Decizia nr. 1254/2025 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 590/2020 a Tribunalului Timiș

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția a II-a civilă, la 19 martie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, în contradictoriu cu pârâta A. S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume de bani: pentru exercițiul financiar al anului 2016: 1.012.228,00 RON, cu titlu de dividende și 152.076,83 RON, cu titlu de dobânzi penalizatoare aferente calculate de la 25 octombrie 2017 până la 1 martie 2020; pentru exercițiul financiar al anului 2017: 506.605,00 RON, cu titlu de dividende și 48.632,00 RON, cu titlu de dobânzi penalizatoare aferente calculate de la 10 septembrie 2018 până la 1 martie 2020; pentru exercițiul financiar al anului 2018: 44.357,00 RON, cu titlu de dividende și 853,19 RON, cu titlu de dobânzi penalizatoare aferente calculate de la 14 noiembrie 2019 până la 1 martie 2020, precum și plata dobânzilor calculate în continuare, până la achitarea integrală, efectivă a dividendelor. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1489 C. civ., art. 192 și următoarele C. proc. civ., ale Legii nr. 31/1990 și O.U.G. nr. 51/1998.

Prin sentința civilă nr. 590/PI din 29 octombrie 2020 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția a II-a civilă, au fost respinse, ca neîntemeiate, atât excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, cât și cererea de chemare în judecată. II. Soluția instanței de apel. Primele două cicluri procesuale

Împotriva acestei sentințe, reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. a declarat apel, cale ordinară de atac ce a fost respinsă, ca nefondată, prin decizia civilă nr. 315/A din 8 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat recurs. Prin decizia nr. 278 din 9 februarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins excepția nulității recursului, a respins ca inadmisibilă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a casat decizia civilă nr. 315/A din 8 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, care, prin decizia civilă nr. 232/2023 din 9 mai 2023, pronunțată în rejudecare în dosarul nr. x/2020, a admis apelul reclamantei, a modificat sentința primei instanțe, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată, cu consecința obligării pârâtei A. S.A. la plata către reclamanta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S., a sumelor de 1.012.228 RON, cu titlu de dividende aferente anului 2016, de 506.605 RON, cu titlu de dividende aferente anului 2017, și de 44.357 RON, cu titlu de dividende aferente anului 2018, de la data anulării sau ridicării popririlor înființate asupra acestor sume, în dosarele execuționale nr. x/2017, aflat pe rolul B., nr. 3251/2014, aflat pe rolul Biroului Executorilor Judecătorești C., nr. 241E/2018, aflat pe rolul Biroului Executorilor Judecătorești D., nr. 2220/2014, aflat pe rolul Societății Civile de Executori Judecătorești E., fiind, totodată, respinsă cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs ambele părți, căi extraordinare de atac ce au fost admise prin decizia nr. 51 din 18 ianuarie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, decizia recurată fiind casată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, instanță care, prin decizia civilă nr. 590/A din 28 noiembrie 2024, pronunțată în rejudecare, în al doilea ciclu procesual, în dosarul nr. x/2020, a admis apelul reclamantei, a schimbat sentința apelată, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, pârâta A. S.A. fiind obligată să îi plătească reclamantei sumele de 1.012.228 RON, cu titlu de dividende aferente anului 2016, cu dobânda legală penalizatoare începând cu data de 25 octombrie 2017 și până la data achitării acesteia, de 506.605 RON, cu titlu de dividende aferente anului 2017, cu dobânda legală penalizatoare începând cu data de 10 septembrie 2018 și până la data achitării acesteia, și de 44.357 RON, cu titlu de dividende aferente anului 2018, cu dobânda legală penalizatoare începând cu data de 14 noiembrie 2019 și până la data achitării acesteia. III. Judecata în recurs A. Motivele de casare invocate

