penalizatoare, dezlegare care este obligatorie pentru instanță, în rejudecare, conform prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Toate susținerile recurentei în sensul nerespectării dispozițiilor art. 784 alin. (1) C. proc. civ. au fost analizate de instanța de recurs, cu prilejul soluționării recursurilor în al doilea ciclu procesual, când, prin decizia nr. 1702 din 8 octombrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. S.A. și a admis recursul declarat de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, stabilind, în acest mod, legalitatea soluției de admitere a capătului principal de cerere vizând obligarea acesteia la plata sumei datorate cu titlu de dividende aferente exercițiului financiar al anului 2019, precum și nelegalitatea soluției de respingere a capătului de cerere accesoriu vizând plata dobânzii legale penalizatoare aferente. Așadar, în al doilea ciclu procesual, instanța de recurs a dezlegat chestiune de drept privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 784 alin. (1) C. proc. civ., raportat la situația de fapt dedusă judecății, astfel încât această dezlegare se impune instanței de apel învestite cu rejudecarea apelului exercitat.

În plus, fără a cenzura cele statuate de către instanța devolutivă de control judiciar, Înalta Curte reține că împrejurarea potrivit căreia recurenta-pârâtă are calitate de terț poprit în cadrul unor dosare execuționale, respectiv că dividendele ce i s-ar cuveni intimatei-reclamante sunt indisponibilizate ca efect al înființării unor popriri, nu impietează asupra dreptului intimatei-reclamante de a obține un titlu executoriu, o hotărâre judecătorească, în baza căruia recurenta-pârâtă să fie obligată la plata dividendelor datorate acesteia în calitate de acționar al său.

A primi susținerile recurentei-pârâte ar însemna îngrădirea dreptului oricărui creditor de a se putea îndrepta împotriva debitorului său, care are și calitate de terț poprit, în vederea obținerii unui titlu executoriu în temeiul căruia să îl poată constrânge la îndeplinirea efectivă a obligației ce îi revine, respectiv de a da, a face sau a nu face ceva, corespunzător dreptului subiectiv al creditorului, or acest lucru nu poate fi permis, deoarece legea nu doar că recunoaște și garantează persoanelor fizice și juridice drepturi subiective și interese legitime, ci și le pune la dispoziție mijloace legale pentru realizarea efectivă a acestora, în cazul în care ele nu sunt respectate.

În cazul încălcării drepturilor subiective și a altor interese legitime de natură civilă, constrângerea judiciară, ca formă a forței coercitive a statului, se realizează pe cale procesuală, fiind necesar să se obțină în prealabil recunoașterea existenței dreptului/interesului legitim valorificat prin acțiune și apoi să se treacă la executarea obligației pârâtului.

Cum, în cauză, obiectul litigiului îl constituie o acțiune în realizare, prin care se urmărește obținerea titlului executoriu în temeiul căruia recurenta-pârâtă să fie obligată la plata dividendelor datorate intimatei-reclamante, în calitate de asociat al acesteia, Înalta Curte constată că dispozițiile legale cuprinse în art. 784 alin. (1) C. proc. civ. au fost interpretate și aplicate corect de către instanța de apel, regula de procedură invocată nefiind încălcată, pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

În continuare, prin următorul set de critici formulate, încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că dispozițiile cuprinse în art. 67 alin. (1) și în art. 123 alin. (3) din Legea societăților nr. 31/1990 au fost aplicate greșit de către instanța de apel considerând că, în baza acestora, ar putea autoriza efectuarea plății dividendelor.

Examinarea deciziei atacate relevă că instanța de apel a concluzionat că înființarea popririlor asupra sumelor datorate de recurenta-pârâtă intimatei-reclamante nu împietează asupra dreptului acesteia din urmă de a obține sumele reprezentând dividende și dobânzi și contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte confirmă statuările instanței devolutive de control judiciar.

Se reține că izvorul dreptului de a încasa dividende este reprezentat nu de profitul înregistrat de societate, ci de hotărârea adunării generale a asociaților de repartizare a profitului societății prin distribuirea de dividende.

Cum dreptul la dividende nu se naște ope legis în momentul în care societatea înregistrează un profit, ci din momentul în care societatea hotărăște, prin organul său statutar competent, repartizarea profitului prin acordarea de dividende, Înalta Curte va înlătura criticile formulate de recurentă, instanța de apel statuând în mod judicios că dividendele solicitate sunt aferente exercițiului financiar al anului 2019; dreptul la plata dividendelor profitului rămas nerepartizat aferent acestui an s-a născut prin hotărârea AGA, prin care s-a aprobat repartizarea la dividende a profitului rămas nerepartizat aferent anului 2019.

Cât privește normele de drept material pretins aplicate greșit de către instanța de apel, art. 67 alin. (1) și (3), respectiv art. 123 alin. (3) din legea societăților, instanța de recurs constată caracterul nefondat al acestora.

Potrivit art. 67 alin. (1), "Cota-parte din profit ce se plătește fiecărui asociat constituie dividend" și alin. (3) "Nu se vor putea distribui dividende decât din profituri determinate potrivit legii", iar conform art. 123 alin. (3) din legea societăților, "Acționarii îndreptățiți să încaseze dividende sau să exercite orice alte drepturi sunt cei înscriși în evidențele societății sau în cele furnizate de registrul independent privat al acționarilor, corespunzătoare datei de referință".

Având în vedere că legalitatea hotărârii AGA nu a fost contestată, precum și calitatea de asociat al societății A. S.A. a intimatei-reclamante, Înalta Curte reține corecta aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor enunțate la stabilirea dividendelor ce i se cuvin Autorității pentru Administrarea Activelor Statului, aceasta fiind îndreptățită să obțină recunoașterea drepturilor conferite de Legea nr. 31/1990, de O.U.G. nr. 23/2004 și de O.U.G. nr. 51/1998, fiind cert că este abilitată de lege să exercite dreptul de a obține dividende de la societățile în care Statul are calitate de acționar, o soluție contrară negând în mod nepermis aceste prerogative.

Referitor la critica privind dobânzile legale solicitate și admise de către instanța de apel, prin care se invocă incidența dispozițiilor art. 1534 alin. (2) C. civ., motivat de faptul că aparține intimatei-reclamante culpa pentru neachitarea sumelor pretinse, având în vedere acțiunile formulate prin care a contestat legalitatea și temeinicia popririlor înființate, instanța de recurs arată că aceste prevederi legale nu sunt incidente în cauză, astfel încât nu se poate reține o greșită neaplicare a acestora de către instanța de apel. Mai întâi, trebuie observat că abia în al treilea ciclu procesual, prin cererea de recurs formulată, recurenta a înțeles să se prevaleze de textul legal indicat, fără a formula o astfel de apărare în fața instanțelor de fond, în ciclurile procesuale anterioare. În al doilea rând, este relevant faptul că instanța de recurs poate exercita exclusiv un control de legalitate asupra deciziei pronunțate în apel, neavând posibilitatea verificării temeiniciei hotărârii judecătorești recurate. Or, toate susținerile recurentei în sensul existenței culpei reclamantei în producerea prejudiciului reprezintă, în realitate, critici de netemeinicie, nesusceptibile de analiză în prezenta cale extraordinară de atac. În al treilea rând, raportat la situația de fapt reținută de instanțele devolutive, nu se poate imputa reclamantei comiterea vreunei fapte prin care să fi contribuit la cauzarea sau amplificarea prejudiciului invocat în litigiul de față. În aceste condiții, critica invocată de recurentă apare ca nefondată.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei atacate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 195/A/15.04.2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția de insolvență, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 195/A din 15 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2025.