Împotriva acestei decizii, pârâta A. S.A. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în totalitate a deciziei recurate și, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, admiterea în parte a acțiunii introductive în privința dividendelor aferente exercițiilor financiare ale anilor 2016, 2017 și 2018, ce urmează a fi achitate într-un termen stabilit de instanță după ridicarea tuturor popririlor din dosarele execuționale, atât a celor existente în prezent, cât și a eventualelor popriri nou-înființate, precum și respingerea cererii privind obligarea societății la plata dobânzilor. Într-un al doilea subsidiar, aceasta a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel și obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că, sub aspectul obligării sale la plata dividendelor prin decizia atacată, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 784 alin. (1) C. proc. civ., normă care interzice efectuarea oricărei plăți cât timp subzistă măsura popririi, iar autorizarea acestei operațiuni, condiționată în mod corect de prima instanță de ridicarea măsurilor asigurătorii înființate în dosarele execuționale, contravine prevederilor invocate, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs, autoarea memoriului de recurs a susținut teza potrivit căreia hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, argumentând că instanța de apel s-a rezumat la reproducerea considerentelor deciziilor de casare din ciclurile procesuale anterioare, fără a expune un raționament propriu, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii pronunțate, contrar prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat decizia instanței de apel pe motiv că prin soluția pronunțată a aplicat greșit dispozițiile art. 67 alin. (1) și ale art. 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, care nu sunt incidente în cauză, întrucât norma imperativă prevăzută de la art. 784 C. proc. civ. prevede că terțul poprit nu poate efectua nicio plată sau altă operațiune ce ar putea diminua bunurile indisponibilizate. Prin ultima critică, recurenta consideră greșită soluția instanței de apel de admitere a capătului de cerere privind dobânda legală penalizatoare, recurenta-pârâtă susținând că, față de temeiul legal în raport cu care nu s-au efectuat plățile și de dispoziția executorului judecătoresc, societatea s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de a plăti dividendele, cauza fiind una exterioară, independentă de voința sa, ce atestă lipsa vinovăției sale, culpa pentru neachitarea sumelor de bani revenind exclusiv reclamantei, conform art. 1.534 alin. (2) C. civ. B. Analiza motivelor de casare

Examinând, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte reține următoarele: 9.1. Referitor la capătul principal de cerere având ca obiect plata dividendelor, recurenta a criticat soluția instanței de apel susținând că a fost dată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 784 alin. (1) C. proc. civ. (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.) și cu aplicarea greșită a normelor de drept materiale prevăzute de art. 67 și 123 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, considerând ca nefiind aplicabile dispozițiile art. 784 C. proc. civ. (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.). Aceste critici sunt neîntemeiate, întrucât problema aplicării dispozițiilor art. 784 C. proc. civ. privind efectele înființării popririi a fost dezlegată cu caracter obligatoriu prin prima decizie de casare (Decizia nr. 278/09.02.2022), reținându-se că înființarea popririi asupra sumelor datorate de către pârâtă reclamantei nu impietează asupra dreptului acesteia din urmă de a obține recunoașterea drepturilor ce decurg din prevederile Legii nr. 31/1990, respectiv un titlu executoriu asupra sumelor reprezentând dividende. De altfel, prin cea de-a doua decizie de casare (Decizia nr. 51/18.01.2024), s-a statuat expres în sensul concluziei anterior menționate, arătându-se că: "..instanța de apel a nesocotit parțial aceste dezlegări, condiționând nașterea obligației de plată a dividendelor, de anularea/ridicarea popririlor în anumite dosare execuționale, cu argumentul că art. 784 alin. (1) C. proc. civ. instituie o interdicție legală în sarcina terțului poprit de a efectua plăți sau alte operațiuni care ar diminua bunurile indisponibilizate ca efect al popririi". "…Înalta Curte reiterează faptul că punerea la dispoziția reclamantei a titlului executoriu pentru dividendele aferente exercițiului financiar al anilor 2016, 2017 și 2018 nu vine în contradicție cu interdicția instituită de art. 784 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că aceasta continuă să opereze atâta timp cât există popriri înființate asupra sumelor de bani datorate de pârâtă reclamantei, dar nu împiedică prin ea însăși eliberarea titlului executoriu…". Or, potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul. Instanța de apel a constatat în mod corect că, prin cele două decizii de casare, instanța de recurs a tranșat problema de drept referitoare la faptul că existența unor popriri asupra sumelor datorate de pârâtă nu o împiedică pe reclamantă să obțină un titlu executoriu pentru debitul principal. Pe cale de consecință, este neîntemeiată și critica recurentei privind nemotivarea deciziei (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), întrucât instanța de apel și-a argumentat soluția prin raportare la dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., iar criticile privind stabilirea limitelor rejudecării în apel și a problemelor de drept dezlegate cu caracter obligatoriu nu se încadrează în acest motiv de casare. 9.2. Referitor la capătul accesoriu de cerere având ca obiect plata dobânzii legale penalizatoare, trebuie lămurită dezlegarea în drept din cea de-a doua decizie de casare (Decizia nr. 51/18.01.2024), întrucât instanța de apel a apreciat că acțiunea trebuie admisă integral pe argumentul aplicării art. 501 alin. (1) C. proc. civ. Or, ceea ce instanța de recurs a stabilit a fost doar că "statuarea instanței de apel, în sensul că petitul accesoriu nu este întemeiat, pe motiv că obligația pârâtei de plată a dividendelor nu este încă scadentă, nesocotește îndrumarea dată de prima instanță de casare". Cu alte cuvinte, ceea ce s-a dezlegat cu caracter obligatoriu în primele două cicluri procesuale a fost înlăturarea apărării pârâtei privind momentul scadenței obligației de plată a dividendelor (art. 1535 alin. (1) C. civ.). De altfel, în considerentele celei de-a doua decizii de casare, instanța de recurs a indicat ca instanța de rejudecare să procedeze "la verificarea, cu respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare al părților, a temeiniciei criticilor ce vizează soluția asupra petitului accesoriu, prin raportare la dispozițiile art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, art. 1535 C. civ. și a celor cuprinse în O.G. nr. 13/2011." Or, această recomandare făcută instanței de rejudecare nu și-ar găsi utilitatea în cazul în care s-ar interpreta că a fost tranșată necesitatea admiterii și capătului accesoriu de cerere, cu atât mai mult cu cât, prin Decizia nr. 79/2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că, în interpretarea dispozițiilor art. 497 din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, în corelație cu prevederile art. 492 alin. (1), art. 498 și ale art. 501 alin. (3) și (4) din C. proc. civ., în cazul în care în al doilea ciclu procesual se admite recursul, casându-se decizia atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție va reține cauza spre judecare în fond numai atunci când nu ar fi pusă în situația de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului, în caz contrar cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la instanța de apel sau, după caz, la prima instanță. În concluzie, cu privire la capătul accesoriu de cerere, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., considerând că au fost dezlegate toate condițiile prevăzute de lege pentru acordarea daunelor moratorii în cazul obligațiilor bănești. Așadar, în limita capătului accesoriu de cerere, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. 9.3. Sub aspectului capătului accesoriu de cerere având ca obiect plata dobânzii legale penalizatoare, recurenta a invocat încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1534 alin. (2) C. civ., susținând că nu a putut efectua plata dividendelor din motive independente de voința sa, neîndeplinirea obligației principale datorându-se culpei exclusive a reclamantei, respectiv înființării unor popriri asupra sumelor datorate de pârâtă reclamantei, în condițiile unor datorii ale reclamantei către terți. Această critică este întemeiată. Una dintre condițiile acordării de daune moratorii (ca beneficiu de care creditorul este lipsit) este, pe lângă neplata sumei de bani principale la scadență, și lipsa unei contribuții a creditorului la producerea prejudiciului. Așadar, principiul reparării integrale a prejudiciului este limitat în cazul prejudiciului imputabil creditorului. Potrivit art. 1534 C. civ., "(1) Dacă, prin acțiunea sau omisiunea sa culpabilă, creditorul a contribuit la producerea prejudiciului, despăgubirile datorate de debitor se vor diminua în mod corespunzător. Această dispoziție se aplică și atunci când prejudiciul este cauzat în parte de un eveniment al cărui risc a fost asumat de creditor. (2) Debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu o minimă diligență." Instanțele devolutive au stabilit în ciclurile procesuale anterioare că pârâta (în calitate de terț poprit) a făcut dovada instituirii popririlor asupra sumelor pe care le datorează reclamantei (debitor urmărit), în mai multe dosare execuționale, la cererea unor creditori ai reclamantei. S-a mai reținut și că reclamanta nu a fost interesată să solicite validarea popririi sau încasarea de către creditorii săi a dividendelor datorate de pârâtă, ci a formulat o serie de contestații la executare menite să împiedice această finalitate, fără a dovedi că a câștigat în mod definitiv în vreuna dintre acestea. Astfel, neplata de către pârâtă a dividendelor se datorează comportamentului reclamantei. Nici prin întâmpinarea formulată în recurs în prezentul ciclu procesual intimata-reclamantă A.A.A.S. nu a contestat această situație de fapt, susținând că dezlegarea în drept cuprinsă în decizia de casare a privit nu numai petitul principal, ci și pe cel accesoriu. Ca urmare, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât soluția de obligare a pârâtei la plata daunelor moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare este dată cu încălcarea prevederilor art. 1534 C. civ. 9.4. În ceea ce privește soluția ce se impune a fi pronunțată în recurs, Înalta Curte are în vedere că procesul a început la data de 12.03.2020, fiind, astfel, incidente dispozițiile art. 497 din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018. Având în vedere Decizia nr. 79/2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în acest al treilea ciclu procesual, o nouă casare cu trimitere spre rejudecare nu se mai impune, întrucât instanța de recurs verifică doar corecta aplicare a dispozițiilor C. civ. privind acordarea daunelor moratorii, fără a se pune problema schimbării stării de fapt. Pe cale de consecință, în baza art. 496 alin. (1) și 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 590/A din 28 noiembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de insolvență, societăți, concurență neloială și litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi, va casa în parte decizia recurată și, rejudecând, va respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind dobânda legală penalizatoare, menținând celelalte dispoziții din decizia atacată. 9.5. În temeiul art. 494 raportat la art. 451-453 C. proc. civ., va obliga intimata-reclamantă A.A.A.S. să plătească recurentei-pârâte suma de 8.202,81 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în parte din taxa judiciară de timbru plătită, corespunzător pretențiilor contestate care au fost respinse